Reclassification of IT specialists as auxiliary specialized personnel: salary assimilation with judges under Law 153/2017 rejected

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 24 noiembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti:

- anularea Hotărârii nr. 10 din 17 octombrie 2017 a Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a dispus respingerea contestaţiilor prin care au solicitat încadrarea în baza Legii 153/2017 şi, subsecvent, anularea Deciziei nr. 332/07.09.2017 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti;

- reîncadrarea reclamanţilor în grila de salarizare, prevăzută de cap. I lit. A) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce priveşte salariul de bază;

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu în cuantumul şi specificaţia pe care le vor preciza până la finalizarea dezbaterilor.

La data de 26.03.2018, reclamanţii au depus o cerere de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul cererii de chemare în judecată, prin care au arătat că înţeleg să îndrepte eroarea materială strecurată în aceasta în sensul că solicită reîncadrarea în grila de salarizare prevăzută de cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017.

Pentru termenul de la aceeaşi dată, reclamanţii au depus o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (2) din secţiunea 4 şi art. 22 alin. (1) - (4) din secţiunea 6 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

În motivare reclamanţii au arătat că sunt îndeplinite condiţiile stabilite de lege pentru admiterea cererii, iar pe fondul excepţiei au arătat că prevederile legale menţionate contravin principiului nediscriminării, principiului egalităţii în faţa legii, prevederilor art. 1 alin. (3), art. 41 şi art. 53 din Constituţia României.

Totodată, au solicitat suspendarea cauzei, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea excepţiei.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2734 din 12 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti:

- a admis cererea reclamanţilor A., B., C., D., E. de sesizare a Curţii Constituţionale;

- a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a următoarelor prevederi legale din cuprinsul Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice: art. 17 alin. (2), Secţiunea a 6 a, art. 22, prin raportare la art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 41 şi art. 53 din Constituţia României;

- a respins cererea reclamanţilor A., B., C., D., E. de suspendare a judecăţii cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională;

- a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., în contradictoriu cu pârâţii Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenţii - reclamanţi au susţinut că instanţa de fond a analizat în mod lacunar motivele de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, în cuprinsul acţiunii a fost invocată nerespectarea următoarelor principii de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pe care le-a disociat în principii care au stat la baza adoptării Legii nr. 153/2017, dintre care: principiul egalităţii, principiul transparenţei mecanismului de salarizare, principiul ierarhizării şi al importanţei valorilor sociale, principiul nediscriminării; precum şi principii prevăzute la nivel Constituţional, dintre care amintim următoarele: principiul egalităţii în drepturi, al drepturilor câştigate, al încrederii legitime şi al securităţii juridice.

Recurenţii au susţinut că o parte dintre aceste principii nu a fost deloc analizată iar cu privire la o altă parte, instanţa a argumentat în sensul în care încălcarea lor urmează a fi analizată de către Curtea Constituţională în procedura de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate (principiul egalităţii în drepturi, principiul drepturilor câştigate, al securităţii juridice şi al restrângerii unor drepturi).

Cu privire la principiile avute în vedere la adoptarea Legii nr. 153/2017, instanţa de fond a menţionat doar că acestea au fost avute în vedere la acordarea drepturilor salariale, dar nu a argumentat sub nicio formă afirmaţiile sale, fiind doar o apreciere liberă şi lipsită de suport a acesteia.

Recurenţii au arătat că, indiferent de aspectul analizării încălcării principiilor de către Curtea Constituţională, Curtea de Apel Bucureşti avea obligaţia statuării asupra aspectelor indicate de recurenţi.

Pronunţarea Curţii Constituţionale asupra constituţionalităţii unei legi, nu împiedică instanţa de judecată să ajungă la concluzia că aplicarea acestei legi la o situaţie determinată este de natură să producă efecte contrare Convenţiei.

Recurentţii au susţinut că decizia contestată încalcă principiul egalităţii de drepturi, având în vedere tratamentul egal care se aplică specialiştilor IT, cu un nivel de salarizare, egal cu cel al grefierilor, deşi situaţia relevantă este diferită.

Pronind de la noţiunea de tratament egal aplicabil în situaţii relevante distincte, prima instanţă în mod nelegal nu a sesizat că specialiştii IT, deşi se află într-o poziţie de ierarhizare superioară grefierilor, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 87/2008, prin noua lege a salarizării, respectiv Legea nr. 153/2017 li se aplică un tratament egal cu cel al grefierilor.

O asemenea măsură nu este justificată de un motiv obiectiv şi rezonabil, astfel cum ar fi necesar pentru ca tratamentul egal să nu fie considerat o încălcare a principiului egalităţii.

Dimpotrivă această asimilare salarială, nu are nicio raţiune juridică sau economică, constituind doar o revenire nejustificată la nivelul salarial deţinut anterior Legii nr. 97/2008, respectiv cu mult inferior faţă de cel deţinut.

În ceea ce priveşte criteriul drepturilor câştigate, recurenţii au arătat că doctrina a apreciat că o lege este retroactivă dacă aduce atingere drepturilor câştigate sub imperiul legii vechi.

