Inadmissibility of guarantee claims in administrative litigation for financial corrections under European fund regulations
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appeals of both the plaintiff and a co-defendant, upholding the appellate court’s decision to reject the guarantee claim as inadmissible and to reject the defendant's exception of non-stamping. The dispute arose in administrative litigation where a water utility challenged a financial correction imposed for European fund misuse, seeking to hold a construction consortium (the "Consultant") liable for the penalty if the main challenge failed; the core issue was whether a guarantee claim (*chemare în garanție*) was permissible under the specific procedure of Emergency Ordinance No. 66/2011. Relying on the principle that special procedures override general civil procedure norms, the court held that Article 72 of the Civil Procedure Code is incompatible with the specialized administrative framework of O.U.G. No. 66/2011, which does not provide for guarantee actions between the authority and third-party contractors; consequently, the guarantee claim was deemed inadmissible, and the court further confirmed that the 50 RON judicial fee applied under Article 16 of O.U.G. No. 80/2003 for administrative matters, rejecting the argument that the higher fee under Law No. 101/2016 applied.
Legislator headnote
AI generatedart. 2 C. proc. civ, art. 72 din C. proc. civ, art. 16 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 56 din Legea nr. 101/2016, art. 490 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ; Inadmissibility of guarantee claims in administrative litigation for financial corrections under European fund regulations: A menţionat în acest sens că O.U.G. nr. 66/2011 (art. 21 alin. (19), art. 51, art. 50) face numeroase trimiteri la Legea nr. 554/22004 (art. 1, art. 8, art. 18, art. 19, art. 28), statuând expres că procesele-verbale de constatare a neregurilor emise în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 sunt acte administrative care pot fi contestate, iar decizia de soluţionare a contestaţiilor poate fi atacată în faţa instanţei de contencios, conform procedurii reglementate de Legea nr. 554/2004.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 10 februarie 2022
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Obiectul cererii de chemare în garanţie
Prin cererea depusă la data de 17.04.2019, reclamanta S.C. Compania de Apă Arad S.A. a formulat cerere de chemare în garanţie a membrilor Asocierii formată din: S.C. A. S.R.L, în calitate de Lider al Asocierii, S.C. B. S.R.L, S.C. Compania de Consultanţă şi Asistenţă Tehnică S.R.L, în calitate de Asociaţi, reprezentată prin S.C. A. S.R.L, în calitate de Lider al Asocierii (denumită prescurtat în cele ce urmează "Consultantul") prin care a solicitat ca în măsura în care acţiunea în contencios administrativ fi respinsă în ceea ce priveşte pretinsa încălcare constând în "reducerea cumulată prin AA4+AA5 [...] de 18,5% a valorii iniţiale a contractului de lucrări nr. x/27.06.2014, depâşindu-se astfel procentul de diverse şi neprevăzute, modificare considerată substanţială în conformitate cu cele prevăzute la art. 6 nota x din Instrucţiunea nr. 1/02.03.2016 a ANAP", entitatea chemată în garanţie să fie obligată la suportarea corecţiei financiare aplicate, compusă din valoarea corespunzătoare diminuării contractului şi 25% din valoarea finală a contractului de lucrări nr. x/27.06.2014 "Reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi reţelelor de canalizare în Ghioroc, Cuvin, Miniş, Păuliş şi Lipova (CL-9)", cu consecinţa suportării creanţei bugetare constatate de 6.163.062,56 RON;
Reclamanta a solicitat, în subsidiar, în ipoteza în care vor fi admise toate cererile de chemare în garanţie formulate în cauză, ca entităţile chemate în garanţie să fi obligate să suporte în solidar, în cote egale cuantumul integral al corecţiei, respectiv al creanţei bugetare pe care o va stabili instanţa; cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
1.2. Încheierea pronunţată de instanţa de fond
Prin încheierea din 7 iulie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia netimbrării cererii de chemare în garanţie ca fiind neîntemeiată şi, totodată, a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie formulată de reclamanta S.C. Compania de Apă Arad S.A., în contradictoriu cu chemaţii în garanţie S.C. A. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. Compania de Consultanţă şi Asistenţă Tehnică S.R.L. prin administratorul judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă D. şi prin administratorul special - Ing. E..
1.3. Căile de atac exercitate în cauză
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamanta Compania de Apă Arad S.A. şi chemata în garanţie S.C. C. S.R.L..
1.3.1. Recursul formulat de reclamanta Compania de Apă Arad S.A. a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ. şi a vizat soluţia prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie.
Recurenta-reclamantă a arătat că, în opinia sa, cererea de chemare în garanţie este admisibilă într-un litigiu care vizează contestarea actelor administrative, potrivit O.U.G. nr. 66/2011.
