Nullity of appeal for failure to invoke cassation grounds and demonstrate illegality in salary discrimination claim

Şedinţa publică din data de 10 februarie 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea primei instanţe

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data 30.01.2020, pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, să se constate discriminarea salarială pentru perioada 11.05.2011-31.01.2014 şi obligarea pârâtului Ministerul Educaţiei Naţionale la plata despăgubirilor materiale reprezentând diferenţele salariale la nivelul Legilor nr. 221/2008 şi nr. 330/2009 pentru perioada 13.05.2011-31.01.2014, sume actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală, de la data naşterii dreptului şi până la plata efectivă a acestora, şi la plata daunelor morale, ambele despăgubiri în cuantum de 100.000 RON.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 118 din 10 iulie 2020, Curtea a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii excepţiei inadmisibilităţii şi al admiterii cererii de chemare în judecată.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii, a susţinut recurentul că instanţa de fonda admis excepţia inadmisibilităţii pe motivul lipsei plângerii prealabile, însă acest motiv este neîntemeiat, având în vedere că ar fi primit aceleaşi răspunsuri ca şi cadrele didactice în alte cauze. A citat din cuprinsul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 797/27.09.2007.

În continuarea recursului, recurentul-reclamant a reiterat argumentele prezentate în cuprinsul acţiunii.

3. Apărările formulate

Intimatul-pârât Ministerul Educaţiei şi Cercetării a formulat întâmpinare, prin care a reiterat aceleaşi argumente ca şi cele prezentate prin întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia prescripţiei dreptului material al acţiunii şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii

4. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului.

Preliminar, referitor la excepţiile invocate de intimatul-pârât Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin întâmpinare, Înalta Curte constată că acesta a reiterat întâmpinarea formulată faţă de acţiunea introductivă de instanţă, fără, însă, a formula calea de atac a recursului împotriva hotărârii de fond în cazul în care ar fi fost nemulţumit de soluţia acesteia.

4.1. Instanţa de control judiciar constată că recursul reclamantului A. nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susţinerilor recurentului-reclamant, rezultă că aceasta nu a invocat niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nu a evidenţiat niciun element de nelegalitate a sentinţei atacate care să se poată încadra în aceste motive de casare.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.2. Raportat cu cele reţinute, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea recurentului-reclamant de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea motivelor de casare.

De altfel, recurentul-reclamant, după cum s-a expus la pct. 2 al prezentei decizii, nu a criticat cele reţinute de prima instanţă, ci s-a referit la faptul că instanţa ar fi admis excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa plângerii prealabile şi a adus argumente pe acest aspect.

În plus, recurentul-reclamant s-a referit la fondul cererii de chemare în judecată, reiterând cele prezentate în acţiune.

Or, prima instanţă a respins acţiunea ca inadmisibilă nu pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de Legea nr. 554/2004, ci a reţinut că nu este îndeplinită condiţia referitoare la existenţa unei vătămări cauzate printr-un act administrativ care să justifice şi o cerere în despăgubire, de vreme ce reclamantul nu a invocat niciun act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care să conducă la crearea unei situaţii discriminatorii şi care să reprezinte premisa unei acţiuni în despăgubire, urmare a constatării nelegalităţii acestuia.

Prin urmare, recurentul-reclamant nu şi-a circumstanţiat în niciun mod critica de nelegalitate şi nu a motivat de ce instanţa de fond ar fi pronunţat o hotărâre nelegală.

Această critică ar fi presupus, în primul rând, arătarea incidenţei unuia dintre motivele de casare prevăzute de lege sau identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material.

O astfel de abordare nu satisface exigenţele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 118 din 10 iulie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 februarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.