Scope of judicial establishment allowance for managerial functions: application of court level versus professional rank under Law 153/2017

Şedinţa publică din data de 13 ianuarie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 21.02.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei:

- anularea în parte a Ordinului nr. 3812/C/04.10.2018 emis de Ministrul Justiţiei;

- obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin in conformitate cu prevederile art. 10 lit. b), nr. crt. 3 din Legea nr. 153/2017 - Anexa V, Capitolul VIII, privind indemnizaţia de încadrare pentru funcţia de conducere de preşedinte de secţie penală a Judecătoriei Craiova, care să cuprindă indemnizaţia maximă de încadrare aferentă unui judecător cu grad de tribunal, majorată cu 5% şi, implicit, cu sporurile aferente;

- recalcularea indemnizaţiei lunare şi a celorlalte drepturi aferente prin includerea in indemnizaţia lunară maximă de încadrare a majorării de 5% prevăzută de art. 10 lit. b), nr. crt. 3 din Legea nr. 153/2017, Anexa V, Cap. VIII din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu data numirii in funcţie, respectiv de la 14.09.2018;

- obligarea la plata diferenţelor băneşti corespunzătoare începând cu data numirii în funcţie, respectiv de la data de 14.09.2018, până la data emiterii noului ordin al Ministrului Justiţiei, sume actualizate cu indicele de inflaţie, la care să se aplice dobânda legală calculată în funcţie de scadenţă.

Reclamanta A. şi-a modificat acţiunea în termen legal, arătând că înţelege să se judece şi în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Dolj şi Curtea de Apel Craiova.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 567 din 08 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei privind capetele de cerere având ca obiect calcularea şi plata drepturilor salariale solicitate.

Au fost respinse capetele de cerere având ca obiect calculul şi plata drepturilor salariale solicitate de reclamantă în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Tribunalului Dolj pentru capetele de cerere privind anularea în parte a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 38125/C/04.10.2019 şi emiterea unui nou ordin de salarizare.

Au fost respinse capetele de cerere având ca obiect anularea în parte a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 38125/C/04.10.2019 şi emiterea unui nou ordin de salarizare în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Dolj, ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Curţii de Apel Craiova şi a fost respinsă acţiunea reclamantei în contradictoriu cu Curtea de Apel Craiova, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost admisă acţiunea modificată, formulată de reclamanta A.; s-a dispus anularea în parte a Ordinului nr. 3812/C/04.10.2018 emis de Ministerul Justiţiei; a fost obligat pârâtul Ministerul Justiţiei la emiterea unui nou ordin pentru reclamantă în conformitate cu prevederile art. 10 lit. b) nr. crt. 3 din Legea nr. 153/2017 - Anexa V, Capitolul VIII, privind indemnizaţia de încadrare pentru funcţia de conducere de preşedinte de secţie penală a Judecătoriei Craiova, indemnizaţie care să cuprindă indemnizaţia maximă de încadrare aferentă unui judecător cu grad de tribunal, majorată cu 5% şi, implicit, sporurile aferente.

A fost obligat pârâtul Tribunalul Dolj la recalcularea indemnizaţiei lunare şi a celorlalte drepturi aferente prin includerea în indemnizaţia lunară maximă de încadrare a majorării de 5% prevăzută de art. 10 lit. b) nr. art. 3 din Legea nr. 153/2017, Anexa V, Cap. VIII din Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu data numirii în funcţie, respectiv de la 14.09.2018.

Totodată, a fost obligat pârâtul Tribunalul Dolj la plata diferenţelor băneşti corespunzătoare începând cu data numirii în funcţie, respectiv de la data de 14.09.2018, până la data emiterii noului ordin al Ministrului Justiţiei, sume actualizate cu indicele de inflaţie, la care să se aplice dobânda legală calculată în funcţie de scadenţă.

3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva sentinţei nr. 567 din 08 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, a exercitat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, precum şi apel, calificat recurs de către instanţa de control judiciar, promovat de pârâtul Tribunalul Dolj, ambii pârâţi criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.1. În dezvoltarea recursului său, pârâtul Ministerul Justiţiei a susţinut, în contextul expunerii pe scurt a soluţiei pronunţate de prima instanţă, că hotărârea de fond a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale aplicabile în speţă, aspecte de natură a atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.

