Appeals null for insufficient motivation in tax dispute over meal voucher social contributions

Şedinţa publică din data de 10 februarie 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea instanţei de fond

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 02.09.2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor,

- A. în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale principale, anularea parţială a Deciziei de impunere nr. x/21.06.2018 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/21.06.2018 emise de ANAF-DGAMC şi anularea Deciziei nr. 76/28.02.2019 privind soluţionarea contestaţiei sale, înregistrată la ANAF-DGSC sub nr. x/30.08.2018, prin care a fost respinsă contestaţia.

- B. în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale accesorii, anularea parţială a Deciziei nr. 5809/01.10.2018 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi de nedeclarare şi a Deciziei nr. 5809/01.10.2018 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, şi anularea Deciziei nr. 187/15.05.2019 privind soluţionarea contestaţiei sale, înregistrate la ANAF-DGSC sub nr. x/26.11.2018, prin care i-a fost respinsă contestaţia, anulare parţială corespunzător anulării parţiale a sumelor principale indicate la pct. A.

A solicitat reclamanta admiterea acţiunii şi anularea parţială a obligaţiilor fiscale principale indicate, privind neîncadrarea alocaţiei individuale de hrană acordate în baza prevederilor Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, şi neaplicarea tratamentului fiscal aferent tichetelor de masă acordate potrivit legii ca şi a obligaţiilor accesorii aferente acestora şi exonerarea de la plata respectivelor sume.

În subsidiar, a precizat că, în ipoteza în care s-a considera că alocaţia individuală de masă caldă acordată de societate nu ar îndeplini condiţiile Legii nr. 142/1998, contestă modalitatea de calcul a obligaţiilor fiscale suplimentare şi accesorii, respectiv al venitului brut pentru scopul determinării impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale obligatorii, ca şi a accesoriilor.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 130 din 9 octombrie 2020, Curtea a anulat în întregime Deciziile nr. 76/28.02.2019 şi nr. 187/15.05.2019 emise de pârâta de rândul 2 privind respingerea contestaţiilor formulate de reclamantă vizând obligaţiile fiscale principale în sumă de 12.508.323 RON, respectiv obligatiilor fiscale accesorii în cuantum de 5.324.153 RON respectiv 2.102.188 RON.

A anulat parţial Decizia de impunere nr. x/21.06.2018 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/21.06.2018 ambele emise de pârâta de rândul 1 pentru suma de 12.508.323 RON, reprezentând următoarele obligaţii fiscale stabilite suplimentar: contribuţia de asigurări sociale datorată de angajator, în sumă de 5.179.074 RON, contribuţia de asigurări sociale datorată de angajat, în sumă de 3.020.013 RON; contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator, în sumă de 1.500.083 RON; contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de angajat, în sumă de 1.586.627 RON; contribuţia pentru şomaj angajator, în sumă de 144.239 RON; contribuţia pentru şomaj angajat, în sumă de 144.239 RON; contribuţia pentru accidente de muncă şi boli profesionale, în sumă de 85.442 RON; contribuţia pentru Fondul de Garantare, în sumă de 72.119 RON; contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii, în sumă de 245.206 RON; impozit pe venit, în sumă de 531.281 RON.

A anulat parţial deciziile referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi de nedeclarare nr. 5809/01.10.2018 şi referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 5809/01.10.2018 pentru următoarele sume:

- 2.102.188 RON, reprezentând penalităţi de nedeclarare pentru obligaţii fiscale principale, nedeclarate sau declarate incorect şi stabilite de organul de inspecţie fiscală prin decizii de impunere;

- 5.324.153 RON, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, respectiv: suma de 3.927.183 RON - dobânzi aferente contribuţiilor sociale obligatorii şi impozitului pe veniturile din salarii; suma de 1.396.970 RON - penalităţi de întârziere aferente contribuţiilor sociale obligatorii şi impozitului pe veniturile din salarii.

A obligat pârâtele în solidar la plata către reclamantă a sumei de 96.269,42 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

2. Cererile de recurs

Împotriva acestei hotărâri, au formulat recurs ambele pârâte.

