Solidary fiscal liability decision inadmissible without prior administrative complaint under Fiscal Procedure Code

Şedinţa publică din data de 03 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani la data de 04 iulie 2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Regională Generală a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani, a solicitat a se constata de către instanţă că nu datorează suma de 16.321.840 RON stabilită prin Decizia de atragere a răspunderii solidare nr. 72726 din 25 iulie 2013.

Prin sentinţa civilă nr. 341 din 13 septembrie 2019, Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Botoşani privind acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani şi a declinat cauza în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 25 septembrie 2019, sub acelaşi număr.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 83 din 21 octombrie 2019, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani şi a respins ca inadmisibilă acţiunea în contencios administrativ şi fiscal având ca obiect "acţiune în constatare" privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 83 din 21 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, să se constate că nu datorează suma de 16.321.840 RON stabilită prin Decizia de atragere a răspunderii solidare nr. 72726 din 25 iulie 2013 şi prin Decizia nr. 10403 din 20 august 2019.

Recurentul-reclamant a învederat că instanţa de fond a fost indusă în eroare de intimată atunci când a admis excepţia inadmisibilităţii întrucât prin Decizia nr. 10403 din 20 august 2019 s-a soluţionat plângerea prealabilă.

Recurentul-reclamant prezintă apoi o serie de elemente care ar demonstra abuzul intimatei, respectiv că prin Decizia de atragere a răspunderii solidare nr. 72726 din 25 iulie 2013, necomunicată către acesta s-a dispus obligarea sa la plata sumei de 16.321.840 RON.

Astfel, pârâta nu a îndeplinit procedura de a transmite actul la domiciliul reclamantului, ci a îndeplinit procedura prin afişare la sediul instituţiei, lucru care încalcă prevederile deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la măsura aleasă. La data întocmirii deciziei de răspundere solidară reclamantul nu era asociat şi nici administrator al societăţii B. S.R.L., iar de existenţa Deciziei nr. 72726 din 25 iulie 2013 a luat la cunoştinţă în data de 01 noiembrie 2019.

Totodată, a precizat că este înregistrat dosarul penal nr. x/2012 la DIICOT Deva, pentru administratorul C., iar suma consemnată în decizia de atragere a răspunderii solidare nu este certă, lichidă şi exigibilă.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 19 decembrie 2019, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, reiterând, în esenţă, apărările formulate în faţa primei instanţei.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, prin Decizia de atragere a răspunderii solidare nr. 72726 din 25 iulie 2013, s-a stabilit în sarcina recurentului-reclamant obligaţia de plată a sumei de 16.321.840 RON reprezentând impozit pe profit, accesorii aferente impozitului, TVA, accesorii aferente TVA, privind societatea B. S.R.L.

Recurentul-reclamant a învestit direct instanţa de judecată cu o acţiune în contencios administrativ având ca obiect exclusiv anularea Deciziei de atragere a răspunderii solidare nr. 72726 din 25 iulie 2013 deşi, chiar în cuprinsul deciziei atacate se stipulează la Capitolul 11 Dispoziţii finale că împotriva acesteia se poate face contestaţie la organul fiscal emitent, în conformitate cu prevederile art. 205 şi art. 207 din Ordonanţa nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 205 din Ordonanţa nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în vigoare la data de referinţă, "Împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii." [alin. (1)], iar conform art. 210 din acelaşi act normativ, "În soluţionarea contestaţiei, organul competent se pronunţă prin decizie sau dispoziţie, după caz." [alin. (1)].

De asemenea, potrivit art. 218 alin. (2) din Ordonanţa nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, "Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii".

Prin urmare, din economia dispoziţiilor legale menţionate rezultă că decizia de atragare a răspunderii solidare reprezintă un titlu de creanţă împotriva reclamantului A., care poate fi contestat pe cale administrativă, potrivit procedurii speciale instituite de Ordonanţa nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, iar după finalizarea acestei proceduri, numai decizia de soluţionare a contestaţiei poate fi atacată de contestatar la instanţa de contencios administrativ competentă, în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004.

Astfel, conform prevederilor legale menţionate, Ordonanţa nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală reglementează atât o procedură administrativă specială de contestare (art. 205 şi art. 210), cât şi procedura judiciară de urmat [art. 218 alin. (2)].

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor legale menţionate şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, poate forma obiectul acţiunii în contencios administrativ, decizia pronunţată în soluţionarea contestaţiei administrative formulate împotriva Deciziei de atragere a răspunderii solidare, iar nu, în mod direct, acest act administrativ fiscal.

Această interpretare este în acord cu principiul instituit de legiuitor în materia contenciosului administrativ şi fiscal, respectiv acela al obligativităţii parcurgerii procedurii prealabile, pentru a da posibilitatea organului emitent al actului să revină asupra acestuia. Prin urmare, acest principiu se aplică şi pentru actele administrativ-fiscale, procedura prealabilă fiind reglementată astfel în Titlul IX din Codul de procedură fiscală, care reprezintă sediul materiei în cauză.

Procedura administrativă prealabilă învestirii instanţei de judecată nu încalcă dreptul de acces liber la justiţie, deoarece instituie un mijloc de remediere a eventualei nelegalităţi a actului administrativ atacat, prin reexaminarea lui de către organul emitent al titlului de creanţă, care are posibilitatea de a-şi revoca actul, fapt ce permite persoanei vătămate să-şi ocrotească dreptul sau interesul legitim pe cale administrativă, evitând sesizarea instanţei de judecată.

În consecinţă, motivele de nelegalitate ale Deciziei de atragere a răspunderii solidare nr. 72726 din 25 iulie 2013, precum şi a celor privind respectarea normelor procedurale privind comunicarea acesteia, nu pot fi analizate decât în contextul cenzurării unei decizii de soluţionare a contestaţiei ce a analizat fondul raportului de drept fiscal.

În acest sens, instanţa de control judiciar reţine că, deşi prin cererea de recurs se solicită să se constate că nu datorează suma de 16.321.840 RON stabilită prin Decizia de atragere a răspunderii solidare nr. 72726 din 25 iulie 2013 şi prin Decizia nr. 10403 din 20 august 2019, în faţa instanţei de fond recurentul-reclamant a solicitat în mod exclusiv anularea Deciziei de atragere a răspunderii solidare nr. 72726 din 25 iulie 2013, inclusiv prin precizările înregistrate la dosarul instanţei de fond la data de 18 octombrie 2019 .

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 83 din 21 octombrie 2019 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 februarie 2022.