Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 702/2022 AI generated

Suspension of proceedings dependent on parallel litigation over underlying tax assessment facts

Case Number Decizia nr. 702/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the public finance authorities, upholding the Court of Appeal Brașov's decision to suspend the proceedings. The dispute concerned a tax and administrative litigation where the plaintiff company sought the annulment of a mandatory disposition and an economic-financial inspection report, which had been issued based on a subsequent review of an earlier tax assessment decision. The appeal challenged the lower court's suspension of the case until the final resolution of a separate, parallel lawsuit concerning the underlying tax assessment, arguing that the suspension was unlawfully based on facts rather than a prejudicial question of law and was insufficiently motivated. The Supreme Court held that the appeal was unfounded, finding that the mandatory disposition and inspection report were causally dependent on the facts established in the separate case regarding the legality of the initial tax assessment and report, thereby satisfying the statutory requirement for the solution of the present case to depend on the existence or inexistence of a right subject to another judgment. Consequently, the court confirmed the applicability of Article 413(1)(1) of the Code of Civil Procedure, which permits the suspension of proceedings in such cases, and affirmed that the lower court's reasoning, though succinct, met the legal standards for motivation.

Legislator headnote

AI generated

art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ, art. 413 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 493 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ; Suspension of proceedings dependent on parallel litigation over underlying tax assessment facts: Această soluţie este criticată de cele două autorităţi publice pârâte, în cadrul recursului ce face obiectul prezentului control judiciar, din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
tax assessment proceedings tax inspection article of civil procedure suspension of tax recovery annulment proceedings economic law

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 03.12.2018 reclamanta S.C. A. S.RL. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, anularea deciziei nr. 86/P/19.11.2018, a raportului de inspecţie economico financiară nr. 152/31.07.2018, a dispoziţiei obligatorii nr. 55/31.07.2018 şi a procesului-verbal nr. x/2066/2018.

Prin dispoziţia obligatorie nr. 55/31.07.2018, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov a dispus în sarcina reclamantei următoarele măsuri:

1. înregistrarea în evidenţa contabilă a societăţii a unor creanţe bugetare în sumă de 128.639.839,69 RON, reprezentând "subvenţie încasată necuvenit" de 70030943,69 RON, accesorii aferente calculate de la data de 01.02.2012 până la data de 30.06.2018 în sumă de 58.608.896 RON;

2. reorganizarea activităţii de control financiar preventiv la nivelul societăţii cu respectarea, în integralitate, a dispoziţiilor legale incidente.

Încheierea de suspendare a judecăţii ce face obiectul controlului judiciar

Prin încheierea din data de 03 martie 2021, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a suspendat judecata cererii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor - Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile Bucureşti şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Inspecţia Fiscală - Serviciul de Inspecţie Economico-Financiară Braşov, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2020, înregistrat la Curtea de Apel Braşov.

Dezbaterile părţilor cu privire la cererea de suspendare, astfel cum a fost formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi întemeiată pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. au fost consemnate în cadrul încheierii din data de 24 februarie 2021, când instanţa, având nevoie de a studia cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr. x/2020, a amânat pronunţarea asupra cererii de suspendare a judecăţii pentru data de 03.03.2021.

Calea de atac exercitată în cauză

Atât împotriva încheierii de suspendare a judecăţii din data de 03.03.2021, cât şi împotriva încheierii de amânare a pronunţării cu privire la cererea de suspendare a judecăţii, din data de 24.02.2021, au declarat recurs cele două autorităţi publice pârâte, printr-o cerere unică, formulată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor.

În cadrul recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., a susţinut recurenta că hotărârea instanţei de fond este nelegală, sens în care, în temeiul art. 496 C. proc. civ. cu aplicarea art. 488 pct. 6) si 8) si art. 413 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea Încheierii recurate si trímiterea cauzei aceleiasi instante pentru continuarea judecăţii.

Arată că hotărârea instanţei de fond din data de 03 martie 2021 este criticabilăsub aspectul nemotivarii si a lipsei de temei legal a soluţiei de suspendare.

