Transfer ruling annulled for unconstitutionality; judge's transfer request remanded to CSM.

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 28 mai 2020, sub nr. x/2019, prin declinare de competenţă prin decizia nr. 5510/12.11.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 69 din 22 ianuarie 2019 emisă de secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost respinsă cererea sa de transfer de la Judecătoria Piatra Neamţ la Tribunalul Neamţ, cu consecinţa obligării pârâtului să dispună transferul reclamantei, ca urmare a promovării pe loc, de la Judecătoria Piatra Neamţ la Tribunalul Neamţ, la una din secţiile civile ale acestei instanţe, precum şi obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 95 din 11 decembrie 2020, Curtea de Apel Bacău:

(i) a admis excepţia inadmisibilităţii cererii privind sesizarea Curţii Constituţionale;

(ii) a respins cererea formulată de reclamanta A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 110 şi art. 46 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004, ca fiind inadmisibilă;

(iii) a respins excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere referitor la anularea art. 3 din Hotărârea C.S.M. nr. 193/2006;

(iv) a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii;

(v) a dispus anularea Hotărârii nr. 69/22.01.2019 emisă de secţia pentru judecători a C.S.M.;

(vi) a obligat pârâta să dispună transferul reclamantei de la Judecătoria Piatra Neamţ la Tribunalul Neamţ;

(vii) a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere referitor la anularea art. 3 din Hotărârea C.S.M. nr. 193/2006.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 95 din 11 decembrie 2020 pronunţată de instanţa de fond, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a declarat recurs, ce a fost înregistrat pe rolul ÎCCJ-SCAF sub nr. x/2019*. Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de anulare a Hotărârii nr. 69/22.01.2019 a secţiei pentru judecători a CSM, ca neîntemeiată.

Criticile circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. constau în faptul că, în opinia recurentului, instanţa de fond a procedat la o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a art. 60 din Legea nr. 303/2004, precum şi ale art. 3 din Regulamentul privind transferul judecătorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, apreciind eronat că actul administrativ atacat au fost adoptat cu exces de putere.

În acest sens, recurentul arată că teza expusă de instanţa de fond referitoare la excesul de putere (în varianta nerespectării principiului proporţionalităţii) în adoptarea hotărârii prin care a fost respinsă cererea de transfer în discuţie nu poate fi reţinută, hotărârea fiind adoptată în limitele competenţelor legale şi cu respectarea art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

A mai arătat recurentul, contrar opiniei instanţei de fond, că prezumţia de legalitate a unor acte administrative, prin care s-a apreciat asupra oportunităţii unor criterii de transfer, nu poate fi răsturnată decât pentru cauze de încălcare a procedurii de transfer, nicidecum prin analiza oportunităţii transferurilor cu ocazia sesiunilor organizate de Consiliu, în acest scop.

Prima instanţă a reţinut în mod greşit că sunt îndeplinite în cauză cerinţele excesului de putere, în condiţiile în care respingerea cererii de transfer s-a realizat prin luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de Regulament.

În acest context, arată că normele care reglementează instituţia transferului au caracter supletiv şi conferă doar o vocaţie în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului.

Precizează că art. 3 din Regulamentul indicat nu prevede în mod exhaustiv criteriile avute în vedere la soluţionarea cererilor de transfer şi nu stabileşte o ordine de prioritate a acestora în funcţie de ordinea în care sunt prevăzute, revenind secţiei pentru judecători/procurori să evalueze aceste criterii prin prisma raportului dintre interesul individual şi cel general.

Apreciază că raţionamentul instanţei de fond referitor la încălcarea criteriilor privind vechimea în funcţie şi vechimea la instanţa unde se solicită transferul în raport de doamna judecător B., respectiv în raport de doamna judecător C. este în dezacord cu art. 3 din Regulament, în condiţiile în care acestea nu sunt singurele criterii regulamentare avute în vedere şi nu există nicio împrejurare pentru care să se acorde prioritate doar acestor criterii.

