Public sector salary calculation and passive procedural capacity of principal budgetary authority for judicial personnel compensation

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017 la data de 19.09.2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Justiţiei, anularea parţială a Ordinului 1476/C/2017, emiterea unui nou ordin de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015, sumă ce urmează a fi majorată cu 10% având în vedere Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015, conform art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea 71/2015, iar, în contradictoriu pârâtul Ministerul Justiţiei, obligarea la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea legii 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 reprezentând diferenţa dintre venitul pe care l-ar fi obţinut reclamanta potrivit acestor reglementari cu indemnizaţia calculata prin raportare la o valoare de referinţa sectoriala de 405 RON sumă ce urmează a fi. majorată cu 10% având în vedere Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015, conform art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea 71/2015 şi venitul efectiv plătit la o valoare de referinţa sectoriala de 291.9 RON suma ce va fi actualizata cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legala penalizatoare calculata la data plaţii efective.

Prin precizare depusă la data de 10.11.2017 reclamata a arătat că înţelege să se judece în contradictoriu şi cu pârâta Curtea de Apel Bacău, cu motivarea că această instituţie achită drepturile salariale, învederând că solicită obligarea la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 reprezentând diferenţa dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit acestor reglementări şi indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare sectorială de 405 RON, astfel cum a solicitat la punctul 3 din acţiune.

Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2013 din 26 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti -, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

"Respinge excepţia prescripţiei şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Justiţiei ca fiind neîntemeiate.

Admite acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI, MINISTRUL JUSTIŢIEI şi CURTEA DE APEL BACĂU, astfel cum a fost precizată.

Anulează în parte Ordinul nr. 1476/C/2017 emis de pârâtul Ministerul Justiţiei.

Obligă pârâtul Ministerul Justiţiei la emiterea unui nou ordin de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, precum şi cu luarea în considerare a unei majorări de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, începând cu data de 01.12.2015.

Obligă pârâţii la luarea măsurilor necesare plăţii diferenţei dintre veniturile efectiv plătite şi cele recalculate conform dispoziţiilor prezentei hotărâri, creanţă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală, de la scadenţă până la plata efectivă."

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti -, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în data de 26 aprilie 2018, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei şi respingerea în consecinţă a pretenţiilor formulate în contraditoriu cu acest pârât şi pe fond, respingerea acţiunii, ca rămasă fără obiect.

În dezvoltarea recursului recurentul a criticat sentinţa recurată sub două aspecte, respectiv:

În cadrul primei critici a susţinut recurentul că, prin hotărârea pronunţată, instanţa de fond a respins în mod eronat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei, care a fost invocată în ceea ce priveşte plata diferenţelor salariate solicitate, în condiţiile în care atribuţia ministrului justiţiei este de a stabili indemnizaţia de încadrare a reclamantei, concretizată prin emiterea ordinelor de salarizare, iar a Ministerului Justiţiei de a aloca fondurile necesare şi nu de a efectua plata în concret a diferenţelor salariale, obligaţie care, de altfel, incumbă Curţii de Apel Bacău, instanţă cu personalitate juridică al cărei preşedinte este ordonator secundar de credite, întrucât intimata îşi desfăşoară activitatea ca judecător în cadrul acestei instituţii.

Pentru a respinge excepţia, prima instanţă a reţinut calitatea de ordonator principal de credite a ministrului justiţiei, împrejurarea că bugetul instanţelor este gestionat de Ministerul Justiţiei, care este direct implicat în procesul recalculării drepturilor salariale ce i se cuvin reclamantei, dar şi că prin cererea precizată, intimata-reclamantă a arătat că nu a solicitat obligarea la plata unei sume de bani, ci la repararea prejudiciului creat, cu indicarea expresă a pârâtei Curtea de Apel Bacău, instituţie care achită drepturile salariale.

Susţine, astfel recurentul că, faţă de natura aparte a prejudiciului constituit de diferenţe salariale, prima instanţă a reţinut în mod corect că plata diferenţelor salariale se face de către Curtea de Apel Bacău, însă pentru a justifica menţinerea în proces a Ministerului Justiţiei a apreciat că această obligaţia de plată nu poate fi adusă la îndeplinire de către Curtea de Apel Bacău în lipsa emiterii ordinului de salarizare, respectiv a demersurilor pentru alocarea fondurilor.

Consideră însă că, deşi emiterea ordinului este de competenţa ministrului justiţiei, care are calitate procesuală în ceea ce priveşte pretenţiile constând în anularea OMJ nr. 1476/C/2017 şi emiterea unui nou ordin, aspect de altfel necontestat, totuşi, nu se poate susţine ideea că îi revine Ministerului Justiţiei obligaţia de plată a diferenţelor salariale rezultate, acordate cu titlu de prejudiciu.

