Compulsory signature of administrative funding contract: limits of judicial substitution of interministerial committee approval

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 05.11.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, a solicitat:

(1) obligarea pârâtului la comunicarea către reclamantă a exemplarului cuvenit acesteia din contractul de finanţare înregistrat de pârât (prin Departamentul Identitate Naţională) cu nr. x/31.08.2018 sau, în subsidiar, în cazul în care pârâtul neagă existenţa zisului contract,

(2) constatând încheierea contractului de finanţare (în sens de negotium iuris) înregistrat de pârât (prin Departamentul Identitate Naţională) cu nr. x/31.08.2018, obligarea pârâtului la semnarea respectivului contract (în sens de instrumentum probationis) şi la comunicarea către reclamantă a exemplarului cuvenit acesteia ori, alternativ, suplinirea consimţământului pârâtului cu privire la încheierea contractului de finanţare în forma înregistrată de pârât (prin Departamentul Identitate Naţională) cu nr. x/31.08.2018 şi

(3) obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2299 din 20 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.

A fost obligat pârâtul să semneze contractul de finanţare aferent proiectului derulat de reclamant în perioada 6-9 septembrie 2019 şi să comunice reclamantului un exemplar.

A fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5597,90 RON reprezentând taxa de timbru şi onorariu avocat.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâtul, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea cererii ca inadmisibilă, precum şi nefondată.

În motivarea recursului, a arătat că prima instanţă a soluţionat cererea de chemare în judecată cu depăşirea atribuţiilor judecătoreşti. A menţionat că este evidentă inadmisibilitatea cererii prin raportare la lipsirea de obiect a contractului având în vedere conduita reclamantei, iar prima instanţă, cu depăşirea atribuţiilor conferite de legiuitor, l-a obligat pe pârât să semneze contractul de finanţare, încălcând astfel anexa 2 din Ghid, precum şi art. 5, 8, 12 din acesta.

A menţionat recurentul că actele emise, precum şi operaţiunile realizate de către pârât prin evaluarea proiectelor sunt acte premergătoare, iar nu acte administrative în sensul Legii nr. 554/2004, iar pentru ca Ministerul să fi putut supune validării finale contractul în litigiu era necesar ca reclamanta să se conformeze cerinţelor din ghid, şi nu să susţină că trebuie semnat contractul, întrucât proiectul fusese deja derulat. În condiţiile în care proiectul fusese deja realizat din alte surse financiare, contractul nu mai putea fi validat, astfel că nu poate fi vorba despre un refuz nejustificat din partea pârâtului, ci doar de conduita culpabilă şi de reaua-credinţă a reclamantei. Astfel, pârâtul nu putea să semneze contractul înainte de decizia Comitetului interministerial pentru Centenar. Prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 5 din O.G. nr. 5/2017 şi, depăşindu-şi atribuţiile, s-a substituit Comitetului interministerial şi a admis la finanţare în locul acestuia proiectul reclamantei.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a arătat recurentul că prima instanţă a interpretat greşit dispoziţiile art. 5 din O.G. nr. 5/2017, obligând pârâtul să semneze un contract fără să se bazeze pe decizia Comitetului interministerial, singurul competent să aprobe finanţarea proiectului care nu poate fi făcută înaintea aprobării acestuia. Totodată, prima instanţă a încălcat şi dispoziţiile art. 8 din O.G. nr. 5/2017, neexistând dovada că în bugetul MCIN a fost alocată suma pentru finanţarea proiectului, astfel cum avea obligaţia să verifice.

4. Apărările intimatei

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului faţă de lipsa semnăturii reprezentantului legal sau convenţional al recurentului, în subsidiar solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

5. Alte aspecte procesuale

La termenul de judecată din 9 decembrie 2021, Înalta Curte a luat act că intimata - reclamantă nu mai susţine excepţia nulităţii recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat obligarea pârâtului la comunicarea către reclamantă a exemplarului cuvenit acesteia din contractul de finanţare înregistrat de pârât (prin Departamentul Identitate Naţională) cu nr. x/31.08.2018 sau, în subsidiar, în cazul în care pârâtul neagă existenţa zisului contract, constatând încheierea contractului de finanţare (în sens de negotium iuris) înregistrat de pârât (prin Departamentul Identitate Naţională) cu nr. x/31.08.2018, obligarea pârâtului la semnarea respectivului contract (în sens de instrumentum probationis) şi la comunicarea către reclamantă a exemplarului cuvenit acesteia ori, alternativ, suplinirea consimţământul pârâtului cu privire la încheierea contractului de finanţare în forma înregistrată de pârât (prin Departamentul Identitate Naţională) cu nr. x/31.08.2018.

