Validity of three-year electoral disqualification after finality of conflict-of-interest evaluation report

Şedinţa publică din data de 10 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Integritate, solicitând obligarea acesteia la radierea datelor reclamantului din baza de date a Agenţiei privind persoanele afectate de interdicţia de 3 ani de a ocupa funcţii alese (electorale), cu cheltuieli de judecată.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 31/F-CONT din 9 aprilie 2020, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal:

- a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta Agenţia Naţională de Integritate;

- a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca întemeiată;

- a obligat pârâta Agenţia Naţională de Integritate să elimine menţiunea referitoare la reclamant din baza sa de date privind persoanele afectate de interdicţia de 3 ani de a ocupa o funcţie aleasă (electorală).

- în baza art. 451 alin. (2) C. proc. civ., a obligat pârâta Agenţia Naţională de Integritate să plătească reclamantului A. suma de 2050 RON cheltuieli de judecată, după reducere, din care 50 RON taxă judiciară de timbru şi 2000 RON onorariu avocat.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe pârâta Agenţia Naţională de Integritate a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii formulată de reclamantul A..

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii demersului contencios formulat, a arătat că instanţa de fond în mod greşit a considerat că în speţă este incidentă ipoteza în care petentul s-a adresat Agenţiei de Integritate cu o solicitare ce intră sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 544/2001, încadrând-o în categoria informaţiilor de interes public.

Prin sesizarea depusă, reclamantul solicită radierea din registrul de interdicţii, şi nu informaţii de interes public, astfel că, instanţa de fond putea să reţină incidenţa prevederilor Legii nr. 554/2004 în sensul că ANI nu a răspuns reclamantului în termenul legal la solicitare şi nu că nu i-a furnizat informaţii sau documente de interes public.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, reclamantul s-a adresat ANI cu o petiţie la data de 14.01.2020, fiind înregistrată cu nr. x/14.01.2020 şi ulterior, fără să mai aştepte răspuns scris, s-a adresat Curţii de Apel la data de 05.02.2020.

Astfel că, de la depunerea petiţiei şi până la depunerea cererii de chemare în judecată nu au trecut 30 de zile, ANI aflându-se în termenul legal de comunicare a unui răspuns, iar afirmaţiile instanţei de fond sunt nejustificate.

În continuare, a învederat că în lipsa unui act administrativ care să constate o anumită situaţie juridică, atât timp cât intimatul-reclamant se află în perioada de 3 ani în care se aplică interdicţia prev. de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, orice demers contencios formulat cu privire la "eventualitatea" emiterii acestuia apare ca fiind prematur formulat şi, pe cale de consecinţă, inadmisibil, conform normelor de drept administrativ.

Pe fondul cauzei, s-a susţinut că raţionamentul primei instanţe este bazat pe o interpretare eronată a prevederilor legale incidente. S-a arătat că raportul de evaluare a rămas definitiv prin Decizia ÎCCJ nr. 1707 din 28 martie 2019 şi că sancţiunile prevăzute de art. 25 şi, respectiv, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, intervin după rămânerea definitivă a raportului de evaluare contestat şi se aplică, conform art. 26 alin. (1) din acelaşi act normativ, de către autoritatea competentă.

A făcut referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 418 din 03.07.2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 563/30.07.2014 şi a apreciat că pentru a integra prevederile art. 25 alin. (2) teza a doua în litera şi spiritul Legii nr. 176/2020, conţinutul acestora trebuie interpretat în sensul că odată constatată definitiv existenţa unei stări de incompatibilitate sau conflict de interese, persoana în sarcina căreia această stare a fost stabilită decade din dreptul de a mai ocupa orice altă funcţie eligibilă, prev. de art. 1 din lege, pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului.

În speţă, doar după rămânerea definitivă a raportului de evaluare începe să curgă prescripţia răspunderii administrative, respectiv operează sancţiunile prevăzute de art. 25 şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010.