Instanţa de fond, în mod eronat, a făcut aplicarea prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1) C. proc. civ. reţinând ca: "având in vedere obiectul dosarului nr. x/2020, respectiv fanularea deciziei de impunere x/2016 emisa in baza RIF nr. x/16.09.2016, instanţa constata ca dispoziţia obligatorie si raportul de inspecţie economico-financiara a căror legalitate se analizează in prezenta cauza se bazează pe aspecte reţinute in actele administrative ce fac obiectul dosarului nr. x/2020, înregistrat la Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ si fiscal, motiv pentru care considera ca se impune suspendarea judecăţii în prezenta cauză, până la soluţionarea definitivă a dosarului evocat anterior".

Aceasta este singura "motivare" a instanţei, fără sa se arate în concret care este chestiunea prejudiciala de a carei solutionare ar putea depinde si solutia ce urmeaza sa fie pronuntata în prezenta cauza.

Mai susţine recurenta că hotararea instantei de fond nu este motivată nici sub aspectul temeiutui de drept si nici sub aspectul argumentatiei avută în vedere de instanţă, astfel ca nu se poate realiza o cenzura de către instanta de control judiciar.

Consideră astfel că, prin Incheierea de suspendare, judecatorul fondului nu a demonstrat îndeplinirea, în concret a conditiilor prevazute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Dispozitiile art. 413 alin. (1) pct 1 C. proc. civ.. au in vedere suspendarea judecatii cauzei "când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existenta sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi".

Din cuprinsul dispozitiilor mai sus citate rezulta că legiuitorul a circumscris măsura suspendarii facultative a judecatii de existenţ sau inexistenţa unui drept ce face obiectul unei alte judecati.

Susţine că, faptul că anumite împrejurări de fapt ce au stat la baza emiterii dispozitiei obligatorii a raportului de inspectie economico-financiara a căror legalitate se analizează în prezenta cauza, se bazează pe aspectele- imprejurările de fapt - reţinute prin Decizia de impunere nr. x/2016 emisa în baza RIF nr. x{3/16.09.2016 a caror analiza de legalitate se realizeaza în cadrul dos nr. x/2020, nu este de natura sa dovedească existenta vreunui drept de care sa depindă dezlegarea prezentei pricini.

Mai arată recurenta că, prin Dispozitia Obligatorie nr. 55 din 31 iulie 2018 si RIEF nr. 152/2018 ca urmare a acţiunii de reverificare s-a constatat utilizarea compensatiei/subventiei încasată de la bugetul de stat în alte scopuri decât cele pentru care a fost acordată, datorită încălcării prevederilor contractului de servicii publice în transportul feroviar de servicii, potrivit căruia societatea s-a obligat Să acţioneze permanent pentru utilizarea eficientă a resurselor materiale şi urnane si sa asigure reducerea costurilor reale de transport astfel încat să fie respectate prevederile art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 1 19/1999 privind controlul intern si controlul financiar preventiv, cu modificările si completările ulterioare, astfel:" Buna gestiune financiară.

(1) Persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligatia să realizeze o buna gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularitătii, economicitătii, eficacităţii şi eficientei în utilizarea fondurilor publice si în administrarea patrimoniului public."

ln esenţă, prin dispozitia obligatorie şi raportul de inspectie economico-financiara s-a retinut ca S.C. A. SRI- a înregistrat în evidenta contabilă costuri, cu mult peste nivelul costurilor efectiv realizate de către societăţile prestatoare afiliate, toate acestea în urma externalizării fără un scop economic cert a acestei activităti. Aceste cheltuieli au fost preluate în notele de fundamentare şi justificare a subvenţiei/compensatiei.

Totodata, s-a mai retinut că S.C. A. S.R.L. a utilizat compensaţia/subventia încasată de la bugetul de stat în alte scopuri decât cele pentru care a fost acordatä, respectiv pentru stingerea obligatiilor datorate partenerilor aflliaţi care au generat costuri nejustificate.

Consideră, astfel, că solutionarea temeinică şi legală a prezentei cauze nu este influenţată de solutia ce se va pronunţa în cadrul dosarului nr. x/2020, respectiv de stabilire a caracterului deductibil sau nu al cheltuielilor ce fac obiectul Deciziei de impunere nr. x/2016 si RIEF nr. 113/2016, prin urmare, soluţia ce se va pronunţa nu va avea vreo înrâurire asupra cauzei dedusă judecăţii.