A enunţat recurentul-pârât dispoziţiile art. 38 alin. (1), alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi prevederile art. 38 alin. (4) din acelaşi act normativ şi a susţinut că, în condiţiile în care Legea-cadru a salarizării se aplică etapizat, iar la data reîncadrării intimatei-reclamante, şi anume 14.09.2018, era în aplicare etapa acordării creşterilor salariale în cuantum de 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, conform art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, drepturile salariale ale acesteia au fost corect stabilite prin OMJ nr. 3812/C/2018, în sensul că prin acest act au fost stabilite drepturile salariale ale reclamantei la delegarea în funcţia de conducere de preşedinte al secţiei penale a Judecătoriei Craiova.

În opinia pârâtului Ministerul Justiţiei, procentul de majorare prevăzut la art. 10 alin. (1) din Capitolul VIII din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017 (de 5%), se acordă la indemnizaţiile de încadrare prevăzute în Anexa V la lege, la momentul aplicării integrale a acesteia, neputând fi acordat intimatei-reclamante întrucât prin majorarea de 25 % faţă de nivelul din luna decembrie 2017 nu s-a ajuns la nivelul indemnizaţiilor stabilite potrivit legii pentru anul 2022. Aşadar, majorarea de 5 % prevăzută de Legea nr. 153/2017 pentru şefii de secţie, se acordă doar în situaţia în care, în urma majorării de 25%, acordată prin acelaşi act normativ, s-ar ajunge la nivelul indemnizaţiilor stabilite potrivit legii pentru anul 2022, astfel cum prevede alin. (6) al art. 38.

În altă ordine de idei, recurentul-pârât a susţinut că legea prevede în mod expres că aplicarea majorării pentru funcţia de conducere se face la indemnizaţia maximă prevăzută pentru instanţa unde magistratul exercită funcţia de conducere, şi nu la indemnizaţia aferentă gradului profesional superior deţinut, astfel cum rezultă din conţinutul art. 10 alin. (1) din Capitolul VIII din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017.

Argumentând-şi opinia exprimată, recurentul a arătat că prin aplicarea majorării pentru funcţia de preşedinte de secţie la indemnizaţia corespunzătoare gradului profesional de tribunal deţinută de intimata-reclamantă, s-ar ajunge la situaţia în care aceasta ar beneficia de drepturile cuvenite unui preşedinte de secţie de tribunal, deşi nu exercită această funcţie, cu încălcarea principiului stabilirii salariilor magistraţilor în raport de funcţiile exercitate şi de nivelul instanţelor.

De aceea, prin OMJ nr. 3812/C/2018, intimatei-reclamante i-au fost păstrate drepturile salariale de care beneficia anterior numirii în funcţia de preşedinte de secţie de judecătorie, respectiv cele corespunzătoare funcţiei de judecător de tribunal, având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017.

În final, a invocat Decizia Curţii Constituţionale nr. 260/2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Anexa VI la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 10 alin. (2) din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, identice cu cele ale art. 10 alin. (2) din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017, redând considerentele apreciate relevante, şi a susţinut că indemnizaţia de încadrare a intimatei a fost corect stabilită prin OMJ nr. 3812/04.10.2018, neputând beneficia de majorarea cu 5 puncte procentuale, deoarece nu a fost atins nivelul indemnizaţiei stabilite pentru anul 2022 în urma majorării cu 25% prevăzute de Legea nr. 153/2017.

3.2. Prin calea de atac intitulată apel şi calificată de instanţa de control judiciar a fi recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pârâtul Tribunalul Dolj a susţinut, în contextul unei succinte expuneri a situaţiei factuale şi a soluţiei pronunţate de instanţa de fond, că este netemeinică şi nelegală soluţia acesteia de obligare la recalcularea şi plata către reclamantă a indemnizaţiei lunare şi a celorlalte drepturi aferente, prin includerea în indemnizaţia lunară maximă de încadrare a majorării de 5%, începând cu data numirii în funcţia de conducere, respectiv 14.09.2018, şi până la data emiterii noului ordin al Ministrului Justiţiei, sume actualizate cu indicele de inflaţie, la care se aplică dobânda legală.

