Nullity of cassation appeal for failure to specify material law violation in judicial conduct review
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal by declaring it null and void, thereby leaving the lower court's judgment, which dismissed the original administrative claim, in force. The dispute arose from two plaintiffs' attempt to annul a judicial inspection resolution that had upheld the dismissal of their complaint alleging judicial misconduct and a miscarriage of justice in a prior criminal revision case. The Court found the appeal deficient under Article 489(2) of the Code of Civil Procedure because the appellants invoked a cassation ground for incorrect application of law without identifying the specific material legal norms violated or demonstrating how the lower court's decision contravened them; consequently, the Court held that the appeal failed to meet the statutory requirements for a valid extraordinary appeal, as it merely restated factual grievances and procedural history rather than providing the requisite legal criticism necessary for a cassation review.
Legislator headnote
AI generatedart. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 499 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 483 alin. (3) din C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for failure to specify material law violation in judicial conduct review: The dispute arose from two plaintiffs' attempt to annul a judicial inspection resolution that had upheld the dismissal of their complaint alleging judicial misconduct and a miscarriage of justice in a prior criminal revision case. The Court found the appeal deficient under Article 489(2) of the Code of Civil Procedure because the appellants invoked a cassation ground for incorrect application of law without identifying the specific material legal norms violated or demonstrating how the lower court's decision contravened them; consequently, the Court held that the appeal failed to meet the statutory requirements for a valid extraordinary appeal, as it merely restated factual grievances and procedural history rather than providing the requisite legal criticism necessary for a cassation review.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedServes as the main ground for the verdict, justifying the declaration of the appeal's nullity due to lack of proper motivation.
Procedural provision cited in conjunction with the main ground to establish the legal basis for adopting the solution on nullity.
Full text
Şedinţa publică din data de 10 februarie 2022
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea instanţei de fond
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 18.09.2019, reclamantele A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea Rezoluţiei nr. C19-2778/04.09.2019 emise de Inspectorul Şef al Inspecţiei Judiciare prin care a fost menţinută Rezoluţia nr. 2081/A/28.06.2019 prin care a fost clasată plângerea lor, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004.
1.2. Prin sentinţa civilă nr. 74 din 28 ianuarie 2020, Curtea a respins acţiunea reclamantelor, ca neîntemeiată.
2. Cererea de recurs
Împotriva acestei hotărâri, reclamantele A. şi B. au formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate cu consecinţa admiterii plângerii şi desfiinţării rezoluţiilor atacate şi admiterea sesizărilor adresate Inspecţiei Judiciare.
În susţinerea recursului, recurentele-reclamante au prezentat situaţia de fapt şi demersurile pe care le-au întreprins în dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată, cu referire la cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 73 din 15 aprilie 2010 din Dosarul x/2008, cerere de revizuire ce a făcut obiectul Dosarului x/2018 al Tribunalului Hunedoara.
Au susţinut că potrivit hotărârilor pronunţate în Dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Hunedoara, cu rea-credinţă judecătorii au nesocotit dreptul conferit de art. 459 alin. (3) lit. a)-e) C. proc. pen. şi au refuzat să admită în principiu cererea de revizuire spre a se ajunge la o judecată pe fond.
Au mai arătat că instanţa de fond, prin sentinţa recurată, nu a făcut altceva decât să menţină opinia Inspecţiei Judiciare, prezentând argumente pentru care consideră că în Dosarul nr. x/2008 s-a produs o eroare judiciară, realizându-se o distorsiune a normelor imperative şi nu supletive de interpretare de drept procesual penal.
3. Apărările formulate
Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. A apreciat că susţinerile recurentelor nu reprezintă motive de nelegalitate a sentinţei recurate.
4. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, ridicată din oficiu.
4.1. Instanţa de control judiciar constată că recursul reclamantelor A. şi B. nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
Din lecturarea susţinerilor recurentelor, rezultă că acestea au invocat formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără, însă, a evidenţia niciun element de nelegalitate a sentinţei atacate care să se poată încadra în motivul de casare menţionat.
Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).
Înalta Curte are în vedere faptul că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.
Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
4.2. Raportat cu cele reţinute, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, deşi, la nivel formal, recurentele-reclamante au invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv de casare.
Recurentele-reclamante, după cum s-a expus la pct. 2 al prezentei decizii, s-au limitat la a prezenta demersurile efectuate în dosarele aflate pe rolul instanţelor şi la a expune argumente vizând modalitatea de administrare a probatoriilor şi de soluţionare a cererilor lor formulate în procesul penal, fără, însă, a-şi circumstanţia în niciun mod critica de nelegalitate şi fără a motiva de ce instanţa de fond ar fi încălcat sau ar fi aplicat greşit normele de drept material incidente cauzei.
Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material.
Simpla nemulţumire a recurentelor cu privire la soluţia instanţei de fond şi prezentarea unor aspectare care nu au legătură cu legalitatea hotărârii recurate nu echivalează cu motivarea căii de atac, pentru că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual.
O astfel de abordare nu satisface exigenţele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
4.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursului formulat de recurentele-reclamante A. şi B., ambele prin C., împotriva sentinţei nr. 74 din 28 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 10 februarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.