Proportional reduction of rent compensation for public officials based on non-exclusive use of leased housing

Şedinţa publică din data de 03 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 16 mai 2019 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, a solicitat anularea adresei nr. x din 29 martie 2019 şi a notei interne nr. x din 29 martie 2019, prin care i s-a respins cererea de acordare a compensaţiei lunare a chiriei, obligarea pârâtei la plata chiriei aferente apartamentului situat în municipiul Bucureşti, şos. x, conform contractului de închiriere nr x/28.02.2019, în sumă de 1.500 de RON/lunar începând cu data de 01 martie 2019 şi până la momentul la care nu va mai îndeplini condiţiile de acordare a chiriei şi emiterea deciziei corespunzătoare, iar în subsidiar, anularea în parte a celor două acte şi obligarea pârâtei la plata a jumătate din cuantumul chiriei, respectiv suma de 750 RON/lunar începând cu data de 01 martie 2019 până la momentul la care nu va mai îndeplini condiţiile de acordare a chiriei şi emiterea deciziei corespunzătoare, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 162 din 01 octombrie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, a anulat în parte adresa şi nota de fundamentare nr. x din 29 martie 2019, emisă de pârâtă, în ceea ce priveşte respingerea în totalitate a cererii reclamantului şi a obligat pe pârâtă să acorde reclamantului compensaţia lunară a chiriei în cuantum de 750 RON începând cu 01 martie 2019, respingând restul cererilor ca neîntemeiate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 162 din 01 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, în sensul anulării adresei nr. x din 29 martie 2019 şi a notei interne nr. x din 29 martie 2019, prin care i s-a respins cererea de acordare a compensaţiei lunare a chiriei şi obligarea pârâtei la plata chiriei aferente apartamentului situat în municipiul Bucureşti, şos. x, conform contractului de închiriere nr. x/28.02.2019, în sumă de 1.500 de RON/lunar începând cu data de 01 martie 2019 şi până la momentul la care nu va mai îndeplini condiţiile de acordare a chiriei şi emiterea deciziei corespunzătoare.

Recurentul-reclamant a apreciat că în mod neîntemeiat instanţa de fond a reţinut că deşi îndeplineşte toate condiţiile legale pentru acordarea compensaţiei lunare a chiriei, nu trebuie să primească decât jumătate din suma menţionată cu titlu de chirie în cuprinsul contractului, pe motiv că nu foloseşte în mod exclusiv apartamentul închiriat situat în Bucureşti, Şos. x.

A accepta această teză ar însemna ca, de fiecare dată când în locuinţa închiriată mai locuiesc şi alte persoane, fie ele rude sau chiar copii ai locatarului, acestea să fie obligate la plata chiriei corespunzătoare, iar suma ce trebuie acordată funcţionarului public cu statul special cu titlu de compensaţie lunară a chiriei să fie redusă proporţional cu numărul persoanelor care locuiesc în imobilul închiriat.

Recurentul-reclamant a învederat că soluţia pronunţată de instanţa de fond este contrară voinţei legiuitorului exprimată prin reglementarea cuprinsă în art. 40 din Legea 293/2004 (actual art. 111 din Legea nr. 145/2019), legiuitorul necondiţionând acordarea dreptului la acordarea chiriei de folosinţa exclusivă a unui imobil de către funcţionarul public cu statut special, acesta putând locui în locuinţa închiriată cu alte persoane fără ca acest aspect să conducă la reducerea sumei stabilită în contractul de chirie. În acelaşi sens, a arătat că la nivelul sistemului penitenciar sunt funcţionari publici cu statul special care locuiesc în imobilul închiriat cu alte persoane şi cu toate acestea primesc în integralitate suma menţionată în contractul de chirie.

