Mayor's incompatibility with status as registered authorized individual: mere Trade Register registration suffices irrespective of actual economic activity

Şedinţa publică din data de 3 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 19.07.2016, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, contestaţie împotriva Raportului de Evaluare nr. x/28.06.2016 întocmit la 28.06.2016, în lucrarea nr. x/04.12.2014, solicitând anularea acestuia şi, în subsidiar, anularea dispoziţiei privind luarea măsurilor prevăzute de art. 25 alin. (3) si alin. (4) din Legea nr. 176/2010.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3513 din data de 06 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs recurentul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecare admiterea contestaţiei şi anularea Raportului de evaluare.

Cu referire la motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., arată recurentul că instanţa de fond deşi concluzionează că din perspectiva Legii nr. 348/2003 precum şi din perspectiva Regulamentului UE, acesta nu are calitatea de "comerciant" reţinând că potrivit acestor reglementări noţiunea de comerciant este folosită pentru "a desemna persoana care valorifică fructele, termen distinct de producător, importator, exportator, iar definiţia comercianţilor şi înregistrarea lor într-o bază de date este legată, în mod evident de expunerea sau punerea în vânzare a acestor produse, în mod contradictoriu reţine că noţiunea de comerciant definită de către reglementările speciale cărora recurentul i se supun prin efectul direct al excepţiei instituite de către art. 6 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 ar fi diferită de noţiunea de "comerciant" utilizată de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 în condiţiile în care este de notorietate că viciul principal al Legii nr. 161/2003 este tocmai existenţa unei definiţii de comerciant, persoană fizică.

Or, din perspectiva legii speciale a pomiculturii, comerciant este doar persoana fizică care deţine fructe şi legume care fac obiectul standardelor de comercializare, în scopul precis al expunerii sau punerii lor în vânzare, al vânzării lor sau al comercializării în orice alt mod, sau desfăşoară efectiv oricare dintre activităţile menţionate anterior, în ceea ce priveşte fructele şi legumele care fac obiectul standardelor de comercializare.

Afirmă recurentul că niciuna din aceste activităţi nu poate fi reţinută în ceea ce-l priveşte pe recurent astfel că acesta nu poate fi calificat "comerciant" indiferent că ne raportăm la regimul juridic al unei persoane fizice autorizate sau al unei întreprinderi individuale, în baza unicului şi singurului argument că a fost înregistrat în registrul comerţului. Înregistrarea în baza de date a registrului comerţului este consecinţa incidenţei reglementărilor ce privesc formalistica atestării existenţei unei entităţi juridice, nefiind însă îngăduită extinderea efectelor reglementărilor ce ţin de necesitatea existenţei unei baze de date centralizate a acestor structuri, la modificarea substanţei calificativului comerciant, contrar a ceea ce însăşi legea materială specială, respectiv Legea 348/2003 stabileşte, dar mai ales peste ceea ce chiar Legea nr. 161/2003 vizează atunci când are în vedere regimul juridic al incompatibilităţilor.

Pe de altă parte, susţine recurentul că inclusiv instanţa de judecată, cu referire la incidenţa O.U.G. nr. 44/2008, admite că doar exercitarea efectivă a activităţii conduce la calificarea persoanei fizice în comerciant persoană fizică. Însă, cu toate acestea considerentele sentinţei recurate sunt opuse acestei teze, prima instanţă concluzionează în mod contradictoriu în sensul că "simpla constatare a existenţei unui cumul de funcţii este suficientă pentru a se reţine starea de incompatibilitate".

În ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivele de casare sunt structurate pe două argumente, astfel:

1. aplicarea greşită a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 fiind încălcate dispoziţiile Legii nr. 348/2003 - legea pomiculturii, art. 16 din Normele de aplicare a legii pomiculturii şi art. 10 din Regulamentul UE, respectiv art. 6 din Legea nr. 71/2011, dar şi O.U.G. nr. 44/2008.

