Annulment of Central Depository Code provisions rejected as untimely and lacking interest

Şedinţa publică din data de 16 februarie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 09.05.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi Depozitarul Central S.A., anularea parţială a Codului Depozitarului Central S.A., aprobat prin Decizii ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM)/ASF, respectiv: Decizia C.N.V.M. nr. 204/07.02.2008, prin care s-a modificat art. 9 alin. (1) şi (2) din Codul S.C. Depozitarul Central S.A., aprobat prin Decizia C.N.V.M. nr. 1407/20.06.2006, Decizia C.N.V.M. nr. 824/29.06.2010 şi Decizia C.N.V.M. nr. 7/05.01.2011, prin care s-a modificat art. 9 alin. (1) şi (2) din Codul S.C. Depozitarul Central S.A., precum şi Decizia ASF nr. 1765/07.12.2017, prin care s-au modificat articolele 1-9, 12, 121, 13 alin. (1) - (4) şi 14 din Titlul IV din Codul Depozitarului Central.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5520/2018 din 21.12.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ - veche a respins, ca neîntemeiate, excepţiile: tardivităţii formulării plângerii prealabile, inadmisibilităţii cererii de anulare şi lipsei de interes. A respins cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii ASF şi Depozitarul Central S.A., ca neîntemeiată.

3. Cererile de recurs

Împotriva acestei sentinţe reclamaţii au formulat recurs principal, iar pârâta ASF a formulat recurs incident.

3.1. În motivarea cererii de recurs întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanţii au prezentat situaţia de fapt, modalitatea de realizare a transferului dreptului de proprietate în sistemul Depozitarului Central S.A. şi modalitatea de transfer între conturi a instrumentelor financiare, fără schimbarea de proprietar. De asemenea, au prezentat explicaţii privind sistemul de conturi şi secţiuni ale Depozitarului Central S.A. precizând că în cauză nu au pus în discuţie legalitatea normelor din Codul Depozitarului Central, ce reglementează transferul dreptului de proprietate asupra instrumentelor financiare, ci legalitatea prevederii din art. 9 alin. (1) al Titlului IV, care reglementează transferul instrumentelor financiare aparţinând unui investitor între conturile deschise la Depozitarul Central, fără schimbarea proprietarului. Scopul acestui transfer este acela de a pune la dispoziţia Participantului la sistem (intermediar autorizat) instrumentele financiare pe care investitorul doreşte să le tranzacţioneze. Participantul la sistem nu "vede" instrumentele financiare înscrise în conturile din Secţiunea I şi, pentru a executa ordinele clienţilor săi, este necesar să aibă vizibilitate asupra titlurilor respective şi să poată să efectueze operaţiuni cu acestea.

În mod evident, transferul din Secţiunea I în Secţiunea II a Depozitarului Central ar trebui să se realizeze într-un cont ce aparţine aceluiaşi investitor/proprietar şi nu în contul unui alt subiect de drept, atâta vreme cât: a) transmiterea dreptului de proprietate asupra instrumentelor financiare se face conform principiului livrare contra plată, conform art. 145 din Legea nr. 297/2004; b) proprietarul instrumentelor/investitorul nu şi-a manifestat voinţa pentru a vinde respectivele titluri; c) nu s-a încheiat o tranzacţie bursieră în cadrul pieţei reglementate/sistemului multifuncţional de tranzacţionare în cadrul căruia este listat instrumentul respectiv.

Teza a II-a din art. 9 alin. (1) din Titlul IV al Codului Depozitarului Central permite Participanţilor la sistem (intermediari autorizaţi) să transfere instrumentele financiare dintr-un cont individual al unui investitor deschis în Secţiunea I într-un cont global aparţinând respectivului Participant, deschis în Secţiunea II, fără ca Depozitarul Central să verifice dacă acest transfer are la bază manifestarea de voinţă a proprietarului instrumentelor, ori măcar dacă acest proprietar este sau nu clientul Participantului care accesează Secţiunea I. Ca atare, deşi Depozitarul Central S.A. are obligaţia, conform art. 53 alin. (4) lit. a) din Regulamentul CNVM nr. 13/2005, de a păstra în siguranţă activele investitorilor, prin norma cuprinsă în art. 9 alin. (1) din Codul Depozitarului Central, această instituţie a pieţei de capital transmite, fără niciun temei legal, această obligaţie către Participanţii la sistem, care pot accesa nestingheriţi conturile individuale ale proprietarilor de instrumente financiare, cu care pot să nu aibă vreun raport juridic, ci doar să le cunoască Codul Numeric Personal şi pot transfera în mod discreţionar aceste instrumente într-un cont global propriu, deschis în Secţiunea II.