În concluzie, solicită admiterea recursului împotriva Incheierii de sedinţă din data de 03.032021 din care face parte integranta şi Incheierea de sedinta din data de 24.02.2021, pronuntată de Curtea de Apel Braşov, casarea acesteia şi trimiterea cauzei instantei de fond pentru continuarea judecatii.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului intimata-reclamantă A. S.R.L. nu a formulat întâmpinare, ci Concluzii Scrise, în cadrul cărora solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

A fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului, din data de 25.05.2021 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 08 februarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Soluţia instanţei de recurs

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând Încheierea recurată prin prisma criticilor formulate şi a normelor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul declarat pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, în considerarea următoarelor argumente:

În prealabil, Înalta Curte reţine că recurenta -pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor, a atacat şi încheierea de şedinţă din data de 24 februarie 2021, ce reprezintă în fapt încheierea de dezbateri şi de amânare a pronunţării, doar în considerarea faptului că aceasta face corp comun cu încheierea de suspendare din data de 03 martie 2021, având în vedere că, în dezvoltarea motivelor de recurs partea nu a decelat critici care să vizeze exclusiv încheierea de amânare a pronunţării din data de 24 februarie 2021, fiind nemulţumită, în concret, de soluţia pronunţată în cadrul încheierii de şedinţă din data de 03 martie 2021, de suspendare a judecăţii pricinii de faţă, până la soluţinarea definitivă a dosarului nr. x/2020

Analizând, astfel încheierea din data de 03 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, constată Înalta Curte că, prin aceasta s-a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. şi s-a dispus suspendarea judecării acţiunii promovate de aceasta în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor - Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile Bucureşti şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Inspecţia Fiscală - Serviciul de Inspecţie Economico-Financiară Braşov, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2020, înregistrat la Curtea de Apel Braşov.

Această soluţie este criticată de cele două autorităţi publice pârâte, în cadrul recursului ce face obiectul prezentului control judiciar, din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Verificând încheierea recurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanţa constată că nu se poate susţine incidenţa niciuneia dintre ipotezele reglementate de textul de lege invocat, în cauză fiind respectate exigenţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.

Motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În speţa de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. art. 425 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, în considerentele încheierii instanţa de fond a expus în mod corespunzător legătura dintre cele două dosare, fiind evident că acestea nu pot avea amploarea celor prin care s-ar soluţiona fondul litigiului.

Analizând astfel considerentele încheierii recurate, se observă fără putinţă de tăgadă că judecătorul de primă jurisdicţie a expus în mod clar motivele pentru care a ajuns la soluţia de suspendare, respectiv legătura dintre cele două dosare, reţinând în sensul că actele administrativ fiscale ce fac obiectul prezentei judecăţi sunt fundamentate pe aspecte reţinute în actele administrativ fiscale ce fac obiectul " unei alte judecăţi", respectiv al dosarului nr. x/2020, astfel că Înalta Curte apreciază că încheierea de suspendare recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 din C. proc. civ.

Se constată, aşadar, că prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă, neputându-se reţine lipsa de motivare ori nemotivarea insuficientă, raportat la hotărârea atacată şi la limitele cu care a fost învestită instanţa prin cererea de suspendare.

Faptul că motivarea este succintă nu echivalează cu nemotivarea hotărârii, mai ales că " vorbim" despre o încheiere, în care instanţa trebuie să arate doar motivul pentru care a apreciat că " dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi", ceea ce a şi făcut.

Ca urmare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reţinut.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este şi el nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe cu privire la cererea de suspendare formulată în cauză este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din actele şi lucrările dosarului.

Astfel, constată Înalta Curte că, prin acţiunea ce face obiectul judecăţii pe fond, intimata - reclamantă S.C. A. S.RL a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, anularea Deciziei nr. 86/P/19.11.2018, a Raportului de inspecţie economico financiară nr. 152/31.07.2018, a dispoziţiei obligatorii nr. 55/31.07.2018 şi a procesului-verbal nr. x/2066/2018.