Susţine recurentul că nu este întrunit, în prezenta cauză, niciunul dintre elementele conţinutului juridic al noţiunii de incompatibilitate vizate de art. 87 din Legea nr. 161/2003, sens în care arată:

i) Întreprinderea Individuală A. nu a desfăşurat activitate comercială de nicio natură, prin urmare, recurentul nu se încadrează în cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 87 alin. (1) lit. g) având în vedere că nu deţine calitatea de comerciant, respectiv de profesionist din perspectiva reglementărilor actuale.

Mai arată recurentul că nu poate fi reţinută calitatea de comerciant persoană fizică a recurentului nici din perspectiva cadrului legal actual de reglementare, sens în care afirmă că referirile la noţiunea de "comerciant" pe care Legea nr. 161/2003 le face atunci când reglementează cazul de incompatibilitate trebuie înţeles ca referiri la noţiunea de "profesionist" reglementată de art. 3 din C. civ., în sprijinul acestei soluţii fiind dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

În raport de condiţiile impuse de dispoziţiile art. 3 alin. (2) din C. civ., susţine recurentul că noţiunea de profesionist (şi implicit noţiunea de "comerciant" cu care a operat ANI) este condiţionată în toate cazurile de exercitarea efectivă a unei activităţi aducătoare de profit.

Arată recurentul că teza finală a art. 3 alin. (3) din C. civ. se referă, în mod cert, la categoria largă a profesioniştilor, astfel că, realizând distincţia, suntem în prezenţa exploatării unei întreprinderi economice doar în situaţia în care există scop lucrativ.

Folosind interpretarea per a contrario, în absenţa scopului lucrativ, întreprinderea este necomercială, iar persoana care o exploatează este un profesionist necomerciant.

Afirmă recurentul că şi probele aflate la dosar, mai cu seamă adeverinţele emise de către organele fiscale susţin faptul că nu au fost desfăşurate activităţi comerciale, confirmând că veniturile realizate din eventualele activităţi independente, pentru perioada de referinţă, sunt zero RON, drept urmare simpla deţinere a calităţii de titular al întreprinderii individuale/persoane fizice autorizate, nu este suficientă pentru reţinerea şi constatarea stării de incompatibilitate fiind necesară exercitarea efectivă a obiectului de activitate al întreprinderii individuale.

ii) temeinicia recursului prin raportare la modificările legislative intervenite prin Legea nr. 87/2017, lege a cărei incidenţă nu a fost analizată de instanţa de judecată.

În argumentarea acestei critici se susţine că sancţiunea ce intervine, respectiv cea a pierderii mandatului de primar are o natură gravă şi un caracter punitiv şi exemplar, astfel că această sancţiunea trebuie calificată ca fiind o "sancţiune penală", situaţie care necesită aplicarea dispoziţiilor art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În identificarea noţiunii de "acuzaţie penală", Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat criteriile ce stau la baza acestei calificări, respectiv: clasificarea faptei potrivit dreptului naţional, natura faptei incriminate şi natura şi gravitatea sancţiunii.

În raport de aceste aspecte cât şi de jurisprudenţa CEDO precum şi a Curţii Constituţionale a României, concluzionează recurentul că, într-o situaţie ce poate fi asimilată, potrivit aprecierilor Curţii Europene a Drepturilor Omului şi ale Curţii Constituţionale a României, reglementării penale, a intervenit o lege mai favorabilă în temeiul căreia fapta ce a fost reţinută cu privire la recurent nu mai poate oricum să mai fie considerată o incompatibilitate, drept urmare instanţa de recurs este chemată să dea efect legislaţiei mai favorabile şi că constate că recurentul nu a încălcat niciodată regimul juridic al incompatibilităţilor atâta vreme cât nu a exercitat simultan cele două calităţi speciale ca generând caz de incompatibilitate.