Recurenţii reclamanţi au susţinut că hotărârea instanţei de fond se întemeiază pe două premise false: că dispoziţiile Codului Depozitarului Central nu permit transferul ilicit de proprietate asupra instrumentelor financiare în absenţa acordului proprietarului acestora şi, respectiv, că transferul între Secţiunea I şi Secţiunea a II-a a Depozitarului Central se realizează conform art. 145 din Legea nr. 297/2004 în baza principiului livrare contra plată.

Au precizat că nu există nicio prevedere legală de lege lata care să stabilească necesitatea acordului de voinţă prealabil al proprietarului unor instrumente financiare pentru transferul acestora din contul său individual deschis la Depozitarul Central S.A. în Secţiunea I în contul unei C. sau instituţii de credit deschis în Secţiunea II.

Prevederile din Codul Depozitarului Central atacate prin acţiune permit transferul de proprietate asupra instrumentelor financiare de către o C. sau o instituţie de credit, fără a exista acordul de voinţă al proprietarului titlurilor.

Au mai susţinut că judecătorul fondului nu a înţeles modul în care se realizează operaţiunile cu instrumente financiare pe piaţa de capital, confundând transmiterea dreptului de proprietate în urma unor tranzacţii bursiere (supusă regimului juridic prevăzut de art. 145 din Legea nr. 297/2004) cu transferul de instrumente între conturile aceluiaşi investitor, ori între un cont individual al unui investitor şi un cont global al unei C. cu care acesta are încheiat un contract de servicii de investiţii financiare (supus regimului juridic conturat de Regulamentul CNVM nr. 13/2005 şi de Codul Depozitarului Central).

Transferul de instrumente financiare între cele două secţiuni nu se realizează conform principiului livrare contra plată, întrucât nu este un transfer de proprietate, ci o mutare a instrumentelor financiare din contul individual al investitorului deschis în Secţiunea I în contul individual al aceluiaşi investitor deschis în Secţiunea II sau în contul global al intermediarului care are obligaţia, conform Codului Depozitarului, de a evidenţia respectivele instrumente într-un subcont individual deschis pe numele investitorului. Depozitarul Central nu verifică dacă Participantul deţine vreun mandat din partea proprietarului pentru a realiza transferul sau dacă îşi încalcă obligaţia de a înscrie instrumentele transferate din Secţiunea I într-un subcont individual al proprietarului din cadrul contului său global deschis în Secţiunea II.

Dispoziţiile din Codul Depozitarului Central atacate permit Depozitarului Central S.A. să delege, să transmită în mod vădit nelegal, funcţia de asigurare a transferului dreptului de proprietate, cu încălcarea prevederilor din legislaţia primară privind respectarea principiului livrare contra plată. Totodată, este lipsită de fundament legal susţinerea instanţei că "'verificarea prealabilă de către Depozitarul Central a existenţei acordului de voinţă al deţinătorului în raport cu societatea de investiţii contravine celerităţii cu care se realizează operaţiunile pe piaţa de capital", întrucât nicio normă legală nu impune aplicarea principiului celerităţii la transferul unor instrumente financiare din Secţiunea I în Secţiunea II a Depozitarului Central, între conturile aceluiaşi subiect de drept.

Recurenţii reclamanţi au apreciat că este străină de obiectul dedus judecăţii, lipsită de temei legal şi contrazisă de fapte, susţinerea instanţei conform căreia mecanismul creat prin sistemul Depozitarului Central "permite identificarea tuturor operaţiunilor realizate atât în cadrul unei secţiuni, cât şi între secţiuni, precum şi situaţiile de nerespectare a regulilor de funcţionare de către participanţi". De asemenea, este străină de obiectul cererii de chemare în judecată, contrară prevederilor legale ce stabilesc obligaţiile Depozitarului Central şi logicii juridice, aserţiunea instanţei conform căreia "existenţa posibilităţii de utilizare a conturilor globale, în condiţiile în care participanţii respectă regulile de utilizare a sistemului depozitarului central, nu sunt de natură a determina încălcarea art. 53 alin. (4) lit. a) şi b)."

