Salary Allowance Cap Upheld: Auxiliary Prosecutor Staff Losses Bid for Maximum 45% Benefits

Şedinţa publică din data de 10 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, initial, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 16.05.2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU. şi VV. au solicitând, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării,

- obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti să stabilească grilele de salarizare conform dispoziţiilor din Legea cadru nr. 153/2017, precum şi recomandărilor Ministerului Justiţiei nr. 6/9604/11206/12479/2018 referitoare la adresa Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale nr. 793/LOV/28.02.2018 şi Ministerul Muncii şi Justiţiei nr. 793/LOV/28.02.2018, cu precizarea că modalitatea de stabilire a salariilor de bază şi a sporurilor a fost agreată cu reprezentanţii Curţii de Conturi a României;

- obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la anularea Deciziei nr. 31/06.02.2018 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, modificată prin Decizia nr. 76/05.03.2018, a Deciziei nr. 29/01.02.2018 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a Deciziei nr. 76/05.03.2018 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti;

- emiterea unei noi decizii de salarizare care să dispună calcularea sporurilor în cuantum de 45% (15% pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi 5% pentru confidenţialitate), prevăzute de art. 4 şi art. 5 din Cap. VIII al Anexei V din Legea cadru nr. 153/2017, privind personalul plătit din fondurile publice, începând cu data de 01.01.2018, la zi şi pentru viitor;

- obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice să asigure pârâtului Ministerul Public sumele necesare acestor drepturi salariale.

Prin sentinţa civilă nr. 4191 din 18 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompenteţei teritoriale, ridicată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP. în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

A disjuns cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii QQ., RR., SS., TT., UU. şi VV. şi a dispus constituirea unui nou dosar, cu citarea părţilor pentru continuarea judecăţii.

2. Hotărârea primei instanţe

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 27.11.2018.

Prin sentinţa civilă nr. 15 din 5 februarie 2019, Curtea a respins, ca nefondate, excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

A respins, ca nefondate, excepţiile lipsei de obiect invocate de pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

A respins excepţia inadmisibilităţii invocată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

A admis excepţia lipse calităţii procesuale active cu referire la capătul de cerere privind raporturile financiare de alocare de sume, respingând în consecinţă capătul de cerere formulat de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

A respins, în rest, ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii S., V. şi Y. şi reclamanţii A., B., C., D., E., F., I., L., N., O., P., Q., R., T., U., X., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., KK., LL. şi NN. şi intimaţii-reclamanţi G., H., J., K., M., W., JJ., MM., OO., PP..

3.1. Recurenţii-reclamanţi S., V. şi Y., după ce au prezentat obiectul acţiunii, au arătat că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia nr. 76/05.03.2018 nu a acordat sporurile în cuantum de 45%.

Acest aspect reiese din faptul că salariile grefierilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care îndeplinesc aceleaşi condiţii (funcţie, studii superioare, grad, vechime în muncă, vechime în funcţie) nu sunt aceleaşi cu ale grefierilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, Curţii de Apel Bacău şi Curţii de Apel Ploieşti, exemplificând modul de calcul.

Astfel, au solicitat admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, admiterea aţciunii astfel cum a fost formulată.

3.2. Recurenţii-reclamanţi A., B. şi alţii şi-au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii recurate, respectiv soluţia instanţei de respingere, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, în sensul oblgiării pârâţilor la emiterea unei decizii de salarizare care să dispună calcularea sporurilor în cuantum de 45% (15% pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare şi periculoase, 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi 5% pentru confidenţialitate) prevăzute de art. 4 şi art. 5 din Cap. VIII al Anexei V la Legea cadru nr. 153/2017, începând cu 01.01.2018 la zi şi pentru viitor.

Au precizat că acţiunea lor vizează doar stabilirea şi aplicarea nelegală a sporurilor de care beneficiază personalul auxiliar de specialitate, nesolicitând majorarea salariului de bază.

Instanţa de fond s-a referit generic la dispoziţiile Legii nr. 153/2017 şi nu a menţionat care articol din lege limitează acordarea sporurilor în cazul în care salariul de bază depăşeşte nivelul prevăzut pentru anul 2022 la aceste funcţii.

Din definiţiile date de legiuitor salariului de bază, la art. 7 lit. a) din Legea nr. 153/2017, şi, respectiv, sporurilor, la art. 7 lit. i) din lege, rezultă că sporul este o noţiune distinctă de salariu de bază care doar se calculează în procente la salariul de bază.