iii) Raportul de evaluare a fost emis cu nerespectarea regimului juridic al incompatibilităţilor reglementat prin Legea nr. 161/2003 şi Legea nr. 176/2000 prin neobservarea spiritului în care aceste reglementări au fost edictate şi prin ignorarea obiectivului major vizat prin instituirea cazurilor de incompatibilitate şi contrar jurisprudenţei recente a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Susţine recurentul că incidenţa cazului de incompatibilitate trebuie analizată şi stabilită nu doar în raport cu litera legii ci, mai cu seamă în acord cu spiritul ei, identificarea unei eventuale suspiciuni legitime ce ar putea fundamenta concluziile ANI implicând în mod obligatoriu stabilirea existenţei unor premise reale şi nu pur teoretice, de natură a afecta integritatea recurentului în exercitarea funcţiei de primar. Incidenţa unei stări de incompatibilitate s-ar justifica doar în măsura în care ambele funcţii sunt exercitate concomitent, în mod activ, prin adoptarea de acte juridice producătoare de efecte juridice, prin manifestarea efectivă şi proactivă a unei conduite comerciale în calitate de titular al întreprinderii individuale, nefiind suficientă simpla deţinere a funcţiei private, cum contrar spiritului şi chiar literei legii a stabilit ANI prin raportul de evaluare, şi contrar şi celor reţinute de prima instanţă.

Punctul de vedere al intimatei ANI cât şi cel al instanţei de judecată este rezultatul exclusiv al unei interpretări de o rigiditate excesivă a art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 fără ca aceasta să fie coroborate cu ansamblul reglementărilor juridice ce delimitează sfera de incidenţă a acestor incompatibilităţi dar şi scopul avut în vedere de către legiuitor la edictarea normei juridice.

Afirmă recurentul că interesul public al comunităţii a fost în mod cert valorizat, ocrotit şi promovat de către acesta, dovadă fiind numeroasele realizări ce caracterizează întregul mandat exercitat până în prezent, fiind derulate sub mandatele sale de primar, proiecte cu o valoare de peste 15v mil. euro, o pondere semnificativă deţinând-o proiectele derulate sau în curs de derulare prin finanţări provenind din fonduri externe nerambursabile, în prezent fiind în derulare circa 5 proiecte de modernizare la nivelul comunei Bucşani.

2. Nulitatea Raportului de evaluare atât prin prisma art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 cât şi prin prisma art. 20 alin. (5) coroborat cu art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

i) încălcarea dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 respectiv inexistenţa actului de sesizare a ANI, susţinând recurentul că activitatea de evaluare a recurentului nu putea începe în baza sesizării făcută de persoana fizică B. la data de 04.12.2014, în condiţiile în care, din certificatul de moştenitor nr. x/21.11.2014 acesta a decedat la data de 05.09.2014, fiind evidentă imposibilitatea fizică a persoanei indicate de către ANI de a formula o astfel de sesizare. Efectul inexistenţei actului de sesizare are ca şi consecinţă nulitatea integrală a Raportului de evaluare rezultat.

ii) nerespectarea dispoziţiilor art. 13 şi art. 14 din Legea nr. 176/2010 referitoare la dreptul persoanei de a fi informată în prealabil obţinerii informaţiilor ce nu au caracter public, atrage nulitatea absolută a Raportului de evaluare potrivit art. 20 din aceeaşi lege.

Susţine recurentul că aceste dispoziţii legale impun intimatei ANI ca, anterior obţinerii de informaţii nepublice, persoana evaluată să fie informată în prealabil despre declanşarea procedurii administrative pornită împotriva sa, iar în cauză aceste dispoziţii legale nu au fost respectate, inspectorul de integritate declanşând procedura evaluării prin transmiterea de adrese către autorităţile administraţiei publice, respectiv Primăria Bucşani şi Direcţia pentru Evidenţă a Persoanelor în scopul obţinerii de informaţii referitoare la recurent, consultând baza de date personale, gestionată de Ministerul Afacerilor Interne.

iii) nerespectarea normelor procedurale incidente, în efectuarea activităţii de evaluare cu privire la extinderea evaluării şi asupra persoanelor care alcătuiesc familia persoanei verificate.

Afirmă recurentul că din actele aflate la dosarul cauzei rezultă că inspectorii de integritate au solicitat şi au accesat date cu caracter personal ale membrilor familiei sale făcând abstracţie de normele incidente în cauză. Invocă în acest sens Nota privind rezultatul consultării bazei de date aparţinând Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor nr. 1151/05.12.2015 şi adresa ANI către Oficiul Naţional al Comerţului din care se poate observa că au fost efectuate verificări atât cu privire la soţia recurentului C., cât şi a fiului acestuia, D..