Argumentul instanţei de fond, utilizat pentru a justifica legalitatea art. 9 alin. (1) teza a II-a din Titlul IV al Codului Depozitarului Central, intră în coliziune cu normele legale ce conturează obligaţia Depozitarului Central de a păstra în siguranţă activele proprietarilor. Din moment ce legislaţia primară, în art. 146 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, indică neechivoc obligaţia de a asigura depozitarea tuturor instrumentelor financiare şi de a efectua orice operaţiuni cu acestea, orice utilizare a conturilor globale prevăzută de un cod al unui subiect de drept privat care desfăşoară un serviciu public, astfel cum este cazul Depozitarului Central S.A., trebuie să respecte regula de drept stabilită în lege.

Art 53 alin. (4) lit. a) şi b) din Regulamentul CNVM nr. 13/2005 reia această obligaţie a Depozitarului Central, fără a institui posibilitatea unei transmiteri a obligaţiilor Depozitarului Central prevăzute de art. 146 alin. (1) din Legea nr. 297/2004. Argumentul instanţei este şi contrar logicii juridice, întrucât afirmă în mod indirect că Depozitarul Central are posibilitatea să nu respecte prevederile legale ce instituie în sarcina sa obligaţiile de a păstra în siguranţă şi de a efectua operaţiuni cu instrumente financiare, în condiţiile în care participanţii respectă regulile de utilizare a sistemului depozitarului central.

3.2. În motivarea recursului incident întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta ASF a arătat că înţelege să critice soluţia instanţei de fond de respingere a excepţiei tardivităţii formulării plângerii prealabile.

A susţinut că instanţa a reţinut în mod corect că deciziile CNVM/ASF de avizare a Codului Depozitarului Central sunt acte administrative individuale, astfel că devin incidente disp. art. 7 alin. (3) şi (7) din Legea nr. 554/2004. Or, recurenţii contestă decizii emise de CNVM/ASF cu mult timp în urmă, respectiv în anul 2008 (10 ani), 2010 (8 ani), 2011 (7 ani) şi 2017. Deciziile emise de autoritate au fost aduse la cunoştinţa publicului prin publicarea în Buletinul electronic al autorităţii, potrivit art. 7 alin. (10) din Statutul CNVM.

Nefiind motive temeinice şi justificate de depăşire a termenelor cuprinse în art. 7 alin. (3) şi (7) din Legea nr. 554/2004, plângerea prealabilă formulată împotriva actelor administrative respective, după 7-10 ani de la publicare, este tardivă. Formularea plângerii administrative peste termenul prevăzut de lege echivalează practic cu neîndeplinirea acestei proceduri prealabile obligatorii.

Cu privire la argumentul instanţei avut în vedere la respingerea excepţiei, acela că recurenţii au precizat că au luat la cunoştinţă de modificările aduse abia la data de 11.01.2018, recurenta pârâtă a precizat că recurenţii ştiau de aceste modificări cu mult timp înaintea datei de 11.01.2018.

Astfel, recurenţii reclamanţi arată în cererea de chemare în judecată că au interes în formularea acţiunii, întrucât Depozitarul Central a invocat în cauza nr. x/2016 dispoziţiile din Cod, contestate în prezenta cauză.

Or, Depozitarul Central a depus întâmpinarea în dosarul nr. x/2016, la data de 26.09.2016, în care invocă dispoziţiile contestate. Cu alte cuvinte, este fără dubiu că recurenţii ştiau de aceste dispoziţii, apreciate de ei vătămătoare, încă de la data la care au luat cunoştinţă de întâmpinarea Depozitarului Central. Mai mult, prin adresa nr. x/17.06.2014, a transmis recurenţilor punctul de vedere al Depozitarului Central (adresa x/20.05.2014) în care au fost invocate de către Depozitar dispoziţiile contestate în cauză.

