Limitation of judicial review to legality in administrative appeals regarding audit findings and statutory reasoning requirements

Şedinţa publică din data de 13 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 17.02.2020, sub nr. x/2020, reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. ("C.N.A.I.R.") a formulat contestaţie împotriva încheierii nr. III/02/21.01.2020, prin care Curtea de Conturi a României - Departamentul III a respins contestaţia administrativă formulată de CNAIR S.A. pentru măsurile de la punctele "I.7","I.9","I.8","I. 9","II.13","II.14", "II.15","II.16","II.17","I.10","II.18" şi a acceptat punctul referitor la prelungirea termenelor de realizare a măsurilor dispuse prin Decizia nr. III/5/05.04.2019 şi a punctului de contestaţie referitor la pct. 9 din partea expozitivă, emisă în baza Raportului de control nr. x/08.03.2019, solicitând, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, admiterea cererii de suspendare a măsurilor dispuse prin Decizia nr. III/5/05.04.2019, anularea încheierii nr. III/02/21.01.2020, cu privire la respingerea de către Curtea de Conturi a României - Departamentul III a contestaţiei administrative formulată de CNAIR S.A. pentru măsurile "I.7", "I.8", "I. 9", "II.13", "II.14", "II.15", "II.16", "II.17", "I.10", "II.18" ca netemeinică şi nelegală, anularea Deciziei nr. III/5/05.04.2019 emisă în baza Raportului de control nr. x/08.03.2019, ca netemeinică şi nelegală, precum şi scutirea de la plata taxei judiciare de timbru.

În motivarea contestaţiei, reclamanta a arătat că, atât în decizie, cât şi în încheierea de respingere a contestaţiei, Curtea de Conturi a României nu a ţinut cont de argumentele prezentate de C.N.A.I.R. S.A., aspect ce justifică formularea contestaţiei în fata instanţei de contencios administrativ.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 227 din Regulamentul Curţii de Conturi a României, aprobat prin Hotărârea nr. 155/2014, coroborate cu prevederile Legii nr. 94/1992, republicată, ale O.U.G. nr. 80/2013 şi ale Legii 554/2004.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 582 din data de 10 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată promovată de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 582 din 10 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a exercitat apel, calificat recurs de către instanţa de control judiciar, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici încadrate de instanţa de control judiciar în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului recurenta-reclamantă a susţinut, în contextul expunerii unor considerente de fapt şi de drept în sprijinul opiniei potrivit căreia este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, că o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze, în mod necesar, pe de o parte la susţinerile şi apărările părţilor, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar fiind lipsită de suport probator şi legal, fiind pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Astfel, a solicitat să se constate că sentinţa atacată apare ca fiind nemotivată, câtă vreme instanţa de fond s-a rezumat la a reda fragmente din cererea de chemare în judecată, fără să argumenteze raţionamentul logico-juridic care a determinat soluţionarea cauzei. Or, raportat la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., este de observat că instanţa de fond nu a făcut nicio referire la apărările sale, nu a uzat de probele depuse la dosarul cauzei, limitându-se exclusiv la apărările pârâtei, menţionând chiar că nu s-a mai confruntat cu o cauză asemănătoare şi cerând părerea pârâtei cu privire la legislaţia în domeniu, la eventuale alte cauze sau la jurisprudenţa în domeniu.

A făcut recurenta trimitere la jurisprudenţa instanţei supreme sub aspectul reliefat şi a susţinut că instanţa de fond avea obligaţia să efectueze un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt, obligaţia de motivare impunând o apreciere ataşată întotdeauna de natura cauzei, de circumstanţele acesteia, stilul judiciar şi tipologia actului de justiţie. Totodată, motivarea unei hotărâri este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la argumentele fundamentale, respectiv la acelea care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

A invocat decizia civilă nr. 512 din 5 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a statuat că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii, a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, precum şi raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