Astfel, limitările la anul 2022 invocate de către prima instanţă potrivit art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 nu sunt aplicabile speţei, în condiţiile în care ei nu au invocat stabilirea nelegală a salariilor de bază, ci doar a sporurilor.

În cauză, singura limitare pe care legiuitorul o reglementează sporurilor solicitate este cea prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017, în sensul că suma tuturor sporurilor care se acordă cumulat pe total buget al ordonatorului de credit să nu depăşească 30% din suma salariilor de bază prevăzute în bugetul ordonatorului de credit şi nu 30% din salariul de bază al fiecărui angajat.

4. Apărările intimaţilor-pârâţi

4.1. Intimaţii-pârâţi Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.2. Şi intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

1. Aspecte procedurale

Prin încheierea de şedinţă din 22 aprilie 2021, Înalta Curte, în raport cu obiectul acţiunii, a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea Dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia cu aspectul privind unificarea practicii judiciare conturate în acţiunile prin care personalul auxiliar din cadrul instanţelor şi al parchetelor, căruia i s-au aplicat, începând cu data de 01.01.2018, dispoziţiile art. 38 alin. (3) lit. a) coroborate cu cele ale alin. (6) din Legea nr. 153/2017 şi i s-au stabilit sporuri în cuantum de 30%, a solicitat acordarea de sporuri în cuantum maxim, de 45%, prin raportare la personalul auxiliar din cadrul altor curţi de Apel.

La data de 05.07.2021, recurenta-reclamantă F. a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, precizând că, la data de 28.06.2021, a fost soluţionat Dosarul nr. x/2021, cauza fiind repusă pe rol la data de 10 februarie 2022.

2. Argumente de fapt şi de drept relevante

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenţii-reclamanţi, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Instanţa de control judiciar reţine că recurenţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea deciziei prin prin care au fost limitate sporurile acordate şi obligarea autorităţii pârâte la emiterea unei noi decizii de salarizare care să dispună calcularea sporurilor în cuantum de 45% (15% pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi 5% pentru confidenţialitate) prevăzute de art. 4 şi art. 5 din Cap. VIII al Anexei V din Legea cadru nr. 153/2017, privind personalul plătit din fondurile publice, începând cu data de 01.01.2018, la zi şi pentru viitor.

Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţiie invocate de pârâţi şi a respins acţiunea formulată de reclamanţi, ca neîntemeiată, reţinând, în esenţă, că diferenţele salariale existente sunt rezultatul aplicării legii, şi nu al încălcării acesteia.

2.1. Ambele recursuri vor fi analizate în mod unitar. Deşi recursul reclamanţilor S., V. şi Y. este destul de lacunar, în esenţă, priveşte calculul eronat şi stabilirea eronată a a sporurilor prin deciziile de salarizare ce fac obiectul acţiunii.

Preliminar, Înalta Curte reţine că recurenţii-reclamanţi au invocat formal motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în realitate, criticile lor subsumându-se pct. 8 al articolului menţionat, referitor la interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt, considerentele instanţei de fond urmând a fi completate cu cele ce urmează.

2.2. Instanţa de control judiciar reţine că, la emiterea deciziilor contestate, au fost avute în vedere prevederile art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea nr. 153/2007, recurenţii criticând modalitatea de stabilire a drepturilor salariale, cu referire cuantumul sporurilor care nu a fost stabilit în nivelul maxim prevăzut de lege, existând diferenţe salariale între angajaţi, în sensul că, în condiţiile în care aurorităţile pârâte au înţeles să acorde sporuri în valoare de 30%, acestea trebuiau să se raporteze la fondul de salarii al ordonatorului de credite şi nu la salariul de bază al fiecărui salariat în parte, situaţie în care s-ar fi beneficiat de un cuantum al sporurilor mai mare, în procent total de 45%, or, în cauză, angajatorul limitează, în mod nelegal, sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică la 10%, deşi cuantumul aeestnia este de 25%.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile Legii nr. 153/2017 şi, stabilindu-se principiul aplicării etapizate a acesteia, legiuitorul a prevăzut că începând cu data de 01.07.2017 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Începând cu data de 01.01.2018 (potrivit dispoziţiilor art. 38 din Legea nr. 153/2017), legiuitorul a prevăzut acordarea unor creşteri salariale şi, particularizat cauzei de faţă, în privinţa personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor de judecată, devin aplicabile dispoziţiile art. 38 alin. (3) lit. a) din lege, potrivit cărora cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Aşa fiind, cum în mod corect a stabilit Colegiul de conducere al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017 presupune o majorare cu 25% a drepturilor salariale faţă de cuantumul aceloraşi drepturi, aflat în plată la 31 decembrie 2017.

