Enforcement of judicial obligation via Article 24(3) Law 554/2004: Presumption of culpability for public authority's failure to initiate public procurement delegation within set deadline

Şedinţa publică din data de 03 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 14 septembrie 2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul Consiliul Concurenţei, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Sectorului 6 al Municipiului Bucureşti şi Consiliul Local al Sectorului 6, a solicitat instanţei să dispună aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere în scopul aduceri la îndeplinire a obligaţiilor stabilite prin sentinţa civilă nr. 2774/28.10.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, devenită definitivă prin decizia nr. 2578/14.06.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 245 din 24 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea privind pe reclamantul Consiliul Concurenţei, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Sectorului 6 al Municipiului Bucureşti şi Consiliul Local al Sectorului 6, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile 245 din 24 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul Consiliul Concurenţei, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei pe fond, cu consecinţa admiterii cererii de executare silită formulată de Consiliul Concurenţei, în temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

A apreciat recurentul că hotărârea primei instanţe este rezultatul unei greşite aplicări a normelor de drept material, câtă vreme cererea sa a fost respinsă prin reţinerea inexistenţei îculpei conducătorului autorităţii în executarea obligaţieiî.

Astfel, a arătat recurentul că aplicarea corectă a art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ar fi presupus o corelare între constatarea existenţei faptei şi obligaţia de rezultat care nu a fost îndeplinită, astfel cum aceasta a fost trasată în mod definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 2578/14.06.2018, care a menţinut obligaţiile stabilite de sentinţa Curţii de Apel Bucureşti nr. 2774/28.10.2015.

A învederat recurentul că prin aceste hotărâri s-a stabilit irevocabil în sarcina Primarului Sectorului 6 al Municipiului Bucureşti şi Consiliului Local al Sectorului 6 obligaţia de a întocmi documentaţia de achiziţie publică şi de a demara procedura de achiziţie, potrivit legii, în vederea atribuirii şi încheierii contractelor de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare, iar termenul pentru a întocmi documentaţia de achiziţie publică şi a demara procedura de achiziţie în vederea atribuirii şi încheierii contractelor de delegare a gestiunii s-a împlinit la data de 14 ianuarie 2019.

Mai arată recurentul că, la momentul fixării termenelor maximale, stabilite prin titlurile executorii sus indicate, printre care şi cel de 3 luni de la adoptarea H.C.L. privind delegarea gestiunii, instanţele au avut în vedere posibilele inconveniente ce ar fi putut apărea în derularea normală a unei proceduri de achiziţie publică, motiv pentru care orice depăşire a acestei perioade, considerată de instanţa de judecată ca fiind suficientă în vederea îndeplinirii obligaţiei, este una cauzată de culpa Primăriei şi a Consiliului Local al Sectorului 6, cât timp nu există vreo stare de forţă majoră sau de caz fortuit.

Astfel, subliniază recurentul că de la data de 21 octombrie 2004, reţinută în decizia Consiliului Concurenţei nr. 58/2009 drept moment al debutului faptei anticoncurenţiale săvârşite de Primarul Sectorului 6 şi Consiliul Local al Sectorului 6, până la momentul introducerii recursului, nu a fost încheiat un nou contract de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare, ceea ce înseamnă că fapta sancţionată de Consiliul Concurenţei persistă şi în prezent, depăşind 16 ani.

Consideră recurentul că niciunul dintre impedimentele reţinute în sentinţa recurată pentru neexecutarea obligaţiei nu se poate constitui într-o cauză aptă să înlăture caracterul contravenţional al faptei, acestea neputând fi încadrate nici ca forţă majoră şi nici în sfera cazului fortuit, iar în speţă oricum nu s-a făcut dovada niciuneia dintre aceste ipoteze.

În măsura în care instanţa de recurs va considera însă relevantă existenţa unei culpe a intimaţilor în ceea ce priveşte neexecutarea obligaţiilor stabilite prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2578/14.06.2018, recurentul-reclamant a învederat că apărările formulate de pârâţi în acest sens conţin o serie de erori.

Astfel, contractul nr. x/10.12.2018, încheiat cu societatea A. S.R.L., având ca obiect servicii de actualizare studiu de oportunitate şi caiet de sarcini pentru delegarea serviciului de salubrizare a Sectorului 6, despre care se poate constata că nu are nicio legătură cu H.C.L. nr. 266/2018 invocat de pârâţi. H.C.L. nr. 266/2018 modifică doar Anexa nr. 2 a H.C.L. nr. 236/2017, respectiv îcantităţile minime de deşeuri generate de agenţi economiciî.