Aşadar, consecinţele rămânerii definitive a raportului de evaluare contestat exced obiectului analizei prezentei cauze, întrucât prin raportul de evaluare contestat, inspectorul de integritate a reţinut doar existenţa unor situaţii de conflicte de interese, fără însă a se stabili şi vreo răspunderea administrativă faţă de persoana evaluată.

Prin urmare, prescripţia angajării răspunderii vizează o etapă ulterioară rămânerii definitive a raportului de evaluare prin decizia irevocabilă a instanţei, ce poate fi analizată de o altă instanţă de judecată investită a se pronunţa asupra temeiniciei şi legalităţii actului administrativ emis de autoritatea competentă conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2020, în speţă Comisia de disciplină sau consiliul de disciplină.

A mai învederat faptul că Legea nr. 54/2019, prin care a fost completat art. 25 din Legea nr. 176/2010 cu alin. (5), a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 222/21.03.2019. În virtutea principiului neretroactivităţii legii civile şi ţinând cont că raportul de evaluare a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 54/2019, modificările aduse Legii nr. 176/2020 prin Legea nr. 54/2019 nu sunt incidente în cazul intimatului-reclamant. Prin urmare, prima instanţă în mod greşit a considerat că Legea nr. 54/2019 este aplicabilă în soluţionarea cauzei.

Interdicţia de 3 ani nu este o sancţiune disciplinară, cum în mod eronat a interpretat-o instanţa de fond, ori, instanţa de control constituţional a reţinut că interdicţia de a mai exercita timp de 3 ani o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, este o sancţiune cu natură juridică distinctă de pedeapsa complementară constând în interdicţia temporară a exercitării unor drepturi, în speţă drepturi electorale-dreptul de a fi ales.

În subsidiar, recurenta-pârâtă a solicitat diminuarea cuantumului sumei de 2050 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, la plata căreia a fost obligată, la o valoare rezonabilă, în acord cu complexitatea cauzei, numărul de termene la care a fost necesară prezenţa reprezentanţilor, precum şi cu probatoriul administrat.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei atacate şi obligarea ANI la plata cheltuielilor de judecată.

În ceea ce priveşte soluţia de respingerea a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, a arătat că susţinerile recurentei-pârâte sunt neîntemeiate întrucât, nicăieri în cuprinsul sentinţei recurate, nu se face referire/trimitere la dispoziţiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, motivarea instanţei fiind întemeiată pe dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Astfel, a considerat că recurenta-pârâtă critică sentinţa instanţei de fond pentru motive care nu există, iar recursul este exercitat strict formal.

Pe fondul recursului, contrar susţinerilor recurentei-pârâte a arătat că prevederile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 este aplicabil speţei, fiind în vigoare la momentul aplicării sancţiunii respective, la momentul înregistrării datelor intimatului-reclamant în baza de date a persoanelor afectate de interdicţia de a ocupa funcţii alese pentru o perioadă de 3 ani, motiv pentru care principiul neretroactivităţii legii civile nu este nicicum încălcat.

A mai arătat că răspunderea administrativă nu este imprescriptibilă, atât timp cât legiuitorul nu a înţeles să prevadă expres această excepţie de la regula generală instituită prin art. 2517 C. civ.

Susţinerea recurentei-pârâte în sensul că ANI nu are obiect de activitate înscrierea interdicţiilor este nefondată, deoarece, în concret face acest lucru prin actualizarea bazei de date afişată pe site-ul instituţiei. Pe cale de consecinţă, tot ANI este şi cea care trebuie să opereze radierea interdicţiilor din această bază de date.

Cu privire la motivul de recurs referitor la diminuarea sumei la plata căreia ANI a fost obligată, cu titlu de cheltuieli de judecată, a solicitat respingerea acestuia, arătând că, în speţă, cuantumul cheltuielilor a fost deja redus în primă instanţă, fiind total justificat prin raportare la activităţile desfăşurate de avocat şi complexitatea cauzei.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 1 octombrie 2020 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 27 ianuarie 2022, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este fondat, în limitele şi pentru considerentele arătate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin Raportul de evaluare nr. x/12.09.2014, pârâta Agenţia Naţională de Integritate a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 76 din Legea nr. 161/2003, apreciind că reclamantul A. a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, întrucât acesta, în calitate de Primar al comunei Nicolae Bălcescu, judeţul Vâlcea, a semnat Dispoziţia nr. 469/06.12.2010 prin care a fost avansată în funcţie fiica sa.

