Limits of judicial discipline investigation: prohibition of censoring judicial reasoning under judge independence

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti la data de 08.04.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea rezoluţiei de clasare a inspectorului judiciar nr. x/2018 din data de 21.12.2018 şi a rezoluţiei Inspectorului - Şef din data de 18.03.2019 emise în dosarul nr. C19-751 ca urmare a soluţionării plângerii prealabile, cu consecinţa obligării Inspecţiei Judiciare la completarea verificărilor privind faptele sesizate de acesta.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 497 din 24 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia.

În motivarea recursului, a arătat că motivarea instanţei de fond "cu titlu prealabil" încalcă legea, întrucât existenţa faptelor prevăzute ca abateri disciplinare de dispoziţiile art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004 nu depinde de existenţa celor prevăzute de art. 99 lit. t) din acelaşi text. Drept urmare, şi verificările prealabile, prevăzute de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind indiciile săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004 sunt independente de existenţa şi de indiciile abaterii prevăzute de art. 99 lit. t) din aceeaşi lege.

A susţinut recurentul că existenţa indiciilor de abatere disciplinară cu privire la aspectul de fapt de la punctul II.2 al cererii este analizată şi apreciată numai prin invocarea adoptării de către autori a unei soluţii care nu este conform intereselor reclamantului. Deşi face menţiune despre neîntrunirea laturilor obiectivă şi subiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t), hotărârea atacată se delimitează de analiza acestor aspecte prin invocarea, fără temei legal, a necompetenţei instituţiei pârâte şi, implicit, a instanţei de contencios administrativ.

A mai arătat recurentul că nu se face nicio referire în ceea ce priveşte falsificarea copiei înregistrării audio a şedinţei de judecată şi, totodată, contrar evidenţei, se reţine că în încheierea de şedinţă din 26.09.2017 ar fi consemnate concluziile formulate oral de către reclamant.

A concluzionat recurentul că motivarea sentinţei atacate reia considerentele generale, teoretice şi, totodată, neîntemeiate ale actelor administrative atacate şi că prin vădita atitudine contrară faţă de susţinerile sale sunt încălcate dispoziţiile art. 6.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privind imparţialitatea instanţei de judecată.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanţa de control judiciar cu o acţiune prin care a solicitat anularea rezoluţiei de clasare a inspectorului judiciar nr. x/2018 din data de 21.12.2018 şi a rezoluţiei Inspectorului - Şef din data de 18.03.2019 emise în dosarul nr. C19-751 ca urmare a soluţionării plângerii prealabile, cu consecinţa obligării Inspecţiei Judiciare la completarea verificărilor privind faptele sesizate de acesta.

Soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa de fond a apreciat în mod temeinic şi legal că, potrivit principiului independenţei judecătorilor consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţia României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intimata-pârâtă nu poate cenzura stabilirea situaţiei de fapt pe baza probatoriului administrat în cauză, interpretarea probelor, aprecierea asupra apărărilor şi susţinerile părţilor expuse în actele de procedură, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale, aprecierea asupra relevanţei diferitelor probe administrate în cauză.

Soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată.

Potrivit prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară:

t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

Înalta Curte reţine incidenţa prevederilor art. 97 din Legea 303/2004, potrivit cărora:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac".

În raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004, verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural.

Rezultă, aşadar, că modul de examinare a argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţilor în cauzele deduse judecăţii excedează competenţelor Inspecţiei judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă.

Înalta Curte apreciază că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie sau din gravă neglijenţă a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

În acest context, în mod corect a apreciat prima instanţă că susţinerile părţii reclamante referitoare la interpretarea şi aplicarea de către instanţă a prevederilor legale privind fondul litigiului, precum şi a celor privind încuviinţarea şi administrarea probelor pot fi formulate şi analizate numai în cadrul căilor de atac prevăzute de lege, pârâta, în cadrul verificărilor prealabile, neputându-se substitui instanţei de control judiciar.

În cauză, recurentul nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare fiind, de fapt, critici ale raţionamentului logico-juridic ce a stat la baza soluţiilor pronunţate, în concret fiind invocate aspecte privind:

- raţionamentul juridic avut în vedere de instanţele de judecată - potrivit căruia "stabilirea, prin actul de executare silita a graniţei desemnate de titlul executoriu (...)încalcă suprafaţa restituită de acelaşi titlu",

- "anularea, repetată, a actului de executare silită de stabilire a unei graniţe la limita unei suprafeţe de teren restituite de acelaşi titlu (...) fără a administra, în dovedirea acestui motiv, vreo probă şi fără a indica cu cât s-a încălcat, astfel, suprafaţa restituită".

Stabilirea situaţiei de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea şi coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sunt operaţiuni specifice activităţii de judecată, care fac parte din raţionamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunţă soluţiile judecătoreşti. Aceste elemente esenţiale ale activităţii de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac ordinare şi, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

Înalta Curte are în vedere faptul că atributul esenţial al activităţii de judecată îl reprezintă raţionamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situaţia de fapt.

Interpretarea normelor de drept, încuviinţarea şi coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raţionamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operaţiune raţională şi logică de determinare a înţelesului şi conţinutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabileşte situaţia de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influenţă, presiune sau ameninţare, iar opinia pe care acesta şi-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu şi în cadrul unei verificări disciplinare. A admite altfel înseamnă, pe de o parte, a nesocoti principiul constituţional privind independenţa judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziţia constituţională potrivit căreia hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.

Recurentul a mai susţinut că existenţa faptelor prevăzute ca abateri disciplinare de dispoziţiile art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004 nu depinde de existenţa celor prevăzute de art. 99 lit. t) din aceeaşi lege, criticând motivarea instanţei de fond cu privire la acest aspect.

Înalta Curte apreciază că această critică este neîntemeiată, în mod corect reţinând instanţa de fond că, astfel cum rezultă din conţiutul rezoluţiei de clasare precum şi din analiza efectuată de instanţă, motivele solicitării de constatare a abaterii prevăzute de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004 sunt în fapt critici ale raţionamentului logico-juridic ce a stat la baza soluţiilor pronunţate în cauză şi care au făcut obiectul analizei indiciilor privind abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Potrivit art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii "3) Aspectele semnalate potrivit alin. (1) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecţiei Judiciare, în cadrul căreia se stabileşte dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare."

Astfel, analiza inspectorului judiciar se va raporta la faptele sesizate, iar nu la conţinutul abaterilor disciplinare invocate de petent, inspectorul judiciar fiind îndrituit de lege a proceda la calificarea juridică adecvată a stării de fapt rezultate din verificări, inclusiv în situaţia în care nu se constată indicii de săvârşire a vreunei abateri disciplinare.

Cu privire la aspectele reţinute de instanţa de fond referitor la încheierea 26.09.2017, Înalta Curte constată că reclamantul avea posibilitatea de a apela la alte remedii procesuale în vederea îndreptării pretinselor neregularităţi, în măsura în care aprecia necesar acest lucru.

Instanţa de control judiciar reţine că este neîntemeiată şi critica formulată de recurent privind pretinsa atitudine vădit contrară faţă de susţinerile sale şi încălcarea dispoziţiilor art. 6.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privind imparţialitatea instanţei de judecată, aceste susţineri exprimând, de fapt, nemulţumirea recurentului faţă de soluţia pronunţată de instanţa de fond.

În concluzie, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 497 din 24 septembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 497 din 24 septembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 9 decembrie 2021.