Legality of border entry refusal based on SINS signal stemming from national security alert

Şedinţa publică din data de 3 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la 6 iunie 2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL DE FRONTIERĂ TIMIŞOARA, solicitând anularea:

1. măsurii interzicerii intrării în România ce i-a fost aplicată la o dată necunoscută şi comunicată la 09.05.2018;

2. refuzului intrării la frontieră nr. x din 06.03.2018 emis de Punctul de Trecere al Frontierei Aeroport Timişoara, precum şi împotriva tuturor actelor administrative în baza cărora a fost emis acesta, inclusiv semnalarea în Sistemul informatic naţional de semnalări în scopul refuzului intrării pe teritoriul statului român.

Prin sentinţa civilă nr. 671/22.02.2019, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia tardivităţii şi a respins cererea ca tardiv formulată.

Prin decizia nr. 5154/30.10.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 671/22.02.2019, a casat-o şi a dispus trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 308 din data de 11 septembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată ca fiind neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul A. întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

După o prezentare amplă a aspectelor privind istoricul cauzei precum şi a aspectelor soluţionate în primul ciclu procesual, arată recurentul hotărârea este nelegală fiind pronunţată în contra dispoziţiilor exprese a instanţei de casare, instanţa de fond nedepunând nicio diligenţă cu privire la asigurarea efectivă a asistenţei judiciare gratuite, încuviinţată în beneficiul recurentului.

De asemenea, instanţa de fond a apreciat că măsura interzicerii intrării în România, respectiv refuzul intrării la frontieră bazat pe semnalarea SINS sunt legale exclusiv pe baza apărărilor pârâtului că a acţionat la solicitarea SRI, fără să aibă atribuţii de a analiza oportunitatea măsurilor.

Astfel, apreciază recurentul că instanţa de fond a procedat la o analiză strict formală, iar nu la o analiză de fond privind legalitatea acestor măsuri.

În consecinţă, susţine recurentul că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În cauză, dreptul al un proces echitabil ar fi presupus ca instanţa de fond să analizeze în ce măsură interdicţia intrării în ţară, astfel cum a fost solicitată de SRI şi pe baza înscrisurilor emise de această instituţie est legală şi temeinică, cu desemnarea unui avocat care să aibă dreptul să consulte toate documentele de la dosar şi să pună concluzii cu privire la legalitatea şi temeinicia măsurilor luate.

Simplu fapt că pârâtul a acţionat, fără a se putea opune, la cererea SRI nu poate constitui în sine singura analiză pe care să se bazeze instanţa atunci când reţine legalitatea şi temeinicia măsurilor.

Prin cererea de chemare în judecată a solicitat recurentul anularea tuturor actelor ce au stat la baza semnalării în SINS, nu a indicat însă solicitarea SRI pentru că nu avea cunoştinţă de existenţa acesteia, dar aceasta nu înseamnă că instanţa de fond nu trebuia să analizeze legalitatea şi temeinicia sa, având în vedere că a reţinut că refuzul intrării la frontieră din 06.03.2018 a avut drept temei semnalarea în SINS, iar semnalarea a avut drept temei solicitarea SRI.

4. Apărările intimatului

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În motivare se arată că pe numele recurentul reclamant figurează o alertă conform art. 24 din Regulamentul nr. 1987/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului respectiv o semnalare de tip NPI (nepermiterea intrării pe teritoriul României) instituită la solicitarea SRI valabilă până la data de 09.08.2031. Prin urmare nu s-a permis intrarea în România fiind luată măsura Refuzului intrării la Frontieră în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 6 alin. (1) lit. h) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor.

Totodată, arată intimatul că în conformitate cu Decizia UE 2018/934 a Consiliului privind punerea în aplicare a dispoziţiilor rămase ale acquis-ului Schengen referitoare la Sistemul de Informaţii Schengen în România şi Bulgaria, începând cu data de 01.08.2018 cele două state au fost obligate să respecte acţiunea de urmat aferentă alertelor instituite de către un alt stat membru în baza art. 24 din Regulamentul 1987/2006.