În măsura în care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare, aflate în plată la 31 decembrie 2017, sunt mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022, conform art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Numai în această din ultimă ipoteză poate fi supusă discuţiei întinderea sporurilor cuvenite personalului plătit din fondurile publice şi aplicarea dispoziţiilor art. 25 din lege, pentru că în prima ipoteză, aşa cum s-a arătat mai sus, operează o simplă majorare de 25% atât în privinţa salariului de bază cât şi în privinţa sporurilor, nefiind posibilă nicio analiză pe marginea aplicării acestor sporuri în procent minim sau maxim.

În ipoteza vizată de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 devin aplicabile dispoziţiile art. 25 din lege, potrivit cărora suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

Din dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 rezultă că limitarea se raportează la nivel de ordonator de credite şi nu la salariul individual, din moment ce vizează suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

Or, această limită a fost avută în vedere de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurenţilor, potrivit cărora se impunea acordarea sporurilor la nivelul maxim prevăzut de lege, acela de 45%, prevederile Legii nr. 53/2017 nu conţin o astfel de dispoziţie ci, dimpotrivă, stabilesc un cuantum maximal al sporurilor şi nu unul fix.

Dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017 prevăd că, pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, corespunzător timpului lucrat, iar, la alin. (2), dispun că acordarea sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens.

De asemenea, art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017 arată că judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare.

Aşadar, legiuitorul a recunoscut personalului din sfera de referinţă a dispoziţiilor art. 4 şi art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017 dreptul la un spor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare; un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare, ceea ce conduce la concluzia că aceste sporuri, privite în mod cumulate, pot ajunge până la procentul de 45%, nefiind, însă, obligatoriu a fi acordate la nivelul maxim şi nici posibil, atunci când s-ar depăşi limita impusă de art. 25 din lege.

În acest sens, se observă că, dacă prevederile art. 1-45 din Legea nr. 153/2017 stabilesc regulile general valabile tuturor ordonatorilor de credite din sfera de referinţă a legii, anexele I-IX ale acestei legi stabilesc, în detaliu, drepturile salariale cuvenite în cadrul fiecărei familii ocupaţionale, fără a se putea considera că normele juridice înscrise în anexe au un caracter derogatoriu şi, prin urmare, aplicarea lor presupune înlăturarea principiilor prevăzute în cuprinsul dispoziţiilor art. 1- 45 din Legea nr. 153/2017.

Se reţine că regula generală instituită de legiuitor prin norma prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, aceea a plafonării sumei sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite la un procent maxim de 30% din suma salariilor de bază, cunoaşte şi excepţii, acestea fiind stabilite de legiuitor în cadrul aceluiaşi articol 25, la aliniatele (21), (24) şi (26) şi nu în anexe, ceea ce conduce la concluzia că aceste dispoziţii au caracter de normă specială, derogatorie de la regula stabilită prin art. 25 alin. (1) din lege şi nu normele înscrise în anexele aceleiaşi legi.

Cu alte cuvinte, nu poate fi reţinut caracterul contradictoriu al reglementării cuprinse în dispoziţiile art. 4 şi art. 5 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 faţă de reglementarea cuprinsă la art. 25 alin. (1) din aceeaşi lege, întrucât primele texte de lege au ca obiect de reglementare cuantumul sporurilor care pot fi acordate unor categorii concrete de salariaţi, în timp ce prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, fără a reglementa dreptul la unul sau mai multe sporuri, în concret şi cu atât mai puţin cuantumul acestor sporuri, cuprind o limitare, în toate cazurile, a sumei sporurilor şi altor adaosuri prevăzute în anexele legii la nivelul maxim de 30% respectiv 35% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

Cât priveşte pretinsa discriminare invocată de către recurenţi în raport cu situaţia colegilor de la curţile de apel nominalizate, se reţine că nu se poate reţine un atare tratament, cât timp aplicarea Legii nr. 153/2017 poate comporta particularităţi în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor acordate în concret la nivelul fiecărui ordonator de credite, obligatorie fiind limitarea generală prevăzută de art. 25 din legea în discuţie, precum şi limitarea cuantumului fiecărui spor în sensul celor prevăzute de art. 4 şi 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017.