4. Apărările formulate

4.1. Recurenta pârâtă ASF a formulat întâmpinare cu privire la recursul reclamanţilor, prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, prezentând pe larg argumentele pentru care consideră că sentinţa este legală sub aspectul soluţiei pronunţate pe fondul litigiului.

4.2. Intimata pârâtă S.C. Depozitarul Central S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului reclamanţilor, ca nefondat, şi menţinerea sentinţei recurate.

4.3. Recurenţii reclamanţi A. şi B. au formulat întâmpinare cu privire la recursul incident, prin care au solicitat respingerea acestuia susţinând că instanţa de fond a considerat în mod incorect că deciziile prin care au fost aprobate modificări ale Codului Depozitarului Central sunt acte cu caracter individual, dar că nu au declarat recurs împotriva soluţiei de respingere a excepţiei tardivităţii, întrucât nu aveau interes.

Caracterul normativ al acestui cod rezultă din efectele erga omnes pe care le creează, el conţinând un set de reguli destinate a fi aplicabile oricărei persoane care intră în raporturi juridice cu Depozitarul Central, în mod voluntar sau chiar independent de voinţa acesteia. Prin urmare, sunt incidente disp. art. 7 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004.

Într-o teză subsidiară, poate fi admisă numai ideea că, exclusiv pentru Depozitarul Central, codul poate avea caracter individual, însă pentru orice altă persoană are caracter normativ.

5. Răspunsuri la întâmpinări

5.1. Recurenţii reclamanţi au formulat răspuns la întâmpinarea ASF, prin care au solicitat respingerea apărărilor acesteia şi admiterea recursului principal, susţinând că textele de lege invocate de ASF indică neechivoc temeinicia acţiunii introductive, iar vinovăţia, inclusiv de natură penală, a reprezentanţilor C. S.A. nu conferă legalitate disp. art. 9 alin. (1) din Titlul IV al Codului Depozitarului Central.

5.2. Recurenţii reclamanţi au formulat răspuns la întâmpinarea depusă de Depozitarul Central, prin care au solicitat respingerea apărărilor acesteia şi admiterea recursului principal, precizând că acesta încearcă să inducă în eroare instanţa de recurs cu privire la legalitatea utilizării conturilor globale şi situaţia premisă, întrucât prezenta cauză are ca obiect nelegalitatea transferului dintr-un cont individual într-un cont global şi nu dintr-un cont global în alt cont, precum şi să creeze confuzie între activitatea de custodie cu obligaţia legală ce-i revine, de păstrare în siguranţă a instrumentelor financiare.

Principiul celerităţii nu poate justifica neîndeplinirea obligaţiilor legale ale Depozitarului Central, iar faptul că autorul lor a apelat sau nu la restricţionarea instrumentelor financiare nu are nicio legătură cu cauza.

5.3. Depozitarul Central a depus răspuns la întâmpinarea formulată de reclamanţi, prin care a solicitat să se constate netemeinicia apărărilor acestora.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată în raport cu criticile formulate prin cererile de recurs, cu apărările din întâmpinări şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul incident este fondat, iar ca urmare a admiterii acestuia se impune respingerea recursului principal, faţă de considerentele ce vor fi arătate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin prezenta acţiune, reclamanţii au solicitat anularea parţială a Codului Depozitarului Central S.A., aprobat prin Decizii ale CNVM/ASF, respectiv:

- Decizia C.N.V.M. nr. 204/07.02.2008: Art. 1. - Se aprobă modificările Codului S.C. Depozitarul Central S.A., aprobat prin Decizia C.N.V.M. nr. 1407/20.06.2006, cu modificările şi completările ulterioare, în forma cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.

Reclamanţii solicită anularea textului care face parte din Titlul IV - Administrarea şi custodia deţinerilor de instrumente financiare din conturile participanţilor la sistemul de compensare-decontare şi registru Secţiunea 1 Conturile participanţilor § 4 Transferuri între secţiuni, text care are următoarea formă:

"Art. 9 (1) - În vederea tranzacţionării instrumentelor financiare evidenţiate în Secţiunea 1, Participantul la sistemul de compensare decontare şi registru va transfera instrumentele financiare în conturile individuale ale clienţilor sau în contul global, deschise în Secţiunea 2 a Registrului, numai dacă instrumentele financiare sunt disponibile în Secţiunea 1.

