Scope of incompatibility between public office and private professional activity under Romanian public office law

Şedinţa publică din data de 03 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 11 aprilie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat anularea, în integralitate, a Raportului de evaluare nr. x/27.03.2019, emis de pârâtă, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 287 din 08 iulie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a anulat Raportul de evaluare nr. x/27.03.2019, întocmit de pârâta ANI şi a obligat pârâta la 3000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 287 din 08 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

Recurenta-pârâtă a învederat, în esenţă, că hotărârea atacată a fost pronunţată cu greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, coroborate cu cele ale art. 45 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.

Recurenta-pârâtă a reiterat succint situaţia de fapt concluzionând că, în cauză, raportat la norma legală incidentă, se reţine starea de incompatibilitate, având în vedere faptul că un funcţionar public desfăşoară, în sectorul privat, o activitate care este în acelaşi domeniu de activitate ca şi funcţia publică, domeniul privat în care îşi desfăşoară activitatea intimata fiind cel puţin în legătură indirectă cu atribuţiile fişei postului de funcţionar public.

Astfel, există legătură indirectă între atribuţiile exercitate de intimată în calitatea sa de funcţionar public, respectiv ofiţer specialist psiholog şi activitatea desfăşurată în sfera privată în calitate de psiholog, ambele profesii aparţinând aceluiaşi domeniu şi implicând, deopotrivă, aceaşi pregătire profesională, precum şi aplicarea, respectiv punerea în practică a aceloraşi cunoştiinţe şi competenţe profesionale.

Nu în ultimul rând, recurenta-pârâtă a susţinut că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că raportul de evaluare nu este motivat şi că nu a fost analizat punctul de vedere exprimat de intimata-reclamantă, în condiţiile în care, în acord cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, inspectorul de integritate a analizat punctul de vedere depus de intimata-reclamantă, iar în urma analizării acestuia, precum şi a documentelor primite în cadrul procedurii de evaluare, a concluzionat că intimata-reclamantă a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, în speţă starea de incompatibilitate rezultând ope legis, simpla deţinere a celor două calităţi fiind suficientă pentru reţinerea stării de incompatibilitate.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 16 decembrie 2019, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, precum şi obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, reiterând, în esenţă, apărările formulate şi în faţa instanţei de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Integritate este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, prin Raportul de evaluare nr. x/27.03.2019, întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, s-a reţinut că, începând cu data de 11 iunie 2014, reclamanta exercită simultan cu funcţia publică cu statut special - poliţist psiholog în cadrul ITPF Timişoara - şi funcţia de psiholog în cadrul Cabinetului Individual de Psihologie B.. S-a apreciat că atribuţiile exercitate ca funcţionar public cu statut special, potrivit fişei postului din data de 12 octombrie 2014, sunt în legătură directă sau indirectă cu funcţia de psiholog exercitată simultan în cadrul Cabinetului Individual de Prihologie B. începând cu data de 11 iunie 2014, reclamanta încălcând astfel prevederile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 45 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu cererea reclamantei de anulare a Raportului de evaluare nr. x/27.03.2019, întocmit de Agenţia Naţională de Integritate.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă, pârâta reiterând aspecte prezentate în faţa primei instanţe, sub formă de critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Recurenta-pârâtă a susţinut că prima instanţă a dat o interpretare greşită dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, având în vedere faptul că intimata-reclamantă, deşi deţine calitatea de funcţionar public cu statut special, a desfăşurat activitate în domeniul privat în acelaşi domeniu de activitate, existând cel puţin o legătură indirectă între atribuţiile fişei postului de funcţionar public şi cele din domeniul privat. Ca atare, greşit a reţinut prima instanţă că activitatea intimatei-reclamante se desfăşoară în limitele unor competenţe diferite şi se adresează unor beneficiari diferiţi, în condiţiile în care, atât în sfera publică cât şi în cea privată a activat în baza pregătirii sale profesionale iniţiale ca psiholog.

