Securitate-officer status affirmed; appeal dismissed as unfounded.

Şedinţa publică din data de 3 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 01.03.2019 reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţi, în contradictoriu cu pârâtul A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se aprecieze asupra calităţii de lucrător al Securităţii al pârâtului.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 551 din data de 08 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi a constatat calitatea pârâtului A. de lucrător al Securităţii.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul A. întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, pe fond, respingerea ca vădit neîntemeiată şi nefondată a acţiunii formulate de CNSAS.

După o amplă precizare legată de specificul acţiunii - legislaţia deconspirării, se critică hotărârea sub un prim aspect pe considerentul că instanţa de fond nu a ţinut cont de calitatea acestuia de ofiţer de contrainformaţii economice, aflat în poziţia sa de apăra secretele economice, descoperirile ştiinţifice în domeniul performanţei cibernetice şi digitale sau a licenţelor de software realizate în munca de cercetare şi proiectare ştiinţifică a Institutului CCITC Bucureşti.

Susţine recurentul că nu viaţa privată sau de familie a celui verificat era obiectul său de activitate, ci sarcinile sale de serviciu prevăzute în fişa postului său, respectiv să exercite misiunile încredinţate inclusiv în institut, să protejeze munca a circa 2000 de specialişti şi de apărare a secretului de serviciu şi secretului economic al muncii de cercetare.

Se arată de către recurent că informaţiile incriminate au legătură cu apărarea siguranţei naţionale a sectorului de cercetare în informatică întrucât vizau clarificarea suspiciunilor existente cu privire la cel în cauză şi vizau printre altele modul concret în care acesta se achita de sarcinile de serviciu în scopul eliminării riscurilor reprezentate pentru organele de contraspionaj economic.

Afirmă recurentul că toate activităţile sale se desfăşurau în cadrul raporturilor de muncă zilnice, într-un spaţiu public, nu privat, iar existenţa lor obiectivă nu sunt imixtiuni, intruziuni în viaţa privată a persoanei vizate sau a familiei sale.

Informaţiile şi datele culese de recurent au fost făcute nu pentru a încălca dreptul la viaţă ci numai raportate la raporturile de munca de cercetare, la prezenţa sa în locul său de muncă.

De asemenea, susţine recurentul că verificările efectuate de el nu au cauzat celui vizat niciun prejudiciu de imagine sau material, moral sau de altă natură, în realitate fiind avertizaţi ei din jur de micile sale derapaje comportamentale.

Sub un al doilea aspect criticile formulate vizează interpretarea conţinutului sintagmei "viaţă privată" fără o raportare la dimensiunea, limitele previzibile şi fireşti ale conceptului de încălcare, intruziune, suprimare.

Susţine recurentul că urmărirea celui vizat fără acordul său a fost făcută în scopul influenţării pozitive, prevenirii săvârşirii de acte necugetate pentru a corecta o percepţie greşită de a-i salva viaţa şi bunăstarea sa şi a familiei sale şi nu poate fi asimilată niciodată cu o intruziune în viaţa privată.

Influenţarea pozitivă a celui vizat nu a avut ca scop schimbarea opiniilor sale politice ci exclusiv raţiuni umanitare, de ocrotire şi conştientizare, educative din raţiuni civice, morale şi sociale.

Se critică hotărârea recurată şi sub aspectul că instanţa de fond a înlăturat nelegal şi fără temei conceptul social modern şi avansat de umanism, solidaritate socială, ajutor mutual, consacrate în comunităţile umane, sens în care arată că raţiunile pentru care a fost atinsă viaţa intimă a persoanei vizate erau suspiciunile că aceasta era pe punctul de a comite o nouă faptă penală periculoasă pentru el şi viaţa sa, cu grave consecinţe pentru familia sa, şi ca atare există o proporţionalitate a măsurii intruzive prin raportare la particularităţile cauzei, gravitatea infracţiunii şi importanţa probelor ce ar putea fi obţinute, şi să se constate necesitatea măsurii.

În concluzie afirmă recurentul că activitatea desfăşurată de acesta nu pot fi asimilate cu îngrădirea unor drepturi elementare, ci au fost măsuri de prevenire luate gradual şi motivat în cadrul acţiunilor de contraspionaj economico-ştiinţific la locul de muncă, în legătură cu munca sa de cercetare.

4. Apărările intimatei

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, arătând în esenţă că în cauză condiţiile impuse de O.U.G. nr. 24/2008 au fost îndeplinite, fiind în modd corect reţinute şi de instanţa de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentinţa recurată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte menţionează că O.U.G. nr. 24/2008 instituie condamnarea regimului totalitar comunist, prin deconspirarea foştilor lucrători de securitate şi a colaboratorilor acesteia, ca o componentă importantă a perturbării regimului menţionat.