Susţine că soluţionarea cererilor de transfer s-a realizat prin analiza coroborată a criteriilor regulamentare, iar, în cazul de faţă, s-a avut în vedere coroborarea a trei criterii: specializarea judecătorului, vechimea în funcţie şi avizele instanţelor implicate. Contrar susţinerilor instanţei de fond, la departajarea celor 9 cereri de transfer au fost avute în vedere aceste criterii, interpretarea lor a fost legală şi temeinică raportat la faptul că toţi solicitanţii (cu excepţia doamnei judecător D.) activau la secţia civilă a Judecătoriei Piatra Neamţ, intimata-reclamantă având specializări mai puţine obţinute prin concursul de promovare.

De altfel, unul dintre criteriile în baza căruia se repartizează judecătorii pe secţii în cadrul instanţelor potrivit art. 20 alin. (2) lit. c) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 1375/2015, este specializarea pentru care s-a optat la concursul de promovare în funcţii de execuţie. În mod evident, susţinerea concursului de promovare a judecătorilor la o anumită materie ţine de specializarea acestora.

În consecinţă, contrar susţinerilor instanţei de fond, analiza cererii de transfer a intimatei-reclamante s-a făcut prin prisma criteriilor prevăzute la art. 3 din Regulament, nefiind formală, asigurându-se luarea unei decizii obiective, în condiţii de legalitate şi oportunitate, în raport de circumstanţele concrete ale cererii acesteia şi de situaţia instanţelor implicate în procedura de transfer, avându-se totodată în vedere datele comunicate în avizele instanţelor implicate în procedura de transfer.

4. Apărările formulate în cauză

Legal citată, intimata-reclamantă A. nu a depus întâmpinare în dosarul instanţei de recurs.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii este fondat, în următoarele limite şi pentru următoarele considerente:

Demersul procesual declanşat de intimata-reclamantă are ca obiect, în principal, anularea hotărârii emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, prin care i-a fost respinsă cererea de transfer, cerere formulată în baza art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 coroborat cu dispoziţiile art. 3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, cu modificările şi completările ulterioare, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006.

Totodată, din analiza actului administrativ atacat, rezultă că temeiul de drept al hotărârii CSM nr. 69/22.01.2019 a fost reprezentat tot de dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 303/2004, text normativ declarat, însă, neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 454/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 24 iulie 2020, anterior momentului pronunţării sentinţei civile nr. 95 din 11 decembrie 2020 (atacată în prezenta cauză).

Pe cale de consecinţă, întrucât la data publicării în Monitorul Oficial a sus indicatei decizii (24 iulie 2020), prezentul litigiu se afla pe rolul instanţelor de judecată, Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de contencios constituţional producea, la data pronunţării sentinţei atacate, efecte în cauză.

Or, dat fiind că din cuprinsul sentinţei nu rezultă o respectare de către judecătorul fondului a caracterului general obligatoriu al deciziei nr. 454/2020, având în vedere şi faptul că un astfel de caracter al deciziei Curţii Constituţionale se plasează în categoria regulilor juridice absolut obligatorii pentru salvarea valorilor consacrate sau recunoscute ca fiind de interes general într-o societate democratică (fiind, astfel, de ordine publică), instanţa de recurs, în temeiul art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va analiza, în mod prioritar, motivul de ordine publică, invocat din oficiu şi întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează pronunţarea hotărârii atacate cu încălcarea prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţie.

Înalta Curte constată că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 454/24.06.2020 s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, şi în art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor, precum şi art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, sunt neconstituţionale.

În esenţă, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale prin care este reglementată instituţia transferului, fără stabilirea condiţiilor în care se realizează transferul şi care au permis adoptarea Regulamentului ce completează legea, cu încălcarea art. 1 alin. (4) şi (5), art. 61 alin. (1), art. 73 alin. (3) lit. l), art. 125 alin. (2) şi art. 133 alin. (1) din Constituţie.

