Mandatory communication of medical records under administrative law: characterization of a reasoned response as not constituting an unjustified refusal or excess of power

Şedinţa publică din data de 13 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Unitatea Militară 0793 Bacău (Cabinet medical), Spitalul Militar de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" şi Serviciul Român de Informaţii, solicitând instanţei obligarea pârâtei Unitatea Militară 0793 Bacău (Cabinet medical) să depună la dosarul cauzei înscrisuri reprezentând: trimiterea medicală emisă de Cabinetul medical al unităţii pentru reclamant în mai 2003, în baza căreia acesta a fost internat la Spitalul Militar de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" Bucureşti; diagnosticul şi motivele medicale care susţin trimiterea medicală; scrisoarea medicală emisă Spitalul Militar de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" Bucureşti la externare; recomandări şi tratamentul prescris la spitalizare; obligarea pârâtului Spitalul Militar de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" să depună la dosar: trimiterea medicală în baza căreia reclamantul a fost internat la Spitalul Militar de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" Bucureşti; foaia de observaţii nr. FO 3373, diagnosticul şi motivele medicale care susţin internarea şi tratamentul administrat; scrisoarea medicală emisă la externare de către Spitalul Militar de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" Bucureşti; recomandări şi tratamentul prescris post spitalizare; dacă în perioada spitalizării reclamantul a părăsit unitatea spitalicească, motivul, documentul şi persoana care a dispus/aprobat.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtului Serviciul Român de Informaţii să depună la dosar: Hotărârea Consiliului de judecată din data de 09.06.2003 prin care s-a propus trecerea în rezervă a reclamantului; materialele care au stat la baza adoptării acestei hotărâri şi motivarea oportunităţii aplicării unei perfuzii la sosirea în spital şi a urgenţei de a fi scos din spital imediat după internarea din data de 09.06.2003.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 21 din 10 februarie 2017, a admis excepţia autorităţii lucrului judecat şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Militară 0793 Bacău (Cabinet medical), Spitalul Militar de Urgenţă "Prof. dr. Agrippa Ionescu" şi Serviciul Român de Informaţii, reprezentaţi de Oficiul Juridic - Unitatea Militară 0198, pentru existenţa autorităţii de lucru judecat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

3. Hotărârea de casare a instanţei de recurs

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 6015 din 28 noiembrie 2019, a admis recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 21/2017 din 10 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că instanţa de fond a admis excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de capetele de cerere la care reclamantul renunţase prin notele scrise depuse la dosarul de fond, considerând în mod eronat că celelalte solicitări ale reclamantului nu reprezintă adevărate capete de cerere asupra cărora a fost chemată a se pronunţa. Totodată, a constatat că, în urma soluţionării cererii de renunţare la judecată a reclamantului, instanţa a rămas învestită cu soluţionarea celorlalte petite ale acţiunii, ce reprezintă veritabile capete de cerere asupra cărora instanţa a fost chemată să se pronunţe.

În rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 25 mai 2020, sub nr. x/2016*.

4. Hotărârea instanţei de fond, pronunţată în rejudecare

Prin sentinţa civilă nr. 11 din 5 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, s-a admis acţiunea astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Militară 0793 Bacău, Spitalul Militar de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" şi Serviciul Român de Informaţii, reprezentaţi de Oficiul Juridic - Unitatea Militară 0198 Bucureşti; a fost obligată pârâta Unitatea Militară 0793 Bacău (Cabinet medical) să comunice reclamantului: trimiterea medicală emisă de Cabinetul medical al unităţii pentru reclamant în iunie 2003, în baza căreia acesta a fost internat la Spitalul Militar de Urgenţă "Prof. dr. Agrippa Ionescu" Bucureşti; diagnosticul şi motivele medicale care susţin trimiterea medicală; scrisoarea medicală emisă Spitalul Militar de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" Bucureşti la externare; recomandări şi tratamentul prescris post-spitalizare.

A fost obligat pârâtul Spitalul Militar de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" să comunice reclamantului: trimiterea medicală în baza căreia reclamantul a fost internat la Spitalul Militar de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" Bucureşti; foaia de observaţii nr. FO3373, diagnosticul şi motivele medicale care susţin internarea şi tratamentul administrat; scrisoarea medicală emisă la externare de către Spitalul Militar de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu"; recomandări şi tratamentul prescris post-spitalizare; dacă în perioada spitalizării reclamantul a părăsit unitatea spitalicească, motivul, documentul şi persoana care a dispus/aprobat.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că acţiunea reclamantului are la bază refuzul pârâţilor de a răspunde reclamantului la cererea acestuia din data de 03.02.2016, prin care a solicitat comunicarea unei serii de înscrisuri care vizau internarea sa în anul 2003 la Spitalul Militar de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" Bucureşti. Totodată, a reţinut că, deşi la dosar a fost înaintată o parte a înscrisurilor solicitate (certificat concediu medical, bilet de ieşire din spital, fişă medicală, foaie de observaţie clinică generală, adeverinţă medicală, buletin de analize), pârâtele au refuzat în mod nejustificat să îi comunice reclamantului informaţiile referitoare la internarea sa în anul 2003 la Spitalul Militar de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" Bucureşti, astfel cum acestea au fost solicitate prin cererile din data de 03.02.2016.

