Suspension of Competition Authority fine: absence of serious doubt in legality precludes enforcement stay under Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 17.02.2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL CONCURENŢEI a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună suspendarea executării Deciziei nr. 55 din 25.09.2020 emisă de Consiliul Concurentei privind constatarea încălcării dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi sancţionarea B. şi a următoarelor întreprinderi: C. S.A., D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L., I. S.R.L., J. S.R.L., K. S.R.L., L.. S.R.L., M. S.R.L., N. S.R.L., O. S.R.L., A. S.R.L., P. S.R.L., Q. S.R.L., R. S.R.L. şi S. S.R.L., si a executării amenzii în cuantum de 62.743,39 Iei, reprezentând 3,6% din cifra de afaceri a societăţii realizată în anul 2019, amendă stabilită prin decizia mai înainte menţionată. A solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 524 din 09 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL CONCURENŢEI având ca obiect "suspendare executare act administrativ - DEC.55/25/09/2020", ca neîntemeiată, dispunând restituirea către reclamantă a cauţiunii consemnate la dispoziţia instanţei.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 524 din 09 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, rejudecând pe fond, admiterea cererii de suspendare a Deciziei Plenului Consiliului Concurenţei nr. 55/25.09.2020.

În motivare, a susţinut că hotărârea atacată este netemeinică, nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, în speţă, a art. 2 lit. t) si ş) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi fiscal.

În esenţă, a susţinut că, fără a intra în cercetarea fondului, din simpla pipăire a acestuia rezultă cu evidenţă că împrejurările legate de starea de fapt şi de drept ce privesc Decizia nr. 55 din 25.09.2020 şi amenda în cuantum de 62.743,39 RON sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ atacat, fiind astfel pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, astfel cum aceasta a fost modificată şi completată.

A arătat că Autoritatea Rutieră Română nu mai are nicio competenţă în materia transportului public local, toate competenţele şi atribuţiile privitoare la transportul public local între municipiul Bucureşti şi localităţile judeţului Ilfov aparţin, în speţa de faţă, T..

Consiliul concurentei în Decizia nr. 55 din 25.09.2020, cu rea-credinţă a ascuns, adevărata situaţie de fapt şi de drept în ceea ce priveşte transportul public local între municipiul Bucureşti si localităţile judeţului Ilfov şi a ignorat actele administrative ce aveau relevanţă juridică pentru perioada octombrie- noiembrie 2018.

A învederat că relevantă în cauză pentru perioada octombrie- noiembrie 2018 când s-ar fi săvârşit fapta anticoncurenţială, este O.U.G. nr. 5/2017 pentru modificarea O.U.G. nr. 63/2015 şi că instanţa de fond a interpretat greşit acest act normativ esenţial.

Aşadar, O.U.G. nr. 5/2017 pentru modificarea O.U.G. nr. 63/2015 a fost în vigoare de la 20 ianuarie 2017 până la 30 decembrie 2018, deci în perioada care are relevanţă pentru cauza de faţă, fiind abrogată prin Legea nr. 328/2018 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007.

Invocă dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 5/2017, precum şi Decizia definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal nr. 496/2017 pronunţată în dosarul nr. x/2014 şi sentinţa civilă nr. 3269/2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018 la data de 16 mai 2018, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 26.06.2018.

A mai menţionat că T. a finalizat procedura de atribuire a traseelor în septembrie 2018, deci anterior lunii octombrie 2018, când în conformitate cu decizia nr. 55 din 25.09.2020 s-ar fi săvârşit aşa-zisa faptă anticoncurenţială.

Aşadar, este evident că în data de 18 octombrie 2018 când s-a semnat sub antetul C.O.T.A.R., adresa incriminată 2661, societatea nu mai avea licenţe de traseu valabile, acestea încetându-şi valabilitatea sub imperiul legii, conform art. 1 din O.U.G. nr. 5/2017 pentru modificarea O.U.G. nr. 63/2015. De asemenea, îşi încetase valabilitatea programul de transport în baza căruia societatea efectua servicii regulate de transport rutier între municipiul Bucureşti şi localităţile judeţului Ilfov.

În condiţiile în care a fost făcut public noul program de transport faţă de care societatea reclamantă era terţă şi în condiţiile în care a fost finalizată atribuirea prin emiterea Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 574/06.09.2018 şi prin încheierea Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de călători, societatea nu se mai regăsea din punct de vedere legal şi obiectiv pe piaţa transportului public local între municipiul Bucureşti si localităţile din judeţul Ilfov.