În continuare, a expus considerente de ordin teoretic referitoare la motivarea hotărârilor judecătoreşti din perspectiva respectării dreptului la un proces echitabil, apreciind sub acest aspect că motivarea este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, aplicarea legii la circumstanţele concrete ale cauzei ori stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii, dreptul la un proces echitabil neputând fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, care are obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

A mai susţinut în sprijinul solicitării reformării soluţiei pronunţate de instanţa de fond, faptul că, în raport de cele reţinute de prima instanţă cu privire la situaţia de fapt dedusă judecăţii sale, precum şi în raport de dispoziţiile legale pe care instanţa le-a reţinut a fi incidente în cauză, soluţia astfel pronunţată este fundamentată exclusiv pe motivele invocate de pârâta Curtea de Conturi a României, fără a fi puse în discuţie susţinerile reclamantei.

Astfel, instanţa de fond a făcut trimitere, prin considerentele expuse, doar la unele prevederi legale şi a omis prevederile contractuale încheiate între părţi, invocate de reclamantă, fără a indica motivele pentru care i-a înlăturat susţinerile şi interpretarea efectuată prin acestea, aspecte de natură a confirma nemotivarea hotărârii care, practic, echivalează cu soluţionarea procesului fără a intra în fondul acţiunii. În acest sens, a solicitat instanţei de control judiciar ca, după analizarea probatoriului depus la dosarul cauzei şi în urma unei analize juste şi echidistante, să-i admită calea de atac exercitată.

De asemenea, în cuprinsul cererii de recurs recurenta-reclamantă a făcut o amplă expunere a situaţiei de fapt ce a determinat promovarea prezentului demers judiciar, a redat măsurile dispuse prin Decizia nr. III/5/05.04.2019, contestată în cauză, argumentele prezentate în contestaţia prealabilă formulată în cadrul procedurii administrative, punctual în referire la fiecare dintre măsurile dispuse de către intimata-pârâtă în urma controlului efectuat în perioada 03.09.2018-08.03.2019, enumerând documentele depuse în susţinerea argumentelor invocate şi expunând ample concluzii ce ar rezulta, în viziunea sa, din interpretarea acestui probatoriu, raportat la conţinutul Raportului de control al Curţii de Conturi a României. În plus, a reiterat motivele invocate în procedura administrativă şi în faţa instanţei de fond, punctual cu privire la fiecare dintre deficienţele constatate de auditorii Curţii de Conturi şi la măsurile corespunzătoare dispuse, în susţinerea solicitării de anulare a acestora.

A mai invocat recurenta-reclamantă alte speţe similare referitoare la rezilierea contractului cu antreprenorul, în care Tribunalul arbitral i-a dat câştig de cauză, invalidând raţionamentul şi modul de abordare a auditorilor Curţii de Conturi. Totodată, a susţinut că echipa de control a înţeles să reia doar parţial în cuprinsul raportului argumentele sale prin prisma situaţiei de fapt deduse judecăţii şi a dispoziţiilor legale aplicabile, să trunchieze frazele şi să scoată din context cele afirmate, denaturând astfel în mod intenţionat sensul şi mesajul clar exprimat de reclamantă.

În acest context, a apreciat că echipa de auditori a încălcat prevederile art. 15 alin. (3) lit. f) din Codul de conduită etică şi profesională a personalului Curţii de Conturi, care prevăd că auditorii trebuie "să îşi formuleze şi să-şi emită independent opinia faţă de aspectele constatate şi să se pronunţe cu sinceritate, concis, exprimându-şi motivele neînsuşirii punctului de vedere al entităţii", aceasta neputând fi considerată o motivaţie, ci, exclusiv o opinie personală a auditorilor.

Din această perspectivă a criticat recurenta şi modalitatea în care echipa de auditori a interpretat clauzele contractuale privind rezilierea, girând solicitările unei companii offshore şi inducând ideea că reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. ar fi trebuit să achite factura nr. x/18.06.2013, chiar dacă notificarea de reziliere intrase în vigoare şi producea deja efecte. Astfel, în timp ce legea prevedea faptul că după momentul în care notificarea de reziliere începe să producă efecte, beneficiarul poate sista plăţile, echipa de auditori emite o teorie personală care excedează prevederilor legale şi care contravine acestora, substituindu-se legii.

