Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 608/2022 AI generated

Lawyer's illegal-admission challenge reinstated; inadmissibility objection rejected, case remanded for retrial on bar registration refusal.

Case Number Decizia nr. 608/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Administrative and Fiscal Litigation Section) admitted the appeal, partially quashed the lower court’s decision, and remanded the case to the Timișoara Court of Appeal for retrial, while maintaining the dismissal of the objection of inadmissibility of the action; the appellant prevailed on the key issue. The dispute concerned a lawyer’s challenge to decisions by the Arad Bar Council and the National Union of Romanian Bars refusing her (re)registration on the practicing lawyers’ roll, based on a 1997 measure annulling her initial admission to the profession, which she argued was discriminatory under Constitutional Court Decision 297/2014. The High Court held that the lower court erred in rejecting as inadmissible the incidental exception of illegality of the 1997 administrative act on the ground it predated Law 554/2004, because a binding ruling in the interest of the law (Decision 9/2021) establishes that such an exception may be raised even against individual administrative acts issued before Law 554/2004 came into force, under Art. 4(1) of that law and Art. 517(4) of the Civil Procedure Code; the remand requires the lower court to resolve the illegality exception and the merits, including the relevance of Constitutional Court Decision 297/2014.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 4 din Legea nr. 554/2004, art. 517 alin. (4) din C. proc. civ, art. 501 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 497 din C. proc. civ; Lawyer's illegal-admission challenge reinstated; inadmissibility objection rejected, case remanded for retrial on bar registration refusal: The dispute concerned a lawyer’s challenge to decisions by the Arad Bar Council and the National Union of Romanian Bars refusing her (re)registration on the practicing lawyers’ roll, based on a 1997 measure annulling her initial admission to the profession, which she argued was discriminatory under Constitutional Court Decision 297/2014. The High Court held that the lower court erred in rejecting as inadmissible the incidental exception of illegality of the 1997 administrative act on the ground it predated Law 554/2004, because a binding ruling in the interest of the law (Decision 9/2021) establishes that such an exception may be raised even against individual administrative acts issued before Law 554/2004 came into force, under Art. 4(1) of that law and Art. 517(4) of the Civil Procedure Code; the remand requires the lower court to resolve the illegality exception and the merits, including the relevance of Constitutional Court Decision 297/2014.

Keywords

AI generated
Romanian civil procedure admission to the bar res judicata bar inadmissible formal objection rejection of reinstatement withdrawal of legal objection
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 497 C. proc. civ.

Basis for the Court's decision to admit the appeal and to annul the lower court's judgment, referring the case back for retrial.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17.05.2019 pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Baroul Arad - Consiliul Baroului Arad şi Uniunea Naţională a Barourilor din România - Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, anularea Deciziei Consiliului Baroului Arad nr. 3/17.01.2019 şi anularea Deciziei Consiliului UNBR nr. 454/23.04.2019 şi obligarea Baroului Arad să o înscrie în Tabloul Avocaţilor cu liberă practică.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 269 din 9 octombrie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate a Hotărârii nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Baroului Arad, invocată de reclamanta A.;

A respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii;

A respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Baroul - Consiliul Baroului Arad şi Uniunea Naţională a Barourilor din România - Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, ca neîntemeiată;

A obligat reclamanta la plata către pârâtul Baroul Arad - Consiliul Baroului Arad a sumei de 1190 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, şi la plata către pârâtul Uniunea Naţională a Barourilor din România - Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România a sumei de 952 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 269 din 9 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivul de case prevzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei şi soluţionarea excepţiei de nelegalitate, iar pe fond, admiterea acţiunii reclamantei.

În motivarea recursului critică faptul că prima instanţă a reţinut că invocarea excepţiei de nelegalitate a Hotărârii nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Baroului Arad este inadmisibilă, deoarece aceasta a fost emisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, instanţa reţinând sub acest aspect jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

De asemenea, critică faptul că instanţa de fond a reţinut că nu este aplicabilă în speţă Decizia nr. 297/2014 a Curţii Constituţionale, apreciind că efectele acestei decizii nu se poate extinde retroactiv asupra actului administrativ atacat, respectiv asupra Hotărârii nr. 15/11.11.1997 de anulare a deciziei de primire în profesie a reclamantei, în condiţiile în care acest act a fost emis anterior (cu 17 ani) deciziei atacate, care nu a fost contestată.

