EU co-financed project audit: validity of financial correction notice issued after 90-day directory deadline

Şedinţa publică din data de 17 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 iulie 2017, pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ S.A. Mediaş a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene:

- anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare încheiată sub nr. x/07.10.2016, privind proiectul "Modernizare Staţia de Turbocompresoare - Sinca şi instalaţii aferente", Cod SMIS: 55026, înregistrată la Transgaz sub nr. x/20.01.2017, întocmită de echipa de control a Direcţiei Generale Programe Competitivitate (DGPC);

- anularea Deciziei nr. 81159/10.11.2016, emisă de MFE - Direcţia Generală Programe Competitive - privind contestaţia formulată de SNTGN Transgaz S.A. Mediaş nr. 45045/30.09.2016, înregistrată la AM POSCCE sub nr. x/03.10.2015;

- anularea Deciziei nr. 9139/04.04.2017, emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Competitive privind soluţionarea Contestaţiei formulate de către SNTGN TRANSGAZ S.A. Mediaş înregistrată la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene sub nr. x/17.02.2017;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 649.257,01 RON, refuzată la plată conform Notificării privind situaţia cererii de rambursare nr. x/24.12.2015, revizuită în 15.01.2016 privind proiectul Modernizare Staţia de Turbocompresoare - Sinca şi instalaţii aferente (adaptarea la actualitate);

- obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 17 din 1 februarie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.N.T.G.N. Transgaz S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (succesor al fostului Minister al Fondurilor Europene).

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei anterior referite, a declarat recurs reclamanta S.N.T.G.N. Transgaz S.A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată în sensul formulat. De asemenea, a solicitat obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentă-reclamantă susţine că sentinţa atacată este nelegală, întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Astfel, deşi a invocat că Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare pentru programe operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă privind Modernizare Staţia de Turbocompresoare - Şinca şi instalaţii aferente, înregistrată la Transgaz sub nr. x/20.01.2017, întocmită de echipa de control a DGPC, nu a fost comunicată în mod legal şi nici în termenul instituit de lege în acest sens, nici pârâta şi nici considerentele instanţei de fond nu au răsturnat acest argument. Potrivit evidenţelor MFE, respectiva notă, emisă la 07.10.2016, a fost transmisă către Transgaz prin fax la data de 20.01.2017, la un interval de 106 zile, care depăşeşte chiar şi termenul maxim permis efectuării verificării şi de emitere a proceselor-verbale de constatare a neregulilor, stabilit la 90 de zile prin art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011. Un atare fapt constituie o abatere atât de la prevederile alin. (5), cât şi de la cele ale alin. (6) ale art. 10 din H.G. nr. 875/2011.

Mai mult, consideră recurenta-reclamantă că instanţa de fond, în mod greşit a considerat termenul în discuţie ca fiind de recomandare, astfel că încălcarea sa nu atrage sancţiuni. În măsura în care legiuitorul ar fi considerat că nu este nevoie de stabilirea unor termene concrete în derularea procedurii de control, atunci nu ar fi trecut în textul O.U.G. nr. 66/2011 termenele respective şi ar fi lăsat derularea procedurii la bunul plac al organismului de control.

Totodată, critică recurenta-reclamantă că instanţa de fond nu s-a pronunţat pe aspectul referitor la art. 15 din Nota finală de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare care stabileşte în mod nelegal, în temeiul art. 42 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, o scadenţă a creanţei de 30 de zile de la data comunicării titlului de creanţă, cu menţiunea privind calcularea de dobânzi în caz de nerespectare a termenului. Or, din întreaga documentaţie întocmită, rezultă că Transgaz nu a primit suma de 649.257,01 RON, prin urmare, nu îi incumbă obligaţia de restituire a acestei sume, implicit a dobânzilor. În plus, dovada neplăţii/nevirării către Transgaz a sumei rezultă şi din documentele contabile întocmite de pârâtă, documente care probează că, la data de 30.08.2016, Ministerul Fondurilor Europene a făcut o plată de 10.855.577,14 RON, cu 649.257,01 RON mai puţin decât suma solicitată de Transgaz prin cererea de rambursare.

