Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 914/2022 AI generated

Legality of CES Internal Regulations requiring multi-confederation protocol for seat vacancy

Case Number Decizia nr. 914/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appeals filed by the National Economic and Social Council (CES) and its Secretary General, upholding the first-instance decision that allowed the National Romanian Employers' Association and two physical-person representatives to prevail. The dispute centered on the legality of an administrative act suspending the representatives from CES Plenary sessions and the non-payment of their monthly indemnities, triggered by the CES's refusal to admit a new representative without a protocol signed by all employer confederations. The Court held that the CES is a public authority acting in a regime of public power, subject to administrative jurisdiction, and that its Internal Regulations constitute an individual administrative act rather than a normative one. Applying the principle of legality, the Court confirmed that the specific regulation requiring a multi-confederation protocol to vacate a seat was illegal because it added conditions not provided for in the governing statute (Law 248/2013), thereby invalidating the suspension measure and affirming the right to the corresponding financial indemnities as damages for the violation of a legitimate interest.

Legislator headnote

AI generated

art. 161 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1 alin. (2) din Legea nr. 248/2013, art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, art. 11 alin. (4) din Legea nr. 248/2013, art. 486 C. proc. civ; Legality of CES Internal Regulations requiring multi-confederation protocol for seat vacancy: The dispute centered on the legality of an administrative act suspending the representatives from CES Plenary sessions and the non-payment of their monthly indemnities, triggered by the CES's refusal to admit a new representative without a protocol signed by all employer confederations. The Court held that the CES is a public authority acting in a regime of public power, subject to administrative jurisdiction, and that its Internal Regulations constitute an individual administrative act rather than a normative one. Applying the principle of legality, the Court confirmed that the specific regulation requiring a multi-confederation protocol to vacate a seat was illegal because it added conditions not provided for in the governing statute (Law 248/2013), thereby invalidating the suspension measure and affirming the right to the corresponding financial indemnities as damages for the violation of a legitimate interest.

Keywords

AI generated
Romanian civil procedure suspension of proceedings judicial rulings composition of the court jurisdiction of the court constitutionality
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Procedural basis for dismissing the appeals as unfounded in the final order.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule governing the court's decision to dismiss the appeals.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 februarie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal reclamantul Patronatul Naţional Român în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Economic şi Social (CES), A. preşedinte CES, B. (secreter general CES) a solicitat anularea/suspendarea executării actului administrativ din data de 06.04.2020, obligarea pârâţilor la daune materiale reprezentând indemnizaţiile de şedinţă aferente perioadei în care reprezentanţii C., D. şi E. au fost suspendaţi prin actul atacat; obligarea pârâţilor la daune morale în suma de 20.000 RON, precum şi la cheltuieli de judecată.

Ulterior reclamantul a precizat ca nu mai susţine cererea de suspendare şi a invocat excepţia de nelegalitate a art. 15 alin. (2) din ROF CES.

La termenul de judecată din data de 23.02.2021, instanţa, în baza art. 161 din Legea nr. 554/2004, a introdus în cauză persoanele fizice - reprezentanţii C. în CES, respectiv pe D. şi E..

La data de 22.02.2021 au formulat cerere de intervenţie principală F. şi G., reprezentant desemnat în CES.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 491/2021 din 6 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, s-au respins excepţiile invocate de pârâţi, ca neîntemeiate; a fost admisă excepţia de nelegalitate a art. 15 alin. (12) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Economic şi Social (CES); a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii Patronatul Naţional Roman, D. şi E., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Economic şi Social, A. şi B.; a fost anulată măsura privind suspendarea participării reclamanţilor persoane fizice D. şi E. la şedinţele Plenului CES; a fost obligat pârâtul CES la plata către reclamanţii persoane fizice a contravalorii indemnizaţiilor neîncasate în perioada suspendării participării acestora la şedinţele Plenului CES; a fost respinsă în rest acţiunea, ca neîntemeiată; a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de intervenţie formulată de F. şi G.; a fost obligat pârâtul CES către reclamantul Patronatul Naţional Român la cheltuieli de judecată în sumă de 50 RON taxă judiciară de timbru plus 5000 RON onorariu de avocat.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 491/2021 din 6 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâţii Consiliul Economic şi Social şi A., criticând hotărârea pentru nelegalitate, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulând critici similare.