Astfel, a arătat că păstrarea bugetului instanţelor se află sub autoritatea financiară a Ministerului Justiţiei şi, ţinând cont de faptul că stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei, în calitate de judecător, este prerogativa exclusivă a Ministerului Justiţiei, Tribunalul Dolj nu poate fi obligat în mod direct la plata drepturilor salariale pretinse de aceasta, în lipsa emiterii ordinului de salarizare în sensul solicitat.

A enunţat sub acest aspect dispoziţiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, privind organizarea judiciară, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora Ministerul Justiţiei repartizează creditele bugetare ordonatorilor secondari de credite şi urmăreşte modul de utilizare a acestora. De asemenea, în calitatea sa de ordonator principal de credite, Ministerul Justiţiei asigură fondurile necesare pentru activitatea proprie şi a instituţiilor publice din sistemul justiţiei pentru care Ministrul Justiţiei are calitatea de ordonator principal de credite, conform prevederilor H.G. nr. 652/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

Întrucât nu este emis actul administrativ de stabilire a drepturilor salariale, nu are posibilitatea legală şi nici temeiul legal de a achita drepturile salariale solicitate, având în vedere că nu sunt alocate de către ordonatorul principal de credite nici sumele prevăzute cu această destinaţie.

Cu privire la indemnizaţia maximă de încadrare aferentă unui judecător cu grad de tribunal, majorată cu 5 %, conform art. 10 alin. (1) lit. b), nr. crt. 3 şi alin. (2) din Legea nr. 153/2017, Anexa V, Capitolul VIII, ale cărui dispoziţii le-a redat în cuprinsul cererii de recurs, a arătat că în temeiul acestor prevederi legale judecătorii care ocupă funcţii de conducere beneficiază de indemnizaţia maximă corespunzătoare nivelului instanţei unde exercită funcţia de conducere, în speţă corespunzător judecătoriei şi nu corespunzător gradului de tribunal pe care îl deţine reclamanta.

Din interpretarea coroborată a normelor evocate rezultă că, în speţă, ocupând funcţia de conducere de preşedinte de secţie în cadrul Judecătoriei Craiova, reclamanta ar fi trebuit să beneficieze de indemnizaţia maximă corespunzătoare nivelului instanţei unde îşi exercită funcţia de conducere, şi anume Judecătoria Craiova, şi nu corespunzător gradului de tribunal pe care îl deţine.

În fapt, indemnizaţia de care ar fi trebuit să beneficieze reclamanta în calitate de preşedinte de secţie în cadrul Judecătoriei Craiova era în sumă de 19.097 RON, iar drepturile salariale ale acesteia, corespunzătoare gradului de tribunal pe care îl deţine, sunt în cuantum de 19.490 RON. Prin urmare, în aplicarea normelor legale incidente, Ministerul Justiţiei i-a acordat în mod corect reclamantei indemnizaţia lunară de încadrare şi celelalte drepturi salariale corespunzătoare funcţiei de execuţie pe care o deţine, întrucât sunt mai favorabile.

În ceea ce priveşte actualizarea cu rata inflaţiei, precum şi dobânda legală, a considerat că instanţa de fond nu putea dispune aceasta în situaţia în care Tribunalul Dolj, ca instituţie bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială. Astfel, fondurile alocate de la bugetul de stat pentru plata drepturilor de personal pentru Tribunalul Dolj au fost aprobate prin legi anuale, legi care nu cuprind un capitol distinct de cheltuieli pentru plata sumelor acordate de către instanţa de fond, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată, chiar şi reprezentând indicele de inflaţie, nu se justifică.

În susţinerea opiniei exprimate a invocat dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, potrivit cărora: "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget şi nici angajată şi efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială", precum şi prevederile art. 19 alin. (3) din acelaşi act normativ, care statuează în sensul că "cheltuielile prevăzute în capitole şi articole au destinaţie precisă şi limitată", iar potrivit art. 47 din lege, "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanţarea altui capitol".

Rezultă din textele de lege enunţate că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate, astfel că, întrucât Tribunalul Dolj este o instituţie bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat, iar în lipsa acestei prevederi obligarea pârâţilor la plata sumelor acordate de instanţă ar reprezenta stabilirea în sarcina instituţiilor pârâte a unei obligaţii imposibile.