Totodată, acordurile/contractele încheiate între Primăria Sectorului 6 şi societatea B. S.R.L. şi cele încheiate între Primăria Sectorului 6 şi societatea A. S.R.L. nu au un obiect identic.

Nu în ultimul rând, decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2578/14.06.2018 a rămas definitivă la data de 14 iunie 2018, iar dacă, aşa cum susţin pârâţii, societatea B. S.R.L. nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile contractuale stabilite prin contractul nr. x/2017, atunci este inexplicabil de ce, în data de 30 august 2018, Primăria Sector 6 a încheiat cu această societate un nou contract cu nr. x, aşa cum se menţionează chiar în cuprinsul sentinţei civile nr. 245/24.02.2021.

Printr-un alt set de critici, recurentul-reclamant a arătat că prima instanţă a omis sa ia în considerare faptul că pârâţii nu au oferit nicio justificare referitoare la perioada excesiv de îndelungată de la momentul demarării acţiunilor şi până la momentul prezent, în care toate aceste demersuri nu au făcut altceva decât sa conducă la anularea unei proceduri de achiziţie publică de către Consiliul National de Soluţionare a Contestaţiilor, din cauza faptului că 80% din documentaţia întocmită de autoritatea contractantă nu respectă prevederile legale.

Prin Decizia CNSC nr. 12118/83,90,95,105/C10/27.03.2020, publicată în SEAP, Consiliul National de Soluţionare a Contestaţiilor a apreciat că modificările acceptate a fi efectuate de către Primar şi Consiliului Local sunt absolut insuficiente, documentaţia de atribuire conţinând abateri grave de la prevederile legislative. O parte din informaţiile lipsă au fost, în aprecierea CNSC, date fundamentale pentru ca participanţii la procedura să poată prezenta oferte valabile, iar entitatea contractantă nu a dat niciun răspuns coerent acestor critici.

Totodată, instanţa de fond nu a ţinut cont nici de faptul că decizia CNSC este una de anulare, astfel că procedura anulată nu mai poate fi finalizată, obligaţia Primarului Sectorului 6 al Municipiului Bucureşti şi a Consiliului Local al Sectorului 6 fiind aceea de a demara o noua procedură, iar, din documentele depuse de aceştia la dosarul cauzei, reiese faptul că, după rămânerea definitivă a deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 843/30.06.2020, nu au mai fost întreprinse alte demersuri în vederea întocmirii unui nou caiet de sarcini care sa ţină seama de toate neconformităţile semnalate în contestaţiile depuse de operatorii economici şi apoi să fie parcurse etapele iniţierii unei proceduri de achiziţie prin redactarea şi publicarea unei noi documentaţii de atribuire în SEAP.

În legătură cu cele reţinute de instanţa de fond prin sentinţa atacată referitoare la îîndeplinirea cu întârziere a obligaţiilor, care nu poate fi imputată conducătorului autorităţiiî, recurentul a precizat că entitatea căreia îi incumbă o obligaţie stabilită de instanţa de judecată, la momentul mandatarii unui terţ pentru acordarea sprijinului în realizarea respectivei obligaţii nu transmite acestuia şi răspunderea pentru îndeplinirea respectivei obligaţii. Aşadar, intră în sarcina pârâţilor să pună în aplicare orice măsură necesară astfel încât obligaţia sa să fie îndeplinită la timp, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 2 şi ale art. 71 alin. (1) din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii.

De asemenea, deşi Primăria Sectorului 6 a solicitat sprijin unui terţ specializat, încheind un contract în acest sens, exista posibilitatea ca toată documentaţia să fie elaborată intern, de departamentele specializate din cadrul instituţiei, în condiţiile în care la nivelul Direcţiei generale de investiţii din cadrul primăriei există Serviciul achiziţii publice, care are astfel de atribuţii specifice.

Referitor la durata exagerată de timp în care s-au derulat primele etape ale procedurii, se poate face cu uşurinţă o paralelă între procedura desfăşurată de Sectorul 6 al Municipiului Bucureşti cu procedura desfăşurată de Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti pentru acelaşi tip de serviciu. Astfel, nu numai că cele două proceduri sunt similare, dar şi autoritatea administrativ teritorială a Sectorului 4 a fost obligată prin aceeaşi Sentinţă la îndeplinirea aceloraşi măsuri în vederea restabilirii mediului concurenţial.