Măsura interzicerii intrării în România a fost instituită la solicitarea Serviciului Român de Informaţii în conformitate cu dispoziţiile art. 1063alin. (2) coroborat cu art. 8 alin. (1) lit. b) şi art. 1064alin. (10) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează.

În prealabil se reţine faptul că prin cererea de recurs se invocă motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel încât criticile formulate de recurent împotriva sentinţei recurate urmează a fi analizate în raport de domeniul de reglementare al motivelor de recurs invocate, avându-se în vedere şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. potrivit căruia scopul recursului - cale extraordinară de atac - îl constituie "examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", acesta exercitându-se pentru motive de nelegalitate expres şi limitativ reglementate de lege ca motive de casare - art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Ca urmare, pe calea recursului nu se pot examina motive privind interpretarea pe care instanţa de fond a înţeles să o dea probelor administrate în cauză ceea ce nu constituie motive de nelegalitate ci de netemeinice.

Pornind de la aceste premise şi analizând motivele de nelegalitate invocate de recurent se reţine că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. casarea unor hotărâri se poate cere dacă, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de casare include în conţinutul său toate neregularităţile procedurale ce pot fi săvârşite în cursul procedurii judiciare, cu excepţia celor care sunt constituite în motive distincte de casare, cum este cazul primelor trei motive anume consacrate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, motivul de casare de la pct. 5 poate viza cele mai variate neregularităţi de ordin procedural, începând de la neregulata citare a uneia dintre părţi şi continuând cu nesemnarea cererii reconvenţionale, nesemnarea minutei de către judecători, nesocotirea principiilor publicităţii, oralităţii, contradictorialităţii etc.

Art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este destinat să valorizeze atât nesocotirea normelor procedurale de ordine publică, cât şi a celor de ordine privată, legea nefăcând nicio distincţie în această privinţă. Casarea unei hotărâri judecătoreşti pentru acest motiv de recurs se poate obţine însă în mod diferit, în funcţie de natura imperativă sau dispozitivă a normelor procedurale încălcate.

Procedând la analiza sentinţei recurate în cauză, în raport de motivul de casare invocat, se constată că acestea nu pot conduce la reformarea hotărârii atacate.

Prima critică vizează nelegalitatea hotărârii în raport de faptul că instanţa de fond nu a depus nicio diligenţă cu privire la asigurarea efectivă a asistenţei judiciare gratuite, încuviinţată în beneficiul recurentului.

Analizând critica formulată în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei se constată caracterul nefondat al acesteia.

Astfel, prin încheierea pronunţată la data de 07.09.2018 în dosarul nr. x/2018, prin care a fost soluţionată cererea de ajutor public judiciar formulată de recurentul-reclamant, Curtea de Apel Bucureşti a dispus admiterea cererii de ajutor public judiciar şi a exonerat pe reclamant doar de la plata taxei judiciare de timbru.

Prin urmare, instanţa de fond nu a dispus şi cu privire la exonerarea de la plata onorariului de avocat.

Este adevărat că în considerentele încheierii din 07 septembrie 2018 judecătorul a menţionat că şi plata onorariului de avocat îi pune în pericol resursele financiare necesare acoperirii cheltuielilor casnice, însă ceea ce se execută este dispozitivul hotărârii judecătoreşti.

În raport de aceste aspecte, motivul de recurs invocat este nefondat.

S-a susţinut prin recurs şi faptul că instanţa de fond a apreciat legalitatea măsurii interzicerii intrării în România, şi respectiv a refuzului intrării la frontieră, bazat pe semnalarea SINS, exclusiv pe baza apărărilor pârâtului că a acţionat la solicitarea SRI, fără să aibă atribuţii de a analiza oportunitatea măsurilor.

În raport de actul normativ special aplicabile prezentei cauze constată Înalta Curte caracterul nefondat al acestor susţineri.