5. Calea de atac exercitată în rejudecare

Împotriva acestei hotărâri pronunţate în rejudecare au declarat recurs Serviciul Român de Informaţii-Unitatea Militară 0793 Bacău (Cabinet medical) şi Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu", reprezentaţi de Direcţia Juridică - Unitatea Militară 0198 Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.. Au solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi motivat, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată formulate de reclamant, ca neîntemeiată.

În dezvoltarea recursului pârâţii au susţinut, în contextul expunerii unor chestiuni preliminare referitoare la calitatea de reprezentant a Unităţii Militare 0198 Bucureşti, a situaţiei de fapt ce a generat prezentul litigiu, a soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti în cadrul primului ciclu procesual, precum şi a argumentelor reţinute de instanţa de fond în rejudecarea cauzei, că aceste aspecte reţinute în cuprinsul hotărârii atacate şi care au stat la baza soluţiei adoptate, sunt contradictorii şi au fost date cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, împrejurare de natură a atrage incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

5.1. În referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., au menţionat recurenţii că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii, judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Astfel, a apreciat că motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de apel sau de recurs să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

De asemenea, a arătat că motivarea reprezintă şi un instrument de dialog între diferiţi destinatari, precum instanţa care pronunţă şi părţi, instanţa care pronunţă hotărârea de fond şi instanţa superioară care efectuează controlul judiciar. În plus, motivarea trebuie să constituie o puternică garanţie împotriva eventualului arbitrar al judecătorului.

În considerarea acestor argumente, au apreciat recurenţii că abordarea instanţei de fond este confuză şi superficială, aceasta recunoscând, pe de o parte că "la dosarul cauzei au fost înaintate note scrise, prin care pârâţii, prin Direcţia Juridică, au arătat că la data externării petentul a primit documentele solicitate, însă fără a face dovada în acest sens şi fără a răspunde solicitării dacă în perioada spitalizării reclamantul a părăsit unitatea spitalicească, motivul, documentul şi persoana care a dispus/aprobat".

Or, din moment ce biletul de ieşire atestă numai data externării, se presupune că pe întreaga perioadă a spitalizării nu a părăsit unitatea spitalicească sau dacă a făcut acest lucru l-a făcut pe propria răspundere, fără a avea aprobările necesare, prin încălcarea legislaţiei în vigoare, a ordinelor şi regulamentelor ce reglementează o asemenea procedură.

În opinia recurenţilor, din modul în care reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată rezultă că acesta are toate documentele solicitate şi că, în realitate, nu face altceva decât să-şi exercite cu rea-credinţă drepturile procesuale, astfel încât intră sub incidenţa prevederilor art. 12 din C. proc. civ., redate în cuprinsul cererii de recurs.

Pe de altă parte, recurenţii au susţinut incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., dat fiind caracterul nefondat şi insuficient motivat al sentinţei pronunţate de instanţa de fond ce reiese, în primul rând din perspectiva intervalului de timp foarte îndelungat de la data la care se reclamă faptele (peste 13 ani), iar, în al doilea rând, din ignorarea caracterului aparte al relaţiei medic-pacient care, de cele mai multe ori, nu urmează procedura instituită de Legea contenciosului administrativ.

Sub acest aspect au subliniat faptul că relaţia medic-pacient se bazează pe principii de umanitate, afecţiune şi empatie cu suferinţele acestuia din urmă, medicul neavând nici atribuţiile şi nici abilităţile necesare pentru a formaliza într-un document scris care să aibă forţa juridică a unui înscris formulat de un profesionist. Astfel fiind, datele şi informaţiile solicitate de petent au fost consemnate în biletul de trimitere emis de medicul de unitate care, în conformitate cu uzanţele de la momentul respectiv, i-a înmânat personal biletul de trimitere, diagnosticul şi motivele medicale care susţin trimiterea medicală, toate aceste înscrisuri emiţându-se, la acel moment, într-un singur exemplar ce era predat pacientului, fără alte formalităţi suplimentare.

