Invalidity of environmental permit annual visa order due to constitutional suspension of underlying ordinance and violation of non-retroactivity

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. x/2019, conform art. 8 din Legea nr. 544/2004 coroborat cu art. 194 C. proc. civ., reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului anularea parţială a Ordinului nr. 1171/2018 emis de Ministerul Mediului şi publicat în Monitorul Oficial nr. 967/15.11.2018 (’’Ordinul 1171/2018") şi a Procedurii pentru aplicarea vizei anuale a autorizaţiei de mediu şi a autorizaţiei integrate de mediu (’’Procedura") aprobată prin acesta - ce formează Anexa nr. 1, în ceea ce priveşte aplicarea acestora cu privire la autorizaţiile de mediu şi autorizaţiile integrate de mediu emise înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 75/2018 .

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 138 din 26 iunie 2019 Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea în contencios administrativ şi fiscal promovată de reclamanta societatea A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului şi a dispus anularea parţială a Ordinului nr. 1171/2018 emis de Ministerul Mediului şi a Procedurii pentru aplicarea vizei anuale a autorizaţiei de mediu şi a autorizaţiei integrate de mediu aprobată prin acesta, în ceea ce priveşte aplicarea acestora cu privire la autorizaţiile de mediu şi autorizaţiile integrate de mediu emise înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 75/2018.

3. Recursul principal exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs recurentul pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii reclamantei şi respingerea acesteia ca neîntemeiată, arătând în esenţă următoarele:

Sentinţa civilă criticată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, având în vedere faptul că, actul normativ care a stat la baza emiterii Ordinului a cărui anulare parţială se cere, respectiv O.U.G. nr. 75/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul protecţiei mediului şi al regimului străinilor, a fost declarat neconsituţional în ansamblul său, iar potrivit prevederilor art. 147 din Constituţia României, prevederile ordonanţei reiterate sunt suspendate de drept, pe o durată de 45 de zile.

De asemenea, hotărârea civilă a instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită, a normelor de drept material cu privire la admisibilitatea cererii de chemare în judecată, având în vedere faptul că prevederile Ordinului ministrului mediului nr. 1171/2018 privind aprobarea Procedurii pentru aplicarea vizei anuale a autorizaţiei de mediu şi autorizaţiei integrate de mediu şi a Procedurii, nu a afectat dreptul reclamantei, obţinut prin Autorizaţia de Mediu nr. x/28.03.2019 emisă de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Tulcea.

Critica pe care o aduce sentinţei civile atacate, are în vedere faptul că instanţa de fond nu a luat în considerare prevederile consituţionale conform cărora, un act normativ declarat neconstitutional este suspendat de drept, pe o perioada de 45 de zile de la data publicării deciziei iar, Parlamentul ori Guvernul are obligaţia de a pune în acord prevederile declarate neconstituţional cu dispoziţiile Constituţiei României. În caz contrar, actul normativ declarat neconstituţional îşi încetează efectele juridice şi, în subsidiar, şi actele administrative emise în baza acestora - în speţă Ordinul ministrului mediului atacat.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 214/09.04.2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 435/03.06.2019, Curtea a constatat că dispoziţiile O.U.G. nr. 75/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul protecţiei mediului şi al regimului străinilor, încalcă prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţia României, în sensul că a fost reglementat, prin acelaşi act normativ două domenii diferite, fără nîcio legătură între ele.

Astfel, deşi O.U.G. nr. 75/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul protecţiei mediului şi al regimului străinilor a fost declarată neconstituţională în ansamblul ei, a solicitat să se constate că, criticile formulate de către autorii sesizării de neconstituţionalitate şi constatările Curţii Constituţionale a României nu au vizat dispoziţiile privind obligativitatea obţinerii vizei anuale a autorizaţiei de mediu şi a autorizaţiei integrate de mediu.

Prin urmare, consideră că instanţa de fond a admis acţiunea reclamantei cu aplicarea greşită a normelor de drept material, acţiunea reclamantei fiind inadmisibilă având în vedere faptul că, dispoziţiile Constituţionale prevăd un termen pentru care Guvernul şi Parlamentul au obligativitatea de punere în acord a ordonanţei declarate neconstituţional cu prevederile Constituţiei României, iar în situaţia în care această obligaţie nu este adusă la îndeplinire, ordonanţa şi actele administrative emise în baza acesteia îşi încetează efectele juridice.