În plus, a considerat recurentul-pârât, actualizarea sumelor conform indicelui de inflaţie apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o ameninţare pentru a-l determina să-şi execute obligaţia asumată.

Concluzionând, a arătat că Tribunalul Dolj, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflaţiei, nu are la dispoziţie alte surse de finanţare în afara celor alocate prin lege.

Faţă de considerentele expuse, a solicitat admiterea căii de atac astfel cum a fost formulată, cu consecinţa casării sentinţei de fond şi rejudecării cauzei în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare faţă de ambele căi de atac promovate de pârâţi. În referire la calea de atac formulată de pârâtul Tribunalul Dolj şi intitulată apel, a invocat excepţia inadmisibilităţii, solicitând respingerea apelului ca inadmisibil. Totodată, considerând că această chestiune a inadmisibilităţii căii de atac este prioritară, primând soluţionarea excepţiei de inadmisibilitate, nu a mai expus în întâmpinare apărări în legătură cu susţinerile invocate de pârâtul Tribunalul Dolj pe fondul cauzei.

În privinţa recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat concluzii de respingere a acestuia ca nefondat. În esenţă, a susţinut că instanţa de fond a constatat în mod corect că acţiunea sa este întemeiată, reţinând că la stabilirea drepturilor salariale, în mod nelegal nu au fost avute în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. b) din Capitolul VIII, Secţiunea a 2-a din Legea-cadru nr. 153/2017.

Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat, la rândul său, întâmpinare la calea de atac promovată de Tribunalul Dolj. A solicitat menţinerea ca temeinică şi legală a soluţiei pronunţate de prima instanţă referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei cu privire la cererea având ca obiect plata diferenţelor de natură salarială solicitate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată şi, implicit, respingerea criticilor formulate de pârâtul Tribunalul Dolj sub acest aspect.

Recurentul-pârât Tribunalul Dolj a depus note de şedinţă prin care a solicitat calificarea căii de atac intitulate apel ca fiind, în realitate, recurs, în conformitate cu art. 152 C. proc. civ., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi Cod. Totodată, a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei-reclamante, prin care a solicitat respingerea excepţiei de inadmisibilitate invocate, în considerarea precizării referitoare la temeiul juridic al demersului judiciar exercitat, conform notelor de şedinţă depuse la dosar. Totodată, a menţionat că nu sunt incidente în prezenta cauză considerentele Deciziei nr. 19/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei de fond şi rejudecarea cauzei cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.

Intimata-reclamantă A. a depus concluzii scrise, prin care a reiterat apărările formulate prin întâmpinare.

La termenul de dezbateri din data de 13 ianuarie 2022, Înalta Curte, cu aplicarea dispoziţiilor art. 152 coroborat cu 22 alin. (4) C. proc. civ., a calificat calea de atac promovată de pârâtul Tribunalul Dolj ca fiind recurs şi, pe cale de consecinţă, a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de intimata-reclamantă A.. Totodată, a constatat că motivele invocate de către ambii recurenţi-pârâţi pot fi încadrare în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reţinând recursurile spre analiză din această perspectivă.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de motivele invocate de recurenţii-pârâţi prin cererile de recurs şi de apărările formulate de intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

Demersul judiciar al reclamantei vizează anularea în parte a Ordinului nr. 3812/C/04.10.2018 emis de Ministerul Justiţiei; obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin in conformitate cu prevederile art. 10 lit. b), nr. crt. 3 din Legea nr. 153/2017 - Anexa V, Capitolul VIII, privind indemnizaţia de încadrare pentru funcţia de conducere de preşedinte de secţie penală a Judecătoriei Craiova, care să cuprindă indemnizaţia maximă de încadrare aferentă unui judecător cu grad de tribunal, majorată cu 5% şi, implicit, sporurile aferente; recalcularea indemnizaţiei lunare şi a celorlalte drepturi aferente prin includerea in indemnizaţia lunară maximă de încadrare a majorării de 5% prevăzută de art. 10 lit. b), nr. crt. 3 din Legea nr. 153/2017, Anexa V, Cap. VIII din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu data numirii in funcţie, respectiv de la 14.09.2018; obligarea la plata diferenţelor băneşti corespunzătoare începând cu data numirii în funcţie, respectiv de la data de 14.09.2018, până la data emiterii noului ordin al Ministrului Justiţiei, sume actualizate cu indicele de inflaţie, la care să se aplice dobânda legală calculată în funcţie de scadenţă.

