Quantification of moral damages in road accident claims: validity of insurer's internal procedural criteria over judicial discretion

Şedinţa publică din data de 17 februarie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare înregistrată la data de 29 mai 2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, sub dosar nr. x/2017, şi precizată la data de 26 martie 2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea în parte a deciziei nr. 5893/18.05.2017, cu obligarea pârâtului la plata următoarelor sume:

- 14.271,86 RON cu titlu de cheltuieli materiale;

- 65.000 euro cu titlu de daune morale (13.200 euro - prejudiciu pentru retard în carieră; 2.500 euro - prejudiciu pentru ajutorul unei terţe persoane; 37.230 euro - prejudiciu pentru dureri fizice şi psihice; 6.022 euro - prejudiciu de agrement; 6.022 euro - prejudiciu menajer).

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2130 din 7 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti:

(i) a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor;

(ii) a anulat în parte decizia nr. 5893/18.05.2017 emisă de pârât şi, în consecinţă, a majorat cuantumul daunelor morale acordate reclamantului, de la suma de 17.875 RON la suma de 19.760 euro, obligând pârâtul la plata către reclamant a acestei diferenţe;

(iii) a menţinut în rest decizia atacată, respectiv dispoziţia de admitere a cererii de plată cu privire la suma de 1.192 RON reprezentând daune materiale şi dispoziţia de respingere a cererii de plată cu privire la diferenţa de 45.240 euro reprezentând daune morale şi cu privire la diferenţa de 13.079,86 RON reprezentând daune materiale;

(iv) a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 350 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei pronunţate la fond, au declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi reclamantul A..

3.1. Pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi-a întemeiat recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată, cu consecinţa constatării legalităţii şi temeiniciei deciziei litigioase.

În argumentarea motivului de casare invocat, recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat critici sub aspectul greşitei aplicări/interpretări a normelor de drept material avute în vedere de instanţa de fond la stabilirea valorii prejudiciilor, cu raportare îndeosebi la cele de ordin moral.

După o succintă prezentare a aspectelor reţinute de instanţa de fond, recurentul-pârât, făcând câteva aprecieri de ordin teoretic, arată că, deşi cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, în raport de consecinţele negative suferite de către cei în cauză în plan psihic şi afectiv, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării. Totodată, în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate băneşte. În schimb, se poate acorda victimei o sumă cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelenţă, poate fi o sumă de bani, care îi permite să atenueze prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite. De aceea, ceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul şi nu prejudiciul ca atare.

În cauza de faţă, recurentul-pârât FGA susţine că a apreciat că este suficientă acordarea către reclamant a sumei de 325 RON/zi de îngrijire medicală, stabilind această sumă în raport de Anexa nr. 2 la Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, aprobată prin Decizia nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea şi completarea Deciziei FGA nr. 142/26.05.2016.

Instanţa de fond a apreciat nejustificat valoarea prejudiciului şi consideră recurentul-pârât că, în cazul particular al reclamantului, ar fi putut să aprecieze că stabilirea unei despăgubiri orientate spre minim este, eventual, greşită.

Astfel, în contextul în care FGA a încadrat situaţia reclamantului în pragul nr. 2 din Anexa nr. 2 la Procedura menţionată, acordându-i pentru fiecare zi de îngrijire medicală suma de 325 RON, situată între minimul de 300 RON/zi şi maximul de 500 RON/zi, în opinia recurentului-pârât, instanţa de fond ar fi fost în măsură a aprecia posibilă acordarea cu titlu de daune morale a unei sume calculate prin raportare la limita maximă antereferită (27.500 RON - sumă totală rezultată din aplicarea următorului calcul: 55 zile de îngrijiri medicale x 500 RON/zi).

Cu referire la prejudiciu şi răspundere contractuală, având în vedere dispoziţiile art. 1350 şi ale art. 1530 C. civ., a evidenţiat pârâtul-recurent că debitorul contractual în speţă este B. S.A., iar nu Fondul de Garantare a Asiguraţilor. Din coroborarea textelor antemenţionate, date fiind şi dispoziţiile art. 1537 C. civ., precum şi jurisprudenţa relevantă în materie, rezultă faptul că nu se pot acorda daune-interese în ipoteza în care există neexecutare dar nu există prejudiciu, fiind necesară atât proba neexecutării, cât şi a dovezii prejudiciului. Faţă de cele expuse, a concluzionat FGA că, în speţă, incumba beneficiarului asigurării de tip RCA care a suferit un prejudiciu material, obligaţia de a face şi dovada întinderii acestuia. În speţă, partea petentă a depus dovezi strict în legătură cu un prejudiciu material în cuantum de 136 RON.