În motivarea cererilor de recurs, referitor la respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, în esenţă, recurenţii-pârâţi au susţinut că judecătorul fondului a pronunţat o soluţie vădit nelegală, întrucât documentele a căror anulare se cere nu sunt acte administrative iar Consiliul Economic şi Social nu este o autoritate publică în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004.

Consideră că aserţiunea instanţei de fond, care a apreciat că din prevederile Legii nr. 248/2013 rezultă faptul că CES este un organ de stat care acţionează în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes legitim public, este eronată, în considerarea dispoziţiilor art. 141 din Constituţia României şi a art. 1 alin. (2) din Legea nr. 248/2013, întrucât CES nu emite acte administrative în exercitarea unor prerogative de autoritate publică ci avize consultative, astfel încât, acesta nu poate fi asimilat unui organ de stat care acţionează în regim de putere publică.

Deşi Consiliul Economic şi Social este o instituţie publică, fiind finanţată din venituri bugetare în condiţiile legii finanţelor publice, acesta nu acţionează în regim de putere publică, neputându-se impune cu forţă juridică obligatorie în raporturile cu persoanele fizice sau juridice, ci prestează servicii publice prin emiterea de avize consultative, puncte de vedere şi recomandări aşa cum statuează Legea nr. 248/2013.

Referitor la excepţia de nelegalitate a art. 15 alin. (12) din ROF-CES, consideră recurenţii că instanţa de fond a apreciat în mod eronat că ROF-CES are caracterul unii act administrativ individual şi nu al unui act administrativ normativ, aşa cum reiese din interpretarea prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

În opinia recurenţilor-pârâţi, ROF-CES este un act administrativ cu caracter normativ, acesta cuprinzând reglementări cu caracter de principiu, cu aplicabilitate generală şi repetată, reguli generale de conduită, impersonale, în vederea aplicării unui număr nedeterminat de subiecţi. Acesta, ca şi Regulamentul Intern, au caracter de izvoare specifice de drept al muncii. ROF - ul este un act juridic în esenţă unilateral şi public, fără a fi însă un act de drept public, acesta nu este un act administrativ deoarece nu se emite în executarea unor atribuţii de putere publică, fiind un act de drept privat, un izvor de drept al muncii.

Totodată, au arătat că prevederile art. 15 alin. (12) din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al CES sunt legale şi în concordanţă cu prevederile Legii nr. 248/2013 şi că instanţa de fond a apreciat eronat problematica necesităţii încheierii unui protocol între toate confederaţiile patronale care au locuri în Plenul CES (indiferent de numărul de locuri), considerând că nu pare să aibă logică juridică şi excede prevederilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 248/2013, deoarece în cadrul fiecărei părţi reprezentate în Plenul Consiliului Economic şi Social trebuie să existe un acord (protocol) cu privire la împărţirea numărului de locuri în Plen/Comisii de specialitate ale CES, precum şi rotaţia reprezentanţilor părţilor în Biroul Executiv al Consiliului Economic şi Social.

Reglementarea cuprinsă în ROF-CES cu privire la încheierea unui protocol între părţi este justificată şi în deplină concordanţă cu legea, având în vedere importanţa acestuia în ceea ce priveşte repartizarea locurilor atât în Plen cât şi în Comisiile de Specialitate ale acestuia, legiuitorul lăsând în competenţa CES stabilirea procedurii ocupării unui loc pentru o nouă confederaţie patronală/sindicală reprezentativă la nivel naţional şi modul de vacantare a locului pe care îl va ocupa noua confederaţie reprezentativă la nivel naţional.

