Absence of legitimate interest in annulling internal notarial union decisions under administrative litigation law

Şedinţa publică din data de 03 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bihor la data de 18 decembrie 2018, sub nr. de dosar x/2018, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C., Consiliul Uniunii Notarilor Publici, Camera Notarilor Publici Oradea şi Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza, au solicitat obligarea pârâţilor să prezinte hotărârea Consiliului Uniunii Notarilor Publici nr. 47/2003, respectiv hotărârea nr. 5/2018, să se constate că pârâtul C., fiind membru al Consiliului Uniunii, este incompatibil cu funcţia de şef al corpului de control al Uniunii Notarilor Publici şi, pe cale de consecinţă, să restituie sumele încasate în această calitate pe ultimii cinci ani, să fie obligaţi pârâţii C. şi Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza să predea lucrarea de doctorat cu titlul "Prevenirea şi combaterea infracţionalităţii în domeniul notarial, de cadastru şi publicitate imobiliară", în format digital, pe cheltuiala reclamanţilor, cu cheltuieli de judecată.

La data de 17 aprilie 2019 reclamanţii au depus o cerere adiţională modificatoare prin care au solicitat ca instanţa să dispună şi anularea hotărârilor Consiliului Uniunii Notarilor Publici nr. 47/2013, respectiv nr. 5/2018.

Reclamanţii au depus la dosar răspunsuri la întâmpinările depuse de către pârâţi, iar printr-o cerere adiţională intitulată "Răspuns la întâmpinare", au arătat că îşi susţin acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta D. şi nu în contradictoriu cu pârâta Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România.

Prin sentinţa civilă nr. 443/23.05.2019 a Tribunalului Bihor, pronunţată în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a tribunalului şi a fost declinată competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Oradea, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanţe sub acelaşi număr.

Prin încheierea de şedinţă din data de 26 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepţia litispendenţei invocată în respectivul dosar de pârâta D. şi a fost trimis respectivul dosar la prezentul dosar, constatându-se că între cele două dosare există identitate de părţi, obiect şi cauză.

Prin cererea de renunţare la judecată înregistrată la dosarul cauzei în data de 20 iunie 2019 reclamanţii au arătat că înţeleg să renunţe la capătul de cerere privind anularea art. 2 alin. (2) pct. b, art. 7 pct. 5 şi 6 din Hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România.

Prin încheierea de şedinţă din data de 26 iunie 2019 instanţa a constatat că pârâtul Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România nu mai are calitatea de parte în dosar şi prin aceeaşi încheiere de şedinţă s-au clarificat capetele de cerere ale acţiunii raportat la voinţa părţilor astfel cum a fost aceasta exprimată în respectiva şedinţă de judecată şi prin cererile adiţionale formulate.

La termenul din data de 2 octombrie 2019 instanţa a dispus disjungerea capătului de cerere privind obligarea pârâţilor Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" şi C. la predarea lucrării de doctorat şi formarea unui nou dosar.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 151/CA/2019 - P.I. din 16 octombrie 2019, Curtea de Apel Oradea, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile în ceea ce priveşte petitul privind constatarea nulităţii hotărârii Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici nr. 5/2018, invocată de pârâţii D. şi C. şi a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind constatarea nulităţii hotărârii Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici nr. 5/2018, formulat de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii D. şi C. şi Camera Notarilor Publici Oradea;

- a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind constatarea stării de incompatibilitate a pârâtului C. cu privire la ocuparea funcţiei de şef al corpului de control al pârâtei D., invocată din oficiu şi a respins ca inadmisibil petitul privind constatarea stării de incompatibilitate a pârâtului C. cu privire la ocuparea funcţiei de şef al corpului de control al pârâtei D., formulat de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii D. şi C. şi Camera Notarilor Publici Oradea;