Astfel, recurentul-reclamant a arătat că există două raporturi juridice, unul ce se naşte între acesta, în calitatea de funcţionar public cu statul special şi intimata Administraţia Naţională a Penitenciarelor căreia îi incumbă obligaţia de a-i asigura o locuinţă de serviciu în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea sau compensarea chiriei pentru o locuinţă în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea, raport juridic guvernat de prevederile art. 40 din Legea 293/2004 (actual art. 111 din Legea nr. 145/2019) şi Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1443/C/2008, şi un raport juridic între chiriaş şi proprietarul imobilului închiriat, raport juridic guvernat de prevederile art. 1777 şi următoarele din C. civ.. Atât timp cât îndeplineşte condiţiile prevăzute de OMJ 1443/C/2008 şi art. 40 din Legea 293/2004 (actual art. 111 din Legea nr. 145/2019) şi achită lunar suma de 1.500 de RON către proprietarul locuinţei închiriate, aspecte constatate şi de instanţa de fond, apreciază că intimata-pârâtă trebuie să îi achite întreaga suma stabilită cu titlu de chirie în contractul nr. x/28.02.2019, fiind exclusiv opţiunea sa de a permite ca alte persoane să locuiască în imobilul pe care l-a închiriat, acest aspect neafectând raporturile juridice ce se nasc între acesta şi intimată şi care sunt guvernate de OMJ 1443/C/2008 şi art. 40 din Legea 293/2004 (actual art. 111 din Legea nr. 145/2019) şi neputând conduce la reducerea sumei stabilită cu titlu de chirie pe care trebuie să o achite intimata.

Totodată, în ceea ce priveşte respingerea solicitării privind acordarea compensaţiei lunare a chiriei până la data la care nu va mai îndeplini condiţiile de acordare a acesteia, recurentul-reclamant a susţinut că se poate indica în cuprinsul actului administrativ această menţiune, prevederile art. 3 alin. (3) lit. a) din OMJ 1443/C/2008 neinterzicând acest aspect, fiind evident ca intimata are posibilitatea să verifice în orice moment dacă mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de legiuitor pentru compensarea lunară a chirie şi să procedeze în consecinţă.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 13 decembrie 2019, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii ca temeinice şi legale a sentinţei pronunţate de instanţa de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte are în vedere că recurentul-reclamant a formulat critici ce se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi va proceda la analiza recursului din această perspectivă.

Potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt şi a realizat o încadrare juridică adecvată, criticile referitoare la faptul că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 40 din Legea 293/2004 şi ale OMJ 1443/C/2008, fiind nefondate.

Astfel, între părţi se derulează raporturi de serviciu, recurentul-reclamant fiind funcţionar public cu statut special în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor - Direcţia Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar, ce are sediul în Bucureşti, fiind aplicabile prevederile speciale ale Legii nr. 293/2004.

Potrivit cărţii de identitate seria x nr. x, cu valabilitate până la 01 martie 2025, recurentul-reclamant are domiciliul în Municipiul Râmnicu Sărat, judeţul Buzău, iar la 27 februarie 2019, între acesta şi numita B., s-a încheiat contractul de închiriere nr. x, înregistrat sub nr. x/28.02.2019 la Serviciul Fiscal Municipal Râmnicu Sărat, cu o chirie lunară în valoare de 1.500 RON, după care A. şi-a stabilit reşedinţa în Municipiul Bucureşti, str. x, începând cu 01 martie 2019 până la 28 februarie 2020.

La data de 01 martie 2019 reclamantul a depus la instituţia pârâtă cererea x, prin care a solicitat să i se aprobe plata compensării chiriei lunare în conformitate cu Legea nr. 293/2004 şi OMJ 1443/C/2008, modificat prin OMJ 115/C/2010, ataşând copia actului de identitate, contractul de închiriere în original şi copie legalizată, declaraţia autentică, declaraţie olografă şi angajamentul, conform căruia se obligă să restituie integral şi necondiţionat sumele încasate fără temei legal cu titlul de compensare lunară a chiriei.

Direcţia Management Resurse Umane - Serviciul Evidenţă Personal din cadrul instituţiei pârâte a procedat la verificarea documentaţiei depuse de reclamant împreună cu cererea nr. x din 01 martie 2019, precum şi la adresa prevăzută în contractul de închiriere, a întocmit procesul-verbal cu acelaşi număr din 26 martie 2019, potrivit căruia în apartamentul închiriat din Bucureşti, str. x, locuieşte atât reclamantul cât şi proprietarul apartamentului, la avizierul pentru plata întreţinerii fiind trecute 2 persoane.