3.2. Prin recursul său, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul A. a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, pentru reanalizarea cuantumului daunelor morale.

În motivare, recurentul-reclamant susţine că instanţa de fond a pronunţat sentinţa cu încălcarea (i) principiului reparării integrale a prejudiciului - instituit prin art. 1385 din C. civ. şi (ii) principiului proporţionalităţii între suma despăgubită, pe de-o parte, şi durata şi intensitatea suferinţei, pe de altă parte - instituit inclusiv de Curtea Europeană prin deciziile sale, ce constituie izvor de drept, făcând parte din legislaţia internă odată cu ratificarea Convenţiei EDO.

Prin raportare la cele două principii, dată fiind şi jurisprudenţa relevantă în materie, a arătat recurentul-reclamant că revenea instanţei de fond să ia în considerare la stabilirea cuantumului daunelor morale existenţa tuturor prejudiciilor dezvoltate prin toate lucrările depuse la dosarul cauzei, inclusiv prin cele cu caracter ştiinţific, fiind eronată reţinerea existenţei numai a două prejudicii morale dintre cele cinci evidenţiate în cererea de chemare în judecată. De altfel, art. 1385 şi 1391 alin. (1) din C. civ. instituie principiul reparării integrale a prejudiciului, inclusiv a prejudiciului rezultat din restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială.

A mai arătat partea că, deşi nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse valorilor morale îmbracă forme concrete de manifestare, în raport de care instanţa de judecată are posibilitatea să aprecieze gravitatea şi durata lor în timp şi să dispună repararea întregului prejudiciu moral produs. Totodată, în virtutea principiului proporţionalităţii, delimitarea între gravitate (mărime, putere, intensitate) şi durată (întinderea în timp) este obligatorie în astfel de cazuri, întrucât pot exista vătămări asemănătoare, dar care se produc în etape ale vieţii total diferite, şi, prin urmare, trebuie raportate la durata existenţei lor, pentru stabilirea cât mai corectă a despăgubirii. Faţă de cele arătate, în opinia recurentului-reclamant, instanţa de fond nu a stabilit corect durata suferinţei raportat la situaţia medicală reală, respectiv prezenţa traumelor fizice şi psihice la trei ani după accident, aspect ce evidenţiază atât intensitatea vătămării, cât mai ales durata de afectare a vieţii, pe termen nedeterminat/permanent.

4. Apărările formulate în calea de atac a recursului

4.1. Recurentul-reclamant A. a formulat întâmpinare faţă de recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care a solicitat admiterea excepţiei nulităţii recursului pârâtului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate de pârât.

4.2. Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu a formulat întâmpinare faţă de recursul declarat de reclamantul A..

5. Aspecte procedurale

La termenul de judecată din 17 februarie 2021, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului declarat de pârât, invocată de recurentul-reclamant A. prin întâmpinare, apreciind că motivele de recurs invocate de Fondul de Garantare a Asiguraţilor se circumscriu motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, iar recursul declarat de pârât este fondat în limitele şi pentru considerentele următoare.

II.1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Prin cererea de plată nr. x/22.01.2016 înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, reclamantul A. a solicitat să fie despăgubit din disponibilităţile FGA cu suma de 65.000 euro daune morale şi 14.271,86 RON daune materiale, reprezentând prejudiciu suferit în urma evenimentului rutier din data de 28.05.2012.

Prin decizia nr. 5893/18.05.2017, pârâtul FGA a admis cererea formulată de reclamant pentru suma de 17.875 RON daune morale şi suma de 1.192 RON daune materiale, respingând cererea de plată cu privire la diferenţa dintre suma solicitată şi cea acordată.

Decizia emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a fost contestată în faţa instanţei de contencios administrativ, iar prin sentinţa recurată, prima instanţă a admis în parte acţiunea reclamantului, a anulat în parte decizia contestată şi, în consecinţă, a majorat cuantumul daunelor morale de la suma de 17.875 RON la suma de 19.760 euro, menţinând celelalte dispoziţii ale deciziei emise de pârât.

