Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 754/2022 AI generated

Nullity of cassation appeal for failure to articulate specific statutory grounds of illegality

Case Number Decizia nr. 754/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appeal null and void, thereby leaving in force the Court of Appeal decision that had dismissed the claimant's action. The dispute involved a legal action challenging a Ministry of Transport order amending methodological norms for road transport, which the claimant sought to annul. The appellate court rejected the appeal based on the defect of unmotivated pleadings under Article 489(2) of the Code of Civil Procedure, finding that the appellant failed to cite specific grounds for cassation under Article 488(1), merely reiterating arguments from the lower instance without identifying violations of material or procedural law.

Legislator headnote

AI generated

art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 499 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 483 alin. (3) din C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for failure to articulate specific statutory grounds of illegality: Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare.

Keywords

AI generated
grounds for cassation procedural nullity article of civil procedure statutory ground for exclusion invalidity of an election action for annulment
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 10 februarie 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea instanţei de fond

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 14.03.2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor, anularea Ordinului Ministrului Transporturilor nr. 1824/05.12.2018, publicat în Monitorul Oficial nr. 1060/14.12.2018, pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora stabilite prin O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere aprobată prin Ordinul Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii nr. 980/2011.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 55 din 23 iunie 2020, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârât prin întâmpinare.

A respins acţiunea reclamantei, ca nefondată.

2. Cererile de recurs

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs, solicitând casarea sentinţei recurate şi, rejudecând, anularea Ordinului MT nr. 1824/05.12.2018.

În susţinerea recursului, recurenta-reclamantă a reiterat argumentele prezentate în cuprinsul acţiunii, solicitând reanalizarea expunerii de motive aduse în susţinerea anulării integrale a ordinului atacat. A arătat că instanţa de fond a dat întietate unor argumente extrinseci, care nu au fost avute în vedere la adoptarea ordinului, însă întâmpinarea formulată de pârâtul Ministerul Transporturilor nu poate suplini nerespectarea tehnicii legislative în adoptarea Ordinului nr. 1824/2018.

3. Apărările formulate

Intimatul-pârât Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că motivele formulate de recurenta-reclamantă nu îndeplinesc cerinţa prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare.

4.1. Instanţa de control judiciar constată că recursul reclamantei A. S.R.L. nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susţinerilor recurentei-reclamante, rezultă că aceasta nu a invocat niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nu a evidenţiat niciun element de nelegalitate a sentinţei atacate care să se poată încadra în aceste motive de casare.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.2. Raportat cu cele reţinute, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea recurentei-reclamante de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea motivelor de casare.

Recurenta-reclamantă, după cum s-a expus la pct. 2 al prezentei decizii, s-a limitat la a reitera aceleaşi argumente formulate în faţa instanţei de fond, fără, însă, a-şi circumstanţia în niciun mod critica de nelegalitate şi fără a motiva de ce instanţa de fond ar fi pronunţat o hotărâre nelegală.

Această critică ar fi presupus, în primul rând, arătarea incidenţei unuia dintre motivele de casare prevăzute de lege sau identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material.

Faptul că recurenta-reclamantă a intercalat unele fraze, prin care îşi exprimă nemulţumirea faţă de hotărârea primei instanţe, nu echivalează cu motivarea recursului.

Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv incidenţa vreunuia dintre motivele de nelegalitate expuse la pct. 1-7 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sau încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, motiv prevăzut de pct. 8 al articolului menţionat.

O astfel de abordare nu satisface exigenţele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 55 din 23 iunie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 februarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.