(2) În cazul conturilor individuale, transferul va fi finalizat cu succes numai dacă cele două conturi (din Secţiunea 1 şi Secţiunea 2) au acelaşi identificator unic."

- Decizia C.N.V.M. nr. 824/29.06.2010: 10. Art. 9 alin. (1) din Secţiunea 1, Titlul IV din Codul S.C. Depozitarul Central S.A. va avea următorul cuprins:"Art. 9 (1) - În vederea tranzacţionării instrumentelor financiare evidenţiate în Secţiunea 1, Participantul la sistemul de compensare-decontare şi registru va transfera instrumentele financiare în conturile individuale ale clienţilor sau într-un cont global, deschise în Secţiunea 2 a Registrului, numai dacă instrumentele financiare sunt disponibile în Secţiunea 1."

- Decizia C.N.V.M. nr. 7/05.01.2011: 19. În Titlul IV din Codul S.C. Depozitarul Central S.A. se creează Capitolul 1 - "Organizarea conturilor", cuprinzând articolele din Secţiunea 1 - "Conturile participanţilor" şi Secţiunea 2 - "Activitatea de custodie".

23. Alin. (1) al art. 9 din Capitolul 1 din Titlul IV din Codul S.C. Depozitarul Central S.A. va avea următorul cuprins:

"Art. 9. (1) - În vederea tranzacţionării instrumentelor financiare evidenţiate în Secţiunea 1, Participantul la sistemul de compensare-decontare şi registru va transfera instrumentele financiare în conturile individuale ale clienţilor sau într-un cont global, deschis în Secţiunea 2 a Registrului, numai dacă instrumentele financiare sunt disponibile în Secţiunea 1."

- Decizia ASF nr. 1765/07.12.2017: 73. Articolele 1-9, 12, 121, 13 alin. (1) - (4) şi 14 din Titlul IV din Codul Depozitarului Central se modifică şi vor avea următorul cuprins:

"Art. 9 (1) - În vederea desfăşurării activităţilor de servicii de investiţii financiare în legătură cu instrumentele financiare evidenţiate în Secţiunea 1, Participantul va transfera instrumentele financiare în conturile individuale ale clienţilor sau într-un cont global deschis în Secţiunea 2 a Registrului, numai dacă instrumentele financiare sunt disponibile în Secţiunea 1.

(2) În cazul conturilor individuale, transferul va fi finalizat cu succes numai dacă cele două conturi (din Secţiunea 1 şi Secţiunea 2) au acelaşi identificator unic."

Prin notele scrise depuse la dosar pentru termenul din 2.11.2018, reclamanţii au lămurit obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul că acesta constă în anularea parţială a actelor administrative cu caracter normativ reprezentate de deciziile sus menţionate, respectiv anularea sintagmei "sau în contul global"/"sau într-un cont global", din cuprinsul art. 9 alin. (1) din Titlul IV al Codului S.C. Depozitarul Central S.A.

Referitor la recursul incident se reţine că prin acesta a fost criticată soluţia de respingere a excepţiei tardivităţii formulării plângerii prealabile, excepţie invocată de către pârâta ASF, în motivarea căreia a arătat că deciziile CNVM/ASF atacate sunt acte administrative cu caracter individual, astfel că, în conformitate cu disp. art. 7 din Legea nr. 554/2004, reclamanţii au depăşit termenul în care puteau contesta aceste decizii pe calea plângerii prealabile.

Instanţa de fond a reţinut că, pentru corecta soluţionare a excepţiei, se impune calificarea actelor deduse judecăţii.

După întinderea efectelor juridice, actele administrative pot fi: normative, care cuprind reglementări de principiu şi se aplică la un număr nedeterminat de persoane; respectiv individuale, care se aplică unui subiect de drept determinat.