Contar acestor susţineri, Înalta Curte apreciază că din perspectiva incompatibilităţilor reglementate prin dispoziţiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 nu prezintă relevanţă faptul că persoana în cauză desfăşoară activităţi în virtutea aceleiaşi pregătiri profesionale, activităţi/servicii de psihologie, ceea ce trebuia demonstrat de către recurentă, prin metoda comparaţiei, este dacă, între atribuţiile din fişa postului de funcţionar public şi activitate din sfera privată există o legătură directă sau indirectă.

Ca regulă generală, în conformitate cu dispoziţiile art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care acesta a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică.

Ca regulă specială, prin alin. (3) şi (4) ale aceluiaşi articol sunt instituite cazuri de incompatibilitate ale funcţionarilor publici în sfera privată, care vizează situaţiile în care au desfăşurat acte de monitorizare şi control cu privire la societăţi comerciale sau alte unităţi cu scop lucrativ, şi stabilesc interdicţia de a fi mandatari ai unor persoane în ceea ce priveşte efectuarea unor acte în legătură cu funcţia publică pe care o exercită.

Ceea ce rezultă din instituirea acestor din urmă cazuri de incompatibilităţi, este că ele au drept scop prevenirea creării unor interferenţe între interesul public şi drepturile şi interesele particularilor, care ar putea aduce atingere principiilor care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice, statuate prin art. 71 din Legea nr. 161/2003, şi anume: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public.

Prin urmare, într-o interpretare sistematică, sintagma "alte domenii de activitate din sectorul privat care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate" prevăzută de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 61/2003, nu poate fi înţeleasă în sensul că interzice de plano desfăşurarea unor activităţi corespunzătoare pregătirii profesionale valorificate în cadrul funcţiei publice (spre exemplu servicii de consiliere psihologică), decât în măsura în care această activitate ar putea afecta îndeplinirea funcţiei cu respectarea principiilor statuate de art. 71 din Legea nr. 161/2003 sau să interfereze cu actele pe care acesta le îndeplineşte în virtutea funcţiei sale.

În concluzie, contrar susţinerilor recurentei-pârâte privind motivarea raportului de evaluare contestat în cauză, dacă Agenţia Naţională de Integritate a apreciat că activitatea desfăşurată de intimata-reclamantă în cadrul Cabinetului Individual de Psihologie are legătură directă sau indirectă cu atribuţiile îndeplinite de aceasta în calitate de ofiţer de poliţie - ofiţer psiholog, trebuia să indice în cuprinsul raportului de evaluare în mod concret în ce a constat această legătură prin prisma atribuţiilor stabilite în fişa postului.

Aceasta a fost, de altfel, şi opinia exprimată de Agenţia Naţională de Integritate prin adresa emisă sub nr. x/17.04.2014, ca răspuns într-o cauză similară, semnată de preşedintele agenţiei, domnul C., care, la solicitarea unei colege a reclamantei, a comunicat că "exercitarea concomitentă a funcţiei publice cu statut special de ofiţer psiholog şi a activităţilor de psihologie într-un cabinet de psihologie propriu nu generează o situaţie de incompatibilitate, în condiţiile în care în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului publicc cu statut special, prevăzute de fişa postului, nu figurează activităţile specifice exercitate de acesta ca psiholog în cadrul unui cabinet de psihologie".

În aceeaşi ordine de idei, trebuie observat că, din perspectiva prevederilor art. 45 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, care stabilesc interdicţia ca poliţistul să deţină orice altă funcţie publică sau privată pentru care este retribuit, cu excepţia funcţiilor didactice din cadrul unităţilor de învăţământ, a activităţilor de cercetare ştiinţifică şi creaţie literară, Agenţia Naţională de Integritate a apreciat că este de competenţa conducerii instituţiei faţă de care intimata-reclamantă se află în raporturi de serviciu să se pronunţe dacă activitatea desfăşurată în cadrul cabinetului individual se încadrează în activităţile permise sau interzise.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că starea de incompabilitate reţinută în sarcina intimatei-reclamante trebuia analizată prin interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 cu dispoziţiile art. 45 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, numai dacă, prin starea de fapt stabilită în urma evaluării s-ar fi stabilit că intimata-reclamantă nu a solicitat şi nu a obţinut acordul conducerii intituţiei, fapt ce nu s-a susţinut în cauză.

