Eligibility of practicing retired lawyers for board seats under Law 72/2016: interpretation of "retired lawyer" and "different branches" requirements.

Şedinţa publică din data de 13 decembrie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov sub nr. x la data de 03.04.2020 reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea în parte a Hotărârii nr. 30/09.11.2019 adoptate de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi/sau a celorlalte acte adoptate în data de 08/09.11.2019 şi ulterior, prin care au fost aleşi şi validaţi membrii de pe lista de pensionari ai Consiliului de Administraţie al Casei de Asigurări a Avocaţilor, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 52/2020 din data de 05 august 2020, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A. ca nefondată. A fost obligat reclamantul la plata către pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România a sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 52/2020 din data de 05 august 2020 şi a încheierii de şedinţă din data de 29 iulie 2020 a formulat recurs reclamantul A. întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea cererii de chemare în judecată, ca urmare a rejudecării litigiului pe fond.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat, în esenţă, următoarele:

-prin pronunţarea sentinţei civile nr. 52/05.08.2020 şi a încheierii de şedinţă din 29.07.2020, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (motiv de casare: art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.)

-instanţa a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciindu-le ca fiind pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei, dar, în mod greşit, a respins proba cu înregistrarea audio, precum şi proba cu înscrisurile reprezentate de procesele-verbale ale şedinţelor din 08-09.11.2019 în integralitatea lor, reţinând că "aceste probe nu sunt utile soluţionării cauzei, raportat la motivele de nelegalitate ale Hotărârii nr. 30/9.11.2019 a Consiliului U.N.B.R. şi a celorlalte acte adoptate în datele de 8-9 noiembrie 2019, motive de nelegalitate invocate de către reclamant prin cererea de chemare în judecată şi a căror analiză revine instanţei de judecată, precum şi raportat la proba cu înscrisurile deja administrare în cauză." -în mod evident, instanţa a încălcat astfel următoarele reguli de procedură prin încheierea de şedinţă din 29.07.2020:

principiul rolului activ consacrat de art. 22 alin. (2) C. proc. civ. "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii".

principiul disponibilităţii consacrat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ. "Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor".

dreptul la apărare este garantat, iar potrivit art. 13 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. "Ele (n.n. părţile) pot să ia cunoştinţă de cuprinsul dosarului, să propună probe, să îşi facă apărări, să îşi prezinte susţinerile în scris şi oral şi să exercite căile legale de atac, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege".

principiul contradictorialităţii consacră în cuprinsul art. 14 alin. (2) C. proc. civ. faptul că părţile trebuie să îşi facă cunoscute reciproc şi în timp util, direct sau prin intermediul instanţei, după caz, motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile şi apărările, precum şi mijloacele de probă de care înţeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să îşi poată organiza apărarea, pentru că în cuprinsul alin. (6) să prevadă că instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.

-motivarea formulată de prima instanţă în susţinerea respingerii cererii în probaţiune formulate nu este de natură a valida legalitatea soluţiei adoptate. În esenţă, prima instanţă şi-a justificat soluţia de respingere prin raportare la motivele de nelegalitate invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reţinând că analiza acestora revine instanţei de judecată.

- eventuala tardivitate a invocării motivelor de nelegalitate prezentate în cuprinsul răspunsului la întâmpinare şi în cadrul şedinţei de la termenul din 29.07.2020 nu a fost supus, în prealabil, dezbaterii contradictorii a părţilor, fiind evidentă încălcarea principiului contradictorialităţii şi, implicit, a dreptului la apărare al părţilor.

-sentinţa civilă nr. 52/05.08.2020 a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material (motiv de casare: art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.). -procedând la analiza noţiunii de "avocat pensionar" în sensul art. 108 alin. (2) din Legea nr. 72/2016, prima instanţă a reţinut că "dispoziţiile legale nu disting, în cadrul categoriei "avocaţilor pensionari" care candidează pentru calitatea de membri ai Consiliului de administraţie al CAA, între avocaţi pensionari care îşi continuă activitatea şi avocaţi pensionari care sunt retraşi din activitate", iar susţinerile reclamantului nu pot fi primite "întrucât aceasta ar însemna o adăugare la lege ".

- noţiunea de "avocat pensionar" nu poate fi interpretată doar din perspectiva dispoziţiilor art. 108 alin. (2) din Legea nr. 72/2016, fiind necesară o interpretare sistematică şi teleologică a acestei noţiuni din perspectiva dispoziţiilor legale incidente.