Consideră că sentinţa recurată este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea normelor legale.

Astfel, în ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea 554/2004, arată că, deşi acest text de lege prevede că legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu ori la cererea părtii interesate, instanţa a apreciat că excepţia de nelegalitate este inadmisibilă, deoarece actul administrativ a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Consideră că instanţa de fond a încălcat pct. d) al art. 146 din Constituţia României, deoarece prin Decizia nr. 404/2008 Curtea Constituţională constatat constituţionalitatea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 a statuat că se poate contesta, pe cale incidentală, legalitatea unui act administrativ, indiferent de data la care a fost emis actul, împrejurare ce se justifică prin necesitatea exercitării unui control de legalitate fără de care soluţia pronunţata de instanţă risca să fie fondată pe un act ilegal. Aceste considerente sunt obligatorii conform celor dispuse de Curtea Constituţională prin Deciziile nr. 1 din 17 ianuarie 1995, nr. 223 din 13 martie 2012, nr. 256 din 18 aprilie 2012, nr. 3 din 15 ianuarie 2014.

În aceste condiţii, apreciază că respingerea excepţiei de nelegalitate apare ca fiind potrivnică normelor de drept material anterior indicate.

Susţine că excepţia de nelegalitate este întemeiată, iar actele contestate sunt nelegale; că pârâţii au apreciat că Decizia nr. 297/2014 nu este aplicabilă în prezenta cauză, deoarece este ulterioară emiterii deciziei prin care a fost primită în profesia de avocat.

Consideră că Hotărârea nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Baroului Arad este nelegală în condiţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, câtă vreme prin Decizia nr. 297/2014 s-a constatat caracterul discriminatoriu al textelor de lege în temeiul cărora decizia de primire în profesie a fost anulată.

Arată că este adevărat că hotărârea a cărei nelegalitate o invocă a fost dată anterior deciziei Curţii Constituţionale mai sus citate, însă este ulterioară Legii nr. 30/1994 prin care România a ratificat CEDO, iar pe de altă parte, la momentul adoptării Hotărârii nr. 15/1997, Constituţia României la art. 20 alin. (2) prevedea că "Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale". Or, art. 14 din CEDO interzice în mod expres discriminarea, astfel încât în condiţiile în care s-a constatat caracterul discriminatoriu a textelor ce stau la baza actului administrativ atacat, rezultă că Hotărârea nr. 15/1997 este nelegală.

Recurenta-reclamantă susţine că actul atacat a fost nelegal chiar de la momentul emiterii şi că, în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004, constatarea acestei nelegalităţi se poate solicita la acest moment, cu consecinţa rejudecării cauzei fără a se ţine seama de Hotărârea nr. 15/11.11.2019.