Astfel, conform art. 1063 din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România:

"Dispunerea măsurii de interzicere a intrării în România.

(2) Interzicerea intrării în România se dispune, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, de Inspectoratul General pentru Imigrări sau de organele poliţiei de frontieră şi în situaţia în care străinul nu a făcut obiectul unei măsuri de îndepărtare, precum şi împotriva străinilor prevăzuţi la art. 8 alin. (1) lit. b)-d) şi art. 8 alin. (2) lit. a)-b1) sau care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. h)."

ART. 8 - Nepermiterea intrării în România,,(1) Străinilor nu li se permite intrarea pe teritoriul statului român dacă

b) sunt semnalaţi de organizaţii internaţionale la care România este parte, precum şi de instituţii specializate în combaterea terorismului că finanţează, pregătesc, sprijină în orice mod sau comit acte de terorism"

ART. 1064 alin. (10) "În cazul străinilor prevăzuţi la art. 8 alin. (1) lit. b)- d), durata interdicţiei de intrare este de 15 ani."

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002

Art. 6: Condiţii cu privire la intrarea străinilor

"(1) Intrarea pe teritoriul României poate fi permisă străinilor care îndeplinesc următoarele condiţii:

a) posedă un document valabil de trecere a frontierei de stat, care este acceptat de statul român;

b) posedă viză sau permis de şedere acordate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă sau, după caz, posedă orice autorizaţie care conferă titularului drept de tranzit ori de şedere pe teritoriul României în baza actelor normative ale Uniunii Europene, obligatorii şi aplicabile pentru România, dacă prin înţelegeri internaţionale nu s-a stabilit altfel;

c) prezintă, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, documente care justifică scopul şi condiţiile şederii lor şi care fac dovada existenţei unor mijloace corespunzătoare atât pentru întreţinere pe perioada şederii, cât şi pentru întoarcerea în ţara de origine sau pentru tranzitul către alt stat în care există siguranţa că li se va permite intrarea;

d) prezintă garanţii că li se va permite intrarea pe teritoriul statului de destinaţie sau că vor părăsi teritoriul României, în cazul străinilor aflaţi în tranzit;

e) pe numele lor nu sunt introduse semnalări în Sistemul informatic naţional de semnalări în scopul refuzului intrării pe teritoriul statului român;

g) pe numele lor nu sunt introduse semnalări în Sistemul de informaţii Schengen în scopul refuzului intrării;"

h) nu sunt semnalaţi de autorităţile competente că prezintă un pericol pentru apărarea şi securitatea naţională, ordinea şi sănătatea publică;

Din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii legale se constată că refuzul intrării în România este dispus de către Inspectoratul General pentru Imigrări, fiind suficient pentru luarea măsurii refuzului existenţa unei semnalări în Sistemul informatic naţional de semnalări aşa cum prevede art. 6 şi art. 8 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 194/2002.

Reţine Înalta Curte că, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, urmare aderării la Uniunea Europeană, au prioritate faţă de dispoziţiile din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (art. 148 alin. (2) din Constituţie). Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alin. (2) al art. 148 din Constituţie.

De asemenea, se are în vedere şi faptul că în conformitate cu Decizia UE 2018/934 a Consiliului privind punerea în aplicare a dispoziţiilor rămase ale acquis-ului Schengen referitoare la Sistemul de Informaţii Schengen în România şi Bulgaria, începând cu data de 01.08.2018 cele două state au fost obligate să respecte acţiunea de urmat aferentă alertelor instituite de către un alt stat membru în baza art. 24 din Regulamentul 1987/2006.

Conform art. 24 privind Condiţiile pentru emiterea semnalărilor ca inadmisibil sau având interdicţie de şedere - din Regulamentul nr. 1987/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului, se prevăd următoarele:

"(1) Datele cu privire la resortisanţii din ţări terţe care fac obiectul unei semnalări ca inadmisibil sau având interdicţie de şedere sunt introduse pe baza unei semnalări naţionale care este rezultatul unei decizii luate de autorităţile administrative sau de instanţele judecătoreşti competente cu respectarea normelor de procedură prevăzute de legislaţia naţională, pe baza unei evaluări individuale. Căile de atac împotriva acestei decizii se exercită în conformitate cu legislaţia naţională.