În ceea ce priveşte daunele morale, prima instanţă a considerat că reclamantul este îndreptăţit doar la primirea sumei de 19.790 euro (3.000 euro + 16.790 euro) pentru prejudiciul constând în retardul în carieră şi în durerile fizice şi psihice suferite, prejudiciu aferent perioadei cuprinse între data producerii accidentului (28.05.2012) şi data emiterii deciziei contestate (18.05.2017), nu şi la primirea diferenţei solicitate pentru celelalte perioade şi categorii de prejudicii nepatrimoniale.

În aprecierea primei instanţe, acest cuantum al prejudiciului apare ca fiind în acord cu criteriile prevăzute de art. 49 pct. 1 lit. d) din Norma ASF nr. 14/2011, respectiv în acord cu legislaţia internă - art. 1385 din C. civ. referitor la întinderea reparaţiei - şi cu jurisprudenţa instanţelor naţionale (anterioară emiterii deciziei contestate).

Cât priveşte suma de 325 RON/zi de îngrijire medicală, menţionată în anexa la Procedura de soluţionare amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, aprobată prin Decizia nr. 142/2016 adoptată de pârât, în funcţie de care FGA a stabilit cuantumul daunelor morale, a considerat prima instanţă că aceasta nu poate fi considerată decât un criteriu pur orientativ pentru stabilirea valorii despăgubirilor, dat fiind faptul că are un caracter abstract, nu ţine cont de situaţiile particulare în care se pot afla victimele accidentelor; mai mult, această valoare nici nu a fost justificată cu jurisprudenţă concretă.

În ceea ce priveşte daunele materiale, prima instanţă a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada realităţii sumei de 13.079,79 RON, potrivit art. 249 din C. proc. civ., motiv pentru care a apreciat că soluţia de admitere la plată doar a sumei de 1.192 RON, nu şi a diferenţei până la suma de 14.271,86 RON, este legală şi temeinică.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care se întemeiază recursurile declarate în cauză atât de reclamant, cât şi de pârât, sentinţa de fond este criticată de ambele părţi litigante sub aspectul modului de soluţionare a daunelor morale.

1. Prin recursul său, pârâtul susţine, în esenţă, că, în contextul în care FGA a încadrat situaţia reclamantului în pragul nr. 2 din Anexa nr. 2 la Procedura menţionată, în cazul particular al reclamantului, instanţa de fond ar fi putut să aprecieze că stabilirea unei despăgubiri orientate spre minim este, eventual, greşită şi, prin urmare, să aprecieze posibilă acordarea cu titlu de daune morale a unei sume calculate prin raportare la limita maximă.

În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale cuvenite reclamantului A. pentru repararea prejudiciului cauzat în urma accidentului rutier din 28.05.2012, Înalta Curte constată că în cauză sunt aplicabile prevederile Procedurii de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, prin care au fost stabilite criterii de determinare a unor praguri valorice, procedură aprobată prin Decizia nr. 142/26.05.2016, în vigoare la data formulării cererii de plată.

Astfel, potrivit procedurii interne aplicate de pârâtul F.G.A., se reţine că pentru calcularea sumei cuvenite cu titlu de daune morale sunt avute în vedere numărul de zile necesare recuperării şi consecinţele vătămării.

Există, aşadar, elemente obiective în raport de care să poată fi analizat şi apreciat cuantumul despăgubirilor morale la care este îndreptăţită persoana vătămată, potrivit Legii nr. 213/2015.

Aşa fiind, numărul de îngrijiri medicale se stabileşte prin raportare la elemente obiective, de natură a dovedi existenţa unui prejudiciu şi întinderea acestuia.

Într-adevăr, durata îngrijirilor medicale stabilite ca fiind necesare pentru vindecarea traumatismelor suferite de reclamant poate fi pertinentă în stabilirea daunelor morale şi materiale acordate pentru compensarea suferinţelor fizice îndurate în această etapă a recuperării. Cu toate acestea, numărul de zile de îngrijiri medicale nu reprezintă criteriul determinant în stabilirea prejudiciului moral încercat de aceasta urmare a accidentului, urmând a fi avute în vedere şi consecinţele suferite în plan fizic, psihic, social şi familial.

Mai reţine instanţa de control că, în raport cu prevederile art. 15 din Norma ASF nr. 16/2015, actele medicale ataşate la dosarul de daună reprezintă documente justificative ale prejudiciului moral suferit de reclamant, efect al producerii unui accident de circulaţie soldat cu vătămarea sa corporală.