Consideră recurenţii că instanţa de fond a înlăturat eronat apărările CES cu privire la faptul că C. putea să propună modificarea ROF-CES dacă aprecia că acesta este nelegal. Dacă reclamanta considera dispoziţiile art. 15 din Regulament ca nelegale, avea posibilitatea solicitării mortificării acestuia, însă nu a cerut modificarea Regulamentului în ceea ce priveşte art. 15 alin. (12), ci a constatat abia la momentul când reprezentanţii săi au fost suspendaţi, nelegalitatea acestui articol şi a cerut anularea lui. Or, a cere instanţei să constate nelegalitate art. 15 din ROF doar după ce acesta şi-a produs efectele asupra reclamantei, este în opinia recurenţilor tardivă şi incorectă.

Un ultim motiv de recurs priveşte faptul că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit normele şi principiile de drept material şi procesual incidente cu privire la faptul că a apreciat că reclamanţii persoane fizice au fost vătămaţi prin măsura nelegală a suspendării participării lor la şedinţele Plenului CES, care a condus implicit şi la neplata indemnizaţiilor ce li se cuveneau pentru activitatea desfăşurată de aceştia în Plen, aceeaşi instanţă constatând că indemnizaţia lunară cuvenită membrilor Plenului CES are natura unui drept salarial lunar.

S-a susţinut că reclamanţii persoane fizice nu au raporturi de muncă cu CES, aceste raporturi juridice nefiind formate ca urmare a încheierii unui contract de muncă, neavând caracter bilateral constituit între două persoane, neexistând raporturi de subordonare faţă de angajator şi neexistând obligaţii ale salariatului derivate din aceste raporturi de subordonare.

Astfel, obligarea pârâtului CES la plata către reclamanţii persoane fizice a contravalorii indemnizaţiilor neîncasate, indemnizaţii pe care instanţa de fond le consideră drepturi de natura uni venit salarial lunar, indică faptul că judecătorul fondului a interpretat greşit normele şi principiile de drept material şi procesual incidente în cauză.

4. Apărările formulate în recurs

4.1 Intimatul-reclamant Patronatul Naţional Român a formulat întâmpinare atât cu privire la recursul declarat de Consiliul Economic şi Social cât şi cu privire la recursul formulat de A., prin care a solicitat respingerea recursurilor şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică.

În privinţa excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată consideră că în mod temeinic instanţa de fond a dispus respingerea acesteia, întrucât din prevederile imperative ale Legii nr. 248/2013 şi Legii nr. 52/2003 rezultă că CES este un organ de stat care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public, iar faţă de atribuţiile Secretarului General al CES, acesta emite, în vederea organizării activităţii CES acte administrative ce pot fi contestate în faţa instanţei de contencios administrativ, conform Legii nr. 554/2004

Cu privire la excepţia referitoare la nelegalitatea art. 15 pct. 12 din ROF-CES, apreciază că instanţa de fond a reţinut în mod corect şi în conformitate cu legea că ROF-CES are caracterul unui act administrativ individual, întrucât acesta nu prevede reglementări de principiu, cu aplicabilitate generală şi, ca atare, nu produce efecte erga omnes. Consideră că aceste prevederi sunt nelegale, aduc atingere intereselor membrilor şi exced legii speciale de funcţionare, respectiv Legii nr. 248/2013.

Consideră intimatul că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat corect, temeinic şi legal normele şi principiile de drept material şi procesual incidente şi cu privire la faptul că reclamanţii persoane fizice au fost vătămaţi prin măsura nelegală a suspendării participării lor la şedinţele Plenului CES, care a condus implicit şi la neplata indemnizaţiilor ce li se cuveneau pentru activitatea desfăşurată de aceştia în Plenul CES şi că, sub acest aspect, recurenta încearcă doar o analogie de natură a induce în eroare instanţa de judecată.

4.2 Intimaţii-reclamanţi D. şi E. au formulat, de asemenea, întâmpinări la recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Consiliul Economic şi Social şi A., prin care au solicitat respingerea acestora şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică, susţinând că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat corect şi legal normele şi principiile de drept material şi procesual incidente în speţă.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurenţii-pârâţi A. şi Consiliul Economic şi Social au depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea apărărilor formulate de intimaţii-reclamanţi şi admiterea recursurilor astfel cum au fost formulate.