- raţiunea dispoziţiilor legale analizate urmăreşte ca în cadrul Consiliului de administraţie al CAA să existe reprezentativitate din partea celor două categorii componente, respectiv "avocaţi în activitate" şi "avocaţi pensionari". A permite avocaţilor pensionari, care îşi exercită profesia în continuare, nefiind radiaţi din tabloul avocaţilor, de a se înscrie pe lista "avocaţi pensionari", determină restrângerea dreptului pensionarilor retraşi din activitate de a accede la o poziţie de membru în Consiliul de administraţie al CAA, fiind nesocotit scopul legiuitorului de a avea dublă reprezentativitate.

- prin pronunţarea sentinţei civile nr. 52/05.08.2020 s-au aplicat greşit normele de drept material în privinţa interpretării noţiunii "din filiale diferite". Analizând noţiunea "din filiale diferite" avută în vedere de textul art. 108 alin. (2) din Legea nr. 72/2016, prima instanţă a reţinut că "toţi cei 7 membri ai Consiliului de administraţie al CAA sunt aleşi din filiale diferite, scopul acestei dispoziţii fiind în mod evident acela de asigurare a unei reprezentativităţi cât mai uniforme a filialelor din teritoriu în cadrul structurii centrale a Consiliului de administraţie al CAA." În continuare, prima instanţă apreciază că "aceasta interpretare este confirmată şi de prevederile art. 11 din regulament (...), care, referindu-se la cele două categorii -avocaţi în activitate şi avocaţi pensionari care sunt desemnaţi în calitate de membri ai Consiliului de Administraţie al CAA - arată "toţi din filiale diferite".

4. Apărările intimaţilor

Intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Intimata-pârâtă B. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul-pârât C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul-reclamant a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu o acţiune îndreptată împotriva pârâtei Uniunea Naţională a Barourilor din România, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea în parte a Hotărârii nr. 30/09.11.2019 adoptate de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi/sau a celorlalte acte adoptate în data de 08/09.11.2019 şi ulterior, prin care au fost aleşi şi validaţi membrii de pe lista de pensionari ai Consiliului de Administraţie al Casei de Asigurări a Avocaţilor, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prima instanţă a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul A. şi a obligat reclamantul la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România.

Reclamantul A. a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

În cadrul analizei acestor critici, Înalta Curte apreciază că se impune a fi făcută o precizare cu privire la susţinerile din cererea de recurs, anume aceea că poate proceda la examinarea doar a susţinerilor care vizează legalitatea sentinţei, nu şi a celor care vizează netemeinicia acesteia.

În acest sens, instanţa are în vedere faptul că recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se poate solicita instanţei de control judiciar, în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, reformarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond sau de instanţa de apel în anumite cazuri prevăzute de lege.

Conform prevederilor legale în vigoare, recursul nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale aplicabile. Astfel, motivele de recurs vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, nu şi netemeinicia acesteia.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Exercitarea căii de atac are ca efect punerea în mişcare a controlului judiciar îndeplinit de instanţa superioară asupra hotărârii instanţei inferioare şi este guvernată de principiul legalităţii căii de atac, în baza căruia recursul poate fi exercitat numai pentru motive care au făcut analiza instanţei inferioare.

Primul motiv de recurs invocat de recurent este prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) şi art. 338 C. proc. civ.. încălcarea dreptului de apărare dacă instanţa a admis apelul şi s-a pronunţat şi asupra fondului, fără ca părţile să fi pus concluzii şi asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialităţii şi al nemijlocirii prin pronunţarea soluţiei în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului şi nu au fost puse în dezbaterea părţilor; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greşită a unor texte de lege.

Subsumat acestui motiv de recurs, recurentul a susţinut că în mod greşit prima instanţă a respins proba cu înregistrarea audio, precum şi proba cu înscrisurile reprezentate de procesele-verbale ale şedinţelor din 08-09.11.2019 în integralitatea lor, reţinând că "aceste probe nu sunt utile soluţionării cauzei, raportat la motivele de nelegalitate ale Hotărârii nr. 30/9.11.2019 a Consiliului U.N.B.R. şi a celorlalte acte adoptate în datele de 8-9 noiembrie 2019, motive de nelegalitate invocate de către reclamant prin cererea de chemare în judecată şi a căror analiză revine instanţei de judecată, precum şi raportat la proba cu înscrisurile deja administrare în cauză." S-a invocat, astfel, încălcarea principiul rolului activ consacrat de art. 22 alin. (2) C. proc. civ., a principiului disponibilităţii consacrat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., a dreptului la apărare garantat potrivit art. 13 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. şi a principiului contradictorialităţii consacrat în cuprinsul art. 14 alin. (2) C. proc. civ.