- a admis excepţia inadmisibilităţii petitelor privind obligarea pârâtului C. la restituirea sumei de 95.000 RON şi a sumei de 5.000 RON precum şi referitor la eliberarea din funcţie a pârâtului C., invocată de pârâţi şi a respins ca inadmisibile capetele de cerere privind obligarea pârâtului C. la restituirea sumei de 95.000 RON şi a sumei de 5.000 RON, precum şi referitor la eliberarea din funcţie a pârâtului C., formulate de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii D. şi C. şi Camera Notarilor Publici Oradea;

- a obligat pe reclamanţi, în solidar, la plata către pârâta Camera Notarilor Publici Oradea a sumei totale de 7.140 RON reprezentând cheltuieli de judecată şi la plata către pârâta D. a sumei totale de 17.694 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 151/CA/2019 - P.I. din 16 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii B. şi A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, cu consecinţa respingerii excepţiilor şi trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Recurenţii-reclamanţi au învederat, în esenţă, că în ceea ce priveşte capătul de cerere privind constatarea nulităţii hotărârii Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici nr. 5/2018, instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 întrucât nu a ţinut cont de faptul că împotriva actelor administrative ce nu mai pot fi revocate nu este obligatorie procedura prealabilă.

Referitor la capetele de cerere privind constatarea stării de incompatibilitate a pârâtului C. cu privire la ocuparea funcţiei de şef al corpului de control al pârâtei D., privind obligarea pârâtului C. la restituirea sumei de 95.000 RON şi a sumei de 5.000 RON, precum şi referitor la eliberarea din funcţie a pârâtului C., recurenţii-reclamanţi au reiterat, în esenţă, situaţia de fapt prezentată în faţa instanţei de fond, exprimându-şi nemulţumirea cu privire la membrii Consiliului Uniunii Notarilor Publici şi a modului în care sunt numiţi membrii în corpurile de control şi în consiliul de administraţie al Casei de pensii.

Totodată, au enunţat textele de lege incidente, respectiv art. 6, 11 şi 17 din Statutul Notarilor Publici, art. 52, 55, 56, 65, 74, 75 din Legea notarilor publici, art. 85, 168 şi 172 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici, precum şi art. 70, 71, 79 alin. (1) lit. a) şi c), 94 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi c) şi art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Nu în ultimul rând, pe fondul cauzei, au arătat că drepturile şi interesele le-au fost încălcate prin exercitarea în mod abuziv de către intimaţii-pârâţi a funcţiei de control, încălcarea secretului profesional cu clienţii şi prin încălcarea dreptului acestora de a avea acces la organizarea administrativă la nivelul camerelor şi uniunii, respectiv prin încălcarea prevederilor art. 64 şi art. 66 din Legea notarilor publici.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 13 noiembrie 2019, intimaţii-pârâţi D. şi C. au solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond, ca fiind temeinică şi legală, precum şi obligarea recurenţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 31 decembrie 2019, intimata-pârâtă Camera Notarilor Publici Oradea a invocat, în principal, excepţia de nulitate a recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi neîntemeiat, precum şi obligarea recurenţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări şi raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

Cu titlu preliminar, în ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte reţine că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părţilor.

Astfel, deşi există formal o declaraţie de recurs, nu se indică explicit, raportat la textele invocate - art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate din perspectiva soluţiei pronunţate de prima instanţă privind admiterea excepţiei inadmisibilităţii petitelor referitoare la constatarea stării de incompatibilitate a pârâtului C. cu privire la ocuparea funcţiei de şef al corpului de control al pârâtei D., privind obligarea pârâtului C. la restituirea sumei de 95.000 RON şi a sumei de 5.000 RON, precum şi referitor la eliberarea din funcţie a pârâtului C., analiza de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond fiind astfel imposibil de realizat din această perspectivă.

Or, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declaraţia scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurenţii-reclamanţi prezintă situaţia de fapt şi preiau aceleaşi texte legale incidente raportului juridic de drept material invocate în apărările formulate în faţa instanţei de fond, fără însă să evidenţieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în unul din motivele limitativ şi expres prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., chiar dacă această normă a fost invocată expres de recurenţi.

