Revizure petition annulled for failure to pay mandatory judicial stamp duty despite regularization orders
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as procedurally barred for lack of payment, thereby upholding the Court of Appeal’s decision which had previously dismissed the underlying revizure petition on grounds of peremption. The dispute involved a civil petition challenging a final administrative ruling that had annulled a prior request for re-examination, but the appeal was filed without evidence of judicial stamp duty payment, despite the court’s prior regularization order and the rejection of the appellant's request for a review of the fee calculation. Relying on the mandatory nature of the stamp duty under the Romanian Code of Civil Procedure and the Government Emergency Ordinance on Judicial Fees, the court invoked the exception of non-payment ex officio, determining that the failure to attach proof of payment constituted a ground for nullity, resulting in the annulment of the appeal itself.
Legislator headnote
AI generatedart. 499 C. proc. civ, articolul 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 493 C. proc. civ, art. 201 din C. proc. civ, art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013; Revizure petition annulled for failure to pay mandatory judicial stamp duty despite regularization orders: Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului, din data de 25 mai 2021, s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 8.02.2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 8 februarie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 21.02.2018, sub nr. x/2020, în urma transmiterii ei pe cale administrativă de către Consiliul Superior al Magistraturii (căruia i-a fost adresată iniţial), revizuentul A. a arătat că înţelege să atace, prin prisma dispoziţiilor art. 1 alin. (4), art. 21 şi art. 52 alin. (1) din Constituţia României, cu recurs/revizuire/contestaţie în anulare încheierea de şedinţă din data de 17.01.2018, definitivă, pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a anulat cererea de reexaminare formulată de reclamantul A. împotriva încheierii din 12.09.2017 (prin care i s-a anulat. cererea de chemare în judecată formulată), pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, ca netimbrată. A solicitat, totodată, ca semnatarul comunicării încheierii atacate în prezenta cauză să-i plătească suma de 100.000 euro.
Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 304 pronunţată în data de 3.09.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - VECHE, a admis excepţia de perimare şi a constatat perimată cererea de revizuire formulată de revizuentul A., împotriva încheierii de şedinţă din data de 17.01.2018 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatele B., SEF SERVICIU-SERVICIU PROFESII JURIDICE CONEXE şi C., MINISTRU INTERIMAR AL JUSTIŢIEI.
Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 304 pronunţată la data de 3.09.2020 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal - veche a formulat recurs revizuentul A., fără a încadra criticile sale în unul sau mai multe din cazurile de casare prevăzute strict şi limitativ la articolul 488 alin. (1) C. proc. civ.
Apărările formulate în cauză
Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, în cadrul căreia a solicitat respingerea recursului, ca tardiv formulat.
Răspunsul la întâmpinare
Recurentul - revizuent a depus Răspuns la întâmpinarea Ministerului Justiţiei.
Procedura de soluţionare a recursului
Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.
Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului, din data de 25 mai 2021, s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 8.02.2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
În cadrul procedurii de regularizare, urmare a rezoluţiei completului învestit cu soluţionarea dosarului, din data de 04.03.2021, a fost citat recurentul-revizuent cu menţiunea de a achita taxa de timbru în cuantum de 100 de RON, Adresa emisă de instanţă, cu această menţiune, la data de 04 martie 2021 fiind depusă la cutia poştală a părţii la data de 05.03.2021, conform Procesului-verbal de înmânare, ataşat la dosar.
Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru recurentul - revizuent A. a formulat cerere de reexaminare, conform art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, aceasta formând obiectul dosarului asociat nr. x/2018, înregistrat pe rolul altui complet de judecată, respectiv completul nr. 2.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 21 aprilie 2021, instanţa legal învestită cu cererea de reexaminare, a respins cererea formulată de petentul - recurent A., ca fiind tardivă.
Pentru termenul de faţă s-a revenit cu citarea recurentului - revizuent cu menţiunea de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON, atât în data de 23.11.2021 (fila x), cât şi în data de 04.01.2022 (fila x) fără ca partea să se conformeze şi să-şi îndeplinească obligaţia de a timbra recursul conform art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013.
Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.
Înalta Curte va analiza cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia netimbrării recursului, invocată din oficiu, având legătură cu legala învestire a instanţei cu prezenta cale de atac, constatând neîndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii, întrucât cererea de recurs nu a fost timbrată.
Verificând actele şi lucrările dosarului sub acest aspect, reţine Înalta Curte că, deşi prin cererea de recurs recurentul- revizuent nu a încadrat criticile sale în unul sau mai multe din cazurile de casare prevăzute strict şi limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., lecturându-se cererea de recurs, s-au regăsit critici ce ar putea fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pentru care legiuitorul, prin art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit cuantumul acestei taxe la suma de 100 RON, astfel:
"(2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON."
Înalta Curte reţine deopotrivă şi dispoziţiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 ce prevăd că " taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat".
Cum recurentul - revizuent nu a ataşat la cererea de recurs " dovada achitării taxei de timbru, conform legii", astfel cum impun şi dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., în cadrul procedurii de regularizare a fost citat recurentul - revizuent cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru, Adresa cu această menţiune fiind primită de recurent la data de 23 noiembrie 2021, conform Dovezii de înmânare, ataşată la dosar.
Reţine astfel Înalta Curte că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice.
Totodată, potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei", iar art. 32 din acelaşi act normativ prevede că "taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege".
De asemenea, potrivit art. 197 C. proc. civ. "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii."
Deopotrivă, instanţa de control judiciar are în vedere şi dispoziţiile art. 494 din C. proc. civ., conform cărora " Dispoziţiilor de procedură privind judecata în primă instanţă şi în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta acţiune."
Se reţine astfel că actele normative referitoare la taxele de timbru interzic, prin norme imperative, soluţionarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plăţii taxelor de timbru corespunzătoare.
În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii.
Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., menţiunea prevăzută la alin. (2) al aceluiaşi articol este prevăzută sub sancţiunea nulităţii: "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. Dispoziţiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) şi ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile".
Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs nu este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, iar la dosar nu a fost depusă, de către recurentul - revizuent, o cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, astfel cum permit dispoziţiile art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, cererea de reexaminare formulată de această parte împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, fiind respinsă, ca tardivă, de instanţa legal învestită, conform art. 39 alin. (2) din acelaşi act normativ, prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 21 aprilie 2021, pronunţată în dosarul asociat nr. x/2018, ataşat la dosarul de faţă.
Astfel, observând că, în speţă, recursul nu a fost timbrat anticipat, astfel cum impun dispoziţiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru şi art. 486 alin. (2) C. proc. civ., observând, deopotrivă, că recurentul- revizuent a fost legal citat, inclusiv pentru acest termen de judecată cu menţiunea de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru, fără ca acesta să se conformeze însă dispoziţiilor date de instanţă, şi că, în cauză, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligaţia timbrării, Înalta Curte, dând eficienţă dispoziţiilor textelor de lege evocate mai sus, admiţând excepţia netimbrării recursului, invocată din oficiu va anula recursul formulat de recurentul- revizuent A., ca netimbrat, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 486 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., admiţând excepţia netimbrării recursului, invocată din oficiu, va anula recursul formulat de recurentul-revizuent A., ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul formulat de revizuentul A. împotriva sentinţei civile nr. 304 din 3 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal-veche, ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 februarie 2022.