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională de Integritate a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În esenţă, în ce priveşte motivul de recurs întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţine intimata că este nefondat, argumentele invocate vizând mai degrabă o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 în raport de dispoziţiile Legii nr. 348/20003 legea pomiculturii şi de definiţia dată noţiunii de comerciant de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 şi O.U.G. nr. 44/2008, aspect ce nu poate fi încadrat motivului de casare invocat.

În ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. solicită intimata respingerea acestuia ca nefondat, arătând că exercitarea acestei activităţi se realizează prin intermediul unei forme de organizare economică, respectiv persoană fizică autorizată care îi conferă reclamantului calitatea de comerciant persoană fizică.

Se susţine, de asemenea, că regimul juridic al incompatibilităţilor este expres prevăzut de legislaţia în vigoare, legea interzicând cumulul de calităţi, necondiţionat de alte aspecte.

Arată intimata că recurentul a fost informat la data de 08.12.2014 prin adresa înregistrată sub nr. x/G/II cu privire la declanşarea activităţii de evaluare a respectării de către acesta a regimului juridic al incompatibilităţilor, ulterior acestei adrese fiind solicitate date de la instituţiile şi autorităţile publice.

Afirmă intimata că informaţiile privind bunurile mobile şi imobile deţinute de o persoană evaluată împreună cu familia, veniturile obţinute de către aceştia precum şi calităţile deţinute în entităţi economice, asociaţii profesionale se menţionează în mod obligatoriu şi în declaraţiile de avere, respectiv interese - documente care se numără printre actele care stau la bazaa emiterii unui raaport de evaluare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurentul-reclamant a investit instanţa de contencios cu o cerere vizând anularea Raportului de evaluare nr. x/28.06.2016 emis de intimata-pârâtă.

Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată, reţinând că raportul de evaluare atacat este legal.

Soluţia Curţii de Apel Bucureşti este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Prin raportul de evaluare contestat s-a reţinut nerespectarea prevederilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 pentru că reclamatul a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor întrucât a deţinut simultan cu funcţia de primar în mandatul 2012-2016 al comunei Bucşani, judeţul Dîmboviţa, şi calitatea de comerciant persoană fizică (A. Persoană Fizică Autorizată).

Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Reţine Înalta Curte că potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., "(1) Hotărârea va cuprinde:/…/b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;".

Hotărârea este actul prin care se finalizează procesul, ea reprezentând opera judecătorului al cărei conţinut este rodul raţionamentului prin care acesta supune o speţă determinată regulii generale de drept. Evoluţia acestui raţionament reprezintă "motivarea hotărârii". Motivarea hotărârii este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţile litigante, dar şi pentru a permite, când este cazul, instanţelor superioare să verifice dacă nu există lacune sau contradicţii în raţionamentul judecătoriilor.

Referindu-se la "obligaţia instanţelor de judecată de a-şi motiva deciziile", Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că art. 6 din Convenţie obligă, într-adevăr, instanţele să-şi motiveze hotărârile, dar această obligaţie nu trebuie înţeleasă în sensul că ele trebuie să răspundă în mod detaliat la fiecare argument al părţilor procesului. Întinderea obligaţiei de motivare a deciziilor variază în funcţie de natura acestora (Ruiz Torija contra Spaniei).

Constată Înalta Curte, că judecătorul fondului a analizat judicios legalitatea actului atacat prin prisma situaţiei de fapt reţinute, cât şi a criticilor de nelegalitate invocate de reclamant, explicând în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că elementele dosarului au fost trecute prin filtrul propriei sale aprecieri.

Observă Înalta Curte că argumentele formulate în temeiul acestui motiv de casare vizează în esenţă o presupusă aplicare greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 în raport de dispoziţiile Legii nr. 348/2003 şi de definiţia noţiunii de "comerciant" dată de dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 şi O.U.G. nr. 44/2008, interpretarea şi aplicarea acestor dispoziţii legale urmând a fi analizată în cele ce urmează.