Totuşi, în timp ce Sectorul 4 a publicat anunţul de participare la licitaţie la data de 22 martie 2017, data la care au fost depuse ofertele a fost 28 august 2017, etapa îevaluare calificare şi tehnicî s-a finalizat în data de 06 septembrie 2018, etapa de îevaluare financiarăî s-a finalizat în data de 24 septembrie 2018, iar licitaţia electronică a avut loc în data de 27 septembrie 2018, Sectorul 6 se află încă după mai mult doi ani de la expirarea termenului maxim dat de instanţă, în etapa de întocmire a unei documentaţii care să respecte toate prevederile legale în vederea delegării serviciului de salubrizare pe raza sectorului 6.

Arată recurentul că, din moment ce o procedură de achiziţie similară s-a putut desfăşura într-un an şi jumătate în Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti, nu există nicio justificare obiectivă pentru care în Sectorul 6 al aceluiaşi municipiu să se procedeze altfel. Prin urmare, neîndeplinirea obligaţiilor legale de către o societate privată cu care Primăria Sectorului 6 a încheiat contracte, în opinia autorităţii de concurenţă, nu pot fi considerate motive justificate de depăşire a termenului stabilit de instanţa de judecată.

Mai mult, din informaţiile publice ce se regăsesc în SEAP şi pe site-ul autorităţii contractante, rezultă că după data de 24 aprilie 2020, când a fost anulată procedura de atribuire electronică demarată de unitatea administrativ teritorială a sectorului 6 şi până în prezent, adică după mai bine de un an de zile, Primăria Sectorului 6 nu a întreprins nicio măsură pentru a relua procedura de achiziţie publică şi a elabora o nouă documentaţie de atribuire.

Nu în ultimul rând, susţine recurentul că prima instanţă nu a oferit o motivare concludentă, iar în contextul în care instanţa de fond a menţionat, la pagina 9 din sentinţă, că obligaţia impusă în sarcina pârâţilor este una de rezultat (anume încheierea contractului de delegare a gestiunii), în mod contradictoriu aceasta a concluzionat în sensul inexistenţei unei culpe a conducătorului autorităţii în executarea obligaţiei, fiind astfel demonstrată existenţa unei contrarietăţi vădite în motivarea sentinţei nr. 1299/09.12.2020, circumscrisă cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimaţii-pârâţi Primarul Sectorului 6 al Municipiului Bucureşti şi Consiliul Local al Sectorului 2 au reiterat, în esenţă, apărările formulate şi în faţa instanţei de fond, solicitând respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate, ca fiind temeinică şi legală.

Intimaţii-pârâţi au învederat, în esenţă, că în mod corect instanţa de fond a reţinut inexistenţa culpei conducătorului autorităţii în executarea obligaţiei, lucru care a făcut inutilă analizarea celorlalte condiţii prevăzute des art. 24 alin. (3) din Legea 554/2004 şi pe cale de consecinţă a respins cererea de executare silită a reclamantului.

Totodată, au arătat că prin documentele deja depuse la probatoriul prezentului dosarul cauzei reiese buna credinţa a acestora, având în vedere faptul că încă din anul 2015 instituţiile intimate au întreprins demersurile în vederea elaborării documentaţiei necesare pentru Delegarea prin concesiune a serviciului public de salubrizare pe raza Sectorului 6, iar prin H.C.L. Sector 6 nr. 153/17.12.2015 a fost aprobat Studiul de Oportunitate pentru Delegare Gestiunii de Salubrizare pe raza Sectorului 6.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul şi normele legale incidente, dar şi de apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul Consiliul Concurenţei este fondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar apreciază că acesta nu este incident în cauză, faţă de aspectele dezvoltate de recurent, dispoziţiile legale menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impunând cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Totodată, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene pentru Drepturile Omului, un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale include, printre altele, dreptul părţilor de a fi în mod real îascultateî de către instanţa sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt (hotărârea din 28.04.2005 din Cauza Albina împotriva României, hotărârea din 15.03.2007 din Cauza Gheorghe împotriva României).

Tot în jurisprudenţa sa privind încălcările aduse art. 6 par. 1 din Convenţie, Curtea a statuat că, în general, instanţelor naţionale nu le incumbă o obligaţie de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părţile implicate in litigii (hotărârea din Cauza Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, hotărârea din Cauza Perez împotriva Franţei).