În speţă, în ceea ce priveşte justificarea daunelor morale produse, Înalta Curte ia act de faptul că din probaţiunea administrată, respectiv actele medicale ataşate cererii de plată, rezultă că reclamantul a fost victima unui accident de circulaţie produs în data de 28.05.2012 şi că vătămarea integrităţii sale corporale a produs drept consecinţe fracturi metatarsiene, fractură cuboid drept, partea vătămată necesitând pentru vindecare un număr de 50-55 zile de îngrijiri medicale, nefiind identificate leziuni posttraumatice vizibile.

Din cuprinsul procesului-verbal de cercetare la faţa locului nr. x/28.05.2012, reiese că "În momentul producerii accidentului microbuzul Mercedes Benz cu nr. x era condus de numitul A. (...) Conducătorul auto a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti unde a fost consultat şi i s-a stabilit diagnosticul luxaţie metatarsofalangiană degetele 2,3,4 picior drept, fără a rămâne internat în spital. Tot la acest spital conducătorului auto i-a fost recoltată o probă de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, proba fiind sigilată cu sigiliul nr. x."

De asemenea, raportul de expertiză medico-legală nr. x din 19.10.2012 eliberat de Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" Bucureşti, în privinţa conducătorului microbuzului Mercedes, concluzionează faptul că "numitul A. a prezentat leziuni traumatice, care au putut fi produse prin lovire cu un corp dur, posibil în circumstanţele unui accident rutier. Leziunile pot data din 28.05.2012 şi au necesitat pentru vindecare 50-55 zile de îngrijiri medicale. Leziunile traumatice nu au pus în primejdie viaţa victimei. Pentru alte aprecieri privind consecinţele vătămărilor este necesară o altă reexaminare la circa 1 an de la data accidentului".

Prin urmare, din probatoriul medical administrat în cauză, respectiv înscrisurile medicale coroborate cu actele eliberate de organele de cercetare penală, Înalta Curte reţine că, dincolo de numărul de îngrijiri medicale, nu se justifică acele consecinţe cu caracter grav survenite în urma accidentului suferit, care, potrivit susţinerilor recurentului-reclamnat, trebuia să fi fost avute în vedere pentru evaluarea prejudiciului cauzat, în vederea stabilirii cuantumului daunelor morale cuvenite.

Prin notele scrise formulate în cauză, reclamantul a arătat că a suferit consecinţe negative în plan social şi psihic, însă nu a probat aceste susţineri, pentru a se putea aprecia asupra intensităţii cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, precum şi în ce măsură drepturile nepatrimoniale ocrotite de Constituţie i-au fost lezate.

Înalta Curte reţine că scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacţii morale, pentru suferinţe de acelaşi ordin, şi nu a unei satisfacţii patrimoniale, iar spre deosebire de despăgubirile materiale care se stabilesc pe bază de probe directe, despăgubirile pentru daunele morale se stabilesc pe baza evaluării instanţei de judecată.

În concluzie, în privinţa cuantumului acordat reclamantului, Înalta Curte constată, în raport de probatoriul administrat în cauză, că instanţa de fond a aplicat şi interpretat în mod greşit prevederile legale incidente, obligându-l pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata către reclamant a sumei de 19.760 euro cu titlu de daune morale, apreciind că procedura adoptată de FGA (prin Decizia nr. 142/2016), în funcţie de care acesta a stabilit cuantumul daunelor morale, nu poate fi considerată decât un criteriu pur orientativ pentru stabilirea valorii despăgubirilor, dat fiind faptul că are un caracter abstract, nu ţine cont de situaţiile particulare în care se pot afla victimele accidentelor şi că, mai mult, această valoare nici nu a fost justificată cu jurisprudenţă concretă.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că, în lipsa unor dispoziţii legale exprese din care să rezulte modalitatea de cuantificare a despăgubirilor solicitate cu titlu de daune morale, se va avea în vedere procedura internă a recurentului-pârât, elaborată, la rândul său, în temeiul legii şi prin raportare la evoluţia practicii judiciare în materie. În acest sens este de observat că Procedura internă prevede valori medii pentru despăgubirile morale ca urmare a vătămării corporale, prin raportare la numărul de zile de îngrijiri medicale, cuantumul concret al despăgubirii impunându-se a fi stabilit în raport de anumiţi indicatori particulari fiecărei speţe.