Pe de altă parte, observă Înalta Curte că ceea ce instanţa de fond a reţinut a fost faptul că starea de incompatibilitate nu este înlăturată prin raportare la noţiunea de "comerciant" prevăzută de Legea nr. 161/2011 care vizează nu numai valorificarea fructelor ci autorizarea pentru a desfăşura orice activitate cu scop lucrativ, constând în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, şi nu în raport de noţiunea de "comerciant" în sensul specific legii pomiculturii nr. 348/2003.

Ca atare nu ne aflăm in ipoteza unei motivări contradictorii ci, dimpotrivă, acesta reprezintă raţionamentul avut în vedere de instanţa de fond la adoptarea soluţiei, situaţie care nu poate fi circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În cadrul recursului recurentul-reclamant invocă şi greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 vizând în principal calitatea de comerciant atribuită recurentului în calitatea sa de persoană fizică autorizată.

În esenţă recurentul-reclamant susţine că nu a desfăşurat o activitate economică de natură a-i atrage calitatea de comerciant incompatibilă cu calitatea de primar, simpla înregistrare ca persoană fizică autorizată neconferindu-i calitatea de comerciant de natură a atrage situaţia de incompatibilitate constatată nelegal prin raportul de evaluare.

Analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitate invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Sentinţa atacată este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, în mod corect prima instanţă, pe situaţia de fapt corect constatată, a menţinut raportul de evaluare prin care s-a stabilit că recurentul - reclamant a încălcat dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Verificând legalitatea şi temeinicia raportului de evaluare contestat, instanţa de fond a concluzionat că Agenţia Naţională de Integritate a identificat în mod judicios elementele de incompatibilitate existente în speţă, raportat la întreaga stare de fapt, făcând o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente în materia incompatibilităţilor, respectiv a art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare, statuând că simpla înregistrare în Registrul Comerţului atribuie persoanei, care a solicitat înregistrarea ca persoană fizică autorizată, calitatea de comerciant, fundamentându-şi soluţia şi pe dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 si O.U.G. nr. 44/2008.

În virtutea rolului său activ instanţa de fond a analizat, în mod complet, toate chestiunile deduse judecăţii de către ambele părţi din proces, arătând care sunt considerentele care au format convingerea instanţei că textul art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare a fost corect aplicat de inspectorul de integritate raportat la situaţia de incompatibilitate a reclamantului, ce este generată de deţinerea concomitentă a funcţiei de primar al comunei Bucşani, judeţul Dîmboviţa şi a calităţii de comerciant în cadrul " A. persoană fizică autorizată", în perioada 14.08.2009 - 11.10.2013.

Prima instanţă a verificat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 potrivit cărora "Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu (...) calitatea de comerciant persoană fizică".

Cu privire la criticile recurentului potrivit cărora persoana fizică autorizată nu a realizat efectiv activitate, astfel că nu poate fi reţinută starea de incompatibilitate, se reţine că, potrivit art. 2 lit. i) din O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, forma incidentă în cauză, persoana fizică autorizată este persoana fizică autorizată să desfăşoare orice formă de activitate economică permisă de lege, folosind în principal forţa sa de muncă, iar art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 44/2008 defineşte activitatea economică ca fiind activitatea agricolă, industrială, comercială, desfăşurată pentru obţinerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani şi care sunt destinate vânzării ori schimbului pe pieţele organizate sau unor beneficiari determinaţi ori determinabili, în scopul obţinerii unui profit.

Persoanele fizice autorizate au, potrivit art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 44/2008, forma incidentă în cauză, obligaţia să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării, înainte de începerea activităţii economice, ca persoane fizice autorizate.

Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, forma incidentă în cauză, prevede obligaţia persoanelor fizice autorizate, înainte de începerea activităţii economice, să ceară înregistrarea în registrul comerţului, iar potrivit alin. (2), în cursul exercitării activităţii lor sau la încetarea acesteia, persoanele fizice sau juridice prevăzute la alin. (1) au obligaţia de a solicita înscrierea în acelaşi registru a menţiunilor privind actele şi faptele a căror înregistrare este prevăzută de lege.