Aşadar, scrisoarea medicală emisă de Spitalul Militar de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" Bucureşti la externare; recomandări şi tratamentul prescris post-spitalizare, nu pot fi puse la dispoziţie de către cabinetul medical din cadrul Unităţii Militare 0793 Bacău, întrucât acestea se predau fizic la externare pacientului, acesta din urmă având opţiunea de a-l informa pe medicul de unitate despre afecţiunile constatate pe parcursul spitalizării prin înmânarea documentelor eliberate de unitatea spitalicească în care a fost internat. În realitate, au susţinut recurenţii, de foarte multe ori pacienţii omit informarea medicului de familie/unitate, acesta din urmă neavând niciun mijloc de constrângere pentru a intra în posesia acestor înscrisuri.

În ceea ce priveşte părăsirea unităţii spitaliceşti de către reclamant pe perioada spitalizării au susţinut că din documentele identificate rezultă că pacientul s-a externat în baza biletului de ieşire din data de 30.06.2002, neexistând alte date sub acest aspect.

5.2. În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., au arătat recurenţii că textul legal amintit are în vedere situaţiile în care instanţa recurge la aceste norme juridice, în litera sau spiritul lor, însă, fie le aplică greşit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă, ori cu totul eronată. În spiritul reglementării restrictive a recursului, au susţinut că art. 488 alin. (2) C. proc. civ. a introdus o condiţie foarte importantă, şi anume aceea că motivele de casare nu pot fi invocate sau primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului, ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

În opinia recurenţilor-pârâţi, soluţia menţionată vine să întărească ideea exprimată, în sensul că instanţa de apel este cea chemată să înlăture nedreptăţile şi încălcările de lege, recursul fiind o cale suplimentară care se poate exercita numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege. Sub acest aspect, au apreciat că instanţa de fond a omis să analizeze solicitarea reclamantului prin prisma prevederilor art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în care se arată că termenul de introducere a acţiunii este de 6 luni de la data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii.

De asemenea, art. 7 din Legea nr. 554/2004 statuează că plângerea prealabilă se poate adresa autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului.

În prezenta cauză, au arătat recurenţii, însuşi reclamantul recunoaşte prin paragrafele 3 şi următoarele ale paginii nr. 3 din cererea de chemare în judecată, că documentele respective i-au fost comunicate (unele sub semnătură de primire), încă din anul emiterii lor, şi anume 2003. Astfel, în conformitate cu alin. (5) al art. 11 din Legea nr. 554/2004, termenul de 6 luni este termen de prescripţie, iar termenul de 1 an este termen de decădere.

Au mai arătat recurenţii că o simplă cerere adresată Serviciului Român de Informaţii la data de 09.02.2016, la care acesta i-a răspuns prin adresa din 22.02.2016, nu constituie o repunere în termenele expres stipulate de lege şi nici nu poate constitui temei legal pentru justificarea cererilor adresate instanţei de judecată.

În plus, la nivelul anului 2003 procedurile administrative legate de actul medical erau foarte diferite faţă de cadrul legislativ actual, singurul document în care se consemnau diagnosticul, tratamentul şi celelalte aspecte medicale era foaia de observaţie clinică generală şi biletul de externare, care erau documente tipizate, uzuale în tot sistemul medical, însă acesta era modul de operare din fiecare unitate medicală existentă pe teritoriul României, iar consemnările medicale erau scrise olograf de către medic sau asistentul medical şi foarte rar erau tehnoredactate electronic, fişele medicale nefiind operaţionalizate într-un sistem care să permită o arhivare, cum se întâmplă în prezent.

În aceste condiţii, au considerat că acţiunea reclamantului nu mai poate fi admisă, fiind introdusă cu mult peste termenul legal, o hotărâre definitivă punând instituţia pârâtă în situaţia imposibilităţii punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti, din motive obiective şi din cauze străine persoanei astfel obligate.

În final, recurenţii au susţinut că împrejurarea că au pus la dispoziţia petentului singurele documente pe care le deţine dovedeşte buna-credinţă a instituţiei, chiar şi în contextul în care, după trecerea în rezervă, între petent şi Serviciul Român de Informaţii au existat numeroase litigii înregistrate pe rolul instanţelor de judecată, toate finalizate cu soluţii defavorabile reclamantului.

Pentru considerentele prezentate, recurenţii-pârâţi au apreciat că soluţia instanţei de fond este dată cu încălcarea prevederilor legale în materie, motiv pentru care criticile invocate în susţinerea argumentelor de nelegalitate sunt întemeiate şi îşi găsesc pe deplin justificarea în cauză, în sensul solicitării admiterii recursului, casării sentinţei recurate şi rejudecării cauzei cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată la data de 10.05.2020, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond atacate ca fiind temeinică şi legală. În esenţă, a susţinut că pârâţii nu i-au eliberat documentele solicitate, din care să rezulte starea sa de sănătate, şi a făcut trimitere la dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Constituţia României referitoare la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, precum şi la prevederile art. 34 din legea fundamentală, care reglementează dreptul la ocrotirea sănătăţii.