Soluţia primei instanţe de admitere în parte a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Primul motiv de recurs invocat de recurentul Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., susţinându-se că instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, interpretând şi aplicând greşit normele de drept material, mai exact 5 din O.G. nr. 5/2017 şi, depăşindu-şi atribuţiile, s-a substituit Comitetului interministerial şi a admis la finanţare în locul acestuia proiectul reclamantei.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când "instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti".

Prin această sintagmă se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat, decât cea judecătorească.

Acest motiv de casare vizează încălcarea unor atribuţii constituţionale recunoscute într-un anumit moment legislativ diferitelor autorităţi statale. Altfel spus, excesul de putere atinge principiul separaţiei puterilor în stat.

Or, în cauza de faţă se constată că prima instanţă a obligat pârâtul să semneze contractul de finanţare aferent proiectului derulat de reclamantă în perioada 6-9 septembrie 2019 şi să comunice acesteia un exemplar. Potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (4) din Legea nr. 554/2004:

"(4) Atunci când obiectul acţiunii în contencios administrativ îl formează un contract administrativ, în funcţie de starea de fapt, instanţa poate:

a) dispune anularea acestuia, în tot sau în parte;

b) obliga autoritatea publică să încheie contractul la care reclamantul este îndrituit;

c) impune uneia dintre părţi îndeplinirea unei anumite obligaţii;

d) suplini consimţământul unei părţi, când interesul public o cere;

e) obliga la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale şi morale."

Faţă de aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre în limitele atribuţiilor puterii judecătoreşti, motivul de recurs invocat fiind nefondat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat.

Recurentul a invocat în susţinerea acestui motiv faptul că prima instanţă a interpretat greşit dispoziţiile art. 5 din O.G. nr. 5/2017, obligând pârâtul să semneze un contract fără să se bazeze pe decizia Comitetului interministerial, singurul competent să aprobe finanţarea proiectului care nu poate fi făcută înaintea aprobării acestuia. Totodată, în opinia recurentului, prima instanţă a încălcat şi dispoziţiile art. 8 din O.G. nr. 5/2017, neexistând dovada că în bugetul MCIN a fost alocată suma pentru finanţarea proiectului, astfel cum avea obligaţia să verifice.

Instanţa de control judiciar apreciază că aceste susţineri sunt nefondate. Contrar susţinerilor recurentului, proiectul a fost declarat admis inclusiv de către "Comitetul Interministerial pentru Centenar", acesta regăsindu-se în cuprinsul "Listei proiectelor aprobate de Comitetul Interministerial pentru Centenar de astăzi 28 august 2018, în urma sesiunii de selecţie a manifestărilor/acţiunilor şi proiectelor de aniversare a centenarului Marii Uniri şi a Primului Război Mondial, depuse de persoane juridice fără scop patrimonial" la poziţia 21 cu suma de 94.964 RON .

Este corectă concluzia instanţei de fond în sensul că între părţi, prin aprobarea proiectului, a avut loc formarea acordului de voinţă al părţilor, astfel că avut loc încheierea contractului în sensul de operaţiune juridică, iar ceea ce nu s-a realizat în cadrul ultimei etape fiind semnarea efectivă a contractului de către pârât în sensul de "instrumentum probationis". Astfel, sunt nefondate şi susţinerile recurentului privind faptul că instanţa de fond ar fi avut obligaţia să verifice dacă în bugetul MCIN a fost alocată suma pentru finanţarea proiectului.

În aceste condiţii, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

În condiţiile art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale la plata către intimata A. a sumei de 5685,94 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, dovedite prin depunerea înscrisurilor aflate la dosar recurs.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale împotriva sentinţei civile nr. 2299 din 20 septembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale împotriva sentinţei civile nr. 2299 din 20 septembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale la plata către intimata A. a sumei de 5685,94 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 9 decembrie 2021.