A susţinut că societatea reclamantă, în perioada relevantă, octombrie noiembrie 2018 nu a efectuat niciun transport în baza noului program de transport. Anterior acestui program a efectuat activitate de transport în baza vechiului program de transport ce nu mai era în vigoare în perioada relevantă octombrie- noiembrie 2018. Prin reducere la absurd, în condiţiile în care ar fi efectuat activitate de transport fară să se regăsească în Programul de Transport al Societăţii de Transport Bucureşti S.A. nu ar fi o problemă de concurenţă neloială, fiindcă Programul de Transport al Societăţii de Transport Bucureşti S.A. era cel care definea piaţa relevantă de transport.

În acelaşi timp, a apreciat că prevederile art. 5 alin. (1) nu se aplică fiindcă cota cumulată deţinută de societăţile care ar fi săvârşit aşa-zisa înţelegere nu numai că nu depăşeşte 10% pe piaţa relevantă "afectată de înţelegere" dar este practic inexistentă. În aceste condiţii, sunt pe deplin aplicabile, în speţa de faţă, dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea concurenţei.

Toate susţinerile de mai sus demonstrează o îndoială mai mult decât serioasă si cu privire la legalitatea amenzii în cuantum de 62.743,39 RON, reprezentând 3.6% din cifra de afaceri a societăţii realizată în anul 2019.

Privitor la individualizarea pedepsei/sancţiunii şi la stabilirea amenzii există de asemenea, îndoileli mai mult decât serioase.

De asemenea, a arătat că sectorul transporturilor rutiere este unul dintre cele mai afectate sectoare economice, în contextul pandemic actual, viitorul apropiat al societăţii fiind pus sub semnul întrebării, iar în condiţiile în care s-ar aplica amenda stabilită de Consiliul Concurenţei Consiliul riscă chiar insolvenţa şi falimentul.

Pandemia nu face decât să agraveze starea economică a societăţii, având în vedere că sectorul transporturilor rutiere este unul dintre cele mai afectate sectoare economice în prezent.

Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Concurenţei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A arătat că instanţa de fond, în mod corect, a constatat că ansamblul argumentelor invocate în susţinerea îndeplinirii primei condiţii a suspendării Deciziei nr. 55/2020 nu dovedeşte existenţa cazului bine justificat, argumentele invocate nu reprezintă indicii suficiente pentru a răsturna prezumţia de legalitate a actului administrativ contestat, ci se constituie în critici ce pot reprezenta chiar temeiul contestaţiei administrative pentru că ar însemna o prejudecare a cererii în anulare într-un litigiu care are ca obiect suspendarea respectivului act.

Susţine că instanţa de fond, cu luarea în considerare a aspectelor învederate de recurenta - reclamantă, în mod corect a reţinut faptul că elementele pe care aceasta le-a furnizat nu sunt suficiente prin ele însele pentru a proba faptul că executarea sancţiunii contravenţionale este de natura a perturba în mod grav activitatea societăţii sau că poate crea premisele pentru deschiderea procedurii insolvenţei sau falimentului.

Procedura de soluţionare a recursului

Prin Rezoluţia preşedintelui Completului învestit cu soluţionarea dosarului, din data de 21 iulie 2021 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 08 februarie 2022, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor din cuprinsul întâmpinărilor, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Argumentele de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L.. a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune îndreptată împotriva Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 55/25.09.2020 privind constatarea încălcării dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, solicitând în temeiul art. 51 din Legea nr. 21/1996 - legea concurenţei coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea acestui act administrativ.

Prima instanţă a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. care a declarat recurs împotriva acestei soluţii, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, acest motiv de casare nu este incident, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară, întrucât recurenta-reclamantă nu a invocat nicio împrejurare de fapt sau de drept care să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ contestat.

Cu caracter preliminar, Înalta Curte constată că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.

Văzând dispoziţiile legale mai sus arătate, instanţa de recurs reţine că un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care vor fi îndeplinite cumulativ cele două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat, cele două condiţii determinându-se reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei şi invers.

Analizând susţinerile recurentei - reclamante referitoare la existenţa cazului bine justificat, Înalta Curte constată că prima instanţă, raportându-se la cerinţa neprejudecării fondului, în mod temeinic a realizat doar o cercetare sumară a aparenţei dreptului, analizând actul ce face obiectul suspendării doar sub aspectul existenţei unor indicii ce ar fi putut conduce la concluzia că dispoziţie obligatorie este nelegală, având în vedere tocmai faptul că această condiţie a cazului " bine justificat" presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă, pentru a putea fi identificată cu uşurinţă la nivelul aparenţelor, fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului şi fără a se analiza consecinţele juridice pe care acesta le-a produs.

