Interim manager appointment struck down; Ministry ordered to pay lost salary damages to competition-winning applicant.

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 26.11.2020 pe rolul Curţii de Apel Constanţa, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Sănătăţii, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- anularea Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 1896/22.09.2020;

- obligarea Ministerului Sănătăţii să emită ordinul de numire a dlui A. în funcţia de Manager al Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Mangalia;

- obligarea pârâtului la plata de despăgubiri constând în salariile cuvenite conform funcţiei de manager începând cu data emiterii Ordinului contestat, indicat la pct. l din prezenta cerere, şi până la data emiterii ordinului de numire a sa în aceasta funcţie, indicat la pct. 2 din prezenta cerere;

- obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.

La data de 06.04.2021, reclamantul A. a depus la dosar cerere prin care solicită introducerea în cauză, în calitate de intervenient, a numitului B., în raport cu cererea având ca obiect anularea Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 1896/22.09.2020.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 80 din 19 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în parte acţiunea promovată în contencios administrativ de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii şi intervenientul B.. A fost anulat Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1896/22.09.2020 privind numirea domnului B. în funcţia de manager interimar al Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Mangalia. S-a dispus obligarea Ministerului Sănătăţii să emită ordinul de numire a domnului A. în funcţia de manager al Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Mangalia şi a fost respinsă cererea de obligare a pârâtului Ministerul Sănătăţii la plata de despăgubiri constând în salariile cuvenite funcţiei de manager, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 80 din 19 aprilie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au formulat cereri de recurs reclamantul A., pârâtul Ministerul Sănătăţii şi intervenientul B., criticând hotărârea pentru nelegalitate.

3.1 Recurentul-reclamant A., prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate cu consecinţa admiterii şi a capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata de despăgubiri.

În motivarea cererii, recurentul-reclamant a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de despăgubiri constând în salariile neîncasate corespunzătoare funcţiei de manager, având în vedere că, în raport de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 "(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale".

Conform art. 18 alin. (3) din acelaşi act normativ:

"(3) În cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru."

Conform art. 1349 C. civ.:

"(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral."

Conform art. 1357 C. civ.:

"(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă."

Conform art. 1381 C. civ.:

"(l) Orice prejudiciu da dreptul la reparaţie. (2) Dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat."

Conform art. 1385 C. civ.:

"(1) Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel. (2) Se vor putea acorda despăgubiri şi pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică. (3) Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului. (4) Dacă fapta ilicită a determinat şi pierderea şansei de a obţine un avantaj sau de a evita o pagubă, reparaţia va fi proporţională cu probabilitatea obţinerii avantajului ori, după caz, a evitării pagubei, ţinând cont de împrejurări şi de situaţia concretă a victimei".

Conform art. 1386 din acelaşi Cod:

"Repararea prejudiciului se face în natură, prin restabilirea situaţiei anterioare, iar dacă aceasta nu este cu putinţă ori dacă victima nu este interesată de reparaţia în natură, prin plata unei despăgubiri, stabilite prin acordul părţilor sau, în lipsă, prin hotărâre judecătorească. (2) La stabilirea despăgubirii se va avea în vedere, dacă prin lege nu se prevede altfel, data producerii prejudiciului."

Aşadar, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material mai sus expuse, fiind incident motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.2 Recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii, prin cererea de recurs a solicitat, în principal casarea hotărârii recurate şi respingerea acţiunii cu consecinţa menţinerii ordinului ca legal şi temeinic iar în subsidiar, casarea în parte a sentinţei şi eliminarea din dispozitiv a soluţiei de obligare a Ministerului Sănătăţii de a emite ordinul de numire a reclamantului în funcţia de manager al Spitalului Balnear Recuperare Mangalia

În susţinerea cererii, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond a aplicat greşit normele de drept material incidente, respectiv prevederile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 50/2020 coroborate cu prevederile art. 11 din acelaşi act normativ, care prevăd suspendarea anumitor concursuri, inclusiv concursurile pentru ocupare funcţiilor de manager al spitalelor din subordinea Ministerului Sănătăţii, cum este Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia.

Legea nr. 50/2020 a intrat în vigoare în 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial nr. 688/12.07.2020, iar conform înscrisurilor aflate la Dosarul cauzei, respectiv procesul-verbal al rezultatului final al concursului nr. x/14.08.2020, concursul a fost finalizat în data de 14.08.2020, după intrarea în vigoare a legii.

