Salarial equality for judges: application of maximum sectoral reference value and refusal to pay backdated differences

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 31.08.2017 sub dosar nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii TRIBUNALUL BUCUREŞTI, CURTEA DE APEL BUCUREŞTI şi MINISTRUL JUSTIŢIEI, formulând contestaţie împotriva Ordinului de salarizare individuală al Ministrului Justiţiei nr. 1490/C din 24.05.2017 Anexa nr. 2 poziţia nr. 896-899, prin care a solicitat: (1) anularea acestuia şi emiterea unui nou ordin de salarizare de către intimatul Ministrul Justiţiei prin care să se stabilească alte drepturi salariate (1. indemnizaţie de încadrare brută lunară, spor de condiţii de muncă grele vătămătoare sau periculoase, 3. cuantum al sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului pentru păstrarea confidenţialităţii), prin utilizarea unei valori de referinţă sectoriale (VRS) în cuantum de 405 RON începând cu 09.04.2015 respective 445,50 Iei începând cu 01.12.2015;(2) recalcularea drepturilor salariale pentru perioada cuprinsă între 09.04.2015 până în luna noiembrie 2015 inclusiv de intimatul Tribunalul Bucureşti, sume actualizate cu indicele de inflaţie, dar şi cu dobânda legală aferentă, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON; (3) recalcularea drepturilor salariate pentru perioada cuprinsă între luna decembrie 2015 până în prezent a sumelor datorate de intimatul Tribunalul Bucureşti, sume actualizate cu indicele de inflaţie, dar şi cu dobânda legală aferentă, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015; (4) achitarea diferenţelor salariate după includerea creşterilor salariale susmenţionate în indemnizaţia de încadrare brută lunară de către intimaţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti, sume actualizate cu indicele de inflaţie, dar şi cu dobânda legală aferentă, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective, începând cu data de 09.04.2015 la zi şi, în continuare, până la plata lor efectivă, integrală; (5) obligarea intimaţilor Ministrul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti să aloce fondurile necesare plăţii sumelor rezultate reprezentând drepturile salariate actualizate cu indicele de inflaţie, dar şi cu dobânda legală aferentă, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective, începând cu data de 09.04.2015 la zi şi, în continuare, până la plata lor efectivă, integrală; (6) obligarea intimatului Ministrul Justiţiei să îndeplinească toate formalităţile necesare, în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu Legea nr. 71/2015 care a aprobat O.U.G. nr. 83/2014, O.U.G. nr. 20/2016, O.U.G. nr. 43/2016, decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi funcţia îndeplinită în cadrul instanţei şi obligarea acestui intimat să emită ordin de salarizare individual conform celor solicitate, sub sancţiunea plăţii unor despăgubiri materiale de 100 RON pe zi întârziere până la îndeplinirea obligaţiei.

Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2091 din 03 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti -, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

"Admite în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi precizată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Ministrul Justiţiei.

Admite în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi precizată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Bucureşti.

Anulează în parte Ordinul ministrului justiţiei nr. 1490/C/24.05.2017 Anexa nr. 2 poziţiile 896 - 898 în referire la judecător A., cu consecinţa obligării pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea în favoarea părţii reclamante a unui nou ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015 şi până la data de 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, respectiv producător de efecte juridice începând cu data de 01.12.2015 şi până la data de 30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 10%.

Obligă pârâtul Tribunalul Bucureşti să recalculeze drepturile salariale efect al ordinului instituit spre emitere în sarcina Ministerului Justiţiei şi să plătească părţii reclamante diferenţele salariale rezultate, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective.

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a părţii pârâte Curtea de Apel Bucureşti, invocată din oficiu.

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Justiţiei şi ministrul justiţiei în referire la capătul de cerere privind plata.

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a părţii reclamante în referire la capetele de cerere privind raporturile financiare de alocare fonduri şi îndeplinire formalităţi interinstituţionale, invocată din oficiu.

Respinge în rest cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi precizată de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, ministrul justiţiei şi Tribunalul Bucureşti.

Respinge cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi precizată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Bucureşti."

Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2091 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti -, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în data de 03.05.2018, au declarat recurs pârâţii Tribunalul Bucureşti şi Ministerul Justiţiei, întemeindu-şi criticile pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cadrul recursului său, recurentul - pârât TRIBUNALUL BUCUREŞTI a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate, în sensul respingerii pretenţiilor formulate de reclamantă în contradictoriu cu această instituţie, ca fiind neîntemeiate.

Susţine, în esenţă, recurentul - pârât că tribunalele şi curţile de apel sunt instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat, pentru care Ministrul Justiţiei are calitatea de ordonator principal de credite.

În acest sens, Ministerul Justiţiei pune la dispoziţia instanţelor judecătoreşti fondurile necesare în vederea desfăşurării activităţii, fundamentează şi elaborează proiectul bugetului de stat pentru activitatea proprie, a instituţiilor aflate sub autoritatea sa în calitatea de ordonator principal de credite, precum si a unităţilor subordonate; repartizează alocaţiile bugetare ordonatorilor secundari de credite şi controlează modul de folosire a acestora; coordonează şi îndrumă activitatea economică, de investiţii şi administrativă a instanţelor judecătoreşti, a aparatului propriu şi a unităţilor subordonate ministerului, sens în care invocă dispoziţiile art. 131. alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora activitatea instanţelor şi parchetelor este finanţată de la bugetul de stat, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol din actul normativ, bugetul curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiţiei, ministrul justiţiei având calitatea de ordonator principal de credite.

Faţă de acest cadru legislativ, recurentul apreciază ca fiind nejustificate pretenţiile formulate de reclamantă în contradictoriu cu Tribunalului Bucureşti, care, în calitate de ordonator terţiar de credite, nu are posibilitatea legală de a acorda drepturile băneşti în condiţiile solicitate de reclamantă, în fondurilor alocate de Ministerul Justiţiei.

Consideră că, în speţă, nu se poate reţine vreo culpă a Tribunalului Bucureşti, având în vedere că acesta, conform organizării actuale a sistemului judiciar, are atribuţii legale numai în privinţa achitării drepturilor salariale cuvenite judecătoriilor, drepturi salariale care sunt stabilite, în mod exclusiv, de Ministerul Justiţiei prin acte administrative. Oricare ar fi obligaţia instituită în sarcina Tribunalului Bucureşti, trebuie să se aibă în vedere" faptul că îndeplinirea acesteia este subsecventă faţă de executarea obligaţiilor ce revin Ministerului Justiţiei în domeniul salarizării judecătoriilor, respectiv al procedurii de execuţie bugetară, iar delimitarea celor două obligaţii instituite în sarcina pârâţilor din această cauză este justificată, ca urmare a cumulării de către Ministerul Justiţiei atât a atribuţiilor de ordonator principal de credite, cât şi a celor de emitere a ordinelor de salarizare, cumulare care determină pentru Tribunalul Bucureşti o imposibilitate reală şi efectivă de a pune în executare singur hotărârea judecătorească recurată.

Astfel, invocă faptul că au fost puse în executare Ordinul nr. 4680/C/21.12.2016, respectiv Ordinul nr. 219/C/2017 emise de Ministerul Justiţiei în baza prevederilor art. 1, alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări prin Legea nr. 71/2015, fiind luate în considerare Decizia nr. 23/2016 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016 referitoare la dispoziţiile art. 31 alîn. 1 { 11) - (14) din O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum a fost completat prin O.U.G. nr. 43/2016, prin raportare la art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi art. 1 alin. (4) şi art. 26 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

În aplicarea acestor ordine a fost emis Ordinul nr. 1490/C/24.05.2017, conform căruia judecătorii cere beneficiau, în perioada 09.04.2015 - 31.07.2016, de un cuantum al indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie se recalculează la nivel maxim, iar în acelaşi ordin, respectiv în anexele acestuia, sunt menţionate şi drepturile salariale de care beneficiază judecătorii începând cu data de 01.08.2016, cu precizarea că plata diferenţelor rezultate din aplicarea ordinului se efectuează după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei, cu excepţia drepturilor salariale datorate începând cu data de 01.01.2017, care se plătesc corespunzător celor menţionate în anexele ordinului.