Raportul de evaluare a fost contestat în instanţă şi a rămas definitiv prin Decizia nr. 1707/28.03.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2014.

Reclamantul a fost înscris în baza de date a Agenţiei Naţionale de Integritate cu privire la persoanele afectate de interdicţia de 3 ani de a exercita o funcţie sau o demnitate publică, potrivit prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, astfel cum rezultă din accesarea site-ului https://www.integritate.eu/INCOMPATIBILITATI-DEFINITIVE/INTERDIC %C8%9AIE-3-ANI.aspx, pentru o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului 2016-2020.

În acest context factual, reclamantul a sesizat instanţa de contencios administrativ solicitând obligarea pârâtei la radierea menţiunii din baza de date privind interdicţia de 3 ani de a ocupa o funcţie sau o demnitate publică, apreciind că a intervenit prescripţia extinctivă a răspunderii administrative.

Prima instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtă, iar pe fond a admis acţiunea formulată de reclamant, reţinând că nu se identifică vreun temei legal pentru aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 25 din Legea nr. 176/2010. A obligat pârâta Agenţia Naţională de Integritate să elimine menţiunea referitoare la reclamant din baza sa de date privind persoanele afectate de interdicţia de 3 ani de a ocupa o funcţie aleasă (electorală) şi să plătească reclamantului suma de 2050 RON cheltuieli de judecată, în baza art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Pârâta a formulat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente, atât cu privire la soluţia pronunţată pe excepţia inadmisibilităţii cât şi pe fondul acţiunii.

Cu titlu prealabil, analizând cererea de recurs formulată, Înalta Curte constată că anumite critici nu vizează considerentele sentinţei recurate, fiind probabil o eroare de redactare, motiv pentru care se va limita la analiza concretă a motivelor de nelegalitate şi a apărărilor care prezintă relevanţă pentru examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile speţei.

Instanţa de control judiciar constată că prima instanţă a soluţionat în mod corect excepţia inadmisibilităţii acţiunii, prin raportare la dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) şi alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fiind incidentă ipoteza asimilării actelor administrative unilaterale în cazul refuzului nejustificat de a rezolva un petit referitor la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal. Aşadar, nu pot fi primite criticile recurentei-pârâte referitoare la faptul că în lipsa unui act administrativ care să constate o anumită situaţie juridică, orice demers contencios formulat cu privire la "eventualitatea" emiterii acestuia apare ca fiind prematur formulat şi, pe cale de consecinţă, inadmisibil, conform normelor de drept administrativ.

Deşi recurenta-pârâtă a susţinut că petiţia reclamantului a fost înregistrată la data de 14.01.2020 şi că, ulterior, fără să mai aştepte răspuns, intimatul-reclamantul s-a adresat instanţei de judecată la data de 05.02.2020, astfel că Agenţia Naţională de Integritate se află în termenul legal de comunicare a unui răspuns, Înalta Curte constată că, la dosarul cauzei, nu se află dovada faptului că recurenta-pârâtă ar fi răspuns plângerii prealabile formulate de intimatul-reclamant.

Conform art. 8 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004, persoana care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim se poate adresa instanţei de contencios administrativ. Din această perspectivă, demersul judiciar al reclamantului nu este inadmisibil, întrucât prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtei la efectuarea unei operaţiuni administrative constând în radierea menţiunii din baza sa de date privind interdicţia de 3 ani de a ocupa o funcţie sau o demnitate publică, apreciind că a intervenit prescripţia extinctivă a răspunderii administrative.