Astfel, Ordinul ministrului mediului contestat nu putea fi anulat, câtă vreme actul normativ în baza căruia a fost emis este suspendat de drept, în vederea conformării cu dispoziţiile constituţionale.

Consideraţii aplicarea greşită a normelor de drept material cu privire la condiţiile admisibilităţii acţiunii reclamantei, formulată în contradictoriu cu subscrisul.

Prin sentinţa civilă atacată, instanţa de fond a considerat că, acţiunea reclamantei îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 8 alin. (9) din Legea nr. 554/2004 - Legea contenciosului administrativ, actualizată, conform cărora reclamanta trebuie să dovedească că actul normativ atacat trebuie să îi producă o vătămare al unui drept ori interes legitim.

Astfel, instanţa de fond a reţinut faptul că, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 75/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul protecţiei mediului şi al regimului străinilor şi ale Ordinului ministrului mediului nr. 1171/2018 privind aprobarea Procedurii pentru aplicarea vizei anuale a autorizaţiei de mediu şi autorizaţiei integrate de mediu, reclamanta avea obligaţia să obţină viza anuală de mediu, începând cu anul 2020.

Acţiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu recurentul pârât este neîntemeiată, deoarece în materia contenciosului administrativ, este necesar ca reclamanta să dovedească existenţa unei vătămări a unui drept sau interes legitim prin actul administrativ contestat - în speţa de faţa: Ordinul ministrului mediului nr. 1171/2018 privind aprobarea Procedurii pentru aplicarea vizei anuale a autorizaţiei de mediu şi autorizaţiei integrate de mediu.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta nu a probat în ce măsură dreptul obţinut prin Autorizaţia de Mediu nr. x/28.03.2019 emis de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Tulcea, a fost vătămat, cu atât mai mult cât, autorizaţia de mediu avea termen de valabilitate până în anul 2020.

Prin dispoziţiile Ordinulului ministrului mediului nr. 1171/2018 privind aprobarea Procedurii pentru aplicarea vizei anuale a autorizaţiei de mediu şi autorizaţiei integrate de mediu, reclamantei nu i s-a produs nicio vătămare, câtă vreme dreptul obţinut, de acesta prin Autorizaţia de mediu nr. x/28.03.2018, emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului Tulcea nu i-a fost afectat, în sensul că nu au fost schimbate condiţiile în care reclamantul trebuie să îşi desfăşoare activitatea.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. .

Legal citată, intimata reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de către Ministerul Mediului împotriva sentinţei civile recurate şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca temeinică şi legală.

În opinia intimatei criticile aduse de către recurent sentinţei pronunţată de către instanţa de fond, critici subsumate de către acesta motivului de recurs prevăzut de art. 488 (1) pct. 8, sunt total neîntemeiate.

Efectele declarării neconstituţionale a O.U.G. nr. 75/2018:

Prima critică a recurentului vizează faptul că, declararea ca neconstituţională a O.U.G. nr. 75/2018 prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 214/09.04.2019 publicată în Monitorul Oficial nr. 435/03.06.2019 ar fi acordat Guvernului/Parlamentului o perioadă de 45 de zile pentru punerea în acord a prevederilor declarate neconstituţionale cu dispoziţiile neconstituţionale.

Recurentul consideră că, actele administrative aprobate în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 75/2018 nu ar fi fost lovite de vreun motiv de nelegalitate în perioada de 45 de zile (ce expira în cazul de faţă în data de 18.07.2019) menţionată anterior, chiar dacă dispoziţiile pe care emiterea lor se întemeia au fost declarate neconstituţionale.

În primul rând, opinia recurentului nu este susţinută de niciun text legal, fiind bazată doar pe un raţionament juridic eronat, ce presupune aplicarea în continuare a unor norme juridice declarate neconstituţionale.

Este evident că o asemenea susţinere nu poate fi primită de către instanţa de recurs, din moment ce perioada de 45 de zile pentru punerea de acord a actului normativ declarat neconstituţional cu dispoziţiile constituţie, nu are semnificaţia extinderii aplicabilităţii dispoziţiilor declarate neconstituţionale.