Sintagma "plata diferenţelor rezultate din aplicarea ordinului se efectuează după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei" conţinută de Ordinul nr. 1490/C/24.05.2017 emis de Ministrul Justiţiei susţine, încă o dată în plus, faptul că Tribunalul Bucureşti nu poate proceda la plata sumelor indicate de instanţa de judecată, fără o repartizare de fonduri dispusă de Ministerul Justiţiei.

Totodată, prin Ordinul MJ nr. 2066/C/24.05.2018, s-a stabilit că judecătorii beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON, în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv prin raportare la o valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017.

În acelaşi act administrativ, se precizează faptul că plata drepturilor salariale stabilite prin raportare la valorile de referinţă sectorială amintite pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018, se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei, fapt care reiterează imposibilitatea Tribunalului Bucureşti de a efectua vreo plată, în lipsa unor fonduri bugetare repartizate pentru achitarea diferenţelor salariale.

De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 4, alin. (3) şi (4) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se face numai în limita creditelor bugetare aprobate, iar, angajarea cheltuielilor peste creditele de angajament şi utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate atrag răspunderea celor vinovaţi, în condiţiile legii.

Apreciază astfel recurentul că pretenţiile reclamantei privind reîncadrarea prin raportare la noul nivel al valorii de referinţă salarială au fost recunoscute de Ministerul Justiţiei prin Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018, astfel că acestea au rămas fără obiect.

Solicită astfel admiterea recursului, modificarea sentinţei de fond în sensul respingerii pretenţiilor reclamantei formulate în contradictoriu cu Tribunalul Bucureşti, ca fiind neîntemeiate.

În cadrul recursului său, recurentul MINISTERUL JUSTIŢIEI a invocat doar faptul că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, la acest moment, pretenţiile reclamantei au fost satisfăcute şi ca urmare acţiunea acesteia a rămas fără obiect, având în vedere ca, la data de 24.05.2018, ministrul justiţiei a emis Ordinul nr. 2066/C/2018, în baza dispoziţiilor Legii - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată, cu modificări şi completări prin Lege nr. 71/2015, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, a dispoziţiilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale prevederilor art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând seama de Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale precum şi Ordinul nr. 75 din 15.03.2018 emis de Preşedintele înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, din care rezultă că judecătorii, magistraţii -asistenţi, personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul instanţei supreme ~,sunt salarizaţi, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, prin acordarea valorii de referinţă sectorială (VRS) de 421,36 RON, respectiv VRS 405 RON, la care se adaugă 4%, procent prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 13/2008 privind creşterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei pentru anul 2008 şi, pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, prin acordarea unei VRS de 463,5 RON, respectiv VRS 405 RON la care se adaugă 4%, procent prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 13/2008 şi 10%, procent prevăzut de Legea nr. 293/2015.

Astfel, art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 2066/2018 prevede că, în perioada 9.04.2015 -30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON.

Totodată, alin. (2) al art. 1 prevede că, în perioada 1.12.2015 - 31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON.

În acelaşi timp, alin. (3), prevede că, începând cu 1.01.2018, în aplicarea Legii cadru nr. 153/2017, drepturile salariale pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari se recalculează, având în vedere cete menţionate la alin. (2).

Prin urmare, consideră recurentul Ministerul Justiţiei că reclamanta nu mai justifică interes în susţinerea pretenţiilor formulate şi, prin urmare, având în vedere că prin OMJ nr. 2066/2018, reclamantei i-au fost acordate drepturile salariale solicitate şi chiar mai mult prin aplicarea unei valori de referinţă sectorială de 463,5 RON, solicită admiterea recursului şi respingerea acţiunii, ca rămasă fără obiect.

Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ., recurentul Ministerul Justiţiei solicită admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii, ca rămasă fără obiect.

Apărările formulate în cauză

Deşi cererile de recurs au fost comunicate intimaţilor în termenul legal, aceştia nu au formulat întâmpinări.

Procedura de soluţionare a recursurilor

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului a fost fixat primul termen pentru judecata celor două recursuri la data de de 09.02.2021, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, la acest moment procesual instanţa reţinând dosarul spre soluţionare pe fondul celor două recursuri ce face obiectul prezentei judecăţi.

Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte recursul Tribunalului Bucureşti, Înalta Curte reţine că susţinerile recurentului privesc, în esenţă, obligarea sa la plata drepturilor salariale.