6. Procedura de soluţionare a recursurilor

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 6 septembrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 16 februarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

7. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamanţii D. şi E. sunt membri ai reclamantei C. şi au fost desemnaţi membri în Plenul Consiliului Economic şi Social (CES) din partea C. - confederaţie patronală reprezentativă la nivel naţional.

În cursul mandatului reclamanţilor persoane fizice, o altă confederaţie patronală a dobândit reprezentativitate la nivel naţional, având dreptul la desemnarea unui membru în Plenul CES.

Potrivit adresei nr. x/27.02.2020, noua confederaţie patronală reprezentativă la nivel naţional este F., care a solicitat CES nominalizarea unui membru al sau in cadrul Plenului CES, conform legii.

Neexistând un loc vacant şi întrucât cele mai multe locuri deţinute în Plen, respectiv un număr de câte 4 locuri, aparţineau atât H., cât şi C., cele două confederaţii au stabilit modalitatea de vacantare a noului loc.

Prin acordul confederaţiilor patronale H. şi C. a fost vacantat un loc în Plenul CES şi, conform procesului-verbal din data de 25.03.2020, a fost cedat un loc de către Patronatul National Roman. Acest proces-verbal/protocol comun H. - C. a fost comunicat Consiliului Economic si Social, prin adresa e-mail din data de 26.03.2020 .

Prin adresa nr. x/03.03.2020 a Secretarului General al CES a fost adusa la cunoştinţa membrilor Plenului CES şi a H. că, deşi s-a decis vacantarea unui loc din partea confederaţiilor patronale în Plenul CES şi s-a luat act de aceasta, pentru a valida dosarul noului membru, se impune încheierea unui nou protocol, invocându-se dispoziţiile art. 15 alin. (10) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Economic şi Social (ROF CES).

Potrivit adresei nr. x/30.03.2020, Secretarul General al CES a decis invalidarea dosarului noului membru al F., în condiţiile art. 26 alin. (1) si 2 din ROF CES, motivat de lipsa protocolului încheiat între confederaţiile patronale cu privire la repartizarea numărului de locuri în Plen, precum şi în comisiile de specialitate, invocând prevederile art. 11 alin. (3), (3)1 şi 4 din Legea 248/2013.

Potrivit adresei/comunicării nr. 2150/06.04.2020, Secretarul General al CES a dispus măsura suspendării din Plen a tuturor membrilor H. şi C., deci şi a reclamanţilor persoane fizice, conform dispoziţiilor art. 15 din ROF CES.

Reclamantul Patronatul Naţional Român a solicitat anularea/suspendarea executării acestui act şi obligarea pârâţilor la daune materiale reprezentând indemnizaţiile de şedinţă aferente perioadei în care reprezentanţii C., D. şi E. au fost suspendaţi prin actul atacat.

Instanţa de fond a respins excepţiile invocate de pârâţi, a admis excepţia de nelegalitate a art. 15 alin. (12) din ROF-CES şi a admis în parte acţiunea reclamanţilor, dispunând anularea măsurii privind suspendarea participării reclamanţilor, persoane fizice, D. şi E. la şedinţele Plenului CES. Totodată, a obligat pârâtul CES la plata către reclamanţii persoane fizice a contravalorii indemnizaţiilor neîncasate în perioada suspendării participării acestora la şedinţele Plenului CES, respingând în rest acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei soluţii au formulat recurs pârâţii Consiliul Economic şi Social şi A., criticând hotărârea pentru nelegalitate, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Având în vedere similitudinea criticilor de nelegalitate formulate de pârâţi, Înalta Curte va proceda la o analiză grupată a recursurilor, sistematizată în raport de problema de drept invocată.