Existenţa vătămării produse ca urmare a emiterii actului administrativ atacat:

În ceea ce priveşte critica recurentului legat de faptul că intimata reclamantă nu ar fi probat în ce măsură drepturile sale rezultate din Autorizaţia de Mediu nr. x/28.03.2013 ("Autorizaţia de Mediu") sunt vătămate de dispoziţiile Ordinului 1171/2018, vătămarea produsă prin intermediul actului administrativ atacat este reprezentată de reducerea perioadei de valabilitate a Autorizaţiei de Mediu.

Contrar celor menţionate de recurent prin cererea de recurs Autorizaţia de Mediu obţinută de intimata reclamantă este valabilă până la data de 28.03.2023 şi nu până în anul 2020, perioada sa de valabilitate fiind de 10 ani de zile de la emiterea sa, după cum rezultă în mod evident din cuprinsul acesteia.

De altfel Ministerul Mediului, a recunoscut în mod expres prin intermediul întâmpinării depusă la fondul cauzei (pag. 3), că perioada de valabilitate de 10 ani a Autorizaţiei de Mediu a fost eliminată din cuprinsul acesteia, rezultând astfel o modificare a conţinutului dreptului subiectiv dobândit de către intimata reclamantă, modificare ce presupune pe de o parte restrângerea duratei acestuia şi pe de altă parte condiţionarea existenţei dreptului de emiterea unui nou act administrativ.

Încălcarea principiului neretroactivităţii legii noi:

După cum a menţionat şi în faţa instanţei de fond nelegalitatea Ordinului 1171/2018 este dată şi de aplicarea sa retroactivă faţă de autorizaţiile de mediu emise înainte de intrarea sa în vigoare.

Conform susţinerilor Ministerului Mediului, dispoziţiile Ordinului 1171/2018 nu ar fi retroactive deoarece nu se aplică autorizaţiilor de mediu a căror termen de valabilitate a încetat. În opinia sa, o asemenea interpretare restrictivă a efectului retroactiv al legii civile nu poate fi primită, fiind contrară atât doctrinei juridice privind această chestiune cât şi jurisprudenţei constituţionale.

Cum raportul juridic născut în baza Autorizaţiei de Mediu s-a constituit la momentul emiterii acesteia, conţinutul raportului juridic, respectiv dreptul subiectiv rezultat, nu poate fi modificat de către o lege viitoare, deoarece s-ar aduce atingere constituirii acestuia, situaţie ce nu este permisă de regula neretroactivităţii legii civile.

Cum termenul de exercitare a unui anumit drept, reprezintă o modalitate a acestuia, fiind parte intrinsecă a sa, consideră că, modificarea acestui termen aduce atingere însăşi constituirii acestuia, constituire ce nu poate fi însă afectată de noua lege.

Faptul că, dreptul rezultat din Autorizaţia de Mediu este exercitat pe o anumită perioadă de timp, nu înseamnă că printr-o lege nou se poate aduce atingere perioadei în care acesta poate fi exercitat, deoarece termenul de exercitare a dreptului nu este un efect produs în timp al actului administrativ, ci acesta face parte din chiar conţinutul dreptului, stabilit la momentul constituirii acestuia şi deci reprezentând un efect trecut (fada praeterita) al situaţiei juridice rezultate din emiterea actului administrativ.

În acest sens, este şi jurisprudenţa constituţională în această materie, care prevede în mod clar că, întinderea în timp unor drepturi născute în baza legii vechi, nu poate fi modificată de legea nouă. Cu titlu de exemplu este hotărârea Curţii Constituţionale nr. 51/2012 (Anexa nr. 2 la răspunsul la întâmpinare depus la fond) în care se menţionează, la pagina 13, că redimensionarea duratei mandatelor funcţiilor de conducere poate avea loc doar pentru mandatele viitoare nu şi pentru mandatele în curs deoarece altfel s-ar nesocoti regula neretroactivităţii legii.

În acelaşi sens sunt şi argumentele Curţii Constituţionale din decizia nr. 375/2005 (Anexa nr. 3 la răspunsul la întâmpinare depus la fond), prin care Curtea a decis că deşi legiuitorul este liber să redimensioneze print-o lege nouă, durata mandatelor funcţiilor de conducere, aceasta se aplică doar pentru viitor nu şi pentru mandatele în curs, altfel ar însemna să se nesocotească regula neretroactivităţii legii.