A menţionat în acest sens că O.U.G. nr. 66/2011 (art. 21 alin. (19), art. 51, art. 50) face numeroase trimiteri la Legea nr. 554/22004 (art. 1, art. 8, art. 18, art. 19, art. 28), statuând expres că procesele-verbale de constatare a neregurilor emise în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 sunt acte administrative care pot fi contestate, iar decizia de soluţionare a contestaţiilor poate fi atacată în faţa instanţei de contencios, conform procedurii reglementate de Legea nr. 554/2004.
A arătat că O.U.G nr. 66/2011 se completează cu prevederile Legii nr. 554/2004, care la rândul ei se completează cu prevederile C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte (după cum reiese din art. 28 a Legii nr. 554/2004).
În acest sens, rezultă din dispoziţiile art. 2 C. proc. civ. că normele C. proc. civ. reprezintă procedura de drept comun, aplicându-se şi altor proceduri dacă nu există dispoziţii contrare, însă Legea nr. 554/2004 nu stabileşte nicio derogare expresă şi nu excude expres posibilitatea formulării unei cereri de chemare în garanţie.
Ca atare, art. 72 din C. proc. civ., care reglementează cererea de chemare în garanţie, nu este incompatibil cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice şi persoanele vătămate, drept urmare vine în completarea Legii nr. 554/2004 (şi implicit şi a O.U.G. nr. 66/2011).
În continuare, contrar celor reţinute de instanţa fondului, recurenta-reclamantă a precizat că între cererea de chemare în garanţie şi cererea principală există o relaţie de dependenţă şi subordonare. Mai exact, dacă cererea principală este admisă, cererea de chemare în garanţie va fi respinsă. În schimb, daca cererea principală este respinsă, se creează premisa admiterii cererii de chemare în garanţie.
Totodată, a arătat că pentru ca această condiţie să fie îndeplinită nu este necesar ca terţul chemat în garanţie să fie parte în Contractul care a generat aplicarea corecţiei financiare contestate. În concret, în spetă este incidentă ipoteza în care cererea de chemare în garanţie a fost formulată pentru a se arăta că neexecutarea integrală a contractului de lucrări nu este imputabilă Companiei de Apă Arad S.A., ci unui terţ faţă de contract, care ar trebui să suporte patrimonial, în cele din urmă, şi corecţia financiară. De vreme ce neexecutarea contractului nr. x/27.06.2014 nu poate fi imputată Companiei de Apă Arad, nici corecţia financiară stabilită de către Ministerul Fondurilor Europene nu ar trebui suportată de aceasta, ci de către cel căruia îi este imputabilă neexecutarea contractului.
1.3.2. Recursul formulat de chemata în garanţie S.C. C. S.R.L. a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. şi a vizat soluţia prin care s-a respins excepţia netimbrării cererii de chemare în garanţie ca fiind neîntemeiată.
În esenţă, din perspectiva motivelor de nulitate invocate, recurenta-chemată în garanţie a arătat faptul că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material - sens în care, calificându-se diferit natura cererii s-a reţinut şi aplicat un alt text de lege (art. 16 din O.U.G. nr. 80/2013 în locul art. 56 din Legea nr. 101/2016), şi hotărârea cuprinde motive contradictorii în ceea ce priveşte natura cererii, asimilată si analizată sub raport de excepţia inadmisibilităţii în lumina dispoziţiilor procedurii speciale reglementate de O.U.G. nr. 66/2016 (cu referire la motivarea din filele x si 7 ale încheierii atacate), iar sub raport de timbrare prin reţinerea expresă a inaplicabilităţii acestui act normativ, respectiv a aplicării prevederilor generale ale O.U.G. nr. 80/2013 prin raportare la natura cererii (cu referire la motivarea din filele x ale Sentinţei).
În concluzie, a solicitat admiterea recursului cu consecinţa casării în parte a încherii din data de 07.07.2021 în ceea ce priveşte respingerea excepţiei netimbrării cererii de chemare în garanţie şi, rejudecând excepţia netimbrării, să se admită, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în garanţie ca netimbrată sau insuficient timbrată.
1.4. Apărările formulate în cauză
În cauză, au formulat întâmpinări intimatul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi chemata-în garanţie S.C. C. S.R.L..
1.5. Procedura de soluţionare a recursului
În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.