Aşa fiind, în raport de prevederile procedurii interne a pârâtului şi de probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că suma de 27.500 RON (în loc de 19.760 euro) cu titlu de daune morale este îndestulătoare pentru a indemniza prejudiciul suferit, în acest sens luând act de înscrisurile medicale din care rezultă caracterul minor al gravităţii leziunilor suferite, precum şi de faptul că cele învederate de recurentul-reclamant, şi anume că a suferit consecinţe negative în plan social şi psihic în urma accidentului rutier, nu au fost susţinute de un material probator corespunzător.

Pe cale de consecinţă, raportat la cele mai sus menţionate, Înalta Curte constată că este întemeiat motivul de recurs invocat de recurentul-pârât, referitor la stabilirea daunelor morale într-un cuantum excesiv de 19.760 euro şi apreciază că se impune reducerea cuantumului acestora la suma de 27.500 RON, prin această reducere asigurându-se un anumit echilibru între prejudiciul moral produs şi despăgubirile acordate, în măsură să permită recurentului-reclamant atenuarea suferinţelor morale fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

2. Cât priveşte criticile recurentului-reclamant centrate tot pe aspectul modului de soluţionare a daunelor morale, Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate.

Astfel, jurisprudenţa în materia stabilirii cuantumului daunelor morale pe orice cale - civilă sau penală, a stabilit că, în absenţa unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, se va apela la consecinţele negative suferite de reclamant, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

În opinia recurentului-reclamant, instanţa de fond trebuia să-i acorde toată suma pe care a solicitat-o cu titlul de daune morale (65.000 euro), ţinând cont în acest sens de toate cele cinci tipuri de prejudicii pe care le-a precizat prin acţiune.

Aceste susţineri ale recurentului-reclamant sunt nefondate, în condiţiile în care, faţă de circumstanţele concrete ale cauzei analizate anterior, Înalta Curte a stabilit cuantumul daunelor morale la suma de 27.500 RON, limitând astfel cuantumul lor conform procedurii interne a FGA care, deşi nu este lege, are rolul de a asigura o abordare unitară a tuturor dosarelor de despăgubiri.

Acest cuantum i-a fost, de altfel, acordat, avându-se în vedere suma maximă stabilită pentru o zi de îngrijiri medicale, respectiv 500 RON, aplicabilă pragului în care a fost încadrată vătămarea suferită de recurentul-reclamant în urma accidentului produs la data de 28.05.2012.

În plus, recurentului-reclamant nu i-a fost afectată permanent starea de sănătate, în cursul cercetării judecătoreşti nefiind administrate alte probe suplimentare care să demonstreze o astfel de concluzie.

Prin recurs, recurentul-reclamant a invocat şi că, în opinia sa, pronunţarea sentinţei s-a făcut cu încălcarea principiului reparării integrale a prejudiciului.

Contrar acestor susţineri, Înalta Curte constată că instanţa fondului a avut în vedere şi a aplicat principiul reparării integrale a prejudiciului, stabilind cuantumul daunelor morale în raport de probele administrate în dosar de către reclamant, pe care le-a interpretat prin filtrul propriului raţionament juridic.

Chiar dacă în recurs Înalta Curte a micşorat cuantumul daunelor morale, nu se poate susţine că instanţa de fond nu a urmărit respectarea principiului reparaţiei integrale, diferenţa dintre daunele stabilite în fond şi cele stabilite în recurs datorându-se doar unei chestiuni de interpretare a normelor juridice raportat la probele dosarului.

Totodată, având în vedere dificultatea de apreciere a unui prejudiciu nepatrimonial care ulterior se materializează în prejudiciu patrimonial şi în stabilirea căruia judecătorul are rolul de a realiza un echilibru între prejudiciul produs şi respectarea drepturilor tuturor părţilor din proces, s-a ţinut cont de faptul că indemnizarea victimei nu trebuie să fie speculativă, ci să reprezinte o reparare suficientă a prejudiciului suferit, fără a genera o îmbogăţire fără just temei, în acest fel respectându-se principiul proporţionalităţii.

II.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va admite recursul recurentului-pârât, va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va stabili cuantumul daunelor morale la suma de 27.500 RON, sumă ce va fi achitată de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor către reclamantul A., menţinând restul dispoziţiilor sentinţei recurate.

Va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 2130 din 7 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa civilă recurată şi, rejudecând:

Stabileşte cuantumul daunelor morale la suma de 27.500 RON, sumă ce va fi achitată de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor către reclamantul A..

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2021.