Aşadar, consideră că este nerelevantă reţinerea instanţei de la pag nr. 11 din sentinţă potrivit căreia concursul în cauză fusese organizat şi finalizat la data emiterii ordinului de numire în funcţie a domnului B., în condiţiile în care Legea nr. 50/2020 a intrat în vigoare anterior finalizării concursului acesta nu mai trebuia finalizat, concursul fiind suspendat ope legis.

Faptul că în temeiurile legale ale ordinului sunt menţionate prevederile art. 177 alin. (5), (6) şi 7 din Legea nr. 95/2006 privind ocuparea funcţiei de manager pe durată determinată, interimar, consideră că chiar dacă acesta poate constitui un motiv de nelegalitate al ordinului este lipsit de interes pentru reclamant ca să obţină anularea ordinului pentru acest motiv, anularea ordinului pentru acest motiv neproducând niciun efect în persoana reclamantului.

În continuare, recurentul-pârât consideră că singurul motiv de nelegalitate care are relevanţă în persoana reclamantului şi care ar putea produce efectul obligării Ministerului Sănătăţii de a emite ordinul de numire în funcţie al acestuia este motivul referitor la legalitatea concursului, respectiv desfăşurarea acestuia după momentul suspendării concursurilor prin Legea nr. 50/2020, or motivul de nelegalitate menţionat de instanţă, respectiv cel referitor la temeiurile legale din ordin (art. 177 alin. (5), (6) şi 7 din Legea nr. 95/2006), nu produce în prezenţa reclamantului efectul obligării Ministerului Sănătăţii de a emite ordinul de numire în funcţie al reclamantului.

În concluzie, având în vedere aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea sentinţei şi respingerea acţiunii cu consecinţa menţinerii ordinului ca legal şi temeinic.

3.3 Recurentul-intervenient B., prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.

În susţinerea cererii, recurentul-intervenient a arătat că argumentele reţinute de către Curtea de Apel Constanta în sprijinul anularii Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1896/22.09.2020 privind numirea acestuia în funcţia de manager interimar al Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Mangalia sunt argumente care ignora dispoziţia legală prevăzută în art. 27 alin. (3) din Legea nr. 55/2020.

Astfel, chiar dacă Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1896/22.09.2020 ar fi fost lovit de nulitate acest lucru nu poate avea relevanţă faţă de admiterea primului capăt at cererii de chemare în judecată prin ignorarea art. 27 alin. (3) din Legea nr. 55/2020.

Cu privire la capătul numărul unu al cererii de chemare în judecată, recurentul-intervenient a invocat excepţia lipsei de interes a reclamantului din perspectiva a două argumente:

Din lecturarea ordinului contestat rezultă că efectul ordinului de numire în funcţie al recurentului-intervenient este limitat în timp, la 6 luni şi, fiind emis la data de 22.09.2020, perioada în care acesta produce efecte este până cel mai târziu 22.03.2021. Faţă de această situaţie este evident că, din data de 22.03.2021, acest ordin nu mai produce efecte juridice. Astfel, anularea acestui ordin nu poate justifica nici un interes din partea nimănui, cu atât mai mult din partea reclamantului.

Lipsa de interes cu privire la formularea primului capăt al cererii de chemare în judecată reiese şi din faptul că actul administrativ nu îl vizează pe reclamant. Faptul că prin ordinul atacat îi este ocupată funcţia vizată de acesta, nu trebuie confundat cu faptul că ordinul vizează numirea unei persoane şi numai acea persoană poate justifica un interes în anularea actului administrativ. Dacă totuşi s-ar aprecia că instanţa ar admite primul capăt al cererii şi ar dispune anularea ordinului de numire al recurentului-intervenient în funcţia de manager, acest lucru nu presupune automat că se va admite şi capătul doi al cererii de chemare în judecată, care vizează obligarea Ministerului la numirea în funcţie a reclamantului. Cu alte cuvinte, primele două capete de cerere sunt independente şi nu există o consecinţă directa între admiterea primului capăt şi soluţionarea celui de-al doilea. Independenţa celor două capete de cerere dă posibilitatea instanţei de a soluţiona capetele de cerere în mod individual. Nu în ultimul rând, lipsa interesului reclamantului rezultă şi din faptul că admiterea primului capăt de cerere nu modifică în niciun fel situaţia acestuia şi nici nu obligă instanţa la admiterea celorlalte capete de cerere.

Cu privire la celelalte capete de cerere (2, 3 şi 4) apreciază că nu justifică o calitate procesuală pasivă nefiind titularul unor drepturi/obligaţii care sunt analizate în cuprinsul acestora. Ocuparea funcţiei de manager prin ordinul contestat de către reclamant nu poate crea în sarcina recurentului-intervenient o justificare pentru calitatea procesuală pasivă a acestuia.

