Tax authority’s appeal rejected; precautionary seizure annulled for lacking concrete risk evidence.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the appeal filed by the tax authority against the first-instance judgment, thereby upholding the annulment of the precautionary measures decision (Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/23.05.2019) issued against the taxpayer; the taxpayer thus prevailed, and the annulment remains in force. The dispute arose from an administrative action challenging the tax authority’s decision to impose precautionary seizure on the taxpayer’s assets based on alleged joint liability for corporate tax debts of a company he managed, after that company was declared insolvent. Deciding under Article 496 of the Romanian Code of Civil Procedure and reviewing the cassation ground under Article 488(1)(8) thereof, the court held that the precautionary measures under Article 213(2) of the Fiscal Procedure Code (Law No. 207/2015) are of an exceptional nature and require concrete, objective evidence of a risk that the debtor will evade, hide, or dissipate assets, substantially jeopardizing collection; the challenged decision lacked such specific factual justification, merely referencing the debtor company’s situation without demonstrating the statutory conditions, so the first-instance court had correctly annulled the measure for inadequate reasoning.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015, art. 496 din C. proc. civ; Tax authority’s appeal rejected; precautionary seizure annulled for lacking concrete risk evidence: x/23.05.2019) issued against the taxpayer; the taxpayer thus prevailed, and the annulment remains in force. The dispute arose from an administrative action challenging the tax authority’s decision to impose precautionary seizure on the taxpayer’s assets based on alleged joint liability for corporate tax debts of a company he managed, after that company was declared insolvent. Deciding under Article 496 of the Romanian Code of Civil Procedure and reviewing the cassation ground under Article 488(1)(8) thereof, the court held that the precautionary measures under Article 213(2) of the Fiscal Procedure Code (Law No. 207/2015) are of an exceptional nature and require concrete, objective evidence of a risk that the debtor will evade, hide, or dissipate assets, substantially jeopardizing collection; the challenged decision lacked such specific factual justification, merely referencing the debtor company’s situation without demonstrating the statutory conditions, so the first-instance court had correctly annulled the measure for inadequate reasoning.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for the rejection of the appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II- a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/20.06.2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanta, a formulat contestaţie împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/23.05.2019 emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanta, solicitând ca, prin hotărârea care se va pronunţa, pe baza probelor ce vor fi administrate, sa se dispună anularea acesteia, precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 163/CA din 12 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanta.
A fost anulată Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/23.05.2019 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa.
3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - AJFP Constanţa, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii.
În motivarea recursului, a arătat că măsura emiterii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nu a fost luată în cadrul unei acţiuni de control fiscal, cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond, ci în cadrul procedurii reglementate de art. 26 din Codul de procedură fiscală, respectiv stabilirea răspunderii solidare.
A menţionat faptul că decizia contestată a fost suficient motivată în fapt şi în drept, prin decizie menţionându-se constatarea unor elemente care indică pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, nu numai generic, ci şi concret, astfel de elemente fiind indicate ca fiind modalitatea de producere a unui prejudiciu de valoare mare, 10736155 RON de către un contribuabil fără bunuri de capital, prejudiciu stabilit în urma unui control fiscal în urma căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. x/23.06.2015.
Recurenta a arătat că, în cadrul controlului efectuat, s-a constatat că S.C. B. S.R.L. a declarat mai multe achiziţii de valoare considerabilă cu diverşi parteneri de afaceri, fără a se putea stabili realitatea şi legalitatea acestor tranzacţii. Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii a fost emisă ca urmare a constatărilor cuprinse în actul de control fiscal prin care s-a stabilit că prejudiciul calculat a fost produs în perioada în care reclamantul a fost administrator/asociat al S.C. B. S.R.L., motiv pentru care a fost declanşată procedura privind stabilirea răspunderii solidare.