Soluţionând cauza, prima instanţă a admis acţiunea reclamantei, reţinând, în esenţă, că în mod nelegal nu au fost avute în vedere, la stabilirea drepturilor salariale, prevederile art. 10 alin. (1) lit. b) din Cap. VIII, secţiunea a 2-a din Legea nr. 153/2017, în temeiul cărora reclamantei trebuia să i se plătească indemnizaţia aferentă funcţiei de conducere deţinută.

Ca urmare, a apreciat că în speţă este vorba despre recunoaşterea şi plata unui spor prevăzut de o normă specială pentru ocuparea unei funcţii de conducere obţinut în urma unui concurs validat de CSM şi nu de stabilirea drepturilor salariale prin raportare la art. 38 alin. (3) lit. a) şi art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, începând cu data de 01.01.2018, în sensul majorării indemnizaţiei cuvenite şi a sporurilor cu 25% faţă de nivelul existent în luna decembrie 2017. Cu alte cuvinte, prevederile art. 38 alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 153/2017 vizează încadrarea în funcţia de execuţie, iar nu indemnizaţia corespunzătoare funcţiei de conducere, reglementată la art. 10 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege, norme cu caracter special pe temeiul cărora este fundamentată acţiunea reclamantei.

Împotriva hotărârii primei instanţe au exercitat recurs pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Dolj, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit motivului de nelegalitate antereferit, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive sunt incidente, în limitele şi în considerarea argumentelor ce succed.

În cauză, deşi prima instanţă a constatat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. b) nr. crt. 3, Anexa 5, Cap. VIII, secţiunea a 2-a din Legea nr. 153/2017, aceasta a reţinut că în mod nelegal i s-au păstrat reclamantei, prin ordinul contestat, aceleaşi drepturi salariale, făcându-se abstracţie de funcţia de conducere deţinută, şi, ca atare, că acesteia trebuie să i se plătească indemnizaţia maximă de încadrare aferentă acestei funcţii de conducere, corespunzătoare gradului de tribunal pe care îl deţine, majorată cu 5%, conform textului legal menţionat.

Înalta Curte nu poate valida raţionamentul logico-juridic care a stat la baza soluţiei pronunţate de către instanţa de fond, deoarece relevă o greşită interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în materia stabilirii drepturilor salariale cuvenite persoanelor plătite din fonduri publice care ocupă funcţii de conducere, în speţă indemnizaţia corespunzătoare funcţiei de conducere de preşedinte de secţie în cadrul Judecătoriei Craiova.

În esenţă, ambii recurenţi-pârâţi au criticat hotărârea de fond pentru greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 153/2017, Anexa V, Capitolul VIII, secţiunea a 2-a din Legea-cadru nr. 153/2017, afirmând că potrivit acestor norme legale incidente, judecătorii care ocupă funcţii de conducere beneficiază de indemnizaţia maximă corespunzătoare nivelului instanţei unde exercită funcţia de conducere, în speţă Judecătoriei Craiova, şi nu corespunzătoare gradului profesional pe care îl deţine reclamanta.

Au considerat recurenţii că prin aplicarea majorării pentru funcţia de preşedinte de secţie la indemnizaţia corespunzătoare gradului profesional de tribunal deţinut de intimata-reclamantă, s-ar ajunge la situaţia în care aceasta ar beneficia de drepturile cuvenite unui preşedinte de secţie de tribunal, deşi nu exercită această funcţie, fiind astfel încălcat principiul stabilirii salariilor magistraţilor în raport de funcţiile exercitate şi de nivelul instanţelor.

De asemenea, prin motivele de recurs formulate, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a susţinut că judecătorul fondului a dat o interpretare greşită dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. b) din cap. VIII, secţiunea a 2-a, coroborate cu cele prevăzute de art. 38 alin. (1), alin. (3) lit. a) şi alin. (6), respectiv art. 38 alin. (4) din Legea - cadru nr. 153/2017, ţinând seama de faptul că legea salarizării se aplică etapizat, iar la data reîncadrării reclamantei, şi anume 14.09.2018, era în desfăşurare etapa acordării creşterilor salariale în cuantum de 25 % faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, conform art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, astfel încât drepturile salariale ale reclamantei au fost corect stabilite prin ordinul contestat.