Criteriile principale în raport cu care actele administrative se clasifică în acte cu caracter normativ şi acte cu caracter individual sunt, pe de o parte, scopul pentru care au fost adoptate sau emise şi, pe de altă parte, întinderea efectelor juridice produse. Astfel, în ceea ce priveşte primul criteriu, în doctrină este unanim acceptat că actele administrative cu caracter normativ sunt adoptate/emise în scopul organizării executării legii/dispoziţiilor legale, în timp ce actele administrative cu caracter individual se emit totdeauna exclusiv pentru punerea în aplicare, pentru aplicarea în concret a legii/dispoziţiilor legale.

În ceea ce priveşte întinderea efectelor produse, actele administrative cu caracter normativ conţin reguli/norme cu caracter general, având aplicabilitate într-un număr nedefinit de situaţii, astfel că produc efecte juridice erga omnes faţă de un număr nedefinit de persoane, în timp ce actele administrative cu caracter individual urmăresc realizarea unor raporturi juridice într-o situaţie strict determinată şi produc efecte fie faţă de o singură persoană, fie faţă de un număr determinat sau determinabil de persoane.

Or, în cauză, deciziile au adus modificări Codului Depozitarului Central, fiind astfel aplicabile în situaţii strict determinate şi producând efecte juridice în raport cu un număr determinant/determinabil de persoane, fiind şi din acest punct de vedere acte administrative cu caracter individual.

În cazul reclamanţilor, în calitate de terţi, în privinţa termenului pentru formularea plângerii prealabile devin aplicabile disp. art. 7 alin. (3) din Legea 554/2004, în vigoare la data formulării acţiunii.

Reclamanţii arată că au luat cunoştinţă la data de 11.01.2018 despre modificările aduse, fără a se face de către pârât dovada unei alte date, iar acţiunea a fost introdusă la 09.05.2018, deci cu respectarea termenului de 6 luni stabilit de art. 7 alin. (3) din Legea 554/2004. În consecinţă, excepţia invocată de pârâta ASF a fost respinsă.

Înalta Curte constată că este nelegală soluţia de respingere a excepţiei tardivităţii formulării plângerii prealabile, prin raportare la următoarele argumente:

În primul rând, trebuie subliniat faptul că, aşa cum au precizat prin întâmpinarea formulată cu privire la recursul incident, reclamanţii nu au criticat prin cererea de recurs calificarea de către prima instanţă a deciziilor contestate ca fiind acte administrative cu caracter individual, susţinând că nu au declarat recurs împotriva soluţiei de respingere a excepţiei tardivităţii, întrucât nu aveau interes.

În acestă privinţă, Înalta Curte reţine că, potrivit disp. art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat priveşte nu numai dispozitivul hotărârii judecătoreşti, ci şi considerentele pe care acesta se sprijină. Astfel, legiuitorul conferă autoritate de lucru judecat considerentelor decisive şi decizorii, dar o refuză considerentelor nenecesare, considerentelor de drept greşite şi celor care cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, punându-i acesteia la dispoziţie o cale de atac efectivă şi eficientă în scopul înlăturării acestor vicii ale hotărârii şi împiedicării intrării lor sub autoritatea de lucru judecat.

Prin urmare, disp. art. 461 alin. (2) C. proc. civ. reglementează posibilitatea declarării unei căi de atac numai împotriva considerentelor hotărârii, fără a se ataca soluţia din dispozitiv, dacă o asemenea conduită corespunde interesului procesual al părţii care o promovează. Întrucât prevederile legale nu disting, rezultă că această cale de atac este atât la îndemâna părţii care a câştigat procesul, cât şi a celei care l-a pierdut, chiar dacă aceasta din urmă nu atacă şi dispozitivul.

Dacă această cale de atac este întemeiată, instanţa de control judiciar o va admite, va menţine hotărârea, dar va înlătura acele considerente nenecesare, (care, fiind în plus, nu vor fi înlocuite cu altele), respectiv va înlocui cu propriile constatări considerentele greşite în drept şi în fapt.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că, în măsura în care reclamanţii apreciau că argumentele primei instanţe privind natura juridică de acte administrative cu caracter individual a deciziilor atacate reprezintă considerente de drept greşite, aveau posibilitatea de a le critica prin cererea de recurs formulată, deşi aceasta a vizat soluţia pronunţată pe fondul cauzei. Este adevărat că soluţia de respingere a excepţiei tardivităţii formulării plângerii prealabile le era favorabilă, dar aceasta nu constituia un impediment pentru a critica acele considerente ale primei instanţe, conform cărora actele administrative contestate au caracter individual, din moment ce această calificare prezenta relevanţă din punct de vedere al termenului în care poate fi formulată plângerea prealabilă. În consecinţă, reclamanţii aveau posibilitatea de a supune cenzurii instanţei de control judiciar considerentele reţinute de instanţa de fond sub acest aspect, pentru a se stabili dacă actele administrative ce fac obiectul cererii de chemare în judecată au caracter individual sau normativ.