În final a reiterat recurenta-reclamantă şi observaţiile, argumentele, precum şi apărările formulate cu privire la constatările echipei de auditori menţionate la punctele 11, 12, 13 şi 14, solicitând anularea acestora, şi, în mod corelativ, a măsurilor dispuse prin actele administrative contestate în cauză.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat, în principal respingerea apelului declarat de reclamantă ca inadmisibil, iar în subsidiar ca nefondat. Din perspectiva motivării căii de atac a considerat că reclamanta nu a înţeles să formuleze critici reale la adresa hotărârii atacate, reiterând practic argumentele din acţiunea introductivă, singurul argument suplimentar constând în invocarea nemotivării hotărârii instanţei de fond, apreciat de intimata-pârâtă ca fiind nefondat.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepţiei inadmisibilităţii invocate de intimata-pârâtă, precum şi apărările formulate de aceasta pe fondul cauzei. A precizat că din eroare a menţionat calea de atac a apelului, înţelegând, în realitate, să promoveze recurs, solicitând instanţei de control judiciar să califice calea de atac în acest sens. Totodată, a menţionat că înţelege să-şi menţină apărările şi argumentele prezentate în cererea de recurs, în considerarea cărora a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei în sensul admiterii acţiunii şi anulării constatărilor de la punctele 1,7,8,10,11,12,13,14 şi, în mod corelativ, a măsurilor de la punctele 7,8,10,13,14,16,17,18.

La termenul din data de 13 ianuarie 2022, la care au avut loc dezbaterile, Înalta Curte, cu aplicarea dispoziţiilor art. 152 coroborat cu 22 alin. (4) C. proc. civ., a calificat calea de atac promovată de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. ca fiind recurs şi, pe cale de consecinţă, a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României. Totodată, a constatat că motivele invocate de recurenta-reclamantă pot fi încadrare în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reţinând recursul spre analiză din această perspectivă.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată în raport de criticile invocate de recurenta-reclamantă, încadrate de instanţa de control judiciar în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., şi de apărările formulate prin întâmpinare de către intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat, pentru considerentele ce succed:

Potrivit motivului de recurs invocat: "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

În literatura de specialitate s-a precizat că, deşi la punctul 6 ar fi vorba de trei motive distincte, în realitate este vorba despre ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare, şi anume nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificate şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii. Un atare motiv de casare se justifică prin faptul că, în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluţia adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

Ca o primă observaţie, Înalta Curte reţine că din dezvoltarea motivelor invocate în cuprinsul cererii de recurs rezultă că recurenta-reclamantă a invocat şi argumente referitoare la greşita stabilire a situaţiei de fapt şi la modalitatea de interpretare a probatoriului administrat, cu referire punctuală la toate constatările echipei de auditori şi la modalitatea de interpretare de către această echipă a dispoziţiilor legale aplicabile, raportat la documentele puse la dispoziţie de către entitatea reclamantă.

Sub acest aspect se impune a se preciza, pe de o parte faptul că probatoriul respectiv a fost administrat în procedura administrativă, iar pe de altă parte că modul în care instanţa de fond a interpretat probele administrate şi a stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare.

Aşa fiind, instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci, doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.