Aşa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenţei actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere la apărările de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunţării hotărârii atacate, ele reprezintă poziţia părţii faţă de drepturile şi obligaţiile în discuţie, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunţată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale şi la prezentarea circumstanţelor factuale ale cauzei, ci condiţia legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor şi raţionamentelor pe care se bazează.

În acest context, deşi aşa cum s-a relevat mai sus, recurenţii-reclamanţi au indicat expres art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. din perspectiva încălcării regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, precum şi a textelor de lege de drept material incidente în cauză, se reţine că niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată şi dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul împotriva soluţiei pronunţate de prima instanţă privind admiterea excepţiei inadmisibilităţii petitelor referitoare la constatarea stării de incompatibilitate a pârâtului C. cu privire la ocuparea funcţiei de şef al corpului de control al pârâtei D., privind obligarea pârâtului C. la restituirea sumei de 95.000 RON şi a sumei de 5.000 RON, precum şi referitor la eliberarea din funcţie a pârâtului C., să poată fi încadrat în textele de lege menţionate.

Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greşeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt şi critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Cu toate acestea, instanţa de control judiciar constată că referitor la soluţia instanţei de fond privind admiterea excepţiei neîndeplinirii procedurii prealabile în ceea ce priveşte petitul privind constatarea nulităţii hotărârii Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici nr. 5/2018 şi respingerea ca inadmisibil a acestui capăt de cerere, recurenţii-reclamanţi au formulat critici care pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv greşita aplicare de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004.

În consecinţă, având în vedere că soluţia asupra excepţiei nulităţii recursului declarat împotriva soluţiei pronunţate de prima instanţă privind admiterea excepţiei inadmisibilităţii petitelor referitoare la constatarea stării de incompatibilitate a pârâtului C. cu privire la ocuparea funcţiei de şef al corpului de control al pârâtei D., privind obligarea pârâtului C. la restituirea sumei de 95.000 RON şi a sumei de 5.000 RON, precum şi referitor la eliberarea din funcţie a pârâtului C. nu ar conduce la anularea integrală a căii de atac, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului, urmând ca analizarea sentinţei recurate să se efectueze exclusiv în raport de criticile formulate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu privire la soluţia instanţei de fond privind admiterea excepţiei neîndeplinirii procedurii prealabile în ceea ce priveşte petitul privind constatarea nulităţii hotărârii Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici nr. 5/2018 şi respingerea ca inadmisibil a acestui capăt de cerere.

În ceea ce priveşte petitul privind constatarea nulităţii hotărârii Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici nr. 5/2018, se reţine că prin această hotărâre, emisă în data de 19 ianuarie 2018, a fost modificat art. 2 alin. (2) lit. b) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Corpului de Control al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, aprobat prin Hotărârea Consiliului Uniunii nr. 47/27.06.2013, în sensul că este împuternicit al Consiliului Uniunii, ca entitate de control, Şeful Corpului de Control, atribuţie îndeplinită de unul dintre Vicepreşedinţii Uniunii, desemnat de către Consiliul Uniunii.

Instanţa de control judiciar are în vedere că, într-adevăr, în raport de prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 şi în condiţiile în care această hotărâre a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, contrar celor reţinute de judecătorul fondului, nu era obligatorie parcurgerea procedurii prealabile, însă constată că solicitarea reclamanţilor de anulare a hotărârii Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici nr. 5/2018 este oricum inadmisibilă din perspectiva lipsei de interes, întrucât nu le este încălcat niciun drept prin emiterea acestei hotărâri, reclamanţii neindicând o vătămare concretă suferită în urma emiterii hotărârii a cărei anulare o solicită şi care de altfel nici nu le era adresată, prin aceasta fiind operată o modificare în ceea ce priveşte atribuţia de exercitare a controlului profesional-administrativ de către unul dintre Vicepreşedinţii Uniunii, în calitate de Şef al Corpului de Control al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, funcţie pe care niciunul dintre reclamanţi nu o îndeplineşte.