În fine, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond a analizat şi s-a pronunţat pe procedura ce a stat la baza atribuirii contractului de lucrări nr. x/05.01.2015, deşi nu a fost învestită sub acest aspect.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene (în prezent, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene) a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul-pârât arată că sentinţa recurată a fost motivată atât în drept cât şi în fapt, în considerente fiind expuse argumente legale, soluţia pronunţată fiind în acord cu legislaţia naţională şi europeană aplicabilă în cauză.

Contrar opiniei exprimate de recurenta-reclamantă, intimatul-pârât susţine că instanţa de fond a stabilit în mod judicios că termenul în discuţie este unul administrativ, iar legea nu a prevăzut vreo sancţiune pentru nerespectarea acestuia, cauzele de natură a conduce la depăşirea datei limită fiind multiple. Pe cale de consecinţă, atât timp cât beneficiarul-contestator a luat cunoştinţă de cuprinsul Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă nr. x/07.10.2016, iar legiuitorul nu a prevăzut în mod expres sancţiunea nulităţii în cazul nerespectării termenului, revenea reclamantului să probeze eventualele vătămări cauzate de nerespectarea intervalului de 90 de zile, ceea ce putea eventual conduce la necesitatea anulării actelor pentru acest motiv. Totodată, prin luarea la cunoştinţă a cuprinsului Notei de constatare nr. x/07.10.2016 (împotriva căreia a înţeles să formuleze contestaţie), se recunoaşte că respectivul titlul de creanţă a fost comunicat, respectându-i-se astfel dreptul la apărare - drept vizat de obligaţia de comunicare a actului. În plus, prin raportare la dispoziţiile art. 60 alin. (1) lit. d) şi alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, prevederile art. 21 alin. (25) din acelaşi act normativ, referitoare la termenul de emitere a titlului de creanţă, au caracter de recomandare, iar sancţiunile instituite de actul normativ în acest sens sunt considerate numai abateri în sarcina emitentului actului administrativ atacat. Astfel, legiuitorul nu impune decăderea emitentului din dreptul de a mai emite titlul de creanţă, cum pretinde recurenta-reclamantă, ci stabileşte în sarcina autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene care a emis actul administrativ atacat întreprinderea acţiunilor necesare pentru înlăturarea cauzelor acestor abateri. De asemenea, în situaţia în care termenul de finalizare a verificării efectuate în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 este unul de recomandare, Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă, înregistrată sub nr. x/07.10.2016, a fost emisă în termen legal, modalitatea de comunicare a acesteia nefiind în măsură a atrage anularea titlului de creanţă, emis în mod valabil.

Mai arată intimatul-pârât că nota litigioasă a fost întocmită în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (17) din O.U.G. nr. 66/2011 şi cele ale H.G. nr. 875/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Totodată, apreciază că, susţinerea vizând neînvestirea instanţei de fond sub aspectul procedurii ce a stat la baza atribuirii contractului de lucrări nr. x/05.01.2015, este o susţinere formală prin care nu se combat în mod real cele reţinute în hotărârea judecătorească.

5. Aspecte procedurale

Excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanta Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A. Mediaş, invocată prin întâmpinare de intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene (în prezent, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene), a fost respinsă pentru argumentele arătate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Verificând sentinţa recurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurentă în motivarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că nu se poate susţine incidenţa niciuneia dintre ipotezele reglementate de textul de lege invocat, fiind respectate exigenţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.

Raportat la obiectul cauzei şi limitele stabilite prin cererea cu care a fost învestită, instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, analizând atât susţinerile părţilor apreciate ca relevante pentru raţionamentul prezentat, cât şi dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Considerentele hotărârii atacate fac referire în mod convingător la aspectele de fapt şi de drept relevante pentru soluţionarea cauzei.

O primă critică invocată de recurenta-reclamantă vizează împrejurarea că judecătorul fondului nu a dovedit/combătut cu argumente că nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nu a fost comunicată în mod legal şi nici în termenul instituit de lege în acest sens.

Contrar afirmaţiei recurentei-reclamante, din parcurgerea considerentelor hotărârii atacate rezultă că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a acestor susţineri ale reclamantei, evocate şi în recurs, înlăturându-le motivat.