În ceea ce priveşte posibilitatea suspendării unui act administrativ emis în temeiul unor norme legale, cum este şi cel reprezentat de Decizia Consiliului Concurenţei nr. 55 din 25.09.2020, trebuie amintit că, din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, acesta se bucură de prezumţia de legalitate, fiind executoriu din oficiu, în baza legii şi pentru aplicarea acesteia.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond, iar conform art. 15 din acelaşi act normativ, aceeaşi cerere se poate adresa instanţei competente şi prin cererea de anulare a actului administrativ.

Deci, cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cazul bine justificat şi paguba iminentă, cele două condiţii determinându-se reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei şi invers.

Or, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Astfel, existenţa unui caz bine justificat poate fi reţinută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actului administrativ. Prin urmare, suspendarea executării actului administrativ constituie o situaţie de excepţie, în cadrul căreia instanţa are numai posibilitatea să efectueze o cercetare sumară a aparenţei dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Pe de altă parte, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare.

În speţă, recurenta-reclamantă a invocat în susţinerea îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, următoarele argumente: cererile de prelungire a licenţelor de traseu nu au nicio relevanţă în cauza de faţă, având în vedere faptul că sunt posterioare perioadei octombrie- noiembrie 2018, perioadă în care s-ar fi săvârşit presupusa faptă anticoncurenţială; la data semnării adresei nr. x/18.10.2018 societatea nu mai avea licenţe de traseu valabile, acestea precum şi programul de transport îşi încetaseră valabilitatea în conformitate cu prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 5/2017; după emiterea H.C.G.M.B. nr. 574/06.09.2018 şi încheierea contractului de delegare societatea reclamantă nu se mai regăsea pe piaţa transportului public local între municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov astfel că nu poate fi reţinută o afectare a concurenţei respectiv o încălcare a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea 21/1996; în perioada relevantă octombrie- noiembrie 2018 societatea nu a efectuat niciun transport în baza noului program de transport; cota cumulată de societăţile cu privire la care a fost reţinută existenţa înţelegerii nu depăşeşte 10% pe piaţa relevantă astfel că erau aplicabile prevederile dispoziţilor art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996; chiar dacă existenţa înţelegerii anticoncurenţiale ar fi reală, în mod eronat Consiliul Concurenţei a reţinut că fapta este de gravitate mare; individualizarea sancţiunii s-a realizat în mod eronat în condiţiile în care erau incidente circumstanţe atenuante care nu au fost însă reţinute de Consiliul Concurenţei.

În acord cu cele reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte constată că argumentele invocate de recurenta - reclamantă nu sunt apte să contureze existenţa unui caz bine justificat, pe de o parte, în considerarea faptului că aspectul încetării efectelor licenţelor de transport, invocat de aceasta a fost infirmat chiar de conţinutul licenţelor de transport depuse la dosar şi de însăşi răspunsul dat de aceasta Consiliului Concurenţei, şi, pe de altă parte, raportat la faptul că celelalte motive de nelegalitate invocate excedează acestui cadru procesual, în care instanţa trebuie să se limiteze la analiza unor indicii, la o simplă pipăire a fondului cauzei.

Astfel, în mod corect prima instanţă, realizând o verificare sumară a motivelor invocate în cererea de suspendare, pe baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei (corespondenţa dintre Autoritatea Rutieră Română şi Consiliul Concurenţei, conţinutul licenţelor de transport şi răspunsul reclamantei transmis Consiliului Concurenţei) a reţinut că efectul dispoziţiilor invocate de recurenta - reclamantă, respectiv art. 1 din O.U.G. nr. 57/2017 nu pare a fi încetarea valabilităţii licenţelor de transport existente, ci mai degrabă prelungirea valabilităţii acestora până la data finalizării procedurilor de atribuire a traseelor cuprinse în următorul program de transport, aspect care pare a se corobora cu constatările Consiliului Concurenţei în sensul că licenţele reclamantei au fost prelungite de Autoritatea Rutieră Română, această concluzie fiind confirmată şi de răspunsul transmis de societatea reclamantă Consiliului Concurenţei prin Adresa nr. x/27.09.2019, în cuprinsul căreia se arată că "data de 31.12.2018 era data când expirau licenţele de transport pe traseele dintre Bucureşti şi Ilfov".