Recurenţii-pârâţi au formulat răspuns la întâmpinarea intimatului-reclamant, precum şi concluzii scrise, solicitând înlăturarea susţinerilor acestuia şi reiterând argumentele esenţiale invocate în susţinerea recursului promovat în cauză.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată în raport de criticile invocate de recurenţii-pârâţi, circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., şi de apărările formulate prin întâmpinare de către intimatul-reclamant, Înalta Curte constată că recursul pârâţilor este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce succed.

7.1. Astfel cum rezultă din argumentele expuse la pct. 5.1. din prezenta decizie, pârâţii au criticat sentinţa de fond, în principal din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Potrivit textului de lege invocat: "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

În literatura de specialitate s-a precizat că, deşi la punctul 6 ar fi vorba de trei motive distincte, în realitate este vorba despre ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare, şi anume nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificate şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Un atare motiv de casare se justifică prin faptul că, în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluţia adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

În speţă, recurenţii-pârâţi au susţinut, pe de o parte că hotărârea de fond cuprinde motive contradictorii, iar, pe de altă parte, că hotărârea atacată reflectă o motivare nefondată şi insuficientă, acest din urmă aspect rezultând, în primul rând din perspectiva intervalului de timp foarte îndelungat de la data la care se reclamă faptele (peste 13 ani), iar, în al doilea rând, din ignorarea caracterului aparte al relaţiei medic-pacient care, de cele mai multe ori, nu urmează procedura instituită de Legea contenciosului administrativ.

În susţinerea argumentului potrivit căruia hotărârea instanţei de fond ar cuprinde motive contradictorii, recurenţii au afirmat că abordarea primei instanţe este confuză şi superficială, rezultând din faptul că a recunoscut că, "la dosarul cauzei au fost înaintate note scrise, prin care pârâţii, prin Direcţia Juridică, au arătat că la data externării petentul a primit documentele solicitate, însă fără a face dovada în acest sens şi fără a răspunde solicitării dacă în perioada spitalizării reclamantul a părăsit unitatea spitalicească, motivul, documentul şi persoana care a dispus/aprobat".

Or, au considerat recurenţii-pârâţi, din moment ce biletul de ieşire din spital atestă numai data externării, se presupune că pe întreaga perioadă a spitalizării reclamantul nu a părăsit unitatea spitalicească sau, dacă a făcut acest lucru, l-a făcut pe propria răspundere, fără a avea aprobările necesare, prin încălcarea legislaţiei în vigoare, a ordinelor şi regulamentelor ce reglementează o asemenea procedură.

Observând textul art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., invocat, de altfel, şi de către recurenţii-pârâţi, se desprinde necesitatea arătării motivelor de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei, precum şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Concluzionând, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, ea constituind astfel o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi, de altfel, singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, include, printre altele, dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt (a se vedea hot. CEDO din 28.04.2005 în cauza Albina c. României şi hot. CEDO din 15.03.2007 în cauza Gheorghe c. României).

Circumstanţiind aspectele de ordin teoretic la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a analizat susţinerile părţilor şi a răspuns argumentelor acestora, expunând în mod logic, concis şi gradual considerentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Astfel, este de observat că motivarea hotărârii atacate nu este contradictorie, ci, dimpotrivă, este clară, concisă şi concretă, sub acest aspect Înalta Curte constatând că, în realitate, susţinerile recurenţilor-pârâţi referitoare la argumentele reţinute de prima instanţă în fundamentarea soluţiei adoptate, pretins a fi contradictorii, nu reflectă decât dezacordul părţii în privinţa acestor argumente, respectiv propria viziune în ceea ce priveşte argumentaţia ce s-ar fi impus a fi expusă în sprijinul soluţiei adoptate de către prima instanţă, fără a susţine însă motivul de casare invocat.

Contrar susţinerilor recurenţilor-pârâţi, instanţa de control judiciar constată că argumentele reţinute de prima instanţă validează raţionamentul logico-juridic expus de aceasta în sprijinul soluţiei pronunţate, nefiind contradictorii.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte susţinerea recurenţilor-pârâţi privind caracterul nefondat şi insuficient motivat al sentinţei pronunţate de către instanţa de fond, Înalta Curte constată că şi din această perspectivă recursul este nefondat, considerentele primei instanţe explicând în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente care demonstrează că judecătorul fondului a analizat situaţia de fapt şi susţinerile părţilor, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.

