Annulment appeal inadmissible as disguised review of merits challenging implicit abrogation of labor inspection statute

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 26.02.2018, reclamanta A. a solicitat anularea rezoluţiei de clasare nr. x/2017 din 02.11.2017 emisă de pârâta Inspecţia Judiciară.

Instanţa de fond, prin sentinţa civilă nr. 3044 din 26 iunie 2018, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară.

2. Hotărârea instanţei de recurs

Prin decizia nr. 273 din 21 ianuarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibil recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 3044 din 26 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că reclamanta a declarat recurs împotriva unei sentinţe care, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 317/2004, forma în vigoare la momentul sesizării instanţei (26 februarie 2018), este definitivă, astfel că nu este susceptibilă de a fi recurată.

3. Contestaţia în anulare exercitată în cauză

Împotriva ultimei decizii menţionate a formulat contestaţie în anulare A., întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2, 3 şi 4 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, contestatoarea a arătat că atât instanţa de fond, cât şi cea de recurs au înlăturat de la aplicare prevederile unei legi speciale, respectiv Legea nr. 317/2004 şi au pronunţat hotărârile judecătoreşti în baza prevederilor unor legi generale, încălcând astfel jurisprudenţa Î.C.C.J. şi deciziile CCR în materie.

Astfel, deşi pârâta şi instanţa de recurs afirmă faptul că acţiunea reclamantei "a fost judecată pe fond" de către prima instanţă, aceasta este o afirmaţie neadevărată, întrucât instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere formulat, ci a inventat un capăt de cerere inexistent în acţiunea formulată.

În opinia contestatoarei legalitatea şi temeinicia unei rezoluţii de clasare nu se poate aprecia decât strict cu referire la prevederile Legii nr. 317/2004, în vigoare la data respectivă, în baza cărora se emite acest document.

Ori, având în vedere faptul că prevederile art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 sunt abrogate implicit, prin aplicarea prevederilor deciziei CCR nr. 397/3.07.2014 şi a prevederilor art. 147 alin. (1) din Constituţia României, aşa cum s-a precizat şi în cuprinsul documentelor depuse la dosar, orice rezoluţie de clasare emisă de pârâta Inspecţia Judiciară după expirarea celor 45 de zile calculate începând cu data de 3.07.2014 este nelegală şi netemeinică.

Cele două instanţe anterior sesizate nu se referă în vreun fel la capătul de cerere formulat de reclamantă, respectiv la legalitate şi temeinicia emiterii unei rezoluţii de clasare cu referire la acest aspect, al încetării valabilităţii prevederilor art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004.

Acţiunea în anulare a unei rezoluţii de clasare putea fi respinsă doar prin raportare şi prin indicarea expresă a prevederilor din Legea nr. 317/2004 în baza cărora pârâta putea să emită rezoluţia în discuţie.

În final, contestatoarea a solicitat admiterea acţiunii iniţiale astfel cum a fost formulată şi acordarea daunelor materiale şi morale solicitate.

4. Apărările formulate de intimată

Intimata Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea căii extraordinare de atac formulate ca inadmisibilă.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Examinând contestaţia în anulare, în raport cu decizia atacată şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de art. 503 C. proc. civ., iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare.

Prezenta cale de atac este formulată în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2, 3 şi 4 C. proc. civ., conform căruora:

"Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când …. (2) dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; (3) instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; (4) instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză."

Pe calea contestaţiei în anulare se tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru o serie de motive expres şi limitativ prevăzute de lege (necompetenţa, încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei, nepronunţarea asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză etc).

Ipoteza textului art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. invocat de contestatoare şi înţelesul noţiunii de "eroare materială" vizează numai erorile cu caracter procedural, care să fi condus la pronunţarea unei soluţii greşite, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deşi era ataşată dovada achitării taxei de timbru, greşita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat etc.

Greşeala instanţei de recurs trebuie să fie una de fapt şi nu una de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale. Or, aplicarea de către pârâtă, iar ulteriror de cele 2 instanţe învestite, a unor dispoziţii legale despre care se susţine că sunt abrogate implicit şi pronunţarea unei soluţii contrare celei pe care o apreciază contestatoarea a fi fost corectă nu se încadrează în această sintagmă, ci reprezintă critici de legalitate vizând pretinse erori de judecată, constituind astfel un veritabil recurs, imposibil de analizat pe calea contestaţiei în anulare.

În privinţa dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acestea au în vedere omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate.

În speţă, astfel cum s-a consemnat la punctul 2 al prezentei decizii, instanţa de control judiciar a respins recursul contestatoarei ca inadmisibil, soluţie care, potrivit dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., nu a mai permis examinarea "pe fond" a recursului promovat şi a incidenţei cazurilor de casare invocate - art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ.

Contestatoarea a invocat şi pct. 4 al art. 503 alin. (2) C. proc. civ., dispoziţie care vizează situaţia în care instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

În prezenta cauză instanţa de control judiciar a fost, însă, învestită cu un singur recurs, cel promovat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 3044 din 26 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, iar instanţa a pronunţat o soluţie asupra acestuia, respingându-l ca inadmisibil.

Nu în ultimul rând se observă şi faptul că mare parte a susţinerilor din memoriul de motivare a contestaţiei în anulare reprezintă critici directe ale modului în care instanţa de fond şi cea de recurs au soluţionat cauza.

O nouă apreciere a fondului cauzei deduse judecăţii, astfel cum solicită contestatoarea, contravine însă normelor procedurale interne, dar şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea a reamintit faptul că nicio parte a unui proces soluţionat definitiv şi irevocabil nu poate determina redeschiderea acestuia, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "apel/recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative, condiţie care, în prezenta cauză, nu este realizată.

Principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, care exclude posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile în absenţa unui "defect fundamental" (cauza Mitrea contra României, hotărârea din 29.07.2008, cauza Lungoci contra României, hotărârea din 26.01.2006, etc).

Pentru considerentele expuse, constatând că aspectele învederate de contestatoare nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele expres şi limitativ prevăzute în cuprinsul art. 503 alin. (2) pct. 2, 3 şi 4 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 508 din acelaşi cod Înalta Curte va respinge ca nefondată contestaţia în anulare .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 273 din 21 ianuarie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 decembrie 2021.