Astfel, simplu fapt că autorităţile publice au încheiat un contract de delegare a gestiunii serviciului de transport public cu STB nu poate constitui un motiv de încetare de drept a licenţelor atribuite în temeiul legii.

Nici celelalte argumente invocate de recurenta - reclamantă, ca şi indicii de nelegalitate a deciziei, nu sunt apte să răstoarne prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ, în considerarea faptului că, a analiza consecinţele juridice ale adoptării unui nou program de transport cât şi cele privind efectele hotărârilor judecătoreşti invocate în cauză, respectiv modul cum a fost individualizată sancţiunea şi cota cumulată, pe piaţa relevantă, deţinută de societăţile care ar fi săvârşit aşa zisa înţelegere, presupune o verificare minuţioasă a tuturor elementelor ce au stat la baza emiterii deciziei prin raportare la prevederile legale incidente, depăşind, astfel, limitele unei analize sumare a împrejurărilor legate de starea de fapt şi de drept şi prejudecând fondul cauzei.

Or, această împrejurare ar echivala practic cu o tranşare definitivă a acestor chestiuni, fapt ce este incompatibil cu limitele legale ale cadrului procesual trasat de dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004. Se constată, astfel, că recurenta - reclamantă a invocat, ca împrejurări de fapt şi de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ a cărui suspendare se cere, tocmai criticile de nelegalitate ce ar trebui să fie analizate de instanţa învestită cu cererea de anulare a actului administrativ atacat, în condiţiile în care existenţa cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, căci o asemenea cerinţă şi interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei.

Prin raportare la considerentele anterior expuse, Înalta Curte reţine că nu este îndeplinită în cauză condiţia existenţei cazului bine justificat, pe de o parte, în considerarea faptului că motivul invocat de recurenta - reclamantă, ca şi indiciu de nelegalitate a deciziei, respectiv încetarea valabilităţii licenţelor de transport existente, este neîntemeiat, fiind infirmat chiar de conţinutul licenţelor de transport depuse la dosar şi, pe de altă parte, în considerarea faptului că celelalte argumente susţinute de parte, respectiv consecinţele juridice ale adoptării unui nou program de transport, efectele hotărârilor judecătoreşti invocate, cele privind modul de individualizare a sancţiunii, depăşesc limitele unei verificări sumare impuse de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Se constată, aşadar, că nu există indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conţinutului şi legalităţii actului administrativ contestat.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt reliefate, de către recurenta-reclamantă, împrejurări care să constituie un caz bine justificat, în accepţiunea dată de legiuitor acestei cerinţe, soluţia instanţei de fond fiind legală.

Înalta Curte va respinge, ca nefondată şi critica recurentei privitoare la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, reţinând că, în raport de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru admiterea cererii de suspendare trebuie întrunite cumulativ atât condiţia pagubei iminente, cât şi condiţia cazului bine justificat. În raport de concluzia primei instanţe, referitoare la neîndeplinirea cerinţei cazului bine justificat, Înalta Curte constată că temeinicia sau netemeinicia susţinerilor părţii cu privire la îndeplinirea cerinţei pagubei iminente nu prezenta relevanţă şi nu este de natură a influenţa soluţia pronunţată în cauză.

În aceeaşi notă argumentativă, Înalta Curte reţine că în prezentul recurs nu se impune analizarea elementelor ce conturează îndeplinirea cerinţei pagubei iminente, date fiind considerentele prezentei decizii, prin care s-au menţinut constatările instanţei de fond referitoare la neîndeplinirea condiţiei cazului bine justificat. Nefiind îndeplinită una dintre condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, examinarea celei de-a doua cerinţe nu-şi găseşte utilitatea, neavând aptitudinea de a modifica soluţia instanţei de control judiciar.

Se constată, aşadar, că prima instanţă a făcut o analiză a premiselor suspendării executării actului administrativ şi a reţinut fondat că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea efectelor Deciziei nr. 55 din 25.09.2020 emisă de Consiliul Concurenţei.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte reţine că, în absenţa dovedirii existenţei unui caz bine justificat, hotărârea primei instanţe este legală, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, iar soluţia de respingere a cererii de suspendare este întemeiată.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat, sentinţa pronunţată de prima instanţă urmând a fi menţinută, ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 524 din data de 9 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 februarie 2022.