Înalta Curte aminteşte că o persoană fizică se poate adresa instanţei de contencios administrativ dacă o autoritate sau o instituţie publică aduce atingere unui drept subiectiv sau unui interes legitim. Trebuie însă, ca dreptul subiectiv sau interesul legitim să fie vătămat în cadrul unui raport de drept public, respectiv de drept administrativ. De asemenea, noţiunea de interes legitim ce poate fi ocrotit pe calea contenciosului administrativ diferă, în conţinut, de noţiunea de interes în sensul de condiţie de admisibilitate a acţiunii în dreptul procesual civil, deoarece, într-un litigiu administrativ, existenţa unei vătămări aduse unui drept sau interes legitim se dovedeşte pe baza probelor administrate, fiind o problemă de fond.

Reclamanţii trebuiau să justifice în ceea ce îi priveşte interesul de a promova acţiunea, cu îndeplinirea cumulativă a exigenţelor acestui element necesar al dreptului la acţiune, respectiv să fie legitim, să fie personal şi direct, să fie născut şi actual. Folosul practic urmărit prin declanşarea procedurii judiciare trebuie să aparţină celui care recurge la acţiune, nefiindu-i îngăduit unei persoane, cu excepţia situaţiilor în care legiuitorul recunoaşte expres legitimarea procesuală activă altor persoane decât titularului dreptului, să apere interesul altei persoane ori interesul colectiv, apărarea colectivităţii fiind recunoscută unor organe ale statului sau unor organisme de specialitate. Interesul este actual dacă, în situaţia în care o persoană nu ar recurge la acţiunea în justiţie, la momentul respectiv, s-ar expune, prin aceasta, unui prejudiciu. Un interes eventual nu poate fi luat în considerare.

Or, în speţă, recurenţii-reclamanţi nu au justificat o vătămare concretă rezultată din încălcarea unor drepturi ori interese legitime prin emiterea hotărârii Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici nr. 5/2018.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine că din întreaga reglementare a materiei contenciosului administrativ rezultă că legiuitorul a instituit două tipuri de contencios administrativ, unul obiectiv, necondiţionat de vătămarea vreunui drept subiectiv al titularului acţiunii în contencios administrativ şi unul subiectiv, condiţionat de o astfel de vătămare.

Se constată că cel de-al doilea tip de contencios administrativ reprezintă regula, contenciosul obiectiv reprezentând excepţia recunoscută numai în cazul unor subiecte de drept expres determinate de legiuitor cum ar fi prefecţii ori Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

În speţă, reclamanţii nu fac parte din categoria persoanelor cărora legiuitorul le-a recunoscut posibilitatea de a acţiona în interes general, dar nici nu dovedesc o vătămare concretă suferită ca urmare a emiterii hotărârii Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici nr. 5/2018, în condiţiile în care din punct de vedere al conţinutului şi al intenţiei legislative, hotărârea contestată nu reprezintă sau nu poate reprezenta o chestiune prejudiciabilă pentru recurenţii-reclamanţi, întrucât, aşa cum s-a reţinut şi în precedent, această hotărâre doar operează o modificare în ceea ce priveşte atribuţia de exercitare a controlului profesional-administrativ de către unul dintre Vicepreşedinţii Uniunii, în calitate de Şef al Corpului de Control al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, astfel că solicitarea lor de anulare a acestei hotărâri este inadmisibilă din acest punct de vedere.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului şi va respinge recursul declarat de reclamanţii B. şi A., ca nefondat.

În condiţiile art. 453 C. proc. civ., cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenţii-reclamanţi la plata către intimata-pârâtă D. a sumei de 5.000 RON, precum şi la plata către intimata-pârâtă Camera Notarilor Publici Oradea a sumei de 5.000 RON, reprezentând onorariile avocaţiale reduse, astfel cum au fost dovedite cu facturile şi dovezile de plată de la filele x, respectiv dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 151/CA/2019 - P.I. din 16 octombrie 2019 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenţii-reclamanţi la plata către intimata-pârâtă D. a sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., republicat.

Obligă recurenţii-reclamanţi la plata către intimata-pârâtă Camera Notarilor Publici Oradea a sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., republicat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 februarie 2022.