Reclamanta A., judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, a contestat Ordinul nr. 1490/C/2017 emis de Ministerul Justiţiei la 24.05.2017, act administrativ care la art. 1 stabileşte dispoziţii cu privire la recalcularea cuantumului indemnizaţiei pe perioada 09.04.2015- 31.07.2016, respectiv refuzul acestuia de a da curs cererii de recalculare a drepturilor salariale, solicitând, prin urmare, anularea acestuia şi emiterea unui nou ordin de salarizare, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, respectiv 445,50 RON începând cu 01.12.2016, având în vedere Legea nr. 293/2015, în conformitate cu art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015.

Înalta Curte reţine că pentru a pronunţa soluţia atacată, în mod corect instanţa de fond a făcut aplicarea art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, potrivit căruia:

"(1) în anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ca modificările ulterioare. (2) In anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acorda personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (...) (51) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îsi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.".

În considerarea efectului obligatoriu al dezlegării date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 23/2016, în mod corect a constatat instanţa de fond că dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, se aplică şi reclamanţilor din prezenta cauză, în condiţiile în care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mic decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, astfel că sunt îndreptăţiţi la emiterea ordinelor de încadrare salarială cu luarea în considerare a nivelului maxim al salariilor de bază şi al sporurilor pentru funcţii similare.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 31alin. (1^2) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale.

A reţinut Curtea Constituţională, ca efect al neconstituţionalităţii art. 31alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică".

Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de fond că revine Ministerului Justiţiei obligaţia de a proceda, din data de 09.04.2015, la o încadrare la nivel maxim a reclamantei sub aspectul indemnizaţiei cuvenite, respectiv prin recunoaşterea unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON cu consecinţa nelegalităţii parţiale a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 1490/C/2017, în ceea ce priveşte persoana reclamantei.

Cum, prin Decizia nr. 794/15.12.2016, Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 31alin. (1^2) din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituţionale, instanţa de fond a reţinut considerentele acestei decizii în motivarea hotărârii, fiind corect raţionamentul juridic în aplicarea textelor de lege, cu respectarea perioadei de reglementare a fiecăreia din acestea, de la data intrării în vigoare.

Instanţa de fond a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, obligând pârâtul Ministerul Justiţiei la emiterea unui nou ordin prin care să recalculeze indemnizaţiile de încadrare cu utilizarea valorii de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 şi până la data de 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, respectiv producător de efecte juridice începând cu data de 01.12.2015 şi până la data de 30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 10%.

În mod corect prima instanţă a avut în vedere faptul că prin sentinţa nr. 48/13.01.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia nr. 2369/22.06.2017, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul formulat de Consiliul Superior al Magistraturii ca nefondat, CSM a fost obligat să emită dispoziţii de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015.

În considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut că prima instanţă a constatat în mod corect că egalizarea remuneraţiilor trebuia efectuată de la data intrării în vigoare a actului normativ menţionat, adică de la data de 9 aprilie 2015, împrejurare care nu contrazice aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care vine să sublinieze principiul egalităţii în faţa legii a tuturor categoriilor de salariaţi, inclusiv a magistraţilor, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătoreşti obţinute anterior şi incluse în baza de salarizare.

Aşadar, decizia Curţii Constituţionale consacră soluţia adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susţină aplicarea legii menţionate în forma intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015, astfel încât critica pârâtului este nefondată.

Se constată că în mod corect, date fiind dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond, consecutiv obligaţiei instituite în sarcina Ministerului Justiţiei de a emite un nou ordin de încadrare salarială pentru reclamantă, a obligat pârâtul Tribunalul Bucureşti să recalculeze drepturile salariale efect al ordinului instituit spre emitere în sarcina Ministerului Justiţiei şi să plătească acesteia diferenţele salariale rezultate, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective.

Potrivit Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Ministerul Justiţiei are calitatea de ordonator principal de credite pentru curţi de apel şi tribunale, punând la dispoziţia instanţei judecătoreşti fondurile necesare desfăşurării activităţii.

Ministerul Justiţiei emite ordinele privind încadrare judecătorilor şi stabilirea drepturilor salariale, ordine în baza cărora se procedează la achitarea veniturilor salariale de către ordonatorii secundari (curţi de apel) şi terţiari (tribunale).