În condiţiile în care reclamanţii nu au înţeles să critice aceste considerente, ele au intrat sub autoritatea de lucru judecat, conform disp. art. 430 alin. (2) C. proc. civ.. Prin urmare, susţinerea recurenţilor reclamanţi din întâmpinare potrivit căreia instanţa de fond a considerat în mod incorect că deciziile prin care au fost aprobate modificări ale Codului Depozitarului Central sunt acte cu caracter individual nu poate forma obiect al analizei instanţei de recurs în lipsa criticării prin cererea de recurs a argumentelor pe care instanţa şi-a întemeiat această concluzie, fiind vorba despre considerente care se bucură de autoritate de lucru judecat.

În al doilea rând, se constată că reclamanţii susţin că au luat cunoştinţă la data de 11.01.2018 de forma art. 9 alin. (1) din Titlul IV al Codului Depozitarului Central pe care înţeleg să o conteste, aceasta reprezentând data depunerii întâmpinării în dosarul nr. x/2016, cu ocazia soluţionării apelului declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 2764/2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Este vorba despre dosarul ce are ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de recurenţii reclamanţi în contradictoriu cu pârâta S.C. Depozitarul Central S.A., prin care au solicitat obligarea acesteia la restituirea unui număr de 1.023.471 acţiuni Fondul Proprietatea, dividendele aferente anilor 2013-2015 şi daune morale în cuantum de 1.000.000 euro.

Prin cererea modificatoare a cererii iniţiale de chemare în judecată, s-a solicitat introducerea în cauză a ASF şi obligarea acestei pârâte, alături de pârâta S.C. Depozitarul Central S.A., la plata:

"[...] unui număr de 1.023.471 acţiuni Fondul Proprietatea, acţiuni cu valoarea nominală de 1 leu/acţiune; [...] dividendelor aferente anilor 2013, 2014, 2015, conform calculelor făcute de Fondul Proprietatea şi anume suma de 137.503 RON."

Prin încheierea interlocutorie din 27.03.2017, instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ASF, litigiul continuând doar cu pârâta S.C. Depozitarul Central S.A..

Prin sentinţa civilă nr. 2764/10.07.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea formulată de recurenţii reclamanţi, aceştia declarând apel împotriva acestei sentinţe.

În dosarul de apel, la data de 11.01.2018, intimata S.C. Depozitarul Central S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat forma art. 9 alin. (1) din Codul Depozitarului Central pe care înţeleg să o conteste reclamanţii, aceştia susţinând că termenul pentru formularea plângerii prealabile în prezenta cauză curge de la această dată - 11.01.2018.

Susţinerea nu poate fi reţinută din moment ce în dosarul nr. x/2016, aflat în primă instanţă pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 26.09.2016, pârâta S.C. Depozitarul Central S.A. a depus întâmpinare prin care, la pag. 5, a menţionat următoarele:

"În vederea tranzacţionării instrumentelor financiare evidenţiate în Secţiunea 1, participanţii la sistemul de compensare-decontare şi registru, aşa cum a fost şi societatea de servicii de investiţii financiare C. S.A., trebuie să transfere instrumentele financiare într-un cont global, deschis în Secţiunea 2 a Registrului (Codul Depozitarului Central - Titlul IV, art. 9 alin. (1), Depozitarul Central având obligaţia atât legală, cât şi contractuală, de a permite societăţilor de servicii de investiţii financiare accesul la baza de date în vederea transferului acţiunilor clienţilor proprii ai participanţilor."