În egală măsură, se cuvine a se aminti faptul că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părţi în vederea susţinerii temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază solicitările acestora, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziţia procesuală a părţilor.

Or, în sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică.

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de recurenţii-pârâţi din perspectiva caracterului contradictoriu şi insuficient al motivării hotărârii primei instanţe, nu este fondat. Împrejurarea că recurenţii nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe, nu poate conduce la incidenţa motivului de nelegalitate referitor la nemotivarea hotărârii, deoarece acest text de lege se referă la pronunţarea hotărârii în baza unor temeiuri străine de natura pricinii sau pe baza unor argumente contradictorii, ipoteză care, aşa cum s-a arătat, nu se verifică în speţă.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de către recurenţii-pârâţi pe această cale s-ar putea reţine că aceştia au invocat, eventual o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente, aspecte ce vor fi verificate şi analizate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., însă ipoteza că hotărârea recurată ar fi nemotivată nu poate fi primită.

7.2. Aşadar, procedând la verificarea sentinţei de fond şi din perspectiva criticilor recurenţilor-pârâţi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată incidenţa în cauză a acestui motiv de casare, criticile formulate de părţi sub acest aspect fiind, ca urmare, parţial fondate, de natură a determina reformarea sentinţei de fond.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauză, aceste motive sunt incidente, în limitele şi pentru argumentele ce se vor arăta în continuare.

În cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenţii-pârâţi au susţinut că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod greşit normele de drept aplicabile în speţă.

Pe de o parte, au arătat că instanţa de fond a omis să analizeze solicitarea reclamantului prin prisma prevederilor art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că termenul de introducere a acţiunii este de 6 luni de la data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii. În plus, au susţinut că art. 7 din Legea nr. 554/2004 statuează în sensul că plângerea prealabilă se poate adresa autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului.

Pe de altă parte, au arătat că nu se poate vorbi despre un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, însuşi reclamantul recunoscând în cuprinsul cererii de chemare în judecată că documentele solicitate i-au fost comunicate, unele chiar sub semnătură de primire, încă din anul 2003. Totodată, au susţinut că o simplă cerere adresată Serviciului Român de Informaţii la data de 09.02.2016, la care i s-a răspuns prin adresa din 22.02.2016, nu constituie o repunere în termenele expres stipulate de lege şi nici nu poate constitui temei legal pentru justificarea cererilor adresate instanţei de judecată.

Cu titlu prealabil Înalta Curte observă că, urmarea deciziei de casare nr. 6015 din 28 noiembrie 2019, pronunţată de instanţa supremă în dosarul nr. x/2016, instanţa de fond învestită cu rejudecarea cauzei avea de soluţionat celelalte petite ale acţiunii reclamantului, în privinţa cărora nu a renunţat prin notele scrise depuse la dosarul de fond. Prin acele note de şedinţă, reclamantul a renunţat la solicitările ce vizau obligarea pârâtului să depună Hotărârea Consiliului de judecată din data de 09.06.2003, precum şi materialele care au stat la baza adoptării acestei hotărâri, rămânând astfel de soluţionat solicitarea părţii de comunicare a mai multor înscrisuri care priveau internarea sa în anul 2003 în Spitalul Militar de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" Bucureşti, după cum urmează: trimiterea medicală emisă de Cabinetul medical al unităţii pentru reclamant în iunie 2003, în baza căreia acesta a fost internat la Spitalul Militar de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" Bucureşti; diagnosticul şi motivele medicale care susţin trimiterea medicală; scrisoarea medicală emisă Spitalul Militar de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" Bucureşti la externare; recomandări şi tratamentul prescris post-spitalizare; foaia de observaţii nr. FO 3373, dacă în perioada spitalizării reclamantul a părăsit unitatea spitalicească, motivul, documentul şi persoana care a dispus/aprobat.

Soluţionând cauza în rejudecare, prima instanţă a reţinut refuzul pârâţilor de a răspunde reclamantului la solicitarea sa din 03.02.2016, de comunicare a înscrisurilor menţionate supra, apreciind că, deşi pârâţii, prin Direcţia Juridică, au arătat că la data externării petentul a primit documentele solicitate, aceştia nu au dovedit acest aspect şi nu au răspuns solicitării acestuia de a-i comunica dacă în perioada spitalizării a părăsit unitatea spitalicească, motivul, documentul şi persoana care a dispus/aprobat.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut că, deşi la dosar a fost înaintată o parte a înscrisurilor solicitate (certificat concediu medical, bilet de ieşire din spital, fişă medicală, foaie de observaţie clinică generală, adeverinţă medicală, buletin de analize), pârâtele au refuzat în mod nejustificat să îi comunice reclamantului informaţiile referitoare la internarea sa în anul 2003 la Spitalul Militar de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" Bucureşti, astfel cum acestea au fost solicitate prin cererile din 03.02.2016.