2.3. Nu în ultimul rând, după cum s-a reţinut la pct. II.1 al prezentei decizii, prin încheierea de şedinţă din 22 aprilie 2021, Înalta Curte a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea Dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia cu aspectul privind unificarea practicii judiciare conturate în acţiunile prin care personalul auxiliar din cadrul instanţelor şi al parchetelor, căruia i s-au aplicat, începând cu data de 01.01.2018, dispoziţiile art. 38 alin. (3) lit. a) coroborate cu cele ale alin. (6) din Legea nr. 153/2017 şi i s-au stabilit sporuri în cuantum de 30%, a solicitat acordarea de sporuri în cuantum maxim, de 45%, prin raportare la personalul auxiliar din cadrul altor curţi de Apel.

Prin Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia şi a decis că,

În interpertarea unitară a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 4 şi 5 din capitlul VIII secţiunea I din anexa nr. V la aceeaşi lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depăşească limita prevăzută de art. 25 din aceeaşi lege, raportată la ordonatorul principal de credite care stabileşte drepturile salariale.

În acest sens, prezintă relevanţă şi următoarele considerente din decizia pronunţată în recursul în interesul legii menţionată, care completează sau corespund considerentelor instanţei de recurs expuse la pct. II.2.2. din prezenta decizie:

"82. Prin raportare la conţinutul normativ al prevederilor art. 4 şi 5 redate anterior, rezultă că, în accepţiunea legii, sporurile nu sunt stabilite într-un procent fix, prestabilit din salariul de bază, deoarece sintagma "până la" semnifică limitarea lor, prin determinarea unui nivel maxim în care fiecare dintre aceste sporuri trebuie să se încadreze. Indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite şi acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru.

83. Un alt aspect care se impune a fi lămurit vizează identificarea ordonatorului de credite care deţine fondul de salarii la care se raportează limita de 30% a sporurilor acordate personalului auxiliar, respectiv dacă este ordonatorul principal de credite din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" (în jurisprudenţa ataşată, Ministerul Justiţiei) sau ordonatorul secundar de credite (curţile de apel), având în vedere că titularii cererilor de chemare în judecată fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate şi conex din instanţe.

84. Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că legiuitorul nu s-a referit doar la ordonatorul principal de credite atunci când a instituit obligaţia de a limita sporurile acordate angajaţilor în funcţie de anumite elemente de calcul indicate expres în cuprinsul art. 25 alin. (1). Astfel, trimiterea pe care art. 25 alin. (1) din lege o face la ordonatorul de credite nu distinge între categoriile de ordonatori principali, secundari sau terţiari, aşa cum sunt stabilite prin art. 20 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, nici interpretul legii nu trebuie să distingă întrucât, în raport cu nivelul instanţei sau al parchetului de pe lângă aceasta, în cadrul cărora personalul auxiliar de specialitate îşi desfăşoară activitatea, ordonatorul de credite poate fi principal, secundar sau terţiar. Atunci când a dorit să distingă, legiuitorul a indicat în mod expres nivelul ordonatorului, astfel cum a făcut în alin. (2) al art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, când s-a referit explicit la ordonatorul principal de credite din sănătate. Ceea ce prezintă relevanţă este aspectul că plafonul maxim constituit din procentul aplicat sumei salariilor de bază şi celorlalte tipuri de venituri enumerate în cuprinsul art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este valabil pentru fiecare dintre aceşti ordonatori pentru drepturile salariale pe care le achită. Eventualele diferenţe între sporurile ce se cuvin salariaţilor din aceeaşi categorie profesională, stabilite şi acordate de ordonatori de credite diferiţi, pot proveni din aplicarea legii la situaţii de fapt care nu sunt identice, respectiv fondul salariilor de bază la care se raportează procentul de 30% să nu fie acelaşi. De aceea, este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaţilor care fac parte din aceeaşi categorie de personal, dar care sunt angajaţi în cadrul altui ordonator de credite.

85. Responsabilitatea stabilirii şi acordării drepturilor salariale în care sunt incluse şi sporurile revine ordonatorului de credite din cadrul fiecărei instituţii sau autorităţi publice. Relevante în acest sens sunt prevederile art. 3 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, care dispun că: "Ordonatorii de credite au obligaţia să stabilească salariile de bază/soldele de funcţie/salariile de funcţie/soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare/indemnizaţiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură prevăzute de lege, (…) astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu".

86. Principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeaşi instituţie sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătoreşti, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 şi prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conţine o reglementare nouă, ce instituie dispoziţii distincte, inclusiv în ceea ce priveşte principiul egalităţii care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuieşte "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală".

87. În plus, decizia Curţii Constituţionale menţionată anterior este pronunţată în legătură cu o componentă a salariului de încadrare şi nu cu un element de salarizare suplimentar acestuia.

