Nullity of cassation appeal for failure to invoke specific grounds of illegality challenging administrative refusal to process judicial inspection complaint

Şedinţa publică din data de 10 februarie 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată, iniţial, pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 01.12.2018, reclamantul A. a formulat acţiune, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, pentru refuzul nejustificat al pârâtei de a soluţiona Sesizarea sa din 21.05.2018 formulată în temeiul art. 47 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, republicată, înregistrată la pârâtă sub nr. x/20.06.2018.

Prin sentinţa civilă nr. 380 din 14 martie 2019, Tribunalul Maramureş a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 432 din 11 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Cluj, reţinând că acţiunea are ca obiect pretinsul refuz nejustificat de soluţionare a cererilor reclamantului, care are domiciliul în judeţul Cluj.

Prin sentinţa civilă nr. 250 din 9 decembrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, apreciind că obiectul acţiunii vizează cenzurarea refuzului nejustificat de soluţionare a sesizării din 21.05.2018, înregistrată sub nr. x/20.06.2018, şi că sesizarea din 21.05.2018 constituie o veritabilă plângere împotriva Rezoluţiei de clasare a sesizării nr. x/2018.

Constatând ivit conflict negativ de competenţă, Curtea a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal cu soluţionarea acestuia.

1.3. Prin Decizia nr. 868 din 13 februarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reţinând dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004.

A apreciat Înalta Curte că în cauză nu se atacă rezoluţia de clasare, ci reclamantul face referire la faptul că ultima sa sesizare, din 21.05.2018, nu a fost soluţionată în niciun fel, datorită refuzului nejustificat manifestat tacit de Inspecţia Judiciară.

2. Hotărârea instanţei de fond

În urma pronunţării regulatorului de competenţă, cauza a fost reînregistrată spre competenţă soluţionare pe rolul Curţii de Apel Cluj la data de 22.05.2020.

Prin sentinţa civilă nr. 91 din 23 iulie 2020, Curtea a admis în parte acţiunea reclamantului şi a obligat pârâta Inspecţia Judiciară să comunice reclamantului rezultatul verificărilor prealabile efectuate cu privire la necesitatea şi oportunitatea cercetării disciplinare a dnei inspector judiciar B..

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 20 alin. (1) C. proc. civ., apreciind că soluţia dată este parţial nelegală.

A susţinut recurentul că judecătorul fondului a soluţionat cauza fără să se abţină de la judecată iar repartizarea dosarului a doua oară s-a făcut ilegal, prin preluarea directă de către acelaşi complet, care trebuia sa se abţină de la a judeca a doua oară, obiectul cauzei fiind calificat juridic în mod diametral opus

În continuarea recursului, recurentul a evidenţiat aspectele cuprinse în sesizările sale, apreciind că există un exces de putere evident şi implicit refuz de soluţionare pe fond a sesizări sale de către pârâta Direcţia de Inspecţie pentru Judecători.

A apreciat că este ilogic şi nelegal ca, în condiţiile admiterii solicitării sale privitoare la inspectorul judiciar B. să nu se admită şi cealaltă solicitare referitoare la cei patru judecători de la Curtea de Apel Cluj vizând efectuarea verificărilor prealabile cu privire la aspectele semnalate în noua sa sesizare din 20.06.2018, întrucât există un raport cauza evident şi o legătură intrinsecă între aceasta şi sesizarea anterioară nr. x/2018 clasată nelegal, în fapt respinsă de plano de inspectorul judiciar.

A solicitat, admiterea excepţiei de incompatibilitate a preşedintelui completului care a soluţionat cauza, casarea sentinţei şi, rejudecând pe fond, admiterea acţiunii introductive din 10.12.2018 aşa cum a fost formulată.

4. Apărările formulate

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru lipsa semnăturii olografe.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, ridicată din oficiu.

Preliminar, în ceea ce priveşte aşa-zisa excepţie de incompatibilitate a judecătorului fondului, Înalta Curte constată că recurentul nu a invocat şi că argumentele sale (referitoare la repartizarea nelegală a dosarului după soluţionarea conflictului negativ de competenţă pe rolul aceluiaşi complet) nu se pot încadra în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., când instanţa nu ar fi fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale.

Recurentul apreciază eronat existenţa unei aşa-zise incompatibilităţi a judecătorului, care, constatând ivit conflictul negativ şi sesizând Înalta Curte cu soluţionarea acestuia, urmare a pronunţării regulatorului de competenţă a soluţionat cauza pe fond, potrivit art. 101 alin. (3) şi (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin HCSM nr. 1375/2015.

5.1. Instanţa de control judiciar constată că recursul reclamantului A. nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susţinerilor recurentului-reclamant, rezultă că aceasta nu a invocat niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nu a evidenţiat niciun element de nelegalitate a sentinţei atacate care să se poată încadra în aceste motive de casare.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

5.2. Raportat cu cele reţinute, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea recurentului-reclamant de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea motivelor de casare.

Recurentul A., după cum s-a expus la pct. 2 al prezentei decizii, s-a limitat la a-şi expune punctul de vedere, la a prezenta aspecte referitoare la sesizările pe care le-a adresat intimatei-pârâte Inspecţia Judiciară, interpretând într-o manieră proprie dispoziţiile legale, concluzionând că refuzul de soluţionare pe fond a noii sale sesizări de către pârâtă nu poate fi considerat legal, în condiţiile neregulilor şi deficienţelor manifestate privind verificarea aspectelor din cuprinsul acesteia.

Însă, recurentul nu a adus niciun argument pertinent şi nu şi-a circumstanţiat în niciun mod aşa-zisele criticile de nelegalitate a hotărârii de fond, nemotivând de ce instanţa de fond ar fi pronunţat o hotărâre nelegală.

Această critică ar fi presupus, în primul rând, arătarea incidenţei unuia dintre motivele de casare prevăzute de lege sau identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material.

Faptul că recurentul-reclamant a intercalat unele fraze, prin care îşi exprimă nemulţumirea faţă de hotărârea primei instanţe, nu echivalează cu motivarea recursului, pentru că motivarea căii de atac presupune nu doar invocarea nelegalităţii sentinţei recurate, ci şi dezvoltarea acestor critici privind modul de judecată, în raport cu ipotezele avute în vedere de motivele de casare ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În actuala reglementare a C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate. Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv incidenţa vreunuia dintre motivele de nelegalitate expuse la pct. 1-7 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sau încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, motiv prevăzut de pct. 8 al articolului menţionat.

O astfel de abordare nu satisface exigenţele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

5.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 91 din 23 iulie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 februarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.