Critica este nefondată după cum vom arăta în continuare. Astfel, art. 22 din C. proc. civ. consacră în mod expres rolul activ al judecătorului în procesul civil, care, potrivit alin. (2) din acelaşi articol, are obligaţia să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, în scopul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti temeinice şi legale, mijloacele legale puse la dispoziţia judecătorului în acest sens, sunt: posibilitatea judecătorului de a solicita lămuriri şi explicaţii părţilor, în scris sau oral, cu privire la starea de fapt şi motivarea în drept pe care îşi întemeiază susţinerile şi de a pune în dezbaterea părţilor orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă acestea nu au fost menţionate în cerere sau întâmpinare, precum şi posibilitatea judecătorului de a dispune administrarea probelor pe care le consideră necesare, sau de a lua orice alte măsuri legale, chiar dacă părţile se împotrivesc.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor. Principiul disponibilităţii se concretizează în existenţa următoarelor drepturi ale părţilor: dreptul persoanei interesate de a porni sau nu procesul civil, dreptul părţilor de a stabili cadrul procesual şi de a determina limitele cererii introductive de instanţă, dreptul părţilor de a hotărî soarta procesului şi posibilitatea părţilor de a exercita căile de atac. Potrivit dispoziţiilor art. 13 din C. proc. civ.:

"(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Părţile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, după caz, asistate în condiţiile legii.

(3) Părţilor li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfăşurare a procesului. Ele pot să ia cunoştinţă de cuprinsul dosarului, să propună probe, să îşi facă apărări, să îşi prezinte susţinerile în scris şi oral şi să exercite căile legale de atac, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

(4) Instanţa poate dispune înfăţişarea în persoană a părţilor, chiar atunci când acestea sunt reprezentate."

Conform art. 14 din C. proc. civ.:

"(1) Instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, dacă legea nu prevede altfel.

(2) Părţile trebuie să îşi facă cunoscute reciproc şi în timp util, direct sau prin intermediul instanţei, după caz, motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile şi apărările, precum şi mijloacele de probă de care înţeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să îşi poată organiza apărarea.

(3) Părţile au obligaţia de a expune situaţia de fapt la care se referă pretenţiile şi apărările lor în mod corect şi complet, fără a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute. Părţile au obligaţia de a expune un punct de vedere propriu faţă de afirmaţiile părţii adverse cu privire la împrejurări de fapt relevante în cauză.

(4) Părţile au dreptul de a discuta şi argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanţă din oficiu.

(5) Instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate.

(6) Instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii."

Din această prevedere legală rezultă că fiecare parte are dreptul de a cunoaşte toate piesele dosarului şi observaţiile aduse de adversar la cunoştinţa judecătorului, de a participa la prezentarea, argumentarea şi dovedirea pretenţiilor sau apărărilor sale, precum şi dreptul de a lua cunoştinţă, de a discuta şi combate susţinerile şi probele celeilalte părţi. Având un asemenea conţinut, se poate spune că dreptul la o procedură contradictorie este un element fundamental al procesului echitabil.

Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 258 - Încuviinţarea probelor din C. proc. civ.:

"(1) Probele se pot încuviinţa numai dacă sunt întrunite cerinţele prevăzute la art. 255, în afară de cazul când ar exista pericolul ca ele să se piardă prin întârziere.

(2) încheierea prin care se încuviinţează probele va arăta faptele ce vor trebui dovedite, mijloacele de probă încuviinţate, precum şi obligaţiile ce revin părţilor în legătură cu administrarea acestora.

(3) Instanţa va putea limita numărul martorilor propuşi."

Or, în cauza de faţă, din conţinutul încheierii de şedinţă de la 29.07.2020, ce face corp comun cu sentinţa nr. 52/5.08.2020, se poate lesne observa că prima instanţă, cu respectarea principiilor menţionate mai sus, a pus în discuţia părţilor probele solicitate şi cu respectarea dispoziţiilor art. 258 din C. proc. civ. a încuviinţat probele considerate pertinente, concludente şi utile cauzei, având în vedere petitul cererii de chemare în judecată, respingând motivat proba cu înregistrarea audio, precum şi proba cu înscrisurile reprezentate de procesele-verbale ale şedinţelor din 08-09.11.2019 în integralitatea lor.

În aceste condiţii, nu se poate reţine încălcarea principiilor fundamentale menţionate mai sus de natură să atragă sancţiunea nulităţii, pronunţarea soluţiei fiind realizată în baza dovezilor administrate în cursul procesului, probele au fost puse în dezbaterea părţilor şi administrate în acord cu dispoziţiile art. 254 şi urm. C. proc. civ.