În acest sens este şi jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional în ceea ce priveşte calea de atac în materia contenciosului administrativ, în contextul noului C. proc. civ., evidenţiindu-se în acest sens Decizia nr. 747 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 96 din 6 februarie 2015, în care Curtea Constituţională a statuat următoarele: "(...). Ca urmare a modificărilor aduse C. proc. civ. din 1865, soluţia legislativă cuprinsă în art. 3041 a fost eliminată, ajungându-se în situaţia ca, în materia contenciosului administrativ, prin recurs să poată fi invocate numai motive de casare prevăzute de art. 488 din noul C. proc. civ., hotărârea atacată putând fi analizată numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie". Totodată, "Curtea a reţinut că natura juridică a recursului în sistemul căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti a cunoscut modificări de-a lungul timpului, recursul fiind considerat uneori o cale de atac ordinară, alteori, deşi considerat o cale extraordinară de atac, el putea fi exercitat şi pentru motive de netemeinicie a hotărârii, pentru ca în prezent, în noua reglementare a acestei instituţii juridice, recursul să fie calificat ca fiind o cale extraordinară de atac, exclusiv pentru motive de nelegalitate a hotărârii. Prin prevederile art. 488 din noul C. proc. civ., care consacră motivele de casare a unor hotărâri judecătoreşti, legiuitorul a acordat o eficienţă sporită principiului conform căruia recursul este o cale de atac nedevolutivă".

În atare situaţie, criticile referitoare la greşita stabilire a situaţiei de fapt sau interpretarea probatoriilor administrate în cauză nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală deoarece vizează temeinicia soluţiei pronunţate şi nu nelegalitatea acesteia, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigenţele impuse de art. 488 din C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac care instituie un control de legalitate a hotărârii recurate.

Pe cale de consecinţă, instanţa de control judiciar urmează a analiza sentinţa de fond prin prisma criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., aşadar, în sensul noii reglementări a recursului, aceea de a verifica conformitatea hotărârii cu normele de drept aplicabile.

În speţă, recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea de fond este nemotivată. Mai exact a arătat că, din moment ce prima instanţă s-a rezumat să redea fragmente din cererea de chemare în judecată, fără să-şi argumenteze raţionamentul logico-juridic ce a determinat soluţionarea cauzei, soluţia pronunţată a fost fundamentată exclusiv pe motivele invocate de pârâtă, hotărârea de fond aparând astfel ca fiind nemotivată.

Totodată, a susţinut că nemotivarea hotărârii de fond rezultă şi din împrejurarea că prima instanţă nu a făcut referire la argumentele şi apărările invocate de reclamantă, prin considerentele expuse făcând trimitere doar la unele prevederi legale, omiţând astfel prevederile contractuale încheiate între părţi şi înlăturând apărările reclamantei fără să indice şi motivele înlăturării acestora.

Observând textul art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., invocat şi de către recurenta-reclamantă, se desprinde necesitatea arătării motivelor de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei, precum şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Concluzionând, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, ea constituind astfel o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi, de altfel, singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, include, printre altele, dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt (a se vedea hot. CEDO din 28.04.2005 în cauza Albina c. României şi hot. CEDO din 15.03.2007 în cauza Gheorghe c. României).

Circumstanţiind aspectele de ordin teoretic la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a făcut o justă analiză a susţinerilor părţilor şi a răspuns argumentelor acestora, expunând în mod logic şi gradual considerentele care au fundamentat soluţia adoptată, prin raportare punctuală la fiecare dintre măsurile dispuse de către intimata-pârâtă.

Astfel, este de observat că motivarea hotărârii atacate este clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, sub acest aspect Înalta Curte constatând că, în realitate, susţinerile recurentei-reclamante referitoare la nemotivarea hotărârii de fond din perspectiva lipsei raţionamentului logico-juridic şi a fundamentării soluţiei pronunţate exclusiv pe apărările pârâtei, respectiv a înlăturării apărărilor reclamantei fără a se indica şi motivele acestei înlăturări, nu reflectă decât dezacordul părţii în privinţa argumentelor care au stat la baza soluţiei pronunţate de către prima instanţă, fără a susţine însă motivul de casare invocat.