Nici calitatea de ordonator principal de credite a ministrului justiţiei, respectiv atribuţia Ministerului Justiţiei de a gestiona bugetul instanţelor, nu constituie un argument pentru a justifica atragerea în proces, pe motiv că ar constitui o condiţie sau o garanţie suplimentară pentru executarea obligaţiei de plată de către Curtea de Apel Bacău, atâta vreme cât atribuţiile prevăzute de lege în materia repartizării creditelor bugetare, alocării şi stabilirii destinaţiei acestora nu cuprind o obligaţie de garanţie sau de despăgubire a ordonatorului principal de credite, care sa constituie fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii.

În consecinţă, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei şi respingerea acţiunii în contradictoriu cu acest pârât în ceea ce priveşte acoperirea prejudiciului reprezentat de diferenţe salariale.

În cadrul cele de-a II-a critici de recurs, recurentul a solicitat a se constata că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, la acest moment, pretenţiile reclamantei au fost satisfăcute şi ca urmare acţiunea acesteia a rămas fără obiect, având în vedere că, la data de 24.05.2018, ministrul justiţiei a emis Ordinul nr. 2066/C72018, în baza dispoziţiilor Legii - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei de urgenţa a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată, cu modificări şi completări prin Lege nr. 71/2015, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, a dispoziţiilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale prevederilor art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând seama de Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale precum şi Ordinul nr. 75 din 15.03.2018 emis de Preşedintele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din care rezultă că judecătorii, magistraţii -asistenţi, personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul instanţei supreme sunt salarizaţi, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, prin acordarea valorii de referinţă sectorială (VRS) de 421,36 RON, respectiv VRS 405 tei, la care se adaugă 4%, procent prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 13/2008 privind creşterile salariate aplicabile judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei pentru anul 2008 şi, pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, prin acordarea unei VRS de 463,5 RON, respectiv VRS 405 (ei la care se adaugă 4%, procent prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 13/2008 şi 10%, procent prevăzut de Legea nr. 293/2015.

Astfel, art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 2066/2018 prevede că, în perioada 9.04.20l5 -30.11.2015, judecătorii din codrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apei şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de Încadrare brută lunară stabilită prin raportare ia o valoare de referinţă sectorială de 421,36 iei.

Totodată, alin. (2) al art. 1 prevede că, în perioada 1.12.2015 - 31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii * judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare bruta lunară stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON.

În acelaşi timp, alin. (3), prevede că, începând cu 1.01.2018, în aplicarea Le$ii cadru nr. 153/2017, drepturile salariale pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari se recalculează, având în vedere cele menţionate la alin. (2).

Prin urmare, consideră recurentul că reclamanta nu mai justifică interes în susţinerea pretenţiilor formulate.

Aşadar, având în vedere că prin OMJ nr. 2066/2018, reclamantei i-au fost acordate drepturile salariale solicitate şi chiar mai mult, prin aplicarea unei valori de referinţă sectorială de 463,5 RON, solicită admiterea recursului şi respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.

Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ., solicită admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate, iar în rejudecare, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei şi respingerea în consecinţă a pretenţiilor formulate în contradictoriu cu acest pârât şi pe fond, respingerea acţiunii ca rămasa fără obiect.

Apărările formulate în cauză

Deşi cererea de recurs le-a fost comunicată intimaţilor în termenul legal, aceştia nu au formulat întâmpinări.

Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 07.01.2019 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de de 09.02.2021, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, la acest moment procesual instanţa reţinând dosarul spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul prezentei judecăţi.

Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa atacată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte critica recurentului - pârât referitoare la soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestei autorităţi, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că, faţă de obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată, precum şi faţă de competenţele legale ale acestei autorităţi, astfel cum sunt prevăzute la art. 7 din Capitolul VIII al Anexei VI a Legii -cadru nr. 284/2010, pârâtul Ministerul Justiţiei este implicat în procesul acordării drepturilor salariale ce i se cuvin reclamantei.

Cum prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamanta nu a solicitat obligarea acestei autorităţi la plata efectivă a drepturilor băneşti, ci la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale, indicând expres pârâta Curtea de Apel Bacău ca parte de la care solicită obligarea la achitarea drepturilor salariale, în condiţiile în care această pârâtă, ca ordonator secundar de credite nu poate proceda la plata efectivă a drepturilor salariale şi a diferenţelor cuvenite, în lipsa fondurilor ce ar trebui alocate de către Ministerul Justiţiei, ce are calitatea de ordonator principal de credite, în mod corect judecătorul de primă jurisdicţie a reţinut că pârâtul Ministerul Justiţiei este direct implicat în procesul recalculării drepturilor salariale, având, deci, calitate procesuală pasivă.