În ceea ce priveşte soluţia pronunţată pe fondul cauzei deduse judecăţii, prima instanţă s-a raportat la data săvârşirii faptei generatoare conflictului de interese, respectiv 06.12.2010 şi a constatat că termenul de prescripţie al răspunderii administrative pentru faptele reţinute în sarcina intimatului-reclamant s-a împlinit cel mai târziu la data de 06.12.2013, conform art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010.

Înalta Curte nu împărtăşeşte această opinie, considerând că sentinţa recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material incidente speţei, în cauza dedusă judecăţii fiind vorba de aplicarea tezei a doua a art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 şi nu de dispoziţiile art. 25 alin. (5) din aceeaşi lege, cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond.

Potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 418/2014 prin dispoziţiile art. 25 alin. (2) şi cele ale art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 sunt reglementate două sancţiuni distincte, supuse unor regimuri diferite. Astfel, prin art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 este reglementată instituţia interdicţiei de a ocupa o funcţie eligibilă, în timp ce dispoziţiile art. 25 alin. (5) vizează răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară pentru faptele care determină existenţa conflictului de interese.

Recurenta-pârâtă a susţinut că raportul de evaluare prin care s-a constatat conflictul de interese, este un act administrativ care produce efecte juridice după rămânerea sa definitivă, în sensul că atrage, pe lângă răspunderea disciplinară şi decăderea din dreptul de a mai deţine o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor Legii nr. 176/2010, pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului.

Pentru aleşii locali (primarii) în privinţa cărora, printr-un raport de evaluare definitiv, s-a constatat a fi în conflict de interese, legiuitorul a prevăzut că mandatul lor încetează de drept, conform art. 160 din Codul administrativ.

În soluţionare prezentei cauze, prezintă relevanţă Decizia nr. 74/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în considerentele căreia s-au reţinut următoarele aspecte:

"56. Activitatea de evaluare a Agenţiei Naţionale de Integritate este deci supusă termenului general de prescripţie prevăzut de art. 2.523 din C. civ., sancţiune civilă care este aplicabilă cu luarea în considerare a întregului său regim juridic.

57. Astfel, termenul de prescripţie, prin care este sancţionată pasivitatea sau expectativa Agenţiei Naţionale de Integritate în instrumentarea dosarelor de evaluare a situaţiilor de incompatibilitate sau conflict de interese, este susceptibil de întrerupere conform art. 2.537 din C. civ., întrucât întreruperea, precum şi suspendarea termenului prescripţiei extinctive sunt de esenţa acestei instituţii juridice în materie civilă şi, implicit, în materia dreptului administrativ, fiind de neacceptat ca ieşirea din pasivitate a Agenţiei în exercitarea competenţelor sale proprii să rămână fără efect sub aspectul curgerii termenului de prescripţie, al cărui scop este tocmai de a încuraja o conduită activă în valorificarea drepturilor şi competenţelor recunoscute prin lege.

63. Sesizarea şi declanşarea cercetărilor de către Agenţia Naţională de Integritate, în realizarea competenţelor legale cu care a fost învestită în vederea realizării interesului său public, întrerupe termenul scurs, prescripţia dreptului Agenţiei la angajarea răspunderii administrative a persoanei cercetate şi evaluate fiind ştearsă, conform art. 2.541 alin. (1) din C. civ.

64. După rămânerea definitivă a raportului de evaluare, prin care o persoană a fost constatată a fi în stare de incompatibilitate sau conflict de interese, se naşte dreptul corespunzător al Agenţiei Naţionale de Integritate de a solicita instanţelor judecătoreşti competente anularea actelor juridice sau administrative încheiate direct sau prin persoane interpuse, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese. De asemenea, tot de la rămânerea definitivă a raportului de evaluare se naşte dreptul instituţiilor competente, după comunicarea prealabilă de către Agenţie a raportului de evaluare conform art. 26 din Legea nr. 176/2010, de a aplica sancţiuni disciplinare sau administrative, după caz, în funcţie de regimul juridic aplicabil.