Or, Înalta Curte constată că sentinţa recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea îl nemulţumesc pe recurent, nefiind identificate nici îmotive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzeiî pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Astfel, aspectele evocate de recurent, privind aserţiunea primei instanţe asupra naturii juridice de obligaţie de rezultat a obligaţiei de a întocmi documentaţia de achiziţie publică şi de a demara procedura de achiziţie publică, privită în mod comparativ cu justificarea dată de instanţa de fond neexecutării unei atare obligaţii, reprezintă în realitate critici de nelegalitate aduse raţionamentului juridic utilizat de judecătorul fondului, ce urmează a fi analizate din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a putea fi apreciate, însă, drept indicative de contrarietate, întrucât considerentele în discuţie reprezintă doar maniera primei instanţe de interpretare a efectelor sau parametrilor de executare a unei obligaţii de rezultat, iar nu o motivare contradictorie.

În concluzie, Înalta Curte constată că motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

Pe de altă parte, însă, instanţa de control judiciar va cenzura maniera în care instanţa de fond a interpretat şi aplicat prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004, apreciind că este fondată invocarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. de către recurentul - reclamant Consiliul Concurenţei.

Astfel, art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că în situaţia în care, în urma admiterii unei acţiuni, autoritatea publică este obligată să emită un act administrativ, executarea hotărârii se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul hotărârii, sau în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive în lipsa precizării unui termen.

În cadrul procedurii de executare, pe care o reglementează art. 24 din Legea nr. 554/2004, nu poate fi pusă în discuţie legalitatea sau temeinicia hotărârii judecătoreşti a cărei executare se solicită, instanţa având de analizat numai dacă există acte emise de autoritatea pârâtă care să se conformeze obligaţiilor impuse prin titlul executoriu, urmând ca, în caz contrar, în măsura neexecutării culpabile a hotărârii, să dispună în sensul aspectelor reglementate de prevederile alin. (3) şi (4) ale unui astfel de text normativ.

Referitor la problema culpei în neexecutarea obligaţiei, examinată în cadrul litigiilor având ca obiect aplicarea art. 24 din Legea nr. 554/2004, Plenul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 27 mai 2016, a adoptat soluţia de unificare a practicii conform căreia:

îEste prezumată culpa conducătorului autorităţii, prezumţia neavând un caracter absolut, ci putând fi răsturnată prin administrarea de dovezi cu privire la existenta unor motive temeinice pentru care nu s-a executat obligaţia în termenul legalî.

Totodată, nu poate fi ignorat nici faptul că, din conţinutul normativ al alin. (3) al art. 24 din Legea nr. 554/2004, nu rezultă intenţia legiuitorului de a delimita între diferitele tipuri sau grade ale culpei, ceea ce înseamnă că scopul coercitiv al amenzii şi penalităţilor de întârziere, a căror aplicare urmăreşte constrângerea autorităţii publice la executarea obligaţiei stabilite prin titlu (hotărâre judecătorească), vizează orice formă a unei conduite culpabile, de altfel prezumate.

În aceste repere, o primă observaţie care se impune vizează maniera eronată în care prima instanţă a identificat mecanismul aplicabil examinării problemei culpei intimaţilor în neexecutarea obligaţiei de întocmire a documentaţiei de achiziţie publică şi de demarare a procedurii de achiziţie publică în vederea atribuirii şi încheierii contractelor de delegare a gestiunii în privinţa serviciului public de salubrizare.

Examinând hotărârea recurată, Înalta Curte observă că silogismul logico-juridic, utilizat de instanţa de fond în dezlegarea chestiunii incidenţei prevederilor alin. (3) al art. 24 din Legea nr. 554/2004, pleacă de la aprecierea necesităţii verificării existenţei culpei autorităţii pentru neexecutarea obligaţiei, ignorând, astfel, caracterul de prezumţie legală relativă al acesteia.

Or, mecanismul prezumţiei legale, nu presupune, date fiind prevederile art. 328 alin. (1) C. proc. civ., verificarea existenţei aspectelor vizate de prezumţie, sus indicatul text normativ statuând expres că: prezumţia legală scuteşte de dovadă pe acela în folosul căruia este stabilită în tot ceea ce priveşte faptele considerate de lege ca fiind dovedite. Caracterul relativ al unei astfel de prezumţii vizează doar posibilitatea răsturnării sale prin invocarea, în esenţă, a unor cazuri exoneratoare de culpă, însă, într-un atare plan al analizei, verificarea implică, în fapt, capacitatea ipostazelor invocate de autoritate de a înlătura prezumţia culpei.