Instanţa de control judiciar reţine că sunt întemeiate criticile formulate de recurenţii-pârâţi sub aspectul interpretării şi aplicării greşite a normelor legale antereferite şi le va răspunde prin argumente comune, în raport de finalitatea concretă a acestora.

Aşa cum rezultă din aspectele expuse în precedent, cauza litigiului pendinte este generată de accepţiunea diferită pe care o dau părţile noţiunii de aplicare a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Cu prilejul emiterii OMJ nr. 3812/C/04.10.2018 au fost stabilite drepturile salariale ale intimatei-reclamante la delegarea acesteia în funcţia de conducere de preşedinte al secţiei penale din cadrul Judecătoriei Craiova, pârâtul Ministerul Justiţiei dispunând punerea în executare a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, potrivit cărora, începând cu data de 1 ianuarie 2018, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

A considerat pârâtul că procentul de majorare prevăzut la art. 10 alin. (1) din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017 (de 5%) se acordă la indemnizaţiile de încadrare prevăzute în Anexa V la lege, la momentul aplicării integrale a legii, neputând fi acordat reclamantei, întrucât prin majorarea de 25% faţă de nivelul din luna decembrie 2017 nu s-a ajuns la nivelul indemnizaţiilor stabilite potrivit legii pentru anul 2022. Astfel, majorarea de 5 % prevăzută de Legea nr. 153/2017 pentru şefii de secţie se acordă doar în situaţia în care, în urma majorării de 25%, acordată prin acelaşi act normativ, s-ar ajunge la nivelul indemnizaţiilor stabilite potrivit legii pentru anul 2022, astfel cum prevede art. 38 alin. (6) din lege.

Totodată, a apreciat că legea prevede în mod expres că aplicarea majorării pentru funcţia de conducere se face la indemnizaţia maximă prevăzută pentru instanţa unde magistratul exercită funcţia de conducere, şi nu la indemnizaţia aferentă gradului profesional superior deţinut, astfel cum rezultă din conţinutul art. 10 alin. (1) din Cap. VIII al Anexei VI din Legea-cadru nr. 153/2017.

Ca urmare, prin ordinul contestat, reclamantei i-au fost păstrate drepturile salariale de care beneficia anterior numirii în funcţia de preşedinte de secţie de judecătorie, respectiv cele corespunzătoare funcţiei de judecător de tribunal, în aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017, deoarece erau mai favorabile.

A susţinut intimata-reclamantă că aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 153/2017 ar fi presupus, începând cu data de 04.10.2018, potrivit art. 10 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 2 din Legea nr. 153/2017, să beneficieze de indemnizaţia de încadrare maximă corespunzătoare nivelului instanţei al cărui grad îl deţine, şi anume de tribunal, majorată cu 5%, astfel cum prevede art. 3 din aceeaşi lege.

Modalitatea de calcul a indemnizaţiei de încadrare aferente funcţiei de conducere de Preşedinte al secţiei penale din cadrul Judecătoriei Craiova, sugerată de reclamantă, nu reprezintă o corectă aplicare a Legii nr. 153/2017, ci, dimpotrivă, o încălcare a acesteia, astfel că în mod nelegal a fost validat acest raţionament de către prima instanţă.

Într-adevăr, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Anexa V a Legii 153/2017 stabilesc faptul că judecătorii şi procurorii care ocupă funcţii de conducere beneficiază de indemnizaţia de încadrare maximă corespunzătoare nivelului instanţei sau parchetului unde exercită funcţia de conducere, majorate cu procente de la 2% până la 13%, însă, sintagma "indemnizaţia de încadrare maximă" trebuie înţeleasă prin raportare la Cap. I lit. b) din Anexa V a Legii-cadru de salarizare, unde se arată, fără echivoc, referirea la anul 2022, ca reper temporal pentru indemnizaţiile de încadrare prevăzute de Legea nr. 153/2017.