(2) O semnalare este introdusă atunci când decizia menţionată la alin. (1) se întemeiază pe ameninţarea la adresa ordinii sau a securităţii publice sau la adresa securităţii naţionale pe care o poate constitui prezenţa unui resortisant dintr-o ţară terţă pe teritoriul unui stat membru. O astfel de situaţie se prezintă în special în cazul:

(a) unui resortisant dintr-o ţară terţă care a fost condamnat într-un stat membru pentru o infracţiune care se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin un an;

(b) unui resortisant dintr-o ţară terţă faţă de care există motive serioase să se creadă că a comis o infracţiune gravă sau despre care există indicii reale că intenţionează să comită o astfel de infracţiune pe teritoriul unui stat membru.

(3) O semnalare poate fi de asemenea introdusă atunci când decizia prevăzută la alin. (1) se întemeiază pe faptul că resortisantul dintr-o ţară terţă a făcut obiectul unei măsuri de îndepărtare, de refuz al intrării sau de expulzare care nu a fost abrogată sau suspendată şi care conţine sau este însoţită de o interdicţie de intrare sau, după caz, de şedere, întemeiată pe nerespectarea reglementărilor naţionale privind intrarea sau şederea resortisanţilor din ţări terţe.

(4) Prezentul articol nu se aplică persoanelor menţionate la articolul 26.

(5) Comisia reexaminează punerea în aplicare a prezentului articol la trei ani de la data prevăzută la articolul 55 alin. (2). Pe baza acestei reexaminări, utilizând dreptul de iniţiativă conferit de tratat, Comisia face propunerile necesare pentru modificarea dispoziţiilor prezentului articol pentru a ajunge la un grad mai ridicat de armonizare a criteriilor de semnalare."

Cum în cauză pe numele recurentului-reclamant figurează o alertă conform art. 24 din Regulamentul nr. 1987/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului, respectiv o semnalare de tip NPI (nepermiterea intrării pe teritoriul României) instituită la solicitarea Serviciului Român de Informaţii, alertă conform cărei persoana în cauză reprezintă un pericol pentru apărarea şi securitatea naţională, ordinea, sănătatea ori morala publică - astfel cum este precizat la art. 6, alin. (1), lit. h) din O.U.G. nr. 194/2002, măsura refuzului intrării în România este legală.

Înscrisul strict secret nr. x/05.08.2016 emis de Serviciul Român de Informaţii reprezintă temeiul pentru propunerea şi aprobarea instituirii măsurii interzicerii intrării persoanei în cauză pe teritoriul României şi totodată reprezintă actul/decizia administrativă în sensul art. 24 din Regulamentul nr. 1987/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului.

Prin urmare, existenţa unei semnalări este rezultatul deciziei luate de către autorităţile administrative, în temeiul dispoziţiilor art. 24 din Regulamentul nr. 1987/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului, recurentul având posibilitatea de a ataca această decizie - adresa nr. x/05.08.2016.

De asemenea, recurentul avea posibilitatea de a solicita declasificarea acestei adrese în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate şi H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, şi ca atare avea posibilitatea de a solicita comunicarea acesteia.

Drept urmare, calea de atac se exercită împotriva actului autorităţii, în cauză a adresei nr. x/05.08.2016 şi nu împotriva semnalării naţionale care nu constituie decît o operaţiune administrativă.

În condiţiile anterior arătate şi reţinând relevanţa datelor şi informaţiilor avute în vedere de instanţa de fond la pronunţarea sentinţei recurate instanţa de recurs constată că în mod temeinic a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor O.U.G. nr. 194/2002.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de pârât ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 308 din 11 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Veche.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 decembrie 2021.