Înalta Curte nu poate valida raţionamentul logico-juridic care a stat la baza soluţiei pronunţate de către instanţa de fond, deoarece relevă o greşită interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în materia soluţionării cererilor întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

O primă critică formulată de recurenţii-pârâţi la adresa instanţei de fond vizează omisiunea acesteia de a analiza solicitarea reclamantului prin prisma dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care prevăd termenul de introducere a acţiunii în contencios administrativ.

Sub acest aspect, contrar susţinerilor recurenţilor-pârâţi, Înalta Curte constată că raportat la cererile adresate acestuia de reclamant la data de 03.02.2016 şi de adresa de răspuns a instituţiei pârâte nr. x/22.02.2016, acţiunea reclamantului a fost formulată cu respectarea termenului prevăzut de lege, astfel încât criticile părţii formulate din această perspectivă sunt neîntemeiate şi nu pot fi reţinute. De altfel, aceste alegaţii reflectă propriul demers interpretativ al recurenţilor-pârâţi cu privire la dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. c) şi art. 7 din Legea nr. 554/2004, invocate în susţinerea opiniei exprimate, cu scopul de a obţine invalidarea soluţiei primei instanţe, fără a susţine însă motivul de casare invocat.

În schimb, instanţa de control judiciar reţine că sunt întemeiate celelalte critici formulate de recurenţii-pârâţi sub aspectul interpretării şi aplicării greşite a dispoziţiilor legale incidente în materia soluţionării cererilor întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

Din această perspectivă este de observat că, aşa cum s-a arătat şi în precedent, prima instanţă a reţinut refuzul nejustificat al pârâţilor de a răspunde reclamantului la solicitarea sa din data de 03.02.2016, de comunicare a înscrisurilor în discuţie în prezentul litigiu.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. (. . . . . . . . . .)".

Actul administrativ este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o manifestare unilaterală de voinţă a unei autorităţi publice, cu caracter individual sau normativ, în scopul de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii, în regim de putere publică, în vederea executării ori a organizării executării legii, iar alin. (2) al aceluiaşi text de lege prevede că:

"Se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal".

Aşadar, în concepţia legii contenciosului administrativ, refuzul unei autorităţi publice de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim îmbracă trei forme: - refuzul nejustificat explicit sau manifest, respectiv exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea (art. 2 alin. (1) lit. i) teza I din Legea nr. 554/2004); - refuzul nejustificat asimilat - nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile (art. 2 alin. (1) lit. i) teza a II-a din Legea nr. 554/2004); - tăcerea administraţiei, adică nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, definită ca faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen (art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004).

Conform doctrinei, caracterul "explicit" al manifestării de voinţă a autorităţii administrative (de a ignora o cerere şi, prin urmare, de a refuza soluţionarea acesteia) nu rezultă numai din împrejurarea că răspunsul autorităţii conţine adverbe negative. Interpretarea literală extensivă a noţiunii de "exprimare explicită" aduce în lumină o firească similitudine existentă între refuzul expres şi cel explicit, atunci când ambele se realizează prin exprimări "explicite", de natură a nu lăsa niciun dubiu asupra sensului acestora.

În speţă, prin cererile formulate la data de 03.02.2016, reclamantul a solicitat comunicarea mai multor înscrisuri care priveau internarea sa în anul 2003 în Spitalul Militar de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" Bucureşti, după cum urmează: trimiterea medicală emisă de Cabinetul medical al unităţii pentru reclamant în iunie 2003, în baza căreia acesta a fost internat la Spitalul Militar de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" Bucureşti; diagnosticul şi motivele medicale care susţin trimiterea medicală; scrisoarea medicală emisă Spitalul Militar de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" Bucureşti la externare; recomandări şi tratamentul prescris post-spitalizare; foaia de observaţii nr. FO 3373, dacă în perioada spitalizării reclamantul a părăsit unitatea spitalicească, motivul, documentul şi persoana care a dispus/aprobat.

Prin adresa de răspuns nr. x din data de 22.02.2016, emisă de Serviciul Român de Informaţii, acesta a comunicat reclamantului faptul că documentele solicitate i-au fost înmânate secvenţial, anterior şi respectiv, ulterior evaluării medicale, iar la dosarul cauzei a fost înaintată o parte a înscrisurilor solicitate (certificat concediu medical, bilet de ieşire din spital, fişă medicală, foaie de observaţie clinică generală, adeverinţă medicală, buletin de analize).