Faţă de aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii şi rejudecând respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.

4. Apărările formulate în recurs

4.1 Recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepţiei lipsei de interes în formularea recursului declarat de reclamant iar pe fond respingerea recursului ca nefondat.

4.2 Recurentul-reclamant A. a formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor declarat în cauză.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-pârât a solicitat respingerea recursului reclamantului şi admiterea propriului recurs şi a recursului intervenientului.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 26 octombrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 8 decembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul de judecată din 8 decembrie 2021, Înalta Curte a luat act că recurentul-reclamant nu mai susţine excepţia tardivităţii recursului formulat de recurentul-intervenient B. şi a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei de interes a recursului declarat de reclamant, excepţie invocată de Ministerul Sănătăţii.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate recursurile declarate de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii şi recurentul-intervenient B. şi va admite recursul recurentului-reclamant A., în limitele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul-reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 1896/22.09.2020; obligarea Ministerului Sănătăţii să emită ordinul de numire a d-lui A. în funcţia de Manager al Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Mangalia; obligarea pârâtului la plata de despăgubiri constând în salariile cuvenite conform funcţiei de manager începând cu data emiterii Ordinului contestat, indicat la pct. l din prezenta cerere, şi până la data emiterii ordinului de numire a sa în aceasta funcţie, indicat la pct. 2 din prezenta cerere; obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.

Prima instanţă a admis, în parte, cererea dedusă judecăţii, a anulat Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1896/22.09.2020, privind numirea domnului B. în funcţia de manager interimar al Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Mangalia, a obligat Ministerul Sănătăţii să emită ordinul de numire a domnului A. în funcţia de Manager al Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Mangalia şi a respins cererea de obligare a pârâtului la plata de despăgubiri constând în salariile cuvenite conform funcţiei de manager, ca nefondată.

În ceea ce priveşte calea de atac exercitată de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii, Înalta Curte constată că motivele de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi se invocă aplicarea greşită a prevederilor art. 27 alin. (3) din Legea nr. 50/2020 coroborate cu art. 11 din acelaşi act normativ, care prevăd suspendarea anumitor concursuri, inclusiv concursurile pentru ocuparea funcţiilor de manager al spitalelor din subordinea Ministerului Sănătăţii, cu este Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia.

Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Conform dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, modificată şi completată, "(1) Instituţiile şi autorităţile publice pot angaja personal fără concurs, în funcţie de nevoile determinate de prevenirea şi combaterea situaţiei care a generat starea de alertă şi exclusiv pentru activităţi legate de aceasta, pentru o durată determinată, ce nu poate depăşi 30 de zile de la data încetării stării de alertă.

(2) Pe durata stării de alertă, prin derogare de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, numirile în funcţiile publice sau de înalt funcţionar public pot fi făcute doar dacă îndeplinesc condiţiile de a fi funcţionar public sau, după caz, înalt funcţionar public şi numai dacă sunt necesare pentru punerea în aplicare a măsurilor prevăzute de prezenta lege şi pentru o durată determinată de maximum 30 de zile de la data încetării stării de alertă.

Pe durata stării de alertă, în instituţiile şi autorităţile publice se suspendă orice tip de concurs pentru ocuparea posturilor sau funcţiilor vacante şi temporar vacante, cu excepţia celor prevăzute la alin. (1) şi (2), precum şi la art. 11 şi 12, precum şi a posturilor de predare vacante din unităţile de învăţământ preuniversitar şi a posturilor şi funcţiilor vacante din instituţiile de învăţământ superior, institutele de cercetare. Academia Română şi academiile de ramură."

În conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 55/2020 "pe durata stării de alertă, posturile vacante sau temporar vacante din cadrul Ministerului Sănătăţii şi unităţilor aflate în subordinea, coordonarea şi sub autoritatea Ministerului Sănătăţii, inclusiv funcţiile publice de execuţie şi conducere, pot fi ocupate de funcţionari publici sau personal contractual, prin numire, fără concurs. Numirea se face prin ordin al ministrului sănătăţii şi încetează de drept în cel mult 30 de zile de la data încetării stării de alertă."

