Inadmissibility of appeal against final first-instance judgment in data protection supervisory disputes

Şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 06.10.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei/Răspunsului nr. x/27.09.2017 prin care i s-a comunicat prelungirea pretins nejustificată a termenului de soluţionare a plângerii sale înregistrate sub nr. x/28.08.2017, obligarea pârâtei la soluţionarea acestei plângeri în termenul stabilit la art. 25 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 677/2001, suspendarea în condiţiile art. 25 alin. (9) din Legea nr. 677/2001 a prelucrării datelor sale cu caracter personal, sub forma datelor negative participanţilor, transmise de către participant, până la soluţionarea definitivă pe fond a plângerii, aplicarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 554/2004 pentru angajarea răspunderii funcţionarului, obligarea pârâtei la plata unor daune de 100 RON pe fiecare zi de întârziere, începând cu data la care plângerea trebuia soluţionată până la soluţionarea efectivă, în temeiul art. 18 alin. (4) lit. e) coroborat cu art. 19 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu cheltuieli de judecată.

În cadrul concluziilor scrise depuse la data de 10.01.2018, reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 677/2001, în raport de prevederile art. 22 şi art. 28 alin. (4) din Directiva 95/46/CE, precum şi a art. 5 alin. (2) din Procedura de soluţionare a plângerilor şi sesizărilor, în raport de prevederile art. 22 şi art. 28 alin. (4) din Directiva nr. 95/46/CE, Legea nr. 677/2001 precum şi a dispoziţiilor art. 25 alin. (3) din Legea nr. 677/2001, în raport de prevederile art. 28 alin. (4) din Directiva 95/46/CE şi a art. 5 alin. (3) din procedura de soluţionare a Plângerilor şi a sesizărilor, în raport de art. 28 alin. (4) din Directiva 95/46/CE.

La data de 20.03.2018, reclamanta a depus cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile art. 519 C. proc. civ., pentru pronunţarea unei hotărâri în rezolvarea de principiu a unor chestiuni de drept cu privire a interpretarea art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001, respectiv interpretarea noţiunii de DECIZIE în aplicarea art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001, precum şi a noţiunii privind judecarea de "urgenţă" a contestaţiei şi interpretarea noţiunii cu privire la soluţia definitivă pronunţată în aplicarea art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001.

Prin cererea scrisă depusă la dosar la data de 20.03.2018, reclamanta a învederat că renunţă la judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1860 din 18 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca neutilă; a respins cererea de suspendare a judecăţii, ca neîntemeiată; a respins excepţia de nelegalitate, ca inadmisibilă; a luat act de cererea de renunţare la judecata capătului 3 de cerere; a admis excepţia lipsei calităţi procesuale pasive a pârâtei în privinţa capătului 2 de cerere; a respins acest capăt de cerere ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă; a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal; a obligat pârâta la soluţionarea integrală a plângerilor înregistrate sub nr. x din 28.08.2017; a respins în rest cererea, ca neîntemeiată; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 RON reprezentând taxă judiciară de timbru, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu caracter Personal, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea sa la soluţionarea integrală a plângerilor înregistrate sub nr. x din 28.08.2017 şi la plata sumei de 50 RON reprezentând taxă judiciară de timbru, cu titlu de cheltuieli de judecată.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii căii de atac a recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil.

Înalta Curte reţine că reclamanta a supus controlului judiciar adresa nr. x/27.09.2017 emisă de către Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, prin care i s-au comunicat următoarele: "în urma analizării temeinicie a tuturor aspectelor de fond invocate în petiţii, cu privire la prelucrarea datelor dvs. cu caracter personal de către B. S.A. şi Biroul de Credit S.A., în sistemul de evidenţă al Biroului de Credit fără respectarea prevederilor legale aplicabile, va aducem la cunoştinţă că am reţinut cele semnalate de dumneavoastră, acestea urmând a face obiect unor investigaţii în limitele competentelor noastre legale. La finalizarea acestora, vă vom aduce la cunoştinţă rezultatul demersurilor noastre."

Prin adresa de răspuns nr. x/02.03.2018, emisă după introducerea cererii de chemare în judecată, autoritatea pârâtă a comunicat reclamantei faptul că în urma investigaţiei efectuate B. a făcut dovada ştergerii de la Biroul de Credit a datelor negative care o privesc. Totodată, a arătat că în ceea ce priveşte datele pozitive, în urma investigaţiei s-a constatat că au fost respectate prevederile art. 8 din Decizia nr. 105/2007. De asemenea, i s-a comunicat că B. a precizat că nu utilizează scorul FICO în procesul de analiză a clienţilor săi. Iar în ceea priveşte prelucrarea de către Biroul de Credit S.A. a scorului FICO, pârâta a comunicat că la analizarea investigaţiei îi va aduce la cunoştinţă rezultatul demersurilor.

Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a admis în parte cererea reclamantei, obligând pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal la soluţionarea integrală a plângerilor înregistrate sub nr. x din 28.08.2017, respingând în rest cererea, ca neîntemeiată.

În conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 667/2001, în vigoare la data sesizării instanţei, "împotriva oricărei decizii emise de autoritatea de supraveghere în temeiul dispoziţiilor prezentei legi operatorul sau persoana vizată poate formula contestaţie în termen de 15 zile de la comunicare, sub sancţiunea decăderii, la instanţa de contencios administrativ competentă. Cererea se judecă de urgenţă, cu citarea părţilor. Soluţia este definitivă şi irevocabilă."

În conformitate cu dispoziţiile art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

C. proc. civ. reglementează căile de atac ordinare şi extraordinare care pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti, în cuprinsul art. 457 alin. (1) din acelaşi cod statuându-se că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

În cazul dedus judecăţii legea specială aplicabilă (Legea nr. 667/2001) prevede faptul că hotărârea instanţei de fond este definitivă.

Înalta Curte reţine că în conformitate cu prevederile art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., hotărârile definitive nu sunt susceptibile de a fi atacate cu apel/recurs, textul de lege arătat definind noţiunea de hotărâri definitive, ca fiind "hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".

Instanţa de control judiciar constată că recurenta nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinţei recurate, pentru că aceasta a fost îndreptată împotriva unei hotărâri definitive, hotărâre care nu face parte din categoria celor supuse recursului.

Sentinţa recurată nu poate fi atacată cu recurs în temeiul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, această lege reprezentând dreptul comun în materie, iar Legea nr. 677/2001 reprezintă legea specială, care se aplică cu prioritate faţă de dreptul comun ori de câte ori o asemenea normă intervine.

Astfel, văzând dispoziţiile art. 634 din C. proc. civ., care definesc noţiunea de hotărâre definitivă, dar şi pe cele ale art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., care enumeră categoriile de hotărâri împotriva cărora se poate promova calea de atac a recursului, şi constatând că hotărârea atacată în cauza de faţă nu poate fi atacată cu recurs, Înalta Curte va respinge calea de atac exercitată în cauză, ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal împotriva sentinţei civile nr. 1860 din 18 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 ianuarie 2021.