Prin rezoluţia din 4 ianuarie 2022 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursurilor în şedinţă publică, la data de 27 ianuarie 2022, cu citarea părţilor.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi încheierea recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile formulate de reclamanta Compania de Apă Arad S.A. şi de chemata în garanţie S.C. C. S.R.L. sunt nefondate, pentru considerentele arătate în continuare.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
2.1.1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte apreciază că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a fost invocat formal de către recurenta-reclamantă, neputându-se reţine în cauză încălcarea vreunei norme de procedură care să atragă sancţiunea nulităţii încheierii, de aceea criticile cu privire la soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanţie, dată de prima instanţă vor fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
2.1.2. Obiectul cererii principale deduse judecăţii îl reprezintă anularea actele administrative întocmite de autorităţile competente potrivit O.U.G. nr. 66/2011, respectiv Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului de convergenţă nr. 26103/09.05.2017 prin care s-a aplicat o corecţie financiară de 25% din valoarea finală a contractului de lucrări nr. x/27.06.2014, valoarea creanţei bugetare rezultate din aplicarea corecţiei financiare fiind de 6.163.062,56 RON şi Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 39499/06.07.2017 formulate împotriva respectivului proces-verbal.
Prin cererea de chemare în garanţie formulată de reclamantă s-a solicitat, în măsura în care acţiunea în contencios administrativ va fi respinsă în ceea ce priveşte pretinsa încălcare care a condus la aplicarea corecţiei financiare, ca entitatea chemată în garanţie să fie obligată la suportarea corecţiei financiare aplicate.
S-a susţinut de către recurenta-reclamantă că cererea de chemare în garanţie este admisibilă într-un litigiu care vizează contestarea actelor administrative, potrivit O.U.G. nr. 66/2011, deoarece art. 72 din C. proc. civ., care reglementează cererea de chemare în garanţie, nu este incompatibil cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice şi persoanele vătămate, drept urmare vine în completarea Legii nr. 554/2004 (şi implicit şi a O.U.G. nr. 66/2011).
În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că O.U.G. nr. 66/2001 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora are un caracter special, fără ca acest act normativ să prevadă posibilitatea unei acţiuni în despăgubiri sau pentru eventuala garanţie care ar rezulta din încheierea contractului de finanţare între autoritatea contractantă (beneficiarul finanţării) şi cel care execută contractul.
Prevederile art. 72 din C. proc. civ. prevăd pentru partea interesată, posibilitatea chemării în garanţie a unei terţe persoane, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanţie sau în despăgubiri, însă acest instrument procesual, nu este reglementat ca o formă de modificare/completare a cererii de chemare în judecată prin voinţa reclamantului, neavând menirea de a face posibilă atragerea în proces a unui nou pârât, ci, în principiu, de creare a unui nou raport juridic de drept procesual între titularul cererii şi cel chemat în garanţie.
De asemenea, în doctrină a fost acceptată posibilitatea formulării unei cereri de chemare în garanţie între părţile din proces doar în situaţia coparticipării procesuale pasive, prin chemarea în garanţie a unui pârât de către alt pârât, iar nu între reclamant şi pârât, primul putând să îşi valorifice pretenţiile pe calea cererii de chemare în judecată, modificată potrivit dispoziţiilor art. 204 C. proc. civ., până la primul termen la care a fost legal citat.
Înalta Curte constată că normele de drept comun invocate de către recurenta-reclamnată în susţinerea cererii sale de chemare în garanţie a membrilor asocierii în discuţie sunt incompatibile cu reglementările cuprinse în actul normativ special O.U.G. nr. 66/2011, care reglementează activitatea de prevenire, de constatare a neregulilor, de stabilire şi de recuperare a creanţelor bugetare rezultate din neregulile apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, precum şi de raportare a neregulilor către Comisia Europeană sau către alţi donatori internaţionali, activitate care se desfăşoară în cadrul procedurii speciale reglementate de lege şi de către autorităţile competente în exercitarea funcţiei administrative în conformitate cu prevederile ordonanţei de urgenţă, în vederea stingerii creanţelor bugetare rezultate din nereguli.
Nu pot fi reţinute nici argumentele recurentei-reclamante în sensul că există o legătură de dependenţă şi subordonare între cererea principală dedusă judecăţii şi cererea de chemare în garanţie şi că aceasta din urmă a fost formulată pentru a se arăta că neexecutarea integrală a contractului de lucrări nu este imputabilă Companiei de Apă Arad S.A., ci unui terţ faţă de contractul de finanţare care ar trebui să suporte patrimonial, în cele din urmă, şi corecţia financiară.
Înalta Curte consideră că nu modul de soluţionare a cererii de chemare în judecată este de natură a genera un pretins drept la despăgubiri al părţii reclamante. În măsura în care ar interveni o respingere a acţiunii exercitate de reclamantă, realitatea juridică nu suferă nicio modificare ca efect al hotărârii pronunţate, astfel încât să permită concluzia că la acel moment s-ar naşte la dispoziţia reclamantei cererea în despăgubiri sau în garanţie pretinsă. Totodată, o admitere a cererii de chemare în judecată va avea ca rezultat respingerea cererii de chemare în garanţie ca rămasă fără obiect sau lipsită de interes.
Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, judecătorul fondului şi-a întemeiat corect soluţia şi pe considerentul că, în cauza de faţă, chemata în garanţie - Asocirea formată din S.C. A. S.R.L, în calitate de Lider al Asocierii, S.C. B. S.R.L (SC C. SRL), S.C. Compania de Consultanţă şi Asistenţă Tehnică S.R.L, în calitate de Asociaţi, nu este parte în contractul care a dat naştere la raporturile juridice supuse examinării în litigiul principal, iar solicitarea reclamantei de a fi despăgubită de către acest terţ, în eventualitatea în care ar cădea în pretenţii, excede limitelor controlului judecătoresc ce se exercită în speţă, raportat la obiectul acţiunii principale.
Art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ prevede că dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile C. civ. şi cu cele ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.
Chemarea în garanţie reprezintă astfel acea cerere de intervenţie forţată prin care una dintre părţile litigante solicită introducerea în proces a unui terţ împotriva căruia ar putea formula acţiune separată în garanţie sau în despăgubiri, pretinzând soluţionarea acesteia în litigiul pendinte.
În cauza de faţă, Curtea constată că soluţia primei instanţe este corectă, raportat la chestiunea compatibilităţii cererii de chemare în garanţie cu procedura specială reglementată de O.U.G. nr. 66/2011 şi cu procedura contenciosului administrativ, criticile formulate de recurenta-reclamantă nefiind fondate.
2.1.3. Cât priveşte recursul formulat de chemata în garanţie S.C. C. S.R.L. în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că încheierea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material - sens în care, calificându-se diferit natura cererii s-a reţinut şi aplicat un alt text de lege (art. 16 din O.U.G. nr. 80/2013 în locul art. 56 din Legea nr. 101/2016).
Contrar acestor susţineri, Înalta Curte reţine că Legea nr. 101/2016 reglementează remediile, căile de atac şi procedura de soluţionare a acestora, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară, în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune, precum şi organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Totodată la art. (2) se prevede că Legea nr. 101/2016 se aplică şi cererilor având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi celor privind executarea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor.
Faţă de obiectul cererii principale deduse judecăţii, care este guvernat de dispoziţiile speciale ale O.U.G. nr. 66/2011 prin care este reglementată activitatea de prevenire, de constatare a neregulilor, de stabilire şi de recuperare a creanţelor bugetare rezultate din neregulile apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, precum şi de raportare a neregulilor către Comisia Europeană sau către alţi donatori internaţionali, Înalta Curte constată că nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 101/2016 care vizează, în principal, litigiile de achiziţii publice, astfel că taxa judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în garanţie nu poate fi stabilită în raport de dispoziţiile art. 56 din acest act normativ.
În plus, din lucrările dosarului de fond se observă că reclamanta a achitat pentru cererea principală suma de 50 RON reprezentând taxa judiciară de timbru, stabilită conform art. 16 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2003, nefiind contestat modul stabilirii sau cuantumul acesteia. Aşadar, nu pot fi primite criticile recurentei-chemate în garanţie potrivit cărora pentru stabilirea taxei de timbru aferentă cererii de chemare în garanţie sunt incidente dispoziţiile art. 56 din Legea nr. 101/2016, sau art. 16 lit. b) din O.U.G. nr. 80/2003.
Contrar susţinerilor recurentei-chemate în garanţie, Înalta Curte constată că în prezenta cauză nu este incident nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., încheierea recurată necuprinzând motive contradictorii în ceea ce priveşte natura cererii de chemare în garanţie, şi care să aibă consecinţe asupra timbrării acestei cereri în sensul arătat de recurentă.
În mod corect a reţinut judecătorul fondului că taxa judiciară de timbru aplicabilă în materia contenciosului administrativ este prevăzută de art. 16 din O.U.G. nr. 80/2003, dispoziţie cu caracter special care derogă de la dreptul comun prevăzut de art. 3 din O.U.G. nr. 80/2003. Or, în prezenta cauză, recunoaşterea dreptului pretins de reclamantă prin formularea cererii de chemare în garanţie se circumscrie literei a) a art. 16 din actul normativ anterior menţionat, astfel că prima instanţă a stabilit în mod corect cuantumul taxei judiciare de timbru datorate ca fiind de 50 RON.
Prin urmare, criticile de nelegalitate cu privire la soluţia de respingere a excepţiei netimbrării cererii de chemare în garanţie sunt nefondate.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 şi 6 din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge recursurile formulate de reclamanta Compania de Apă Arad S.A. şi de chemata în garanţie S.C. C. S.R.L. recursul declarat de pârât, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile formulate de reclamanta Compania de Apă Arad S.A. şi de chemata în garanţie S.C. C. S.R.L. împotriva încheierii de şedinţă din 7 iulie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a (veche) de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 10 februarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.