Cel de al doilea motiv de recurs invocat este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, susţine recurentul că procedând la analiza noţiunii de "avocat pensionar" în sensul art. 108 alin. (2) din Legea nr. 72/2016, prima instanţă a reţinut că "dispoziţiile legale nu disting, în cadrul categoriei "avocaţilor pensionari" care candidează pentru calitatea de membri ai Consiliului de administraţie al CAA, între avocaţi pensionari care îşi continuă activitatea şi avocaţi pensionari care sunt retraşi din activitate", iar susţinerile reclamantului nu pot fi primite "întrucât aceasta ar însemna o adăugare la lege ". De asemenea, s-a susţinut aplicarea greşită a normelor de drept material în privinţa interpretării noţiunii "din filiale diferite".

Potrivit dispoziţiilor art. 108 din Legea nr. 72/2016 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor:

"(1) Organele executive de conducere ale C.A.A. sunt:

a) Consiliul de administraţie;

b) preşedintele Consiliului de administraţie.

(2) Consiliul de administraţie al C.A.A. este format din 7 membri, dintre care 5 avocaţi în activitate şi 2 avocaţi pensionari, cu o vechime de cel puţin 15 ani în profesie, aleşi de Consiliul U.N.B.R. din filiale diferite, pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reînnoit o singură dată."

Din înţelesul raţional al acestor dispoziţii legale se poate deduce că intenţia legiuitorului a fost să dea o pondere mai mare de participare avocaţilor în activitate decât avocaţilor pensionari şi să asigure o reprezentativitate teritorială cât mai largă.

Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor din Legea nr. 72/2016 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor: "Art. 28 - Pensia pentru limită de vârstă se cuvine asiguraţilor care îndeplinesc cumulativ, la data pensionării, condiţiile legale privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare prevăzute de prezenta lege.

Art. 29. -

(1) Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei.

(2) Atingerea vârstei standard de pensionare se va realiza prin creşterea vârstei de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 1.

Art. 31. -

(1) Stagiul complet de cotizare este de 35 de ani atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei.

(2) Atingerea stagiului complet de cotizare se va realiza prin creşterea acestuia conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 1."

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din acelaşi act normativ:

"Asiguraţii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 28, 29 şi 31 pot continua exercitarea profesiei de avocat, chiar dacă se pensionează pentru limită de vârstă, în condiţiile prevăzute de prezenta lege şi de Statutul profesiei de avocat."

Din aceste dispoziţii legale rezultă că sunt două categorii de avocaţi pensionari pentru limită de vârstă: avocaţi pensionari pentru limită de vârstă care aleg să nu mai profeseze şi avocaţi pensionari pentru limită de vârstă care continuă exercitarea profesiei de avocat. Însă, calitatea de pensionar este evidentă în ambele situaţii, chiar dacă cea de a doua categorie obţine venituri, pe lângă pensie, din exercitarea profesiei de avocat. Aşa fiind, nu se poate confunda cu avocatul în activitate care obţine venituri doar din exercitarea profesiei.

Urmând aceeaşi interpretare, prin procesul-verbal al şedinţei Comisiei Permanente a UNBR din 08.11.2019, în vederea validării candidaturilor pentru demnitatea de membru al Consiliului de Administraţie al CAA, s-a stabilit că "avocatul pensionar în activitate are dreptul de a candida doar pentru demnitatea de consilier din partea avocaţilor pensionari, în noţiunea de avocat pensionar intrând toţi cei care au obţinut o decizie de pensionare, indiferent dacă sunt încă în exerciţiul profesiei sau retraşi definitiv. Implicit, înseamnă că avocatul pensionar în activitate nu poate opta între modalităţile de a candida".

Potrivit dispoziţiilor art. 11 din Hotărârea nr. 28/31.10.2019 a Consiliului UNBR privind Regulamentul de organizare a alegerilor pentru desemnarea Consiliului de administraţie al CAA şi a membrilor supleanţi, "Sunt desemnaţi în calitatea de membri ai Consiliului de administraţie al CAA, în ordinea voturilor primite, primii 5 candidaţi pentru categoria "avocaţi în activitate" şi primii 2 candidaţi pentru categoria "avocaţi pensionari", toţi din filiale diferite".

Cum motivele de nelegalitate se analizează în raport cu dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ, potrivit principiului tempus regit actum, Înalta Curte reţine că Hotărârea nr. 30/09.11.2019 adoptată de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România prin care s-a dispus constituirea Consiliului de Administraţie al Casei de Asigurări a Avocaţilor (CAA), compus din 5 membri în calitate de avocaţi în activitate şi 2 membri (pârâţii B. şi C.) în calitate de avocaţi pensionari, a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost corect şi amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 29 iulie 2020 şi a sentinţei nr. 52 din 05 august 2020 ale Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 29 iulie 2020 şi a sentinţei nr. 52 din 05 august 2020 ale Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2021.