Calificarea persoanei fizice autorizate drept comerciant rezultă şi din dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 278/2009 privind C. civ., care prevăd că referirile la comercianţi din cuprinsul actelor normative în vigoare la data intrării în vigoare a C. civ. se consideră a fi referiri la persoanele fizice sau persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerţului.

Contrar celor susţinute de către recurent, starea de incompatibilitate rezultă din deţinerea simultană a celor două funcţii/calităţi. Pentru stabilirea stării de incompatibilitate este suficient să fie deţinute simultan două sau mai multe funcţii/calităţi care generează starea de incompatibilitate, respectiv, în cauza de faţă, cea de comerciant persoană fizică şi cea de primar. Legiuitorul, în art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, nu face nicio distincţie după cum funcţia este exercitată efectiv sau nu, respectiv realizarea efectivă de profit sau nu.

Legiuitorul nu s-a referit la exercitarea activităţii de comerciant, ci la deţinerea calităţii de comerciant persoană fizică, astfel că nu sunt justificate susţinerile recurentului - reclamant referitoare la necesitatea efectuării unor acte şi fapte de comerţ în mod obişnuit, pentru a se reţine starea de incompatibilitate.

Este adevărat că Legea nr. 161/2003 a fost modificată prin Legea nr. 87/2017, fiind modificată partea introductivă a art. 87 în sensul că începând cu data de 02.05.2017 conţinutul acesteia este următorul "Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi ...", însă în temeiul principiului tempus regit aqtum este aplicabilă cauzei forma legii la data analizării stării de incompatibilitate.

Cu referire la susţinerile ce vizează faptul că eventuala pierdere a mandatului de primar, şi în general a unui mandat asociat unei funcţii eligibile, ca o consecinţă a unei fapte ilicite prin afectarea dreptului de a mai ocupa o funcţie eligibilă timp de 3 ani, putând fi calificată această măsură de sancţionare drept o "sancţiune penală" în sens european, Înalta Curte consideră că procedura se aplică unui număr restrâns de persoane, finalitatea procedurii nu este similară unei condamnări penale, nu există în paralel, o infracţiune similară şi care are efect asupra mandatului de primar, nu priveşte drepturi şi libertăţi fundamentale.

Prin urmare, procedura nu se încadrează în noţiunea de "acuzaţie penală", avându-se în vedere că aceasta se adresează unui număr limitat de persoane, nu este îndeplinit criteriul generalităţii, iar gradul de severitate al "pedepsei" este scăzut.

Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere şi prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie în conformitate cu care "(2)Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile." Prin urmare, legea civilă se aplică pentru viitor, nu retroactivează, excepţiile de la principiul neretroactivităţii fiind cele din materie penală şi contravenţională, şi nu pot fi extinse şi în materia contenciosului administrativ, dezincriminarea fiind o instituţie de drept material în materie penală şi contravenţională, o instituţie distinctă, de strictă interpretare şi aplicare, care nu poate fi extinsă prin analogie şi la alte situaţii, neprevăzute expres în acte normative.

Scopul legii speciale este acela de a sancţiona acele persoane care, prin activitatea desfăşurată, au avut activităţi incompatibile cu funcţia de demnitate publică deţinută, întrucât legiuitorul a urmărit transpunerea în legislaţia internă a principiului transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, respectiv transparenţă în modul de administrare şi utilizare a bunurilor publice, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, fără a se aduce atingere vreunui drept sau libertăţi fundamentale.

În ce priveşte critica din recurs ce vizează nulitatea Raportului de evaluare prin prisma art. 12 alin. (1) din Legea 176/2010 cât şi prin prisma art. 20 alin. (5) coroborat cu art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, constată Înalta Curte caracterul nefondat al acesteia.

Nulitatea Raportului de evaluare prin prisma art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 invocată de recurent cu argumentul că activitatea de evaluare a recurentului nu putea începe în baza sesizării făcută de persoana fizică B. la data de 04.12.2014, în condiţiile în care, din certificatul de moştenitor nr. x/21.11.2014 acesta a decedat la data de 05.09.2014, fiind evidentă imposibilitatea fizică a persoanei indicate de către ANI de a formula o astfel de sesizare, nu poate fi primită.