În privinţa criticilor referitoare la pretinsele încălcări ale normelor de procedură manifestate prin faptul că prima instanţă ar fi reţinut în mod eronat că CES este organ de stat care acţionează în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes legitim public şi că documentul a cărui anulare se cere este acte administrativ, Înalta Curte reţine că este esenţial a observa prevederile art. 1, art. 4 şi art. 31 din Legea nr. 248/2013 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social, în conformitate cu care:

Art. 1 "(1) Consiliul Economic şi Social este organism consultativ al Parlamentului şi al Guvernului României în domeniile de specialitate stabilite prin prezenta lege. (2) Consiliul Economic şi Social este instituţie publică de interes naţional, tripartită, autonomă, constituită în scopul realizării dialogului tripartit la nivel naţional dintre organizaţiile patronale, organizaţiile sindicale şi reprezentanţi ai asociaţiilor şi fundaţiilor neguvernamentale ai societăţii civile."

Art. 4 Consiliul Economic şi Social se organizează şi funcţionează potrivit prevederilor prezentei legi, precum şi ale regulamentului propriu de organizare şi funcţionare.

Dispoziţiile art. 31 din acelaşi act normativ prevăd că: (1) În structura Consiliului Economic şi Social funcţionează un secretariat tehnic, care este aparatul de lucru de specialitate şi tehnico-administrativ. (2) În cadrul secretariatului tehnic se pot constitui departamente şi alte structuri funcţionale, conform structurii organizatorice aprobate de Plenul Consiliului Economic şi Social. (3) Secretariatul tehnic al Consiliului Economic şi Social este condus de un secretar general, numit de Plenul Consiliului Economic şi Social conform prevederilor art. 20 lit. h), atribuţiile acestuia fiind stabilite prin lege şi prin regulamentul propriu de organizare şi funcţionare. (4) Funcţia de secretar general este incompatibilă cu calitatea de membru în Consiliul Economic şi Social. (5) Funcţia de secretar general este asimilată din punctul de vedere al salarizării celei de secretar general din minister.

Contrar susţinerilor recurenţilor, din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că CES este instituţie publică de interes naţional ce acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public. Acesta se organizează şi funcţionează potrivit prevederilor legii privind organizarea şi funcţionarea sa şi ale regulamentului propriu de organizare şi funcţionare.

Analiza excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii s-a realizat prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 248/2013 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social, prima instanţă făcând o corectă aplicare şi interpretare a textelor legale incidente în speţă, reţinând în mod corect că CES este organ de stat care acţionează în regim de putere publică iar Secretarul General al CES emite, în vederea organizării activităţii CES, acte administrative ce pot fi contestate în faţa instanţei de contencios administrativ, conform Legii nr. 554/2004.

Prin urmare, nemulţumirile recurenţilor-pârâţi, ce reprezintă de fapt o reluare a apărărilor expuse şi în cadrul întâmpinărilor depuse la instanţa de fond, sunt nefondate, soluţia instanţei de respingere a excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii fiind în conformitate cu prevederile legale incidente în speţă.

Recurenţii-reclamanţi au mai criticat soluţia din perspectiva încălcării prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, susţinând că ROF-CES este un act administrativ cu caracter normativ.

Instanţa de control judiciar consideră nefondate şi aceste critici, întrucât conform art. 4 din Legea nr. 248/2013 privind organizarea şi funcţionarea CES, "Consiliul Economic şi Social se organizează şi funcţionează potrivit prevederilor prezentei legi, precum şi ale regulamentului propriu de organizare şi funcţionare". ROF-CES este un act administrativ cu caracter individual, emis în vederea organizări şi funcţionării Consiliului Economic şi Social.

Acesta nu produce efecte erga omnes, ci se aplică unor situaţii strict determinate şi produce efecte juridice în raport cu un număr determinat de persoane, respectiv membrii şi personalul CES.

Or, actul normativ este definit ca fiind "actul emis sau adoptat de o autoritate publică, cu aplicabilitate generală", conform art. 3 lit. a) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.

Faţă de efectele şi gradul de întindere al acestora precum şi faţă de caracterul determinabil de beneficiari, ROF-CES nu poate fi considerat act administrativ normativ.