Cum recurenţii-pârâţi invocă faptul că nu este vorba în cauză despre un refuz nejustificat de soluţionare a cererii intimatului-reclamant, Înalta Curte apreciază că soluţia de admitere a acţiunii reclamantului din această perspectivă este greşită.

Astfel cum rezultă din cadrul normativ expus supra, legea contenciosului administrativ dă posibilitatea instanţelor de a verifica dacă refuzul de a soluţiona o cerere, exprimat explicit de către o autoritate, este sau nu justificat, situaţie în care, dacă îl apreciază ca nejustificat, fiind dat cu exces de putere, poate analiza cererea persoanei respective.

Or, în prezenta cauză, instanţa de fond a reţinut că acţiunea reclamantului are la bază refuzul nejustificat al pârâţilor de a răspunde acestuia la cererea din 03.02.2016, prin care a solicitat să îi fie comunicate o serie de înscrisuri, fără să analizeze dacă, în primul rând, este vorba despre un refuz al autorităţii pârâte de a răspunde cererii reclamantului şi, în caz afirmativ, să facă o analiză asupra răspunsului justificat sau nejustificat al autorităţii, iar în această din urmă ipoteză dacă a fost sau nu exprimat cu exces de putere.

Raportat la conţinutul adresei de răspuns nr. x din 22.02.2016, emisă de Serviciul Român de Informaţii, din perspectiva dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, prima instanţă a reţinut în mod eronat refuzul nejustificat al pârâţilor de a soluţiona cererea reclamantului, limitându-se aceasta doar să constate că, deşi la dosar a fost înaintată o parte a înscrisurilor solicitate, pârâtele au refuzat în mod nejustificat să îi comunice reclamantului informaţiile referitoare la internarea sa în anul 2003 la Spitalul Militar de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" Bucureşti, aşa cum au fost solicitate prin cererile din 03.02.2016.

Astfel, instanţa de control judiciar observă că pârâţii au răspuns petiţiei formulate de reclamant conform adresei amintite, iar împrejurarea că reclamantul este nemulţumit de răspunsul primit nu echivalează cu un refuz nejustificat de rezolvare a cererii sale, în accepţiunea Legii nr. 554/2004, răspunsul primit neputând fi condiţionat de soluţionarea favorabilă a solicitării respective. De altfel, chiar şi în ipoteza în care este unul negativ, răspunsul autorităţii pârâte nu echivalează cu refuzul nejustificat, cum în mod greşit a apreciat prima instanţă, ci, dimpotrivă, reprezintă chiar răspunsul argumentat dat solicitării părţii de către emitentul adresei în discuţie.

În cauză, recurenţii-pârâţi au arătat că, la nivelul anului 2003, procedurile administrative legate de actul medical erau foarte diferite faţă de cadrul legislativ actual, singurul document în care se consemnau diagnosticul, tratamentul şi celelalte aspecte medicale era foaia de observaţie clinică generală şi biletul de externare, care erau documente tipizate, uzuale în tot sistemul medical, însă acesta era modul de operare din fiecare unitate medicală existentă pe teritoriul României, iar consemnările medicale erau scrise olograf de către medic sau asistentul medical şi foarte rar erau tehnoredactate electronic, fişele medicale nefiind operaţionalizate într-un sistem care să permită o arhivare, cum se întâmplă în prezent.

De asemenea, au subliniat că datele şi informaţiile solicitate de petent au fost consemnate în biletul de trimitere emis de medicul de unitate care, în conformitate cu uzanţele de la momentul respectiv, i-a înmânat personal biletul de trimitere, diagnosticul şi motivele medicale care susţin trimiterea medicală, toate aceste înscrisuri emiţându-se, la acel moment, într-un singur exemplar predat pacientului, fără alte formalităţi suplimentare. Ca urmare, scrisoarea medicală emisă de Spitalul Militar de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" Bucureşti la externare; recomandări şi tratamentul prescris post-spitalizare, nu pot fi puse la dispoziţie de către cabinetul medical din cadrul Unităţii Militare 0793 Bacău, întrucât se predau fizic la externare pacientului, acesta din urmă având opţiunea de a-l informa pe medicul de unitate despre afecţiunile constatate pe parcursul spitalizării prin înmânarea documentelor eliberate de unitatea spitalicească în care a fost internat.

În ceea ce priveşte părăsirea unităţii spitaliceşti de către reclamant pe perioada spitalizării, au susţinut recurenţii că din documentele identificate rezultă că pacientul s-a externat în baza biletului de ieşire din data de 30.06.2002, neexistând alte date sub acest aspect.