Curtea de Apel a reţinut că soluţia din prezenta cauză depinde de soluţia ce se va pronunţa în dosarul nr. x/2020, având în vedere că Dispoziţia obligatorie nr. 55/31.07.2018 şi Raportul de inspecţie economico financiară nr. 152/31.07.2018, a căror legalitate se analizează în prezenta cauză, se bazează pe aspecte reţinute în actele administrative ce fac obiectul dosarului nr. x/2020

La aceeaşi concluzie a ajuns şi Înalta Curte în urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident cauzei, la situaţia de fapt, reţinând că Dispoziţia obligatorie şi Raportul de inspecţie anterior menţionate, ce fac obiectul prezentei judecăţi s-au întemeiat pe aspectele-împrejurările de fapt reţinute în cadrul RIF-ului nr. 113/2016 şi pe constatările din Decizia de impunere nr. x/2016, ce fac obiectul dosarului nr. x/2020, aspect necontestat, de altfel, nici de recurenta - pârâtă, fiind evident că, în condiţiile în care actele ce fac obiectul prezentei judecăţi, sunt ulterioare celor ce fac obiectul dosarului nr. x/2020 şi se bazează pe aspecte reţinute în respectivele acte, în mod corect instanţa de primă jurisdicţie a admis cererea de suspendare, reţinând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., dezlegarea prezentei cauze depinzând de soluţia ce se va da în dosarul nr. x/2020, în care instanţa trebuie să se pronunţe cu privire la legalitatea sau nelegalitatea Raportului de inspecţie fiscală nr. x/2016 şi a Deciziei de impunere nr. x/2016 emisă în baza respectivului raport, acte ce au stat la baza emiterii dispoziţiei obligatorii ce fac obiectul litigiului de faţă.

Astfel, în condiţiile în care Dispoziţia obligatorie 55 din 31 iulie 2018 şi Raportul de inspecţie economico financiară nr. 152/31.07.2018, ce fac obiectul litigului de faţă, s-au întemeiat pe RIF-ul nr. 113/2016 şi pe Decizia de impunere nr. x/2016, a căror legalitate este verificată în cadrul dosarului nr. x/2020, instanţa de control judiciar, în acord cu instanţa de fond, constată că între cele două dosare există un raport de interdependenţă şi o legătură de cauzalitate, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 413 alin. (1) C. proc. civ., interpretate şi aplicate corect de către judecătorul de primă jurisdicţie.

Reţine Înalta Curte că posibilitatea de a decide asupra suspendării, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, este de natură să contribuie la realizarea dreptului la un proces echitabil. În vederea unei mai bune administrări a actului de justiţie, precum şi în respectarea principiului aflării adevărului, instanţa este datoare să valorifice în interesul tuturor părţilor din proces, dispoziţiile legale incidente fără a aduce atingere drepturilor şi interesele legitime ale celorlalte părţi.

Înalta Curte are în vedere de asemenea şi practica Curţii Constituţionale, care, în Decizia sa nr. 29 din 27 ianuarie 2004, a reţinut că suspendarea cauzei într-o astfel de ipoteză este de natură să preîntâmpine situaţiile în care instanţele judecătoreşti (şi nu numai) ar pronunţa hotărâri contradictorii, cu efecte nedorite asupra stabilităţii raporturilor juridice existente între părţi. Suspendarea reprezintă un incident procedural survenit în cursul desfăşurării judecăţii şi are ca efect sistarea temporară a procedurii de judecată ca urmare a apariţiei unor împrejurări voite de părţi sau independente de voinţa lor.

În acest sens, instanţa de control judiciar constată că instanţa de fond a făcut o interpretare şi aplicare corectă a regulilor de procedură cu privire la suspendarea pricinii în temeiul dispoziţiilor legale amintite în materia suspendării facultative, neputându-se reţine nici cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., invocate în cadrul recursului fiind nefondate.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor împotriva încheierii de suspendare a judecăţii din data de 3 martie 2021 şi împotriva încheierii de amânare a pronunţării pe acest aspect, din data de 24.02.2021, ambele pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 februarie 2022.