88. Nu se poate considera că normele care reglementează salarizarea din sistemul justiţiei (anexa nr. V capitolul VIII din Legea-cadru nr. 153/2017) derogă de la dispoziţiile cu caracter de principiu inserate în capitolele I-IV din legea-cadru. Dimpotrivă, anexele care stabilesc sistemul de salarizare pentru fiecare dintre familiile ocupaţionale sunt edictate cu respectarea principiilor generale ale sistemului de salarizare cuprinse în art. 6 din legea-cadru, normele interpretându-se în coerenţa întregii reglementări, în mod coroborat.

89. Conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, existenţa unor diferenţe de venit lunar între angajaţii care prestează aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, dar care îşi desfăşoară activitatea în instituţii publice diferite, nu este contrară principiului egalităţii în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabileşte diferenţe în ceea ce priveşte salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate pot fi diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii identice sau asemănătoare, dar la autorităţi sau instituţii publice diferite.

90. Prin urmare, instanţa de contencios constituţional nu reţine o încălcare a principiului egalităţii în cazul unor diferenţe de venit lunar, atunci când salariile de bază sunt egale, potrivit legii. În acest cadru, se poate aprecia ca fiind greşită prima orientare jurisprudenţială, minoritară, fundamentată pe constatarea unei situaţii de discriminare pe cale judiciară şi repararea, în consecinţă, a prejudiciului rezultat din discriminare, prin obligarea angajatorului la calcularea sporurilor la nivelul maxim de 45% şi în cazul persoanelor salarizate potrivit art. 1 lit. c) din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 (personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea), care desfăşoară activitate în condiţii similare, subordonate altui ordonator secundar de credite decât cel care achită sporurile fie în baza unei hotărâri judecătoreşti, fie în baza unei decizii administrative.

91. De principiu, pot exista situaţii concrete în care disponibilul bănesc la nivelul unui ordonator secundar de credite permite acordarea pentru fiecare salariat aflat în aceeaşi situaţie a unor sporuri care pot să atingă limita maximă cumulată a sporurilor, cu respectarea încadrării în plafonul impus de lege pentru acel ordonator, pe când în cazul altui ordonator secundar, disponibilul să nu îi permită stabilirea sporurilor acordate până la nivelul maxim de 45% pentru fiecare salariat.

92. Ceea ce prezintă relevanţă este aspectul că limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primeşte fiecare salariat aparţinând aceleiaşi categorii profesionale.

93. Într-o astfel de situaţie, legea îngăduie apariţia unor astfel de diferenţe, rezultate dintr-un cuantum procentual diferit al sporurilor acordate, caz în care este evident că se aplică dispoziţiile deciziilor Curţii Constituţionale nr. 818, 819, 820 şi 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, şi o atare discriminare nu poate fi constatată pe cale judiciară.

94. Mai mult, în această privinţă, în jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale s-a statuat că sporurile nu sunt drepturi fundamentale, ci sunt drepturi salariale suplimentare. "Stabilirea cuantumului concret al sporurilor şi al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu. O asemenea soluţie legislativă ţine de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 şi 16 din Constituţie şi nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării." (Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, pronunţată în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, paragraful 19)

95. Prin urmare, posibilitatea ca, în cadrul aceleiaşi categorii de personal, angajat la ordonatori secundari de credite diferiţi, să existe diferenţieri în funcţie de sumele de bani aflate la dispoziţia acestora este reală, însă derivă din aplicarea legii la situaţii de fapt concrete, diferite în cadrul fiecărui ordonator de credite, care pot influenţa nivelul de determinare al sporurilor, apariţia unei eventuale situaţii de discriminare în calculul drepturilor salariale, în procesul de aplicare a legii de către angajator, reprezentând o chestiune de fapt care excedează limitelor de soluţionare a recursului în interesul legii."

Această decizie are caracter obligatoriu şi vine să întărească cele reţinute, în sensul că deciziile de salarizare ce fac obiectul acţiunii sunt legale şi că acţiunea reclamanţilor, care vizează obligarea pârâţilor la emitera unei noi decizii care să dispună calcularea sporurilor la un cuantum de 45%, prevăzute de art. 4 şi 5 din cap. VIII al anexei V din Legea nr. 153/2017, nu este întemeiată.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de recurenţii-reclamanţi S., V. şi Y. şi de recurenţii-reclamanţi A., B., C. şi alţii împotriva sentinţei nr. 15 din 5 februarie 2019 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 februarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.