A susţinut recurenta că judecătorul fondului a pronunţat o hotărâre nelegală fără a fi analizat întregul material probator depus la dosar. Instanţa de fond s-a limitat la a edita în cuprinsul hotărârii recurate apărările formulate de recurentă, fără a proceda la analiza acestora în ceea ce priveşte legătura dintre reclamant şi S.C. B. S.R.L., fiind încălcat principiul fundamental care guvernează procesul civil, respectiv rolul judecătorului în aflarea adevărului.
4. Apărările intimatului
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/23.05.2019 emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa.
Soluţia primei instanţe de admitere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.
Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material incidente.
În speţă, prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/23.05.2019 s-a dispus, în temeiul art. 213 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale contestatorului, măsuri ce au la bază sumele stabilite prin Procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x/05.03.2019 emis pentru debitorul B. S.R.L., reprezentând taxă pe valoare adăugată, impozit profit amenzi, dobânzi şi penalităţi de întârziere în cuantum total de 10.736.155 RON, decizie contestată în prezenta cauză.
În motivarea deciziei atacate, organul fiscal a reţinut:
- măsurile asigurătorii au la baza sumele stabilite prin Procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x/05.03.2019, sume ce reprezintă obligaţii fiscale datorate şi neachitate de societatea B. S.R.L.;
- în perioada 16.08.2007 - 21.12.2012, dl A. a îndeplinit funcţia de administrator cu puteri depline al societăţii B. S.R.L., declarată insolvabilă fără bunuri sau venituri urmăribile prin procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x/05.03.2019, pentru obligaţii fiscale de piaţă în sumă de 10.736.155 RON;
- dl A. a avut calitatea de asociat în perioada 16.08.2007 - 04.07.2013; pentru debitorul B. S.R.L. a fost întocmit de către AJFP Constanta - Activitate de inspecţie fiscală un Raport de inspecţie fiscală nr. x din 23.06.2015 (cu perioada avizată şi verificată 01.01.2012 - 31.12.2014), în urma căruia au fost stabilite în sarcina B. S.R.L., prin decizia de impunere nr. x/23.06.2015, obligaţii fiscale suplimentare de plată în sumă totală de 10.735.155 RON;
- debitorul B. S.R.L. este declarat inactiv din data de 20.06.2014;
- în vederea recuperării obligaţiilor fiscale ale debitorului B. S.R.L., s-a procedat la declanşarea procedurii de atragere a răspunderii solidare a persoanelor prevăzute la art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare;
- având în vedere că debitorul B. S.R.L. nu deţine bunuri mobile şi/sau imobile în patrimoniu şi nici venituri urmăribile, pentru a asigura stingerea obligaţiilor fiscale, ţinând cont de prevederile cap X, pct. 10.1, 10.2 din Ordinul nr. 127/2014 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare reglementate de dispoziţiile art. 27 şi art. 28 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, s-a considerat oportună instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor şi veniturilor asociatului/administratorului A.;
- un motiv avut în vedere pentru instituirea măsurilor asigurătorii este vechimea şi cuantumul obligaţiilor fiscale datorate de B. S.R.L., care exced posibilităţii lor de plată ale debitorului, determinând pericolul semnificativ ca datoriile să nu fie achitate.
Potrivit art. 213 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, "Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea."
Caracterul excepţional al măsurii este menţionat şi în Ordinul A.N.A.F. nr. 2546/2016 din 05 septembrie 2016 pentru aprobarea Procedurii de aplicare a măsurilor asigurătorii de către organele fiscale competente şi pentru aprobarea modelelor, modului de utilizare şi de păstrare a unor formulare, care statuează:
"16. Organul de control poate dispune măsuri asigurătorii, în mod excepţional, respectiv atunci când există pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea (...). 17. În situaţia în care organul de control, în timpul acţiunii de control, efectuată după procedurile prealabile de documentare pentru control, şi în urma analizei dosarului fiscal, situaţiilor financiare, declaraţiilor fiscale sau a altor documente şi a informaţiilor pe care le deţine, constată că există suficiente informaţii că debitorul nu şi-a declarat materia impozabilă şi totodată apreciază că există pericolul iminent să se sustragă de la plata obligaţiilor la bugetul general consolidat sau să prejudicieze bugetul, prin ascunderea sau risipirea patrimoniului, periclitând sau îngreunând în mod deosebit colectarea, va dispune luarea măsurilor asigurătorii, iar organul de executare va proceda la ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii."