În acest context, în mod judicios a reţinut prima instanţă că reclamanta a dat dovadă de bună credinţă, întrucât a întreprins toate demersurile legale şi a urmat procedura internă a instituţiei cu care are raport de serviciu, în scopul obţinerii aprobărilor necesare desfăşurării activităţii din cabinetul privat fără a aduce vreo atingere activităţii aferente funcţiei publice .

Nu în ultimul rând, Înalta Curte validează concluzia primei instanţe potrivit căreia nu poate fi reţinută existenţa unei legături directe sau indirecte între atribuţiile exercitate de intimata-reclamantă ca funcţionar public cu statut special şi atribuţiile exercitate în calitate de angajat în mediu privat, în sensul art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, pentru a se constata starea de incompatibilitate, în condiţiile în care activitatea reclamantei în cadrul IPTF Timişoara şi în cadrul CIP B. se desfăşoară în limitele unor competenţe diferite şi se adresează unor beneficiari diferiţi.

În acest sens prima instanţă a administrat un amplu probatoriu din care rezultă fără echivoc că intimata-reclamantă realizează în mediul privat activităţi corespunzătoare specialităţii "psihologia transporturilor" (cod COR 263405), conform adeverinţei emise de Cabinetul Individual de Psihologie B. şi fişei de post nr. 7/01.08.2014, iar în cadrul ITPF Timişoara, realizează activităţi corespunzătoare specialităţii "psihologia aplicată în domeniul securităţii naţionale" (cod COR 263409) şi "psihologie clinică" (cod COR 263401), astfel cum reiese din cuprinsul adreselor nr. x din 09.05.2017, nr. x din 09.05.2017 şi fişelor de post nr. x din 01.04.2014, nr. x din 23.10.2014, nr. x din 02.02.2016, nr. x din 27.12.2016, nr. x din 13.01.2018 .

Totodată, desfăşurarea serviciilor de psihologie de către intimata-reclamantă în cadrul ITPF Timişoara se realizează având ca beneficiar exclusiv Ministerul Afacerilor Interne şi categoriile de personal enunţate la art. 25 din OMAI nr. 23/2015, pe când în cadrul Cabinetului Individual de Psihologie B., beneficiari ai serviciilor de psihologie în specialitatea "psihologia transporturilor" sunt strict persoane fizice civile, angajaţi ai unor societăţi civile de transporturi.

În fine, Înalta Curte apreciază că deciziile invocate cu titlu de practică judiciară de recurenta-pârâtă, nu îşi găsesc aplicabilitate în cauza de faţă, constatându-se că situaţiile premisă sunt diferite. Aşa cum s-a arătat anterior, în speţă, nu poate fi reţinută existenţa unei legături directe sau indirecte între atribuţiile exercitate de intimata-reclamantă ca funcţionar public cu statut special şi atribuţiile exercitate în calitate de angajat în mediu privat, în sensul art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, pentru a se constata starea de incompatibilitate, în condiţiile în care activitatea reclamantei în cadrul IPTF Timişoara şi în cadrul CIP B. se desfăşoară în limitele unor competenţe diferite şi se adresează unor beneficiari diferiţi.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca nefondat.

În condiţiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate la plata către intimata-reclamantă A. a sumei de 2.000 RON, reprezentând onorariul avocaţial, astfel cum a fost dovedit cu chitanţa de la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 287 din 08 iulie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate la plata către intimata-reclamantă A. a sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 februarie 2022.