În primul rând, este de observat faptul că recurenta-reclamantă nu a arătat, în mod concret, punctual, sub ce aspecte hotărârea de fond nu conţine motivarea instanţei, care sunt susţinerile reclamantei neluate în considerare şi nepuse în discuţie de către prima instanţă, care sunt prevederile legale la care instanţa a făcut trimitere şi, în acest sens, care dintre prevederile contractuale au fost omise de la aplicare. Din această perspectivă se constată că nemotivarea hotărârii a fost invocată de către partea recurentă doar formal, nefiind susţinută această ipoteză prin argumente concrete raportate la considerentele reţinute de instanţa de fond în fundamentarea soluţiei pronunţate, simpla reiterare a argumentelor invocate prin cererea de chemare în judecată şi în contestaţia administrativă neputând echivala cu argumentarea unor veritabile critici de nelegalitate aduse sentinţei de fond.

Distinct de aspectul invocării formale a nemotivării hotărârii de fond, instanţa de control judiciar constată, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, că prima instanţă a efectuat un examen riguros cu privire la fiecare dintre solicitările reclamantei de anulare a constatărilor şi măsurilor corelative dispuse de pârâtă prin actele contestate, şi a argumentat de ce nu poate primi susţinerile acesteia şi care sunt motivele pentru care a apreciat că sunt temeinice şi legale măsurile dispuse de pârâtă.

Astfel, în referire la cererea de anulare a măsurii dispuse la pct. I.8 din Decizia nr. III/5/05.04.2019 (a) înregistrarea în evidenţa contabilă a datoriilor către bugetul de stat, precum şi a celor aferente litigiului pierdut cu S.C. A. S.R.L., în conformitate cu prevederile legale; - b) extinderea verificărilor în vederea identificării cazurilor de neînregistrare în evidenţele contabile a prejudiciilor constatate în urma verificărilor efectuate de organele cu atribuţii de control şi înregistrarea acestora în contabilitate, potrivit legii, cu termen de realizare 30.09.2019), în susţinerea căreia reclamanta a susţinut că situaţia a fost tratată de către pârâtă în Raportul de Follow-up nr. x/26.10.2018, neputând face obiectul unei nor cercetări, ci doar a unor corecţii prin raportul menţionat, instanţa de fond a respins criticile reclamantei, reţinând că abaterea prezentată în raportul de control se referă la modul de reflectare în evidenţa contabilă a datoriilor entităţii către bugetul de stat rezultate din prejudicii constatate de Curtea de Conturi în urma controalelor anterioare şi nu vizează demersurile întreprinse de Curtea de Conturi pentru recuperarea acestor sume, acestea făcând obiectul altor Rapoarte de Follow-up.

De asemenea, cu privire la măsura de la pct. II.16 din Decizia nr. III/5/05.04.2019 prin care s-a dispus în sarcina entităţii verificate:

"a) Stabilirea întinderii prejudiciului determinat de neefectuarea la scadenţă a plăţii facturii nr. x/18.06.2013 aferentă Contractului de lucrări nr. x/12.03.2012 şi recuperarea acestuia, potrivit legii; b) Extinderea verificărilor asupra tuturor contractelor gestionate de societate pentru identificarea situaţiilor de plată de penalităţi de întârziere, cheltuielile de judecată, cheltuieli de executare determinate de nerespectarea termenelor de plată a unor facturi din culpa C.N.A.I.R. S.A., stabilirea întinderii prejudiciului şi recuperarea acestuia, potrivit legii. (pentru înlăturarea abaterii prezentate la pct. 10 din Decizie). Termen de realizare: 31 decembrie 2019", judecătorul fondului a respins argumentele invocate de reclamantă privitoare la efectele notificării de reziliere, inclusiv sub aspectul sistării plăţilor până la acoperirea tuturor pierderilor, daunelor şi costurilor suplimentare, apreciind că acestea reprezintă apărări de fond care puteau fi valorificate numai în cadrul dosarului arbitral, pentru a obţine exonerarea de plata dobânzii legale penalizatoare, lucru care nu s-a întâmplat.