În condiţiile în care, în cele două cauze aduse în faţa Curţii Constituţionale, aceasta a statuat că modificarea, printr-o lege nouă, a duratei unui drept constituit în baza legii vechi constituie o încălcarea a principiului neretroactivităţii legii, consideră că şi în cazul de faţă, modificarea duratei de valabilitate dreptului constituit prin Autorizaţia de Mediu, emisă înainte de intrarea în vigoare a Ordinului 1171/2018, reprezintă aceeaşi încălcare a principiului constituţional menţionat anterior.

Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a constatat nelegalitatea Ordinului 1171/2018 şi a Procedurii aferente, nelegalitate ce rezultată şi din aplicarea retroactivă a dispoziţiilor acestuia.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ. .

4. Recursul incident promovat

Reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs incident, solicitând modificarea considerentelor sentinţei primei instanţe, în sensul menţionării ca motiv de anulare a actelor administrative atacate şi pe cel privind încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile.

În opinia sa, instanţa de fond, pe lângă motivul de anulare a Ordinului nr. 1171/2018 şi a Procedurii aferente, întemeiat pe lipsa temeiului legal al acestor acte, rezultat din declararea neconstituţională a O.U.G. nr. 75/2018 trebuia să analizeze şi motivul de anulare invocat de către recurenta reclamantă prin cererea de chemare în judecată legat de încălcarea de către Ordinul nr. 1171/2018 şi a Procedurii aferente a principiului neretroactivităţii legii, prevăzut de art. 15 alin. (1) din Constituţie.

Consideră că, omisiunea instanţei de fond cu privire la analiza motivului de anulare invocat prin cererea de chemare în judecată se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (2) pct. 8 C. proc. civ., deoarece nelegalitatea Ordinului nr. 1171/2018 rezultă şi din aplicarea sa retroactivă cu privire la autorizaţiile de mediu emise înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 1171/2018.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 472 coroborat cu art. 491 C. proc. civ. .

Legal citat intimatul pârât MINISTERUL MEDIULUI, APELOR Şl PĂDURILOR (fost Ministerul Mediului) a formulat întâmpinare la recursul incident, declarat de către recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin care a solicitat instanţei să respingă recursul incident formulat, drept inadmisibil, având în vedere că, nu sunt îndeplinite condiţiile legale, prevăzute de dispoziţiile art, 491 C. proc. civ.

Privitor la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi în cadrul formulării recursului incident, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., invocă motivul de recurs prevăzut de alin. (1) pct. 8 al art. 488, potrivit căruia: casarea unei hotărâri se poate cere atunci când a fost pronunţată cu încălcarea ori aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, recurenta-reclamantă, susţine faptul că, instanţa de fond a omis să analizeze motivul de anulare, invocat prin cererea de chemare în judecată, referitor la faptul că prevederile Ordinul ministrului mediului nr. 1171/2018 privind aprobarea Procedufoi pentru aplicarea vizei anuale a autorizaţiei de mediu şi autorizaţiei integrate de mediu, încalcă principiul neretroactivităţii legii, principiu prevăzut de dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României.

Ori, faptul că instanţa de fond, nu s-a pronunţat asupra unui motiv de anulare a Ordinului sus-menţionat, nu presupune că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 491 C. proc. civ., privind declararea recursului incident.

Netemeinicia susţinerilor recurentei-reclamante S.C. A. S.R.L.:

Prin recursul incident, formulat de către recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. solicită instanţei să admită cererea şi să modifice considerentele sentinţei civile nr. 139/CA/26.06.201, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în dosarul cauzei.

În mod neîntemeiat, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L, susţine că, instanţa de fond nu a analizat motivul de anulare privitor la încălcarea principiului neretroactivităţii.

Prin sentinţa civilă criticată, instanţa de fond a constatat că, iniţial dispoziţiile Ordinului contestat nu conţinea norme tranzitorii şi nici nu indica, în mod expres, dacă obligaţia de a obţine viza anuală de mediu se aplică şi pentru titularii autorizaţiilor de mediu emise anterior intrării în vigoare a Ordinului.