Dobândirea unui statut distinct de cel al grefierilor, din perspectiva ierarhizării funcţiilor, care a demarat o dată cu adoptarea Legii nr. 97/2008, reprezintă un drept câştigat ce nu poate fi negat sau înlăturat.

Or, prin Legea nr. 153/2017 se desfiinţează definitiv statutul juridic superior de care se bucurau specialiştii IT, asimilaţi celorlalţi specialişti din cadrul parchetelor (înalţi specialişti în tehnologia informaţiei) prin încadrarea acestora exclusiv în categoria personalului auxiliar de specialitate.

În cauză, a fost încălcat şi principiul încrederii legitime şi al securităţii juridice, având în vedere situaţia creată prin noile decizii de reîncadrare care au la bază dispoziţii a căror cuprins nu putea sub nicio formă fi anticipat.

Recurenţii au arătat că nu au solicitat instanţei de fond să analizeze o dispoziţie legală ce produce efecte discriminatorii, ci au solicitat să constate existenţa unei situaţii discriminatorii şi să facă aplicarea prevalenţei Constituţiei.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimaţii-pârâţi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Au arătat că, odată cu adoptarea Legii nr. 153/2017, intenţia legiuitorului a fost de asimilare a specialiştilor IT cu personalul auxiliar de specialitate din punct de vedere salarial.

În prezent, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 207/2018, publicată în M.Of. la data de 20 iulie 2018, ce a modificat şi completat Legea nr. 303/2004, salariile de bază pentru specialiştii din cadrul PÎCCJ, DNA şi DIICOT şi ai celorlalte parchete sunt cele prevăzute în Cap. VIII, anexa V din Legea nr. 153/2017, capitolul I, lit. B), nr. crt. 4.

Astfel, salariile specialiştilor It începând cu data de 23 iulie 2018 au fost stabilite prin raportare la funcţia de procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, diferenţiate de gradaţia pentru vechime în muncă.

Prin notele scrise, înregistrare la dosar la 20.10.2021, intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat ca, la soluţia de respingere a recursului, să fie avută în vedere şi Decizia nr. 31/17 mai 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţei - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

5. Aspecte procesuale

5.1. La data de 13 septembrie 2021, recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E. au depus cerere, prin care a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 17 alin. (2) secţiunea 4 şi art. 22 secţiunea 6 din Legea nr. 153/2017.

5.2. Intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a depus punct de vedere cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 17 alin. (2) secţiunea 4 şi art. 22 secţiunea 6 din Legea nr. 153/2017.

5.3. În conformitate cu dispoziţiile Hotărârii nr. 232/2019 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Înalta Curte a dispus formarea dosarului asociat nr. x/2017 având ca obiect cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că recursul reclamanţilor este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 332/7.09.2017 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus, începând cu data de 01.07.2017, reîncadrarea în funcţie a reclamanţilor, conform dispoziţiilor art. 36 alin. (1) şi art. 38 alin. (2) din Legea cadru nr. 153/2017.

Împotriva acestei decizii reclamanţii au formulat contestaţie, solicitând revocarea deciziei, cu consecinţa încadrării lor în grila de salarizare prevăzută de cap I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce priveşte salariul de bază, solicitând stabilirea drepturilor salariale la nivelul unui procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie. Contestaţiile acestora au fost respinse prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 10/17.10.2017.

Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea, reţinând că singura solicitare a reclamanţilor este în sensul reîncadrării în grila de salarizare prevăzută de cap. I, lit. B), nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, care prevede indemnizaţia de încadrare a procurorului cu grad de judecătorie. Or, instanţa constată că reglementarea aplicabilă drepturilor salariale ale acestuia, este clară, fiind opţiunea legiuitorului să salarizeze specialiştii IT în cadrul categoriei personalului auxiliar de specialitate (grefierii), corespunzător de altfel categoriei profesionale din care fac parte, respectiv personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, iar nu să păstreze vechea asimilare, din punct de vedere salarial, cu indemnizaţia judecătorului cu grad de judecătorie.

Înalta Curte subliniază că încă de la nivelul anului 2011, prin Legea nr. 156/11.07.2011, ce a adus modificări Legii nr. 567/2004, specialiştii IT au fost încadraţi în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor şi doar salarizarea specialistului IT se realiza, anterior Legii nr. 153/2017, prin asimilare (prin trimitere) cu indemnizaţia de încadrare a unui judecător cu grad de judecătorie. Însă acest mod de salarizare al specialiştilor IT (prin asimilare cu indemnizaţia judecătorului) a fost opţiunea legiuitorului de la acel moment, prin Legea nr. 153/2017 legiuitorul renunţând la acest mod de salarizare al specialistului IT şi stabilind salarizarea acestuia în cadrul categoriei din care face parte, cea a personalului auxiliar de specialitate.

În plus, Înalta Curte constată că şi anterior anului 2011 specialiştii IT au fost încadraţi tot în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti, însă sub o altă denumire.