2.1. Recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate în sensul respingerii acţiunii în totalitate, ca neîntemeiată.

După ce a prezentat, pe scurt, cele reţinute de prima instanţă, recurenta-pârâtă a reiterat aceleaşi argumente prezentate în cuprinsul întâmpinării la cererea de chemare în judecată, depusă în faţa instanţei de fond, referitoare la Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 76/28.02.2019 şi la Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 187/15.05.2019.

În plus, recurenta-pârâtă a criticat hotărârea instanţei de fond cu privire la obligarea pârâtelor în solidar la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 96.269 RON, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 451-453 C. proc. civ., cauza neprezentând o complexitate deosebită.

2.2. Recurenta-pârâtă ANAF-Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi-a întemeiat recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

A apreciat recurenta că instanţa de fond a interpretat eronat prevederile Legii nr. 142/1998 şi ale H.G. nr. 5/1999 şi H.G. nr. 23/2015, după care a reluat susţinerile prezentate prin întâmpinarea formulată faţă de acţiunea intimatei-reclamante, depus în cursul judecăţii fondului cauzei.

A mai susţinut recurenta că nu poate fi de acord cu susţinerea instanţei de fond, în sensul că reclamanta a întocmit documente echivalente care permit atingerea scopului urmărit de legiuitor, şi că instanţa de fond în mod greşit a omologat raportul de expertiză.

Recurenta a criticat soluţia instanţei de fond referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, solicitând aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

3. Apărările formulate

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare faţă de ambele recursuri, prin care a solicitat a se constata nulitatea recursurilor, pentru lipsa motivării reale, în sensul neprezentării de către recurente în concret a argumentelor de pretinsă nelegalitate a hotărârii de fond.

În subsidiar, pe fond, a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

4. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursurilor, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare.

4.1. Instanţa de control judiciar constată că niciunul dintre recursuri nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susţinerilor recurentelor-pârâte, rezultă că acestea au invocat formal motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără, însă, a evidenţia niciun element de nelegalitate a sentinţei atacate care să se poată încadra în motivul de casare menţionat.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.2. Raportat cu cele reţinute, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, deşi, la nivel formal, recurentele-pârâte au invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cererile de exercitare a căii de atac nu cuprind o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv de casare.

Ambele recurente, după cum s-a expus la pct. 2 al prezentei decizii, s-au limitat la a arăta o parte a considerentelor primei instanţe şi la a reitera aceleaşi argumente formulate în faţa instanţei de fond, prin întâmpinările la acţiune, fără, însă, a-şi circumstanţia în niciun mod critica de nelegalitate şi fără a motiva de ce instanţa de fond ar fi încălcat sau ar fi aplicat greşit normele de drept material incidente cauzei.

Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material.

Faptul că recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a intercalat unele fraze, prin care îşi exprimă nemulţumirea faţă de hotărârea primei instanţe şi indică actele normative incidente, nu echivalează cu motivarea recursului.

Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual.

O astfel de abordare nu satisface exigenţele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.3. În ceea ce priveşte criticile formulate de recurente cu privire la proporţionalitatea cheltuielilor de judecată în raport cu complexitatea cauzei, Înalta Curte apreciază că acestea, după cum s-a statuat şi în Decizia nr. 3/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., astfel că nu pot fi analizate.

4.4. Faţă de cererea intimatei-reclamante de obligarea a recurentelor la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu avocaţial în sumă de 24.774,18 RON, Înalta Curte, cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., ţinând seama de activitatea desfăşurată de avocat în faza recursului, va obliga recurentele-pârâte la plata sumei de 14.000 RON reprezentând onorariu de avocat către recurenta-reclamantă.

4.5. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursurilor formulate de recurentele-pârâte Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei nr. 130 din 9 octombrie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurentele-pârâte la plata sumei de 14.000 RON către intimata-reclamantă A. S.R.L., reprezentând cheltuieli de judecată admise în parte.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 februarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.