Pe fondul cauzei, intimatul a arătat că, sentinţa civilă criticată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, având în vedere faptul că actul normativ care a stat la baza emiterii Ordinului a cărui anulare parţială se cere, respectiv O.U.G. nr. 75/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative îh domeniul protecţiei mediului şi al regimului străinilor, a fost declarat neconsituţional în ansamblul său, iar potrivit prevederilor art. 147 din Constituţia României, prevederile ordonanţei reiterate sunt suspendate de drept, pe o durată de 45 de zile.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 205 C. proc. civ. .

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate, a susţinerilor părţilor, a dispoziţiilor legale incidente, se reţin următoarele:

Ambii recurenţi şi-au întemeiat cererile de recurs pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, însă contrar susţinerilor acestora, Înalta Curte reţine că, instanţa de fond a făcut o judicioasă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză.

Cu privire la recursul formulat de recurentul pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, se reţine că este nefondat, urmând a fi respins, avându-se în vedere următoarele aspecte:

Sunt neîntemeiate criticile recurentului, care vizează faptul că, sentinţa civilă a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât, declararea ca neconstituţională a O.U.G. nr. 75/2018 prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 214/09.04.2019 publicată în Monitorul Oficial nr. 435/03.06.2019 ar fi acordat Guvernului/Parlamentului o perioadă de 45 de zile pentru punerea în acord a prevederilor declarate neconstituţionale cu dispoziţiile neconstituţionale, şi doar după această perioadă dispoziţiile O.U.G. nr. 75/2018 ar fi încetat să mai producă efecte juridice, astfel că instanţa de fond nu ar fi putut anula actele administrative atacate anterior expirării acestei perioade.

Recurentul consideră că, actele administrative aprobate în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 75/2018 nu ar fi fost lovite de vreun motiv de nelegalitate în perioada de 45 de zile (ce expira în cazul de faţă în data de 18.07.2019) menţionată anterior, chiar dacă dispoziţiile pe care emiterea lor se întemeia au fost declarate neconstituţionale.

Contrar celor învederate de către recurent, această susţinere nu poate fi primită de către instanţa de control judiciar, avându-se în vedere că, perioada de 45 de zile pentru punerea de acord a actului normativ declarat neconstituţional cu dispoziţiile constituţie, nu are semnificaţia extinderii aplicabilităţii dispoziţiilor declarate neconstituţionale.

De la data publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 214/09.04.2019, prevederile O.U.G. nr. 75/2018 au fost suspendate de drept, în conformitate cu prevederile art. 147 din Constituţia României.

Suspendarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 75/2018 în integralitatea lor are ca efect direct faptul că, acestea nu mai erau în vigoare la data de 03.06.2019, şi astfel la data pronunţării hotărârii de către instanţa de fond, legea nu mai prevedea obligaţia privind obţinerea anuală a vizei şi, astfel lipsea temeiul legal privind adoptarea unei proceduri în acest sens, astfel încât actele administrative emise erau nule de drept, în conformitate cu prevederile Legii nr. 24/2000.

De asemenea, ca urmare a suspendării dispoziţiilor O.U.G. nr. 75/2018 reiese că, vechile dispoziţii ale O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, ce fuseseră modificate prin ordonanţa declarată neconstituţională, redeveneau aplicabile din moment ce, modificările aduse lor erau suspendate de drept, neputând exista un vid legislativ în perioada de 45 de zile menţionată de recurentă.

Rezultă că, O.U.G. nr. 75/2018 şi legea de aprobare a acesteia nu aveau cum să mai producă efecte juridice de la momentul constatării neconstituţionalităţii acestora, deoarece presupusa lor punerea de acord cu dispoziţiile constituţionale nu putea fi făcută decât prin adoptarea unor noi acte normative, acte ce produceau efecte doar pentru viitor, şi care nu aveau cum să confirme sau să valideze acte administrative emise anterior.

Astfel, în mod corect instanţa de fond a reţinut că, prevederile O.U.G. nr. 75/2018 nu mai puteau fi considerate în vigoare începând cu data de 03.06.2019, lipsind astfel temeiul legal pentru Ordinul 1171/2018.