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte apreciază ca nefondate criticile recurentului Tribunalul Bucureşti.

În ceea ce priveşte recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei, Înalta Curte constată că acesta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă nu a criticat cele reţinute de prima instanţă prin hotărârea recurată, ci a argumentat doar că acţiunea ar fi rămas fără obiect.

Deopotrivă, remarcă instanţa de control judiciar că şi recurentul Tribunalul Bucureşti a invocat ca ultim argument în susţinerea recursului său, rămânerea fără obiect a " pretenţiilor reclamantei privind reîncadrarea prin raportare la noul nivel al valorii de referinţă salarială", referindu-se la Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018, motiv pentru care acest argument va fi analizat în cadrul unor considerente comune.

Aşadar, lipsa de obiect a acţiunii a fost susţinută de cei doi recurenţi - pârâţi prin raportare la emiterea Ordinului nr. 2066/C emis de Ministrul Justiţiei la data de 24.05.2018, prin care a fost recunoscut dreptul reclamantei la calcularea indemnizaţiei lunare brute prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,63 RON, pe perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 463,50 RON, pe perioada 01.12.2015-31.12.2017.

Obiectul acţiunii civile de faţă este reprezentat de pretenţia reclamantei de a-i fi recunoscute drepturile salariale, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unui nou ordin de salarizare, în conformitate cu textele de lege indicate.

Înalta Curte reţine astfel că ordinul colectiv nr. 2066/C/2018 de care se prevalează cei doi recurenţi - pârâţi a fost emis la 24.05.2018, deci ulterior pronunţării sentinţei recurate.

Prin urmare, obiectul acţiunii exista atât la data introducerii cererii (31.08.2017), cât şi la data pronunţării hotărârii de fond (03.05.2018).

Aşadar, argumentul rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată nu poate fi reţinut pentru reformarea sentinţei de fond, în considerarea faptului că emiterea Ordinului nr. 2066/C/2018, ulterior pronunţării sentinţei recurate nu reprezintă decât o punere în executare a dispoziţiilor instanţei de fond, având efectul unei achiesări la dispoziţiile din sentinţă referitoare la emiterea ordinului de salariazare, neputându-se aprecia că acţiunea a rămas fără obiect. Obiectul acţiunii exista atât la data introducerii cererii, cât şi la data pronunţării hotărârii de fond, iar emiterea ordinului anterior indicat, după soluţionarea cauzei în primă instanţă, cu consecinţa recalculării cuantumului indemnizaţiei de încadrare cuvenită reclamantei, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acţiunea, ci o punere în executare a hotărârii instanţei de fond, având efectul unei recunoaşteri a pretenţiilor reclamantei de către pârâtul Ministerul Justiţiei.

Cel mult, se poate susţine că această împrejurare vizează interesul procesual al susţinerii recursului, dar nu afectează obiectul cererii, care priveşte analizarea caracterului nejustificat al refuzului pârâtului de a da curs solicitării reclamantei şi, pe cale de consecinţă, obligarea acestuia să acţioneze conform dispoziţiilor legale.

Mai mult, din cuprinsul Ordinului nr. 2066/C/24.05.2018 şi a celorlalte înscrisuri ataşate acestuia şi depuse la dosar împreună cu cererea de recurs nu rezultă că reclamantei i-au fost achitate efectiv şi în integralitate drepturile salariale restante, actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală, astfel cum a solicitat prin acţiune.

Prin urmare, şi dacă se reţine că recurentul -pârât Ministerul Justiţiei şi-a îndeplinit obligaţia de emitere a ordinului de salarizare în condiţiile dispuse de instanţa de fond, acesta a făcut dovada îndeplinirii parţiale a obligaţiilor din sentinţă, astfel încât, nici din această perspectivă nu se poate susţine că acţiunea a rămas fără obiect.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, şi argumentul celor doi recurenţi - pârâţi privind rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile acestora sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivele de recurs invocate de cei doi recurenţi şi întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondate.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile formulate de pârâţii Tribunalul Bucureşti şi Ministerul Justiţiei, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâţii Tribunalul Bucureşti şi Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 2091 din 3.05.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 februarie 2021.