Pericolul la care face referire legea trebuie să fie unul concret şi obiectiv, în sensul existenţei unor indicii că respectivul contribuabil urmează să se sustragă de la plata obligaţiilor fiscale care îi vor incumba.
Luarea măsurilor asigurătorii trebuie raportată la o anumită atitudine de rea-credinţă a debitorului care încearcă să-şi sustragă, ascundă sau distrugă activele patrimoniale cu scopul de a zădărnici eforturile organelor fiscale de a executa creanţa fiscală. Însuşi legiuitorul a definit ce înseamnă caracterul excepţional:
"atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea."
Pentru ca măsurile asigurătorii să poată fi dispuse trebuie verificate, la data luării măsurilor, ipotezele de excepţie avute în vedere de legiuitor. Ca atare, pentru luarea măsurilor în aceste condiţii, trebuie să existe date certe, susţinute de probatoriu, care să ducă la concluzia existenţei pericolului ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul.
Textul de lege anterior menţionat stabileşte în mod clar că instituirea măsurilor asigurătorii este "una excepţională" şi poate fi luată numai în ipoteza în care "există pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea".
Instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că motivarea impusă de dispoziţiile art. 46 alin. (2) lit. e) şi f) lipseşte cu desăvârşire, organul de control rezumându-se a prezenta situaţia societăţii B. S.R.L. şi a propune instituirea măsurii asigurătorii, cu indicarea textului de lege - art. 213 alin. (2) din Codul de procedură fiscală. Organul de control nu a menţionat, în cuprinsul deciziei, motivele de fapt concrete care au stat la baza emiterii acesteia, nu a făcut nicio referire cu privire la îndeplinirea condiţiilor necesare înfiinţării măsurilor asigurătorii, impuse de art. 213 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.
Faţă de prevederile art. 213 din Codul de procedură fiscală, aspectele menţionate în decizie nu constituie temei suficient pentru luarea măsurilor asiguratorii, cât timp nu sunt raportate la o anumită atitudine a debitorului care încearcă să se sustragă, ascundă sau să distrugă activele patrimoniale cu scopul de a zădărnici eforturile organelor fiscale de a executa creanţa fiscală, ceea ce în speţă nu s-a dovedit.
Organul fiscal nu a probat, prin date obiective, pericolul că debitorul s-ar putea sustrage, ar putea ascunde ori şi-ar putea risipi patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, astfel că luarea măsurilor asigurătorii prin decizia atacată nu s-a făcut în conformitate cu prevederile legale, organul fiscal neinvocând şi nedovedind nicio situaţie concretă din care să rezulte că este îndeplinită condiţia prevăzută de textul legal, respectiv aceea a existenţei pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului reclamantului.
Totodată, motivarea deciziei administrative trebuie să conţină elemente de fapt şi de drept care să permită pe de o parte destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile şi efectele deciziei, iar pe de altă parte să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate, simpla trimitere la prevederile legale fără nicio referire la existenţa şi natura situaţiei temeinic justificate neputând acoperi cerinţa motivării actului administrativ.
Motivele invocate de recurenta-pârâtă nu pot constitui temeiuri pentru instituirea măsurilor asigurătorii, astfel că, în mod corect instanţa de fond a anulat Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii.
Analizând argumentele instanţei de fond, Înalta Curte reţine că acestea sunt judicioase, fiind rezultatul unei corecte aplicări şi interpretări a dispoziţiilor legale, nefiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 163/CA din 12 septembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 163/CA din 12 septembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 9 decembrie 2021.