În acest sens este de menţionat şi soluţia de principiu adoptată la data de 22 octombrie 2012 de Plenul judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţiei de contencios administrativ şi fiscal conform căreia: "Actele emise de conducătorii autorităţilor publice centrale prin care se aprobă, spre exemplu, structura organizatorică, statul de funcţii sau regulamentul de organizare şi funcţionare a instituţiei, sunt acte cu caracter individual, fiind emise în baza delegării atribuite emitentului prin hotărâre a Guvernului, pentru punerea în executare şi aplicarea în concret a dispoziţiilor legale cu forţă juridică superioară (…)".

Recurenţii susţin că prevederile art. 15 alin. (12) din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al CES sunt legale şi în concordanţă cu prevederile Legii nr. 248/2013 şi că instanţa de fond ar fi apreciat eronat cu privire la problematica referitoare la obligaţia reglementată prin ROF-CES în sensul necesităţii încheierii unui protocol între toate confederaţiile patronale care au locuri în Plenul CES (indiferent de numărul de locuri), întrucât, legiuitorul a lăsat în competenţa Consiliului Economic şi Social stabilirea procedurii ocupării unui loc pentru o nouă confederaţie patronală/sindicală reprezentativă la nivel naţional şi modul de vacantare a locului pe care îl va ocupa noua confederaţie reprezentativă la nivel naţional.

Sub acest aspect Înalta Curte reţine că judecătorul fondului, în examinarea excepţiei de nelegalitate a art. 15 alin. (12) din ROF-CES, a făcut o amplă analiză, reţinând că prevederile Legii 248/2013, în special cele ale art. 11 din Legea 248/2013, nu prevăd în nici un caz sancţiunea suspendării din Plen a membrilor confederaţiilor care deţin cele mai multe locuri în Plen, în cazul neîncheierii unui protocol de vacantare a unui loc în Plen, cu atât mai puţin în cazul neîncheierii unui protocol între toate confederaţiile care deţin locuri în Plenul CES. Cum ROF-CES este un act administrativ emis în organizarea executării Legii 248/2013, acesta trebuie să respecte principiul legalităţii şi nu poate cuprinde reglementări care să adauge la lege.

Cât priveşte nemulţumirile legate de comportamentul anterior al reclamantei care nu a atacat ROF-CES şi de faptul că reclamanţii persoane fizice nu au raporturi de muncă cu CES, aminteşte instanţa de control judiciar că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.

În conformitate cu prevederile art. 4 din acelaşi act normativ, instanţa de contencios administrativ poate fi sesizată de orice persoană interesată cu excepţia de nelegalitate a unui act administrativ individual.

Prin urmare, excepţia de nelegalitate a ROF-CES putea fi invocată oricând în cadrul unui proces şi indiferent dacă se recurgea sau nu la prevederile din ROF ce stipulează posibilitatea modificării acestuia în situaţia în care anumite dispoziţii sunt considerate nelegale, astfel că în mod corect instanţa de fond a respins susţinerile CES şi ale pârâţilor persoane fizice în sensul că C. putea să propună modificarea ROF-CES daca aprecia că este nelegal.

În privinţa lipsei raporturilor de muncă ale reclamanţilor cu CES, în primul rând se reţine că aceste aspecte nu au format obiectul apărărilor recurenţilor în faţa instanţei de fond, iar pe de altă parte, potrivit art. 33 alin. (3) din Legea 248/2013, pentru activitatea desfăşurată, membrii Plenului Consiliului Economic şi Social primesc o indemnizaţie lunară în cuantum de 20% din cuantumul indemnizaţiei stabilite pentru preşedinte.

Prin urmare, măsura luată de pârâtul CES privind suspendarea participării reclamanţilor persoane fizice la şedinţele Plenului CES s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 15 alin. (2) din ROF-CES, dispoziţii apreciate ca fiind nelegale, astfel că în mod corect recurentul CES a fost obligat la plata către reclamanţii persoane fizice a contravalorii indemnizaţiilor neîncasate în perioada suspendării acestora la şedinţele Plenului CES, reclamanţii fiind vătămaţi prin măsura nelegală a suspendării participării lor la şedinţele Plenului CES.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de pârâţi ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Consiliul Economic şi Social şi A. împotriva sentinţei nr. 491 din 6 aprilie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 februarie 2022.