Aşadar, în condiţiile în care factura în discuţie a fost avizată de către CNAIR S.A. pentru plată la data de 04.07.2013, înainte de data de 10.07.2013 când a reziliat contractul nr. x/12.03.2012, iar neplata la scadenţă a acestei facturi a determinat CNAIR S.A. la plăţi suplimentare în urma executării silite din data de 21.09.2015, din venituri proprii, instanţa de fond a reţinut că nu poate fi reanalizat raportul juridic care a făcut obiectul dosarului arbitral, fiind dovedită şi în acest caz cu autoritate de lucru judecat culpa contractuală, dar şi cea procesuală. A concluzionat prima instanţă că în mod legal şi temeinic s-a dispus extinderea verificărilor asupra tuturor contractelor gestionate de societate pentru identificarea situaţiilor de plată de penalităţi de întârziere, cheltuieli de judecată, cheltuieli de executare determinate de nerespectarea termenelor de plată a unor facturi din culpa CNAIR S.A., stabilirea întinderii prejudiciului şi recuperarea acestuia, potrivit legii.

În acelaşi mod judicios a analizat instanţa de fond şi celelalte măsuri dispuse de intimata-pârâtă, prin prisma susţinerilor părţilor, raportate la probatoriul administrat şi la normele legale aplicabile în speţă.

Or, în contextul în care prima instanţă a analizat punctual fiecare măsură raportat la probatoriul administrat şi prin prisma apărărilor părţilor, Înalta Curte nu poate valida argumentul recurentei-reclamante că prima instanţă nu şi-a expus raţionamentul logico-juridic, fundamentându-şi soluţia exclusiv pe argumentele pârâtei şi că, astfel, ar fi pronunţat o hotărâre nemotivată, susţinerile părţii formulate din această perspectivă nesusţinând motivul de casare invocat.

Dimpotrivă, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, instanţa de control judiciar constată că argumentele reţinute de prima instanţă validează raţionamentul logico-juridic expus de aceasta în sprijinul soluţiei pronunţate, astfel încât ipoteza că sentinţa de fond ar fi nemotivată şi că acest aspect ar echivala cu soluţionarea procesului fără a se intra în fondul acţiunii nu poate fi reţinută, criticile formulate de parte fiind nefondate.

În egală măsură, se cuvine a se aminti faptul că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părţi în vederea susţinerii temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază solicitările acestora, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziţia procesuală a părţilor.

Or, în sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică.

Însă, analizând hotărârea atacată şi din perspectiva reliefată, se observă că judecătorul fondului a efectuat o justă analiză a cauzei, un examen riguros cu privire la fiecare dintre măsurile dispuse de intimata-pârâtă şi contestate de recurenta-reclamantă, expunându-şi raţionamentul ce a fundamentat soluţia şi argumentând punctual de ce nu pot fi reţinute apărările şi susţinerile părţii reclamante, care sunt motivele pentru care a considerat că sunt corecte constatările echipei de auditori şi de ce a apreciat că măsurile corelative au fost dispuse în mod temeinic şi legal.

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu este fondat, împrejurarea că recurenta-reclamantă nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic ce a fundamentat soluţia primei instanţe neputând conduce la incidenţa motivului de nelegalitate referitor la nemotivarea hotărârii, deoarece acest text de lege se referă la pronunţarea hotărârii în baza unor temeiuri străine de natura pricinii, ipoteză care, aşa cum s-a arătat, nu se verifică în speţă.

Ca urmare, se constată că în cauză nu s-au conturat elemente de nelegalitate a hotărârii de fond atacate, argumentele expuse de către recurenta-reclamantă în calea de atac a recursului nefiind apte să determine casarea hotărârii primei instanţe, întrucât aceasta a fost motivată cu respectarea rigorilor prevăzute de lege. Totodată, faţă de împrejurarea că nu au fost formulate critici referitoare la soluţia primei instanţe asupra cererii de suspendare a executării actelor administrative contestate, instanţa de control judiciar va menţine sentinţa de fond şi sub acest aspect.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs

Faţă de toate considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă şi, în consecinţă, va menţine sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinţei nr. 582 din 10 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 ianuarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.