În consecinţă, interpretarea dată de instanţa de fond prevederilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este una neconformă literei şi spiritului unui astfel de text normativ, ceea ce prima instanţă trebuia să verifice fiind doar dacă acele incidente şi impedimente evocate de autorităţile intimate au sau nu vocaţia de a fi exoneratoare de culpă.

Observă Înalta Curte că prin sentinţa civilă nr. 2774 din 28 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2010 a fost, în ipoteza opţiunii pentru delegarea de gestiune, stabilit un termen de 3 luni de la adoptarea H.C.L. pentru delegarea gestiunii, pentru întocmirea documentaţiei de achiziţie publică şi demararea unei atare proceduri, potrivit legii, în vederea atribuirii şi încheierii contractelor de delegare a gestiunii. Or, Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 6 nr. 115 privind aprobarea modalităţii de organizare, funcţionare şi realizare a serviciului de salubrizare la nivelul Sectorului 6 al Municipiului Bucureşti sub forma delegării de gestiune şi aprobarea studiului de oportunitate pentru delegarea gestiunii Serviciului de salubrizare pe raza Sectorului 6 a fost adoptată la data de 18 aprilie 2019, motiv pentru care obligaţia sus indicată trebuia executată, potrivit dispoziţiilor cuprinse în sentinţa civilă nr. 2774 din 28 octombrie 2015, până la data de 18 iulie 2019.

În contextul în care un atare termen maximal expres determinat de instanţă, ce viza obligaţii expres şi punctul identificate, a fost stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă, complexitatea demersurilor de executare a unor astfel de obligaţii nu poate fi nici invocată şi nici reţinută drept cauză exoneratoare de culpă, întrucât o atare abordare ar fi contrară limitelor procedurii reglementate de alin. (3) al art. 24 din Legea nr. 554/2004. Or, după cum s-a arătat deja, în cadrul procedurii reglementate de sus indicatul text normativ, judecătorul nu este chemat să analizeze oportunitatea stabilirii unui astfel de termen, raportat la complexitatea executării obligaţiilor, ci doar dacă obligaţiile impuse prin titlul executoriu au fost executate conform celor statuate printr-un atare titlu, în caz contrar, fiind prezumată culpa debitorului, prezumţie ce poate fi, însă, răsturnată, în măsura în care acesta dovedeşte existenţa unor aspecte obiective de natură a-l exonera de culpa neexecutării obligaţiei.

De asemenea, Înalta Curte observă că aspectul neexecutării de către intimaţi, în termenul de 3 luni statuat prin sentinţa civilă nr. 2774 din 28 octombrie 2015, a obligaţiei de întocmire a documentaţiei de achiziţie publică şi de demarare a procedurii de achiziţie publică, nu a fost contestat nici măcar de intimaţii-pârâţi, aceştia doar susţinând, inclusiv prin întâmpinarea formulată în faţa instanţei de recurs, că au dat dovadă de bună-credinţă în condiţiile în care au întreprins demersuri în vederea îndeplinirii acestor obligaţii.

Astfel, între momentul începerii curgerii termenului de executare a obligaţiei realizării procedurii de achiziţie publică în vederea atribuirii şi încheierii contractului de delegare a gestiunii (care este data de 18 aprilie 2019, drept dată a adoptării H.C.L. Sector 6 nr. 115) şi cel puţin data pronunţării hotărârii recurate, perioada scursă a fost de aproximativ 22 de luni, iar, potrivit poziţiei procesuale a părţilor, nici până la data prezentei hotărâri, obligaţiile în discuţie nu au fost executate.

În atare condiţii, singura chestiune a cărei analiză se impune este cea a verificării capacităţii impedimentelor şi incidentelor invocate de intimaţi de a înlătura prezumţia legală de culpă a acestora pentru neexecutarea antereferitelor obligaţii. Or, instanţa de control judiciar, analizând aceste aspecte, apreciază că niciunul dintre acestea nu este în măsură să înlăture prezumţia de culpă a intimaţilor pentru neexecutarea obligaţiilor (nici privite în mod individual şi nici analizate în mod reunit).

Astfel, Înalta Curte reţine că incidentele ce vizează maniera de întocmire, respectiv de remediere a documentaţiei şi procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică, de îndeplinire cu întârziere a obligaţiilor de către terţii cu care intimaţii au contractat, precum cele cuprinse în Decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nr. 12118/83,90,95,105/C10/27.03.2020, au drept origine maniera în care autorităţile intimate au depus diligenţele în întocmirea documentaţiei de atribuire, motiv pentru care efectele dilatorii generate de o atare conduită, a chiar debitorului obligaţiei, nu pot fi apreciate drept apte a înlătura prezumţia de culpă a autorului pentru neexecutarea în termenul legal a obligaţiilor statuate prin titlu executoriu.