65. Prin urmare, din momentul în care raportul de evaluare a devenit definitiv, în temeiul art. 2.541 alin. (4) din C. civ. începe să curgă un nou termen de prescripţie, diferit prin obiect decât cel anterior întrerupt, prin care va fi sancţionată pasivitatea actorilor noilor raporturi juridice născute după acest moment, în angajarea răspunderii civile, administrative sau disciplinare a persoanei declarate incompatibile sau constatate a fi în conflict de interese.

66. În lumina considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 449 din 16 iunie 2015, acest termen nu poate fi decât termenul general reglementat de art. 2.517 din C. civ., respectiv 3 ani.

67. Aşa fiind, după rămânerea definitivă a raportului de evaluare nu mai poate fi invocată prescripţia răspunderii administrative, respectiv a dreptului Agenţiei Naţionale de Integritate de a-şi exercita prerogativele legale de evaluare a intereselor şi a incompatibilităţilor pentru persoanele prevăzute de lege, iar dacă a fost invocată nu mai poate fi valorificată ca motiv de nulitate a actelor sau măsurilor administrative subsecvente acestui raport, privite ca fiind consecinţele legale ale acestuia. Îndeplinirea acestor acte sau măsurile administrative ulterioare sunt supuse unor termene de prescripţie distincte, administrativă, disciplinară sau civilă, în funcţie de natura lor, după caz, având ca termen de început (dies ad quo) momentul rămânerii definitive a raportului de evaluare."

Chestiunea aflată în dezbatere vizează determinarea perioadei în care intimatul-reclamant se găseşte sub interdicţia prevăzută de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 ca urmare a Raportului de evaluare nr. x/12.09.2014 emis de recurenta-pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

Data la care fapta de încălcare a regimului juridic al conflictelor de interese de către intimatul-reclamant a dobândit caracter cert, neechivoc, definitiv este data pronunţării Deciziei nr. 1707/28.03.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, intimatul-reclamant exercitându-şi dreptul de a contesta în instanţă Raportul de evaluare.

Sancţiunea prevăzută de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 cu modificările şi completările ulterioare, intervine după rămânerea definitivă a Raportului de evaluare contestat şi se aplică de către autoritatea competentă.

În consecinţă, după rămânerea definitivă a Raportului de evaluare operează sancţiunile prevăzute de textul de lege menţionat anterior, până în acel moment prescripţia prevăzută de dispoziţiile art. 2517 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., fiind întreruptă.

În cazul dedus judecăţii, prescripţia aplicării sancţiunii administrative, ca urmare a rămânerii definitive a Raportului de evaluare nr. x/12.09.2014 emis de Agenţia Naţională de Integritate, prin decizia nr. 1707/28.03.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost întreruptă până la data de 28.03.2019.

Nu pot fi primite apărările intimatului-reclamant în sensul că termenul de prescripţie al răspunderii administrative este termenul general de trei ani care a început să curgă de la data săvârşirii faptei generatoare a conflictului de interese (06.12.2010) şi s-a împlinit la data de 06.12.2013, ulterior reclamantul nemaiputând fi sancţionat pentru această faptă.

În raport de cele învederate anterior, având în vedere data pronunţării Deciziei nr. 1707/28.03.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, faţă de dispoziţiile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010, apare ca fiind legală introducerea intimatului-reclamant în baza de date a Agenţiei Naţionale de Integritate cu privire la persoanele afectate de interdicţia de a ocupa funcţii alese pentru o perioadă de 3 ani.

Având în vedere soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauză, de casare în totalitate a sentinţei recurate, nu se mai impune analizarea criticilor formulate în subsidiar de recurenta-pârâtă cu privire la diminuarea cuantumului sumei la plata căreia a fost obligată, cu titlu de cheltuieli de judecată.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul pârâtei va fi admis, se va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare se va respinge acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 31/F-CONT din 9 aprilie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, în rejudecare:

Respinge acţiunea ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 februarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.