Faţă de conţinutul acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată, pe de o parte, că Legea nr. 55/2020 a fost adoptată în contextul generat de dinamica evoluţiei situaţiei epidemiologice naţionale, dar şi internaţionale, determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 şi în considerarea necesităţii instituirii, inclusiv la nivel legislativ, în contextul existenţei unei situaţii de urgenţă de amploare şi intensitate deosebită, a unor mecanisme care să protejeze, în mod adecvat şi cu prioritate, drepturile convenţionale, unionale şi constituţionale la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii şi având în vedere obligaţia instituită de Legea fundamentală în sarcina statului de a lua măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice a cetăţenilor, fără a îngreuna în vreun fel luarea altor măsuri manageriale la nivelul instituţiilor spitaliceşti.

Pe de altă parte se constată că, în mod corect a reţinut prima instanţă că din Ordinul nr. 1896/22.09.2020 nu rezultă că numirea managerului interimar a fost dispusă în baza prevederilor art. 27 din Legea nr. 55/2020, text de lege care reglementează o cu totul altă ipoteză decât cea care rezultă în prezenta cauză şi chiar din actul contestat, precum şi faptul că prin numirea managerului interimar "până la revocarea unilaterală din funcţie, dar nu mai mult de 6 luni", astfel cum se arată în art. 177 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 şi nu pe o durată "ce nu poate depăşi 30 de zile de la data încetării stării de alertă", cum prevede art. 27 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, nu s-a avut în vedere ipoteza numirii "în funcţie de nevoile determinate de prevenirea şi combaterea situaţiei care a generat starea de alertă şi exclusiv pentru activităţi legate de aceasta".

În acest context, Înalta Curte constată că dispoziţiile legale invocate prin cererea de recurs nu pot avea o altă interpretare decât cea reţinută de prima instanţă şi pe cale de consecinţă raţionamentul prezentat de către recurentul-pârât nu poate fi primit.

Faptul că Legea nr. 50/2020 a intrat în vigoare în 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial nr. 688/12.07.2020, iar procesul-verbal al rezultatului final al concursului nr. x/14.08.2020 a fost întocmit după intrarea în vigoare a legii, nu poate atrage suspendarea concursului ope legis, având în vedere că acest concurs a fost organizat în perioada 30.06.2020 - 15.08.2020, iar Ministerul Sănătăţii deşi avea cunoştinţă despre acest lucru, nu a folosit nicio pârghie legală pentru a opri organizarea, desfăşurarea şi finalizarea concursului, aşa cum rezultă din procesul-verbal sus-menţionat.

Mai mult decât atât, acest concurs a fost organizat, desfăşurat şi finalizat cu girul Ministerului Sănătăţii, iar după finalizarea şi validarea concursului, în urma căruia candidatul A. a fost declarat câştigător, Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia a emis o adresă către Ministerul Sănătăţii pentru numirea persoanei câştigătoare în funcţia de manager, iar Ministerul Sănătăţii a solicitat să se trimită o serie de documente între care procesul-verbal de finalizare a concursului, indicatorii de performanţă asumaţi şi datoriile spitalului defalcate conform art. 27/OMS 1384/2010.

Or, atât timp cât din situaţia de fapt reţinută în mod corect şi de prima instanţă, rezultă că reclamantul A. a deţinut funcţia de manager al Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Mangalia în baza contractului de management nr. x/16.06.2017, prelungit pe o perioadă de 3 luni de la data de 16.06.2020 până la data de 16.09.2020, iar din cuprinsul procesului-verbal nr. x/12.08.2020 rezultă că a fost declarat admis cu nota finală 9,16, nu se poate accepta că numirea domnului B. în funcţia de manager interimar ar fi fost justificată de adoptarea Legii nr. 55/2020.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii consideră în mod greşit că numirea în funcţia de manager interimar se poate face prin numire, fără concurs, cu excluderea procedurii reglementate prin art. 176 şi art. 177 din Legea nr. 95/2006, iar anularea Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 1896/22.09.2020 de numire a domnului B. în funcţia de manager interimar nu ar produce efecte juridice cu privire la reclamantul A..

În acest context, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate şi vor fi respinse.

Cu privire la recursul formulat de intervenientul B., Înalta Curte constată că şi acesta se întemeiază pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile expuse reliefând ignorarea dispoziţiilor art. 27 alin. (3) din Legea nr. 55/2020.

Potrivit dispoziţiilor art. 27 alin. (3) din Legea nr. 55/2020, "(3) Pe durata stării de alertă, în instituţiile şi autorităţile publice se suspendă orice tip de concurs pentru ocuparea posturilor sau funcţiilor vacante şi temporar vacante, cu excepţia celor prevăzute la alin. (1) şi (2), precum şi la art. 11 şi 12, precum şi a posturilor de predare vacante din unităţile de învăţământ preuniversitar şi a posturilor şi funcţiilor vacante din instituţiile de învăţământ superior, institutele de cercetare, Academia Română şi academiile de ramură".