Neîntemeiate sunt şi criticile recurentului pârât, în sensul că, intimata reclamantă nu ar fi probat în ce măsură drepturile sale rezultate din Autorizaţia de Mediu nr. x/28.03.2013 sunt vătămate de dispoziţiile Ordinului 1171/2018.

Contrar celor menţionate de recurent prin cererea de recurs, Înalta Curte reţine că, vătămarea produsă intimatei reclamante prin intermediul actului administrativ atacat este reprezentată de reducerea perioadei de valabilitate a Autorizaţiei de Mediu.

Autorizaţia de Mediu obţinută de intimata reclamantă este valabilă până la data de 28.03.2023 şi nu până în anul 2020, perioada sa de valabilitate fiind de 10 ani de zile de la emitere, după cum rezultă din cuprinsul acesteia.

Valabilitatea Autorizaţiei de Mediu este de 10 ani de zile, fără a fi condiţionată de obţinerea unui nou act administrativ, astfel încât prin aplicarea dispoziţiilor Ordinului 1171/2018 şi autorizaţiilor de mediu emise anterior intrării sale în vigoare, rezultă că, dreptul subiectiv al intimatei reclamante -de a desfăşura activităţile autorizate pe amplasamentul autorizat- este în mod direct vătămat, prin reducerea duratei sale.

În condiţiile în care, intimata reclamantă îşi putea desfăşura activitatea pe amplasamentul autorizat, până la data de 28.03.2023, fără a fi necesară vreo confirmare anuală a acestui drept, iar ca efect al Ordinului 1171/2018 această posibilitate nu mai există, desfăşurarea activităţii depinzând de obţinerea vizei anuale, reiese că, este evidentă vătămarea produsă dreptului subiectiv deţinut de reclamantă în baza Autorizaţiei de Mediu, prin schimbarea condiţiilor de exercitare a acestuia, condiţii ce sunt mai restrictive decât cele iniţiale.

Cu privire la recursul formulat de recurenta reclamantă A. S.R.L., Înalta Curte reţine că este nefondat, urmând a-l respinge, avându-se în vedere următoarele considerente:

Prin sentinţa civilă criticată, instanţa de fond a constatat că, "iniţial dispoziţiile Ordinului contestat nu conţineau în forma iniţială norme tranzitorii şi nici nu indica, în mod expres, dacă obligaţia de a obţine viza anuală de mediu se aplică şi pentru titularii autorizaţiilor de mediu emise anterior intrării în vigoare a Ordinului. Ulterior însă, acest aspect a fost reglementat ulterior prin introducerea art. 5 indice 1 prin Ordinul nr. 324/2019.

Aşa fiind, reiese că, Tribunalul a făcut o analiză a succesiunii în timp a dispoziţiilor legale referitoare la Procedura pentru autorizaţia de mediu şi a autorizaţiei integrate de mediu.

Înalta Curte constată că, obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ prin dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din Noul C. proc. civ., ca de altfel şi cercetarea fondului cauzei au în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicit şi întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene (Hotărârea Ruiz Torija şi Hiro Balani împotriva Spaniei, din 9 decembrie 1994, precum şi Hotărârea Higgins şi alţii împotriva Franţei, din 19 februarie 1998), instanţa nu este obligată să răspundă detaliat la fiecare argument al părţilor.

Art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile, dar nu se poate cere să se dea un răspuns detaliat la fiecare argument.

Astfel, în raport de cele expuse anterior, avându-se în vedere conţinutul art. 461 C. proc. civ., contrar susţinerilor recurentei reclamante, Înalta Curte constată că, prima instanţă a admis acţiunea cu motivarea că, întrucât "dispoziţiile O.U.G. nr. 75/2018 au fost constatate ca fiind neconstituţionale, dispoziţiile din ordinul nr. 1171/2018 emise în aplicarea acestei ordonanţe nu mai pot fi considerate legale şi trebuie anulate, în lipsa reacţiei organului adminsitrativ de a le abroga", apărea ca fiind redundantă analiza celorlalte motive de nelegalitate invocate de reclamantă cu privire la actul administrativ contestat.

Prin urmare, aspectele invocate de către cei doi recurenţi prin cererile de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge atât recursul principal, cât şi recursul incident ca fiind nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de recurentul pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva sentinţei nr. 138 din 26 iunie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de recurenta reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 138 din 26 iunie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 decembrie 2021.