În plus, au arătat că documentele solicitate de reclamant au fost înmânate acestuia în mod secvenţial, anterior şi respectiv, ulterior evaluării medicale, iar la dosar au înaintat o parte a înscrisurilor solicitate (certificat concediu medical, bilet de ieşire din spital, fişă medicală, foaie de observaţie clinică generală, adeverinţă medicală, buletin de analize), justificând astfel imposibilitatea de a-i comunica informaţiile referitoare la internarea sa în anul 2003 la Spitalul Militar de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" Bucureşti.

Pe cale de consecinţă, în exercitarea atribuţiilor sale, este evident că Serviciul Român de Informaţii avea posibilitatea şi, totodată, obligaţia de a răspunde reclamantului, cum, de altfel, a şi procedat, aducându-i la cunoştinţă în ce măsură solicitarea acestuia a putut fi soluţionată favorabil, şi comunicându-i în acest sens înscrisurile pe care le-a deţinut, precum şi motivele pentru care cererea sa nu a putut fi soluţionată favorabil sub celelalte aspecte.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, "refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere este exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane (. . . . . . . . . . . . .)", iar art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 prevede că excesul de putere reprezintă "exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor."

În contextul factual şi normativ reliefat, nu se poate susţine cu suficient temei că recurenţii-pârâţi ar fi refuzat nejustificat să-i răspundă reclamantului la solicitarea din 03.02.2016, câtă vreme au pus la dispoziţia acestuia singurele documente pe care le-au deţinut, dovedind astfel bună-credinţă, iar în privinţa celorlalte documente solicitate au arătat motivele de fapt şi de drept pentru care nu îi pot fi puse la dispoziţie.

În plus, pentru a fi considerat nejustificat, refuzul pârâţilor ar fi trebuit să fie dat cu exces de putere.

Sub acest aspect, instanţa de control judiciar constată că manifestarea de voinţă exprimată prin intermediul adresei de răspuns nr. x din 22.02.2016, emisă de Serviciul Român de Informaţii, precum şi conduita pârâtului pe parcursul procedurii de soluţionare a cererii reclamantului, nu reflectă manifestarea unui exces de putere şi nu prezintă caracteristicile acestuia, în accepţiunea dată acestei noţiuni prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, redate supra, susceptibile de a-i produce părţii o vătămare în raport de care să fie îndrituită a supune cenzurii instanţei de contencios administrativ actul astfel emis.

În egală măsură, Înalta Curte găseşte întemeiate susţinerile recurenţilor-pârâţi în referire la faptul că unele documente i-au fost comunicate reclamantului încă din momentul emiterii lor, şi anume din anul 2003. Sub acest aspect se observă că la dosarul de fond din primul ciclu procesual partea reclamantă a depus o serie de acte medicale generate de internarea sa în unităţile spitaliceşti în cursul anului 2003, în completarea unei note de şedinţă.

În aceste condiţii, având în vedere că, potrivit argumentelor expuse supra, nu s-a conturat refuzul nejustificat al autorităţii pârâte de a răspunde reclamantului la cererea sa din data de 03.02.2016, înregistrată la U.M. 0793 Bacău sub nr. 1.540.389 din data de 09.02.2016, prin care a solicitat să îi fie comunicate o serie de înscrisuri care priveau internarea sa în anul 2003 în Spitalul Militar de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" Bucureşti, aspecte ce conduc în mod nemijlocit la conturarea caracterului nelegal al hotărârii de fond supuse cenzurii instanţei de control judiciar, Înalta Curte reţine că sunt întemeiate criticile recurenţilor-pârâţi formulate din perspectiva interpretării şi aplicării eronate a dispoziţiilor legale incidente în speţă, sens în care va admite demersul judiciar al acestora şi va reforma sentinţa de fond recurată.

8. Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs

Pentru argumentele expuse la pct. 7 al acestei decizii, constatând că soluţia primei instanţe a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 544/2004, va admite recursul declarat de pârâţii Serviciul Român de Informaţii - U.M. 0793 Bacău (cabinet medical) şi Spitalul Clinic de Urgenţă "prof. Dr. Agrippa Ionescu", reprezentaţi de Direcţia Juridică - Unitatea Militară 0198 Bucureşti, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge acţiunea reclamantului A. ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâţii Serviciul Român de Informaţii - U.M. 0793 Bacău (cabinet medical) şi Spitalul Clinic de Urgenţă "prof. Dr. Agrippa Ionescu", reprezentaţi de Direcţia Juridică - Unitatea Militară 0198 Bucureşti împotriva sentinţei nr. 11 din 05 februarie 2021 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea reclamantului A. ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 ianuarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.