Deşi Primăria Sectorului 6 a învederat că a solicitat sprijin unui terţ specializat, încheind un contract în acest sens, se observă că exista posibilitatea ca toată documentaţia să fie elaborată intern, de departamentele specializate din cadrul instituţiei, în condiţiile în care la nivelul Direcţiei generale de investiţii din cadrul primăriei există Serviciul achiziţii publice, care are astfel de atribuţii specifice.

Totodată, chiar dacă, aşa cum susţin intimaţii-pârâţi, societatea B. S.R.L. nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile contractuale stabilite prin contractul nr. x/2017, atunci este inexplicabil de ce, în data de 30 august 2018, Primăria Sector 6 a încheiat cu această societate un nou contract cu nr. x, aşa cum se menţionează chiar în cuprinsul sentinţei recurate.

De altfel, în raport de prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii care consacră principiul asumării răspunderii în ceea ce priveşte atribuirea contractelor de concesiune de lucrări şi de servicii, precum şi de cele ale art. 71 alin. (1) din aceeaşi lege, potrivită cărora î(1) Autoritatea/entitatea contractantă are obligaţia de a elabora documentaţia de atribuire care conţine toate informaţiile necesare pentru a asigura ofertanţilor/candidaţilor o informare completă, corectă şi precisă cu privire la cerinţele concesiunii de lucrări sau ale concesiunii de servicii, obiectul contractului, repartizarea riscurilor şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuireî, intimaţii-pârâţi nu se pot deroba de sarcina de a pune în aplicare orice măsura necesară astfel încât obligaţia lor să fie îndeplinită la timp.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine că, deşi Decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nr. 12118/83,90,95,105/C10/27.03.2020 a anulat procedura de achiziţie publică din cauza faptului că 80% din documentaţia întocmită de autoritatea contractantă nu respectă prevederile legale, aspect confirmat definitiv prin decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 843/30.06.2020, consecinţa fiind obligaţia Primarului Sectorului 6 al Municipiului Bucureşti şi a Consiliului Local al Sectorului 6 de a demara o noua procedură, din documentele depuse de aceştia la dosarul cauzei, reiese faptul că, după rămânerea definitivă a deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 843/30.06.2020, nu au mai fost întreprinse alte demersuri în vederea întocmirii unui nou caiet de sarcini care sa ţină seama de toate neconformităţile semnalate în contestaţiile depuse de operatorii economici şi apoi să fie parcurse etapele iniţierii unei proceduri de achiziţie prin redactarea şi publicarea unei noi documentaţii de atribuire în SEAP.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în cauză, nu a fost răsturnată prezumţia de culpă a intimaţilor pentru neexecutarea obligaţiei de a întocmi documentaţia de achiziţie publică şi de a demara procedura de achiziţie publică, potrivit legii, în vederea atribuirii şi încheierii contractelor de delegare a gestiunii, în termen de maximum 3 luni de la adoptarea H.C.L. privind delegarea gestiunii, motiv pentru care, contrar opiniei judecătorului fondului, apreciază că sunt întrunite condiţiile impuse de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 pentru ca cererea reclamantului creditor Consiliul Concurenţei să fie admisă, iar pârâtului Primarul Sectorului 6 al Municipiului Bucureşti să îi fie aplicată o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere până la aducerea la îndeplinire a obligaţiilor stabilite prin sentinţa civilă nr. 2774/28.10.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru aceste considerente, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Concurenţei, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Concurenţei, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Sectorului 6 al Municipiului Bucureşti şi Consiliul Local al Sectorului 6 şi va aplica pârâtului Primarul Sectorului 6 al Municipiului Bucureşti o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data pronunţării prezentei hotărâri şi până la aducerea la îndeplinire a obligaţiilor stabilite prin sentinţa civilă nr. 2774/28.10.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Concurenţei împotriva sentinţei civile nr. 245 din 24 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Concurenţei, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Sectorului 6 al Municipiului Bucureşti şi Consiliul Local al Sectorului 6.

Aplică pârâtului Primarul Sectorului 6 al Municipiului Bucureşti o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data pronunţării prezentei hotărâri şi până la aducerea la îndeplinire a obligaţiilor stabilite prin sentinţa civilă nr. 2774/28.10.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 februarie 2022.