La data de 29 martie 2019 Direcţia Management Resurse Umane - Serviciul Evidenţă Personal a emis nota de fundamentare nr. x, prin care a propus respingerea solicitării reclamantului privind plata compensaţiei lunare a chiriei întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile legale, A. fiind încunoştiinţat de această soluţie prin adresa nr. x/29.03.2019, ce i-a fost comunicată personal la aceeaşi dată.

Reclamantul a formulat plângere prealabilă împotriva adresei nr. x/29.03.2019, care nu a fost soluţionată favorabil de instituţia pârâtă, nejustificându-se în nici un mod admiterea cererii de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie întrucât solicitarea lui A. nu îndeplineşte condiţiile legale, fiindu-i comunicat răspunsul x/12.04.2019.

Recurentul-reclamant a formulat acţiune în contencios administrativ, solicitând anularea adresei nr. x din 29 martie 2019 şi a notei interne nr. x din 29 martie 2019 şi obligarea pârâtei la plata chiriei, iar instanţa de fond, în conformitate cu dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 293/2004, coroborate cu cele ale OMJ 1443/C/2008, a admis în parte acţiunea şi a obligat intimata-pârâtă să îi acorde compensaţia lunară a chiriei în cuantum de 750 RON începând cu data de 01 martie 2019.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu contestă situaţia factuală reţinută de instanţa de fond, respectiv că foloseşte apartamentul închiriat din str. x, în comun cu doamna B., care este proprietarul imobilului, chestiunea în discuţie fiind cea a acordării doar a jumătate din chiria lunară stabilită prin contractul de închiriere, ca urmare a modalităţii de interpretare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 40 din Legea nr. 293/2004, coroborate cu cele ale OMJ 1443/C/2008.

Potrivit art. 40 din Legea nr. 293/2004, în vigoare la data de referinţă, "funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare au dreptul la atribuirea unei locuinţe de serviciu dacă, în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea, ei sau soţul/soţia nu beneficiază de locuinţă în proprietate ori nu li s-a atribuit locuinţă de către autorităţile administraţiei publice locale. (2) Funcţionarii publici cu statut special cărora nu li s-a acordat locuinţă potrivit prevederilor alin. (1) şi care nici ei şi nici soţul/soţia nu au în proprietate o locuinţă în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea au dreptul la compensarea lunară a chiriei în cuantum de până la 50% din venitul net realizat lunar, dar nu mai mult decât chiria prevăzută în contractul de închiriere încheiat în condiţiile legii".

Pentru punerea în aplicare a acestei norme legale a fost emis Ordinul MJ 1443/C/2008, care prin art. 2 alin. (1) precizează că funcţionarii publici cu statut special, îndreptăţiţi să beneficieze de compensaţia lunară pentru chirie, solicită prin cerere scrisă conducătorului unităţii în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea acordarea acestui drept bănesc.

Alin. (2) statuează că cererea se înregistrează la secretariatul unităţii în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public cu statut special şi va fi însoţită de următoarele documente:

a) copie a actului de identitate, certificată pentru conformitate de compartimentul de resurse umane, din care să rezulte că solicitantul are domiciliul sau reşedinţa la adresa menţionată în contract;

b) contractul de închiriere în original sau copie legalizată, vizat de organul fiscal din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în a cărui rază teritorială se află domiciliul proprietarului; În cazul contractelor de închiriere încheiate între funcţionarul public cu statut special şi persoane juridice care au în obiectul de activitate închirierea de imobile nu subzistă obligaţia înregistrării contractului la organul fiscal;

c) declaraţie olografă a funcţionarului public cu statut special că a luat la cunoştinţă prevederile ordinului şi că se angajează să comunice în scris, în termen de 5 zile lucrătoare de la ivirea situaţiei, orice schimbare intervenită, de natură să modifice dreptul, cuantumul chiriei şi calitatea sa de beneficiar al compensaţiei lunare pentru chirie;

d) declaraţie autentică pe propria răspundere a funcţionarului public cu statut special că nu a înstrăinat o locuinţă proprietate personală după data încadrării în sistemul penitenciar în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea, că nu deţine o locuinţă în proprietate sau atribuită de autorităţile administraţiei publice locale în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea, că nu a încheiat contractul de închiriere cu rude de până la gradul II inclusiv ale funcţionarului public cu statut special ori ale soţului/soţiei acesteia/acestuia şi că locuieşte efectiv în imobilul pentru care prezintă contractul de închiriere;