Însă, până la momentul anului 2022, aplicarea Legii nr. 153/2017 presupune strict creşterile etapizate prevăzute de art. 38 din lege, aplicate ca atare prin ordinul contestat de intimata-reclamantă şi numai în măsura în care aceste creşteri sau alte majorări salariale reglementate conduc la atingerea sau depăşirea nivelului indemnizaţiilor de încadrare stabilite potrivit legii pentru anul 2022, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

Ca atare, indemnizaţia de încadrare maximă, la care se referă art. 10 alin. (1) din Anexa V Capitolul VIII a Legii nr. 153/2017 nu este alta decât cea rezultată din aplicarea dispoziţiilor lit. b) din Capitolul I al aceleiaşi Anexe, prevederi cu aplicabilitate începând cu anul 2022 sau, excepţional, în condiţiile prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea 153/2017, ipoteză în care nu se regăseşte însă intimata-reclamantă.

În egală măsură, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Anexa V, Capitolul VIII din Legea nr. 153/2017, relevă nelegalitatea sentinţei civile atacate, din perspectiva modului în care judecătorul fondului a aplicat legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Şi aceste dispoziţii, care prevăd că judecătorii şi procurorii numiţi în funcţii de conducere în cadrul instanţelor şi parchetelor îşi păstrează indemnizaţia lunară de încadrare şi celelalte drepturi salariale corespunzătoare funcţiei de execuţie pe care o deţin, dacă acestea sunt mai favorabile, trebuie înţelese tot în contextul aplicării legii-cadru, ele având sens numai în cazul în care devin aplicabile efectiv prevederile Anexei V ale Legii nr. 153/2017.

Aşa cum s-a arătat în precedent, odată cu aplicarea prevederilor Anexei V a legii-cadru de salarizare, indemnizaţiile pentru judecătorii şi procurorii care exercită funcţii de conducere vor fi stabilite potrivit unui algoritm de calcul propriu legii în discuţie, şi anume prin raportare la nivelul maxim al indemnizaţiei de încadrare corespunzătoare nivelului instanţei sau parchetului unde se exercită funcţia de conducere şi la procentele de majorare, de la 2% până la 13%.

Aşadar, nu este exclusă posibilitatea ca o funcţie de conducere la o anumită instanţă, în speţă secţia penală a Judecătoriei Craiova, să fie ocupată de un judecător care deţine o funcţie de execuţie, dar un grad profesional ce-l îndreptăţeşte la o indemnizaţie de încadrare superioară celei maxime pentru funcţii de execuţie la nivelul instanţei respective.

În situaţia evidenţiată, aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Anexa V Capitolul VIII a Legii nr. 153/2017 ar avea ca efect o scădere a nivelului drepturilor salariale de care judecătorul cu funcţie de conducere a beneficiat sau ar beneficia pe un post de execuţie în cadrul aceluiaşi articol, situaţie ce s-a urmărit a fi eliminată tocmai prin menţinerea în plată a drepturilor salariale mai favorabile.

În acest sens trebuie interpretate dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Anexa V Capitolul VIII a Legii nr. 153/2017 şi nu în acela conform căruia principiul aplicării legii mai favorabile ar permite o alternativă între aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 şi cele reprezentate de Anexa nr. V din aceeaşi lege, cu relevanţă în materia funcţiilor de conducere din instanţe.

Prezintă relevanţă sub acest aspect considerentele Deciziei nr. 260/2017 a Curţii Constituţionale a României, invocată, de altfel, şi de către recurentul-pârât Ministerul Justiţiei, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 10 alin. (2) din Anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care sunt identice cu prevederile art. 10 alin. (2) din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017.

Aşadar, în cadrul controlului de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale amintite, Curtea Constituţională a reţinut următoarele: "15. (. . . . . . . . . .) dispoziţiile de lege criticate prevăd că judecătorii şi procurorii numiţi în funcţii de conducere în cadrul instanţelor şi parchetelor îşi păstrează indemnizaţia de încadrare şi celelalte drepturi salariale corespunzătoare funcţiei de execuţie pe care o deţin, "dacă acestea sunt mai favorabile". Astfel, dispoziţiile de lege criticate instituie o măsură de protecţie în favoarea magistraţilor numiţi în funcţii de conducere, aşa încât această numire să nu afecteze drepturile deja câştigate, aferente funcţiei de execuţie din care provine judecătorul sau procurorul.