Or, în cazul de faţă, în mod corect a reţinut prima instanţă că Legea nr. 50/2020 prin dispoziţiile statuate de art. 27 alin. (3), suspendă, în condiţii speciale, anumite concursuri pentru ocuparea anumitor posturi şi funcţii, iar aceste dispoziţii nu pot atrage nulitatea concursului care a fost organizat pentru ocuparea funcţiei de manager persoană fizică în cadrul Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Mangalia având în vedere contextul în care legiuitorul a luat anumite măsuri speciale, într-o perioadă de excepţie, iar acesta a fost impusă în special de necesitatea limitării relaţiilor interumane şi a derulării unor proceduri de durată în cazuri care necesitau urgenţa.

De asemenea, Înalta Curte constată că este lipsit de relevanţă faptul că Ordinul de numire în funcţia de manager fără concurs a intervenientului B. şi-ar fi încetat efectele la data de 22.03.2021, atât timp cât emiterea acestui act administrativ s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Aşa fiind, motivele de recurs vor fi respinse, ca nefondate.

Cu privire la motivele de recurs formulate de către recurentul-reclamant A. referitoare la soluţionarea capătului de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Sănătăţii la plata de despăgubiri constând în salariile cuvenite funcţiei de manager, Înalta Curte constată că acestea se întemeiază pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, se observă că prima instanţă a considerat că despăgubirile pe care le poate pretinde reclamantul în baza art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu pot consta în salariile pentru funcţie, întrucât nu a exercitat în mod efectiv această funcţie, chiar dacă din culpa pârâtului, aspect faţă de care a apreciat că acest capăt de cerere nu este întemeiat.

Potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa, soluţionând cererea, poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă, iar potrivit art. 18 alin. (3) din acelaşi act normativ, în cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.

În cauza de faţă acest motiv este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este greşită, iar criticile ce vizează acordarea daunelor materiale sunt fondate.

În speţă, daunele materiale au fost solicitate pentru a compensa consecinţele negative pe care le-au produs reclamantului actul administrativ emis de Ministerul Sănătăţii.

Astfel, se va avea în vedere faptul că, dispoziţiile de art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 definesc contenciosul administrativ ca fiind "activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

În acelaşi sens trebuie menţionate şi prevederile art. 126 alin. (6) din Constituţia României, în acord cu care "controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar".

În sensul prevederilor constituţionale mai sus menţionate sunt şi prevederile art. 52 alin. (1) din Constituţia României potrivit cărora "Persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei".

Înalta Curte apreciază că în sensul Legii nr. 554/2004, recurentul-reclamant a dovedit vătămarea ce i-a fost produsă în dreptul său legal conferit de procesul-verbal de finalizare a procedurii de concurs în cuprinsul căruia se menţionează în mod expres că acesta a fost declarat "admis" în urma concursului organizat în vederea ocupării unei funcţii de manager al Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Mangalia şi având în vedere dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora, în cazul soluţionării cererii de la art. 8 alin. (1), instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru, precum şi dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care menţionează că dispoziţiile acestei legi se completează cu prevederile C. civ. şi cu cele ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte, va admite capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Sănătăţii la plata de despăgubiri constând în salariile cuvenite funcţiei de manager pe perioada cuprinsă între data emiterii ordinului contestat - 22.09.2020 şi până la efectiva numire în funcţie.

8. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantul A., va casa, în parte, sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite capătul de cerere formulat de reclamantul A., privind obligarea pârâtului Ministerul Sănătăţii la plata de despăgubiri constând în salariile cuvenite funcţiei de manager pe perioada începând cu data emiterii ordinului contestat - 22.09.2020, până la efectiva numire în funcţie şi va menţine celelalte dispoziţii; totodată va respinge recursurile formulate de pârâtul Ministerul Sănătăţii şi intervenientul B., ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 80 din 19 aprilie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite capătul de cerere formulat de reclamantul A., privind obligarea pârâtului Ministerul Sănătăţii la plata de despăgubiri constând în salariile cuvenite funcţiei de manager pe perioada începând cu data emiterii ordinului contestat - 22.09.2020, până la efectiva numire în funcţie.

Menţine celelalte dispoziţii.

Respinge recursurile formulate de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii şi recurentul-intervenient B. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 decembrie 2021.