Reţine, astfel, Înalta Curte că participarea acestui pârât în proces este justificată prin aceea că este ordonator principal de credite, asigură fondurile necesare, fundamentează şi elaborează bugetul pentru activitatea sa şi a instituţiilor din sistemul justiţiei, repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari şi urmăreşte modul de utilizare a acestora.

De altfel, contrar celor susţinute de recurentul - pârât Ministerul Justiţiei, astfel cum reiese din dispozitivul hotărârii recurate, această autoritate nu a fost obligată la plata diferenţelor salariale solicitate, ci, la "emiterea unui nou ordin de salarizare", respectiv " la luarea măsurilor necesare plăţii diferenţei dintre veniturile efectiv plătite şi cele recalculate . . . . . . . . . . . . .", acestei autorităţi revenindu-i obligaţia de a a asigura fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale, în calitatea sa de ordonantor principal de credite.

În plus, instanţa de control judiciar are în vedere şi dispoziţiile art. art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, potrivit cărora:

"(1) Ordonatorii principali de credite repartizează creditele de angajament şi creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii. (2) Ordonatorii principali de credite transmit bugetele instituţiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a legii bugetare anuale."

De asemenea, conform art. 4 din O.G. nr. 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligaţia să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condiţiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii.

Raportat la toate aceste norme, constată Înalta Curte că soluţia instanţei de fond, de obligare a pârâţilor " la luarea măsurilor necesare plăţii diferenţei dintre veniturile efectiv plătite şi cele recalculate.." este legală, încadrându-se în limitele competenţelor ce revin recurentului - pârât Ministerul Justiţiei, ce are rolul de a administra bugetul instanţelor de judecată si de a asigura fondurile necesare, virarea banilor făcându-se în contul acestora, ca ordonatori secundari.

Aşadar, având în vedere că legitimitatea procesuală pasivă vizează raportul juridic dedus judecăţii şi faptul că acest raport este unul complex care implică toţi pârâţii, raportat la atribuţiile fiecăruia dintre aceştia, astfel cum sunt prevăzute de lege pentru realizarea dreptului afirmat de reclamantă, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond, de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei este legală, fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corect a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 284/2010 şi a Legii nr. 304/2004, criticile recurentului sub aspectul lipsei calităţii procesuale pasive fiind nefondate.

Nici argumentul rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, invocat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei, nu poate fi reţinut pentru reformarea sentinţei de fond, în considerarea faptului că, emiterea Ordinului nr. 2066/C/2018, ulterior pronunţării sentinţei recurate nu reprezintă decât o punere în executare a dispoziţiilor instanţei de fond, având efectul unei achiesări la dispoziţiile din sentinţă referitoare la emiterea ordinului de salariazare, neputându-se aprecia că acţiunea a rămas fără obiect. Obiectul acţiunii exista atât la data introducerii cererii, cât şi la data pronunţării hotărârii de fond, iar emiterea ordinului anterior indicat, după soluţionarea cauzei în primă instanţă, cu consecinţa recalculării cuantumului indemnizaţiei de încadrare cuvenită reclamantei, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acţiunea, ci o punere în executare a hotărârii instanţei de fond, având efectul unei recunoaşteri a pretenţiilor reclamantei de către pârâtul Ministerul Justiţiei.

Cel mult, se poate susţine că această împrejurare vizează interesul procesual al susţinerii recursului, dar nu afectează obiectul cererii, care priveşte analizarea caracterului nejustificat al refuzului pârâtului de a da curs solicitării reclamantei şi, pe cale de consecinţă, obligarea acestuia să acţioneze conform dispoziţiilor legale.

Mai mult, din cuprinsul Ordinului nr. 2066/C/24.05.2018 şi a celorlalte înscrisuri ataşate acestuia şi depuse la dosar împreună cu cererea de recurs nu rezultă că reclamantei i-au fost achitate efectiv şi în integralitate drepturile salariale restante, actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală, astfel cum a solicitat prin acţiune.

Aşadar, şi dacă se reţine că recurentul -pârât Ministerul Justiţiei şi-a îndeplinit obligaţia de emitere a ordinului de salarizare în condiţiile dispuse de instanţa de fond, acesta a făcut dovada îndeplinirii parţiale a obligaţiilor din sentinţă, astfel încât, nici din această perspectivă nu se poate susţine că acţiunea a rămas fără obiect.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca nefondate şi argumentele recurentului-pârât referitoare la rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivele de recurs invocate de recurent şi întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondate.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 2013 din 26.04.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 februarie 2021 .