e) declaraţie autentică pe propria răspundere a soţului/soţiei funcţionarului public cu statut special că nu deţine locuinţă în proprietate sau locuinţă atribuită de autorităţile administraţiei publice locale în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public cu statut special şi că nu a înstrăinat o locuinţă proprietate personală în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea soţul/soţia după data încadrării acestuia/acesteia în sistemul administraţiei penitenciare;

f) angajamentul funcţionarului public cu statut special de a restitui integral şi necondiţionat sumele încasate fără temei legal, în cazul constatării că datele înscrise nu sunt reale.

Art. 3 alin. (3) prevede că rezultatul verificării documentaţiei şi a situaţiei reale la adresa prevăzută în contractul de închiriere se consemnează într-un proces-verbal, care se prezintă conducătorului unităţii în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public cu statut special, pentru a hotărî, după caz: a) acordarea compensaţiei lunare pentru chirie funcţionarilor publici cu statut special care îndeplinesc condiţiile legale şi emiterea unei/unui decizii/ordin de acordare a acestui drept, specificându-se în mod expres data de la care începe plata compensaţiei; b) respingerea solicitărilor care nu îndeplinesc condiţiile legale de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie şi comunicarea în scris a motivelor ce au stat la baza respingerii.

Având în vedere dispoziţiile legale anterior enunţate, care sunt incidente în cauză, instanţa de recurs apreciază că în mod judicios judecătorul fondului a cenzurat modalitatea de interpretare a acestor dispoziţii legale folosită de autoritatea pârâtă, ca fiind excesiv de restrictivă şi de natură să lipsească de efecte juridice prevederile art. 40 alin. (2) din Legea nr. 293/2004, respectiv actul normativ special care reglementează situaţia dedusă judecăţii în speţă.

Aşadar, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, instanţa de fond a procedat în mod legal la propria analiză şi interpretare a prevederilor legale incidente, optând pentru interpretarea teleologică şi strictă a acestora, reţinând în mod corect că, întrucât recurentul-reclamant îndeplineşte condiţiile legale, trebuie să beneficieze de dreptul privind compensarea lunară a chiriei, însă numai în proporţie de jumătate din valoarea chiriei stabilită prin contractul de închiriere, având în vedere că dreptul de folosinţă al imobilului închiriat a fost transmis doar parţial, în condiţiile în care recurentul-reclamant nu exercită exclusiv dreptul de folosinţă al imobilului închiriat, fiind folosit în comun de recurentul-reclamant împreună cu proprietarul acestuia.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că modalitatea de interpretare folosită de instanţa de fond este posibilă din punct de vedere jurisprudenţial, în sensul că a fost folosită de instanţe în mod necontroversat în multe alte situaţii şi nu denaturează voinţa reală a legiuitorului, fiind de natură, pe de o parte, să prezerve dreptul recurentului-reclamant de a beneficia de compensanţia lunară a chiriei, iar pe de altă parte, de a înlătura situaţii care ar putea reprezenta un abuz de drept care ar trebui sancţionat, cum ar fi în cazul de faţă folosirea la comun a imobilului închiriat împreună cu proprietarul acestuia.

Nu în ultimul rând, în acord cu opinia judecătorului fondului, instanţa de control judiciar apreciază că autoritatea pârâtă nu poate fi obligată să plătească recurentului-reclamant compensaţia lunară a chiriei în cuantum de 750 RON până la momentul la care nu va mai îndeplini condiţiile de acordare precum şi să emită o decizie corespunzătoare în acest sens, fiind evident că în virtutea prerogativelor conferite de OMJ 1443/C/2008 instituţia pârâtă este îndreptăţită să verifice incidenţa art. 40 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 la momentul la care efectuează plata în fiecare lună, prevederile art. 3 alin. (3) lit. a) din OMJ 1443/C/2008 statuând că în actul administrativ prin care se aprobă acordarea compensaţiei lunar trebuie să se specifice în mod expres data de la care începe plata.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 162 din 01 octombrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 februarie 2022.