Or, potrivit precizării acţiunii depuse în prezentul dosar, reclamanţii solicită anularea art. 9 alin. (1) din Titlul IV din Codul Depozitarului Central, modificat prin cele patru acte administrative în discuţie, în ceea ce priveşte sintagma "sau în contul global"/"sau într-un cont global". Înalta Curte constată că această sintagmă "cont global" se regăseşte în textul acestui articol, redat în întâmpinarea depusă la data de 26.09.2016 de pârâta S.C. Depozitarul Central S.A., astfel că termenul pentru formularea plângerii prealabile curge de la această dată - 26.09.2016.

Se reţine că reclamanţii au formulat plângeri prealabile împotriva actelor contestate la datele de: 1.02.2018 (plângerile nr. 2496 şi nr. 2497); 28.02.2018 (plângerea nr. 2535) şi 2.03.2018 (plângerea nr. 2539), cu depăşirea termenului prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, acela de 30 de zile din momentul în care au luat cunoştinţă, pe orice cale, de conţinutul actului. Prin urmare, aceste plângeri prealabile fiind formulate tardiv, consecinţa este inadmisibilitatea cererii de anulare a deciziilor CNVM atacate.

La termenul de judecată din 3.02.2022, instanţa de recurs a pus în discuţia părţilor interesul reclamanţilor de a solicita anularea Deciziei ASF nr. 1765/07.12.2017, în condiţiile în care incidentul ce a dat naştere prezentului litigiu a avut loc la data de 9.05.2013, prezentând relevanţă în soluţionarea acestuia forma prevederilor Codului Depozitarului Central contestate, în vigoare la acea dată.

Părţile au apreciat că nu există un interes în a solicita instanţei anularea dispoziţiilor Codului Depozitarului Central, în forma rezultată în urma emiterii Deciziei ASF nr. 1765/07.12.2017, câtă vreme această formă este ulterioară datei la care a avut loc fapta ce a determinat sesizarea instanţei de contencios administrativ cu prezenta acţiune.

Prin urmare, neputându-se reţine existenţa unui interes în sensul art. 33 din C. proc. civ., instanţa va respinge cererea de anulare a Deciziei ASF nr. 1765/07.12.2017, ca lipsită de interes.

În ceea ce priveşte recursul principal formulat de reclamanţi se constată că acesta vizează soluţia pronunţată pe fondul cauzei şi se impune a fi respins, având în vedere soluţia de admitere a recursului incident, cu consecinţa admiterii excepţiei tardivităţii formulării plângerii prealabile cu privire la Deciziile CNVM nr. 204/07.02.2008, nr. 824/29.06.2010 şi nr. 7/05.01.2011 şi respingerii ca inadmisibile a cererii de anulare a acestor decizii, precum şi soluţia de respingere a cererii de anulare a Deciziei ASF nr. 1765/07.12.2017, ca lipsită de interes.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul incident declarat de pârâta ASF; va casa în parte sentinţa şi, rejudecând: va admite excepţia tardivităţii formulării plângerii prealabile cu privire la Deciziile CNVM nr. 204/07.02.2008, nr. 824/29.06.2010 şi nr. 7/05.01.2011 şi, în consecinţă, va respinge ca inadmisibilă cererea de anulare a acestor decizii. De asemenea, va respinge cererea de anulare a Deciziei ASF nr. 1765/07.12.2017, ca lipsită de interes, şi va menţine soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii şi a excepţiei lipsei de interes, invocate de Depozitarul Central S.A..

Faţă de soluţia pronunţată cu privire la recursul incident, va respinge recursul principal declarat de reclamanţii B. şi A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul incident declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinţei civile nr. 5520/2018 din 21.12.2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche.

Casează în parte sentinţa şi, rejudecând:

Admite excepţia tardivităţii formulării plângerii prealabile cu privire la Deciziile Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 204/07.02.2008, nr. 824/29.06.2010 şi nr. 7/05.01.2011 şi, în consecinţă, respinge ca inadmisibilă cererea de anulare a acestor decizii.

Respinge cererea de anulare a Deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 1765/07.12.2017, ca lipsită de interes.

Menţine soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii şi a excepţiei lipsei de interes, invocate de Depozitarul Central S.A..

Respinge recursul principal declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 5520/2018 din 21.12.2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 16 februarie 2022.