De altfel, nemulţumirea recurentei, valorificată în cadrul acestui motiv de casare, rezultă din faptul că prima instanţă nu a acordat valoare argumentelor sale, iar nu că nu le-ar fi răspuns, susţineri ce nu sunt de natură a atrage incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Sub un al doilea aspect, recurenta-reclamantă consideră că instanţa de fond în mod greşit a considerat termenul în discuţie ca fiind de recomandare şi a cărui încălcare nu atrage sancţiuni.

Această critică a recurentei, pe lângă faptul că nu se încadrează în cazul de casare pe care şi-a întemeiat recursul (art. 488 pct. 6 C. proc. civ.), este neîntemeiată.

Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă dezlegare a acestei probleme de drept, considerând că termenul prevăzut de art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011 nu este prevăzut sub sancţiunea decăderii, fiind un termen de recomandare.

Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011, termenul maxim de efectuare a verificării şi de emitere a proceselor-verbale de contestare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare este de 90 de zile de la data finalizării activităţii de organizare a verificării, cu excepţiile prevăzute la alin. (25) şi (26). În condiţiile prevăzute la art. 21 alin. (24) din O.U.G. nr. 66/2011, termenul poate fi prelungit în mod corespunzător, dar nu mai mult de 90 de zile.

Nerespectarea termenului nu atrage nelegalitatea actului, avându-se în vedere că nu există şi nici nu a fost invocată de către parte vreo vătămare în acest sens. În plus, atunci când legiuitorul O.U.G. nr. 66/2011 a vrut să reglementeze care este sancţiunea nerespectării unui termen, a arătat în mod expres acele situaţii incidente. Astfel, contestaţia administrativă se formulează în termen de maximum 30 de zile, iar sancţiunea nerespectării termenului este decăderea, potrivit art. 47 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011.

Ca urmare, argumentul recurentei, în sensul că art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011 este termen de decădere, este nerelevant, cât timp din ansamblul reglementărilor cuprinse în O.U.G. nr. 66/2011 nu rezultă voinţa legiuitorului de a califica acest termen ca fiind unul de decădere. Aşa cum s-a reţinut deja, acolo unde legiuitorul a dorit calificarea termenului ca fiind de decădere, a realizat acest lucru; per a contrario, acolo unde a omis să o facă, nu se poate prezuma o asemenea calificare, mai ales că sancţiunile trebuie să fie explicit prevăzute de lege, iar nu prezumate.

Cât priveşte nepronunţarea instanţei de fond "pe aspectul referitor la art. 15 din Nota finală de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare care stabileşte în mod nelegal, în temeiul art. 42 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, o scadenţă a creanţei de 30 de zile de la data comunicării titlului de creanţă şi se menţionează faptul că sunt atrase dobânzi şi recuperarea acestora conform aceleiaşi O.U.G. nr. 66/2011", Înalta Curte constată că nici aceste susţineri ale recurentei nu sunt de natură să susţină o nemotivare a hotărârii, astfel încât să devină incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că hotărârea atacată este motivată în conformitate cu prevederile art. 425 C. proc. civ., respectând garanţiile instituite prin art. 6 din C.E.D.O, referitoare la dreptul la un proces echitabil şi lipsit de arbitrariu, motivarea nefiind o chestiune de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar.

Fără a fi necesar să se răspundă la fiecare argument din susţinerile părţilor litigante, instanţa judecătorească poate proceda la gruparea tuturor argumentelor subsumate unui motiv de nelegalitate a actelor administrative contestate, motivarea sa urmând să reliefeze raţionamentul logico-juridic pentru care a fost adoptată soluţia pronunţată, cu arătarea acelor elemente esenţiale în vederea stabilirii adevărului în cauză.

Hotărârea judecătorească ce formează obiectul recursului pendinte a fost motivată coerent şi suficient, astfel încât să permită exercitarea controlului judiciar asupra sa, fiind lipsită de ambiguităţi şi contradicţii, ceea ce determină compatibilitatea sa cu normele legale care stabilesc conţinutul unui asemenea act procedural.

Pentru aceste considerente, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A. Mediaş împotriva sentinţei civile nr. 17 din 1 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2021.