Din această perspectivă consideră că şi deciziile subsecvente (nr. 3/2019 şi nr. 454/2019) sunt nelegale şi neîntemeiate, întrucât prin acestea se încearcă valorificarea în anul 2019 a unor texte de lege declarate neconstituţionale în anul 2014. În acest sens, invocă Deciziile Curţii Constituţionale nr. 874/2018 şi nr. 660/2007, precizând că în speţă este incidentă şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2014, prin care instanţa de contencios constituţional a statuat că dispoziţiile Legii nr. 51/1995 dispun în legătură cu două noţiuni diferite, anume primirea în profesia de avocat şi exercitarea acestei profesii, fără ca acestea să se suprapună. Curtea Constituţională a mai statuat prin aceeaşi decizie: că, în cazul avocaturii, starea de incompatibilitate nu intervine prin simplul fapt al ocupării simultane a două funcţii, ci, în cazul acestei profesii, relevantă în stabilirea stării de incompatibilitate este exercitarea simultană şi efectivă a acelor funcţii/atribuţii; că pentru avocaţii a căror incompatibilitate intervine după primirea în profesie, Consiliul Baroului, la cerere sau din oficiu, emite decizii de trecere a acestora pe tabloul avocaţilor incompatibili (cu posibilitatea reînscrierii pe tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei după încetarea stârii de incompatibilitate), fără a le fi influenţată în vreun fel apartenenţa la aceasta profesie; că dacă incompatibilitatea intervine după primirea în profesie, persoanele în cauză sunt trecute pe tabloul avocaţilor incompatibili, iar în cazul în care starea de incompatibilitate este chiar efectul primirii în profesia de avocat, persoana nerenunţând la funcţia deţinută anterior, în termen de două luni de la emiterea deciziei de primire în profesie, i se aplică o veritabilă sancţiune, acea a excluderii din profesie, astfel că pentru persoane aflate în situaţii analoage, se instituie un tratament juridic diferit.

Astfel, susţine că, având în vedere că textul valorificat de pârâţi (art. 25 alin. (2) din Legea 51/1995, forma în vigoare în 1997) a fost declarat neconstituţional, precum şi caracterul obligatoriu al considerentelor deciziilor Curtea Constituţională a României, rezultă nelegalitatea celor două acte emise de pârâţi.

4. Apărările intimaţilor

Intimatul-pârât Baroul Arad - Consiliul Baroului Arad a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii recurate, precum şi obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Apreciază că în mod corect prima instanţă a respins excepţia de nelegalitate a Hotărârii nr. 15/1997, ca inadmisibilă, şi că pe fond a interepretat în mod corect textele de lege incidente.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Baroul Arad - Consiliul Baroului Arad şi Uniunea Naţională a Barourilor din România - Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, anularea Deciziei Consiliului Baroului Arad nr. 3/17.01.2019 şi anularea Deciziei Consiliului UNBR nr. 454/23.04.2019 şi obligarea Baroului Arad să o înscrie în Tabloul Avocaţilor cu liberă practică.

Examinând considerentele sentinţei recurate, se constată că prima instanţă a reţinut că invocarea excepţiei de nelegalitate a Hotărârii nr. 15/11.11.1997 este inadmisibilă, deoarece aceasta a fost emisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 9 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 976 din 13.10.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi, în consecinţă, a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, excepţia de nelegalitate poate fi invocată şi cu privire la actele administrative cu caracter individual adoptate sau emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004."

Prin urmare, în raport cu pronunţarea deciziei de mai sus, considerentul instanţei de fond ce vizează respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate, respectiv faptul că actul a cărui nelegalitate se invocă a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, apare ca fiind nelegal în raport cu dispoziţiile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., conform cărora:

"(4) Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I."

În consecinţă, se impune soluţionarea de către instanţa de fond a excepţiei de nelegalitate a Hotărârii nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Baroului Arad, de anulare a deciziei de primire în profesia de avocat, din perspectiva Deciziei nr. 9 din 7 iunie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii.

De asemenea, instanţa de recurs reţine că, în condiţiile în care soluţia pe fondul cauzei este o consecinţă a soluţiei pronunţate cu privire la excepţia de nelegalitate, se impune casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor.

În rejudecare, conform art. 501 C. proc. civ., instanţa de fond urmează a soluţiona excepţia de nelegalitate a Hotărârii nr. 15/11.11.1997 şi fondul litigiului, inclusiv din perspectiva Deciziei nr. 297/2014 a Curţii Constituţionale, ale cărei considerente urmează a le reţine sau a le înlătura motivat.

În raport cu soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare, nu se mai impune analizarea celorlalte critici care se circumscriu motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurenta-reclamantă, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei.

Faţă de soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către recurentă urmează a fi avută în vedere de instanţa de fond, care va soluţiona cauza în rejudecare.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 269 din 9 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal; va casa în parte sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

De asemenea, va menţine soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 269 din 9 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Menţine soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 2 februarie 2022.