Din cuprinsul motivării rezultă faptul că prevederile art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004 au fost constatate neconstituţionale pentru lipsa de previzibilitate a textului de lege criticat, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor, fapt care generează o stare de impredictibilitate, fiind încălcate art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece de la caz la caz, în mod arbitrar, se poate decide în mod subiectiv cu privire la cariera judecătorilor.

S-a mai arătat de asemenea că, în ceea ce priveşte statutul judecătorilor şi procurorilor, elementele esenţiale ale raporturilor de muncă al acestora trebuie reglementate prin lege, iar nu printr-un act cu forţă juridică inferioară acestuia, respectiv prin hotărâre cu caracter normativ emisă de autoritatea pârâtă (regulamentul de transfer).

Aşadar, continuă Curtea Constituţională, revine legiuitorului sarcina de a reglementa prin lege, pe de o parte, instituţia transferului şi criteriile care trebuie să fie îndeplinite (în cadrul Legii nr. 303/2004) şi, pe de altă parte, procedura realizării acestuia (în cadrul Legii nr. 317/2004).

Or, aceste dispoziţii legale au stat la baza emiterii hotărârii CSM contestată în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte sentinţa atacată, Înalta Curte observă că, deşi la data pronunţării unei astfel de hotărâri, decizia Curţii Constituţionale nr. 454/24.06.2020 fusese deja publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 24 iulie 2020, judecătorul fondului a soluţionat cauza cu încălcarea prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, desconsiderând, astfel, caracterul general obligatoriu al acesteia.

În concluzie, Înalta Curte constată că este întemeiat motivul de casare de ordine publică, invocat din oficiu şi, în raport de soluţia preconizată, apreciază să nu se mai impune analizarea criticilor formulate de recurent prin calea de atac promovată, cu atât mai mult cu cât acestea privesc fondul cererii de transfer, iar dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale nr. 454/2020 produc efecte nu doar în privinţa controlului de legalitate al hotărârilor CSM, ci şi în privinţa unor astfel de cereri de transfer.

Astfel, Curtea Constituţională a arătat că dispoziţiile art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, ce reglementează însăşi instituţia transferului, în cadrul raporturilor de muncă ale judecătorilor şi procurorilor, sunt neconstituţionale şi urmează a fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecare la momentul publicării deciziei, dar şi că nu pot fi prevăzute prin Regulament condiţiile transferului, acestea fiind necesar a fi reglementate prin Legea nr. 303/2004.

Totodată, Înalta Curte apreciază că în materia transferului judecătorilor nu se poate apela la alte legi care reglementează instituţia în discuţie (precum dreptul muncii, C. civ., etc.) pentru a "împrumuta" de la acestea condiţiile transferului, dat fiind că elementele esenţiale ale raporturilor de muncă ale judecătorilor şi procurorilor sunt reglementate prin lege specială, respectiv Legea nr. 303/2004.

În consecinţă, în respectarea principiului legalităţii, nu se putea dispune de către instanţa de judecată asupra cererii de transfer, în condiţiile declarării neconstituţionalităţii textului de lege care reglementa transferul, fără însă a cuprinde condiţiile realizării transferului.

Legiuitorul având obligaţia de a pune în acord cu Constituţia prevederile art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, iar CSM păstrând atribuţia de a dispune asupra cererilor de transfer, conform art. 40 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte consideră că soluţia instanţei de fond trebuia să se limiteze la anularea hotărârii adoptate asupra cererii de transfer, CSM rămânând învestit cu aceasta şi urmând să o soluţioneze după punerea în acord cu Constituţia a dispoziţiilor art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004.

Faţă de considerentele expuse, în baza art. 496 - 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va înlătura dispoziţia privind obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri prin care să dispună transferul reclamantei A. de la Judecătoria Piatra Neamţ la Tribunalul Neamţ şi va menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 95 din 11 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019.

Casează în parte sentinţa recurată, în sensul că înlătură dispoziţia privind obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la emiterea unei hotărâri prin care să dispună transferul reclamantei A. de la Judecătoria Piatra Neamţ la Tribunalul Neamţ.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 decembrie 2021.