În cauza de faţă, se constată că recurentul-reclamant nu a invocat acest motiv de nelegalitate în faţa instanţei de fond, nefiind analizat de către aceasta.

În atare situaţie această critică nu poate face analiza instanţei de control judiciar. Judecarea recursului are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale hotărârii recurate, iar invocarea omisso medio a unor motive, neaduse spre analiza instanţei de fond, nu este permisă avându-se în vedere dispoziţiile art. 494 raport la art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

În ce priveşte nulitatea Raportului de evaluare prin prisma art. 13 şi 14 din Legea nr. 176/2010, constată Înalta Curte că potrivit art. 13 lit. b) din Legea nr. 176/2010, inspectorul de integritate poate solicita persoanelor fizice sau juridice date ori informaţii care nu sunt publice, doar după informarea persoanei care face obiectul evaluării şi invitarea acestuia pentru a prezenta un punct de vedere.

Sub acest aspect, în mod corect a reţinut prima instanţă că prin scrisoarea transmisă la data de 17.03.2016 intimata-pârâtă a informat recurentul-reclamant prin intermediul unei scrisori (adresa nr. x/17.03.2016) recomandate (conformare de primire datată 21.03.2016) despre identificarea unor elemente privind nerespectarea regimului juridic al incompatibilităţilor prin încălcarea prevederilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

De asemenea, în raport de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, dacă, în urma evaluării declaraţiei de interese, precum şi a altor date şi informaţii, inspectorul de integritate identifică elemente în sensul existenţei unui conflict de interese sau a unei incompatibilităţi, informează despre aceasta persoana în cauză şi are obligaţia de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere, iar prevederile art. 13 şi 15 din acelaşi act normativ, se aplică în mod corespunzător.

Dispoziţiile art. 13 alin. (1) menţionează în mod expres că după repartizarea aleatorie a lucrării, inspectorul de integritate procedează la activitatea de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale existente, în sensul prezentei legi, după cum urmează:

a) până la informarea persoanei care face obiectul evaluării şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, desfăşoară proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informaţii publice;

b) după informarea persoanei care face obiectul evaluării şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, solicită persoanelor fizice sau juridice şi date ori informaţii care nu sunt publice.

Pe de altă parte, datele furnizate de ONRC nu sunt informaţii nedestinate publicului, în contextul în care acestea ar putea fi solicitate de orice persoană care justifică un interes.

Totodată, persoanele care se încadrează în categoriile reglementate de prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 (printre care se regăseşte şi reclamantul) au obligaţia imperativă de a preciza funcţiile/calităţile deţinute în cadrul entităţilor publice/private precum şi veniturile obţinute în cuprinsul declaraţiilor de avere şi de interese, declaraţii care sunt publice.

Datele furnizate de Registrul Comerţului şi Primărie, cu privire la persoana fizică autorizată şi validarea mandatului de viceprimar/primar sunt date de interes public ce puteau fi solicitate anterior informării persoanei evaluate, conform art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 176/2010.

Nici critica ce vizează extinderea evaluării la membrii familiei nu poate fi primită, reţinând Înalta Curte că informaţiile privind bunurile mobile şi imobile deţinute de o persoană evaluată împreună cu familia, veniturile obţinute de către aceştia precum şi calităţile deţinute în entităţi economice, asociaţii profesionale, etc. se menţionează în mod obligatoriu şi în declaraţiile de avere, respectiv de interese, documente care se numără printre actele care stau la baza emiterii unui raport de evaluare.

Instanţa de fond a interpretat corect normele de drept aplicabile, dispoziţiile care reglementează incompatibilitatea pentru funcţia de primar, reţinând că sunt incidente dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, recurentul-reclamant aflându-se în stare de incompatibilitate prin deţinerea celor două funcţii/calităţi.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A., împotriva sentinţei civile nr. 3513 din 6 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 decembrie 2021.