În acest registru, prevederile art. 2 lit. a) din actul normativ definesc noţiunea de "lucrător al securităţii", respectiv persoana care a avut calitatea de ofiţer/subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, şi în această calitate a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Din conţinutul normei evocate se pot desprinde condiţiile legale obligatorii care, îndeplinite fiind cumulativ, determină calitatea de lucrător al securităţii.

Astfel, persoana respectivă a fost angajat al Securităţii în perioada 1981-1982, şi a desfăşurat activităţi prin care au fost îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului sens în care instanţa de fond a reţinut că a participat activ la supravegherea informativă a unei persoane - B.., instruind sursa "C." în scopul obţinerii de date şi informaţii referitoare a anturajul, preocupările şi viaţa de zi cu zi a celui urmărit.

Prin urmare, din actele şi lucrările dosarului rezultă întrunirea cerinţelor instituite prin actul normativ O.U.G. nr. 24/2008, prima instanţă, constatând în mod corect că, prin activitatea desfăşurată, recurentul-pârât a îngrădit exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Recurentul-pârât a încercat să acrediteze ideea că toate ativităţile desfăşurate de acesta au fost efectuate în vederea îndepliniri sarcinilor de serviciu prevăzute în fişa postului său.

Contrar acestor susţineri, Înalta Curte constată, că, în speţă, măsurile propuse de pârât şi acţiunile întreprinse pentru îndeplinirea acestora, se încadrează în categoria activităţilor care au avut drept urmare îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului stipulate de Constituţia României de la acea dată, precum şi de normele internaţionale la care România era parte.

Astfel, înscrisurile depuse la dosarul primei instanţe, demonstrează, cu prisosinţă, acţiunile întreprinse de către pârât, ce pot fi încadrate în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, îngrădind dreptul la viaţa privată, protejat normativ şi în perioada anterioară anului 1989.

Simpla obţinere şi mai ales, folosire a unor informaţii cu caracter personal referitoare la o persoană urmărită de Securitate pentru motive care nu aveau legătură cu apărarea intereselor naţionale, ci erau legate de interesele politice ale regimului comunist, constituia o încălcare a dreptului la viaţă privată, prevăzut de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice.

Nu prezintă relevanţă dacă informaţiile obţinute şi prelucrate de către recurent au determinat sau nu îngreunarea situaţiei persoanei urmărite, sau dimpotrivă, au condus la concluzia că aceasta nu avea opinii critice la adresa regimului comunist, importantă fiind, din perspectiva definiţiei date de legiuitor noţiunii de lucrător al Securităţii, imixtiunea arbitrară a autorităţilor, reprezentate de recurent, în viaţa privată a persoanei urmărite.

În altă ordine de idei, pentru a fi reţinută calitatea de lucrător al Securităţii în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, se impune ca persoana care avea calitatea de ofiţer al Securităţii să fi desfăşurat activităţi prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale, indiferent cum acestea au fost materializate.

Se constată că legiuitorul nu face distincţie între persoanele care au iniţiat şi supus spre aprobare anumite măsuri şi persoanele care le-au aprobat, respectiv, le-au executat, singurul element determinant fiind acela ca întreaga activitate de poliţie politică să vizeze încălcarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale.

În cauză, faţă de activităţile desfăşurate în calitatea menţionată, respectiv dirijarea unei surse din legătura personală pentru obţinerea de date şi informaţii se circumscriu condiţiei prevăzute de actul normativ anterior menţionat.

Prin urmare, toate activităţile care au concurat la încălcarea/îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale sau au urmărit să o facă, indiferent dacă au fost de iniţiere, propunere sau aprobare, etc., conduc la constatarea calităţii de lucrător în sensul prevăzut de dispoziţiile legale anterior enunţate.

Recurentul nu se poate apăra invocând natura activităţii desfăşurate în baza raporturilor de serviciu, având în vedere că, în preambulul O.U.G. nr. 24/2008 s-a definit scopul reglementării ca fiind "continuarea într-un mecanism nou a procesului de devoalare a activităţilor exercitate de regimul comunist", care a desfăşurat, în special prin intermediul Securităţii, "o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, a drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale".

Înalta Curte are în vedere şi faptul că în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut consecvent (spre exemplu, în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009), faptul că "deconspirarea Securităţii, prin consemnarea publică a abuzurilor/…/contribuie la o mai bună înţelegere a prezentului şi la o proiectare adecvată a viitorului societăţii româneşti", şi că "scopul ordonanţei răspunde unor exigenţe politice ale societăţii româneşti şi dreptului la informaţie consacrat prin art. 31 din Constituţia României".

În concluzie, se constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a hotărârii atacate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul - pârât A. împotriva sentinţei civile nr. 551 din 8 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 decembrie 2021.