Astfel, la data intrării în vigoare a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, art. 3 alin. (1) avea următorul conţinut "(1) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din: grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, informaticieni, registratori".

Ulterior, acest articol a fost modificat prin Legea nr. 17/2006 în sensul că:

"(1) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi grefieri informaticieni."

Ultima modificare a textului art. 3 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 a avut loc prin Legea nr. 97/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 100/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte din domeniul justiţiei, în sensul că " Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi specialişti IT.

Prin urmare, încă de la adoptarea Statului personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea, prin Legea nr. 567/2004, voinţa legiuitorului a fost aceea ca specialiştii IT să facă parte din categoria personalului auxiliar.

Referitor la motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanţa de control judiciar reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor, fiind afectată de viciul nelegalităţii hotărârea care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Sub acest aspect se constată că hotărârea instanţei de fond răspunde cerinţei argumentării soluţiei adoptate, considerentele acesteia conţinând analiza complexă şi detaliată a motivelor de nelegalitate a actului administrativ contestat, cu luarea în considerare şi diseminarea apărărilor părţilor împrocesuate.

Faptul că instanţa de fond nu a analizat în cauză pertinenţa principiilor invocate de reclamanţi în susţinerea cererii de chemare în judecată s-a datorat în principal împrejurării că de aceste linii directoare ale dreptului reclamanţii s-au prevalat şi în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate cu care instanţa de fond a sesizat Curtea Constituţională, că în mare măsură aceste principii sunt de rang constituţional, iar înlăturarea din fondul normativ al unei norme juridice cuprinsă într-o lege pentru încălcarea acestor principii este de competenţa exclusivă a instanţei constituţionale.

Pe de altă parte, analiza principiilor invocate se impunea în faţa instanţei de fond numai cu caracter subsidiar, în situaţiile nereglementate de lege, întrucât conform art. 1 alin. (2) din C. civ. numai în acest caz principiile de drept pot constitui izvoare de drept, fiind în măsură să constituie temeiul unei pretenţii determinate.

Or, drepturile salariale ale reclamanţilor sunt reglementate prin lege, instanţa de fond analizând şi argumentând legalitatea deciziei de reîncadrare salariale în raport de dispoziţiile legale pentru a căror executare în concret a fost emisă.

Prin urmare, este nefondată această critică de nelegalitate.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), indicat, de asemenea, ca temei de drept al recursului, instanţa de control judiciar reţine că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, că se dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile sau se dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

Din examinarea criticilor din cererea de recurs rezultă că nu s-a relevat încălcarea sau aplicarea greşită a vreunei norme de drept material în soluţionarea cererii de chemare în judecată.

Reclamanţii au reiterat în faţa instanţei de recurs încălcarea principiului egalităţii în drepturi, principiului drepturilor câştigate şi cel al securităţii juridice, însă nu de către instanţa de fond, ci de legiutor prin adoptarea Legii nr. 153/2017, care a constituit temeiul juridic al deciziei nr. 332 din 7.09.2017 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti de reîncadrare salarială a reclamanţilor şi al hotărârii Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 10 din 17.10.2017 adoptată în soluţionarea contestaţiei reclamanţilor.

Or, obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de anularea unui act administrativ unilateral emis de angajatorul reclamanţilor în temeiul legii, fiind analizată de instanţa de fond legalitatea acestuia din perspectiva respectării normelor juridice edictate pentru valabila sa emitere, constatându-se în mod just că salarizarea în cazul acestora este reglementată prin dispoziţiile Capitolului II "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor" capitol plasat în anexa V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională din Legea nr. 153/2017, încadrarea reclamanţilor realizându-se în conformitate cu prevederile grilei stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate, la pct. 1-9.

De fapt, reclamanţii tind ca, prin validarea aplicabilităţii principiilor enunţate, să fie înlăturate normele aplicabile situaţiei lor şi aplicarea în privinţa determinării componentei lor salariale a unor dispoziţii legale incidente altei categorii socio - profesionale din familia ocupaţională "Justiţie", în speţă judecători, după criterii care scapă instanţei de control judiciar, solicitare care în aparenţă contravine tuturor principiilor de care se prevalează reclamanţii în susţinerea cererii.

De altfel, aşa cum a fost arătat anterior, din dispoziţiile legale prin care a fost schimbată denumirea acestei funcţii (specialist IT), nu rezultă că specialiştii IT ar fi avut un statut juridic superior în cadrul categoriei personalului auxiliar de specialitate, aşa cum susţin recurenţii.

În concluzie, constatându-se că nici acest motiv de nelegalitate nu este fondat, se poate aprecia că în mod legal s-a dispus respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţi, hotărârea instanţei de fond fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor Legii nr. 153/2017.

Pentru toate considerentele de fapt şi de drept expuse, soluţia adoptată de judecătorul fondului este legală, astfel că, pentru menţinerea ei, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D. şi E. împotriva sentinţei civile nr. 2734 din 12 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fisca, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 decembrie 2021.