16. În speţă, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate îndeplineşte o funcţie de conducere la o instanţă inferioară celei al cărei grad îl deţine corespunzător funcţiei de execuţie (având grad de judecător de curte de apel, este preşedinte de judecătorie), indemnizaţia sa lunară fiind mai mare decât cea a unui judecător cu grad de judecătorie care ar fi ocupat funcţia de preşedinte al acestei instanţe. În aceste condiţii, autoarea excepţiei susţine că prevederile de lege criticate - în măsura în care sunt interpretate în sensul că distinct de drepturile salariale corespunzătoare gradelor profesionale nu se acordă drepturile salariale cuvenite funcţiei de conducere - contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii. 17. (. . . . . . . . . .), Curtea constată că, în mod contrar susţinerilor autoarei excepţiei, dispoziţiile de lege contestate nu prevăd că nu se acordă drepturile salariale cuvenite funcţiei de conducere, ci doar introduc o reglementare în favoarea judecătorilor şi procurorilor numiţi în funcţii de conducere, aşa încât această numire să nu afecteze drepturile deja câştigate, aferente funcţiei de execuţie din care provine judecătorul sau procurorul.

Curtea reţine că introducerea unei dispoziţii legale de protecţie, astfel încât numirea în funcţii de conducere să nu afecteze drepturile deja câştigate, aferente funcţiei de execuţie din care provine judecătorul sau procurorul, a fost determinată de specificul sistemului de salarizare a judecătorilor şi procurorilor dat de acordarea indemnizaţiei de încadrare stabilite în raport cu gradul şi cu funcţia deţinute şi de inexistenţa unei indemnizaţii de conducere distincte.

18. Astfel, ţinând cont şi de existenţa posibilităţii unor judecători sau procurori cu grad de instanţe/parchete superioare de a candida pentru funcţii de conducere la instanţe/parchete inferioare, salarizate inferior faţă de funcţiile de execuţie de la instanţele superioare, legiuitorul a considerat necesară introducerea unei dispoziţii de lege de protecţie, aşa încât numirea în funcţiile de conducere, în aceste cazuri, să nu afecteze drepturile deja câştigate, aferente funcţiei de execuţie din care provine judecătorul sau procurorul. Or, în lipsa măsurii de protecţie prevăzute de dispoziţiile de lege criticate, indemnizaţia lunară obţinută de autoarea excepţiei ar trebui să fie mai mică, şi anume corespunzătoare celei prevăzute de lege pentru funcţia de preşedinte de judecătorie".

În aceste condiţii, având în vedere că nu s-au conturat şi demonstrat elemente de nelegalitate a actului administrativ contestat potrivit argumentelor expuse supra, aspecte ce conduc, în mod nemijlocit, la conturarea caracterului nelegal al hotărârii de fond supuse cenzurii instanţei de control judiciar, Înalta Curte reţine că sunt întemeiate criticile recurenţilor-pârâţi, sens în care va admite demersurile judiciare ale acestora şi va reforma sentinţa de fond recurată.

Prin urmare, constatând că a fost demonstrată nelegalitatea sentinţei civile criticate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 153/2017, Anexa V, Capitolul VIII, aspect de natură a conduce la reformarea hotărârii de fond în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiate, şi, pe cale de consecinţă, la menţinerea ca legal a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 3812/C/04.10.2018, criticile recurentului-pârât Tribunalul Dolj sub aspectul obligării sale la recalcularea şi la plata indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi aferente, inclusiv actualizarea cu rata inflaţiei, precum şi dobânda legală, nu vor mai face obiectul analizei instanţei de control judiciar, această analiză fiind de prisos prin raportare la dezlegările date asupra aspectelor analizate cu privire la cererea de anulare a ordinului contestat.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs

Pentru argumentele expuse la pct. 5 al acestei decizii, constatând că soluţia primei instanţe a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 544/2004, va admite recursurile declarate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Dolj, va casa în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea reclamantei ca neîntemeiată. Totodată, va menţine dispoziţiile privind modul de soluţionare a excepţiilor, ţinând cont de faptul că nu au fost formulate critici din această perspectivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Dolj împotriva sentinţei nr. 567 din 8 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea reclamantei A. ca neîntemeiată.

Menţine dispoziţiile privind modul de soluţionare a excepţiilor.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 ianuarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.