Judicial inspection closure of disciplinary complaint against prosecutors and the scope of judicial review of administrative verification procedures

Şedinţa publică din data de 3 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 21 ianuarie 2019, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, contestatorul A. a solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună desfiinţarea Rezoluţiei de clasare din 10.12.2018, emisă de intimata Inspecţia Judiciară în lucrarea nr. x/2018.

La termenul de judecată din 12 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti a calificat acţiunea promovată de reclamant (apel), ca fiind contestaţie împotriva Rezoluţiei de clasare, faţă de dispoziţiile art. 451 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 254 din data de 12 iunie 2019 a respins cererea reclamantului ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul A. invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 6 C. proc. civ., solicitând instanţei de recurs admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, rejudecarea pe fond a cauzei şi pe cale de consecinţă admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei de clasare şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare împotriva procurorilor B. şi C..

În motivarea căii de atac susţine recurentul că este evidentă săvârşirea de către cei doi procurori a abaterilor disciplinare încălcând cu ştiinţă normele de drept material care reglementau infracţiunea pentru care recurentul a fost cercetat penal cât şi normele de drept procesual penal care le impunea obligaţia de a nu pune în mişcare acţiunea penală împotriva acestuia, din moment ce din probatoriul administrat a rezultat că recurentul nu a săvârşit infracţiunea pentru care era cercetat penal.

De asemenea, susţine recurentul că din partea celor doi procurori a existat o gravă neglijenţă întrucât au nesocotit normele penale de drept material cât şi procesual penal întrucât recurentul nu a săvârşit fapta penală pentru care era cercetat, fiind trimis în judecată pentru o infracţiune pe care nu a comis-o.

Arată recurentul că atât Inspecţia Judiciară cât şi instanţa de fond au invocat motive străine de natura pricinii cu scopul ca celor doi procurori să nu li se aplice sancţiunea disciplinară.

Totodată, arată recurentul că prin sentinţa penală definitivă s-a dispus achitarea recurentului, astfel că prin întocmirea rechizitoriului prin care a trimis în judecată au fost încălcate dispoziţiile art. 297 C. pen., art. 1, 15, 16 C. pen. şi dispoziţiile art. 1, 2, 3, 4, 5, 7, 8, 15, 16, 309 alin. (1), art. 314 alin. (1) lit. a), art. 327 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

Susţine recurentul că tot străine de natura cauzei sunt şi motivele reţinute de instanţă prin care a fost respinsă contestaţia acestuia cu referire la faptul că sesizarea formează obiectul unei alte lucrări înregistrată sub nr. x/2018, întrucât această pretinsă lucrare nu împiedica instanţa să judece contestaţia recurentului împotriva rezoluţiei anterior menţionată.

Prin această motivare, instanţa a refuzat să judece legalitatea sau nelegalitatea rezoluţiei de clasare emisă de Inspecţia Judiciară, aspect ce se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Este evident că instanţa de judecată a încălcat şi a aplicat în mod greşit dispoziţiile legale specifice răspunderii disciplinare a celor doi procurori, a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei penale prin care s-a dispus achitarea recurentului.

În final, arată recurentul că hotărârea recurată este nulă nefiind motivată în drept, instanţa neinvocând textul de lege de drept material în baza căruia contestaţia formulată a fost respinsă.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, susţinând că niciunul din motivele de casare invocate prin cererea de recurs nu se confirmă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentul A. este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Recurentul-reclamant a investit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând contestaţia formulată împotriva Rezoluţiei de clasare din 10.12.2018, emisă de intimata Inspecţia Judiciară în lucrarea nr. x/2018.

Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.

Soluţia Curţii de Apel este corectă fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propiului demers de aplicare a dispoziţiilor legale incidente cauzei la situaţia de fapt din dosar.

Înalta Curte reaminteşte, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte constată, în raport de dispoziţiile art. 18 din Hotărârea nr. 1027/2012 pentru aprobarea Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară precum şi de dispoziţiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 că obiectul inspecţiei judiciare îl constituie verificarea sesizărilor sub aspectul identificării indiciilor săvârşirii unei abateri disciplinare.

În cauză, actul administrativ contestat a respectat aceste dispoziţii legale, fiind efectuată verificarea sesizării recurentului nefiind identificat niciun indiciu privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare.

În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 14 alin. (2) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie judiciară de către Inspecţia Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027/2012, potrivit cărora:

"Verificările prealabile efectuate de inspectorii judiciari, ca urmare a unei sesizări, sunt, de regulă, limitate la aspectele semnalate."

Aşa fiind, examinarea sesizării reclamantului s-a efectuat în concordanţă cu atribuţiile şi competenţele în materie, neexistând din partea autorităţii pârâte o depăşire a limitelor marjei sale de apreciere conferite de lege.

Trebuie evidenţiat că deşi recursul este întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 7 C. proc. civ., faţă de conţinutul acestuia, se constată faptul că recurentul reia susţinerile formulate atât în cadrul sesizării adresate Inspecţiei Judiciare cât şi prin intermediul cererii de chemare în judecată.

Un prim motiv de nelegalitate valorificat de recurent este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. în conformitate cu care casarea unei hotărâri se poate cere "când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti".

Într-o încercare de definire a sintagmei "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti", s-a considerat că aceasta semnifică intruziunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii autorităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat decât cea judecătorească.

Aceasta s-ar putea produce când instanţa săvârşeşte un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, când consfinţeşte, cu valoare legală, texte abrogate, când contestă puterea legiuită altor texte, când aplică o lege adoptată, înaintea intrării ei în vigoare, când se pronunţă pe cale de dispoziţii generale.

Instanţa săvârşeşte un "exces de putere" când, fie pronunţă o hotărâre judecătorească fără nicio com­petenţă în acea problemă, fie chiar şi numai când ea săvârşeşte orice alt act de procedură în afara prerogativelor recunoscute instanţelor prin lege.

În practica instanţei supreme s-a statuat că prin exces de putere nu se pot înţelege decât acele atingeri aduse de judecători principiilor constituţionale care determină, în interesul general, limitele în care trebuie să se restrângă diferitele puteri, iar nu orice violare de lege sau abateri de la simple reguli de competenţă.

Conform doctrinei, "excesul de putere" derivă din trecerea abuzivă a "barierelor" între funcţiile ce revin autorităţilor publice şi el este un exces faţă de limitele fixate prin norme constituţionale.

Astfel spus, "excesul de putere" constă în încălcarea de către judecători a principiului separaţiei puterilor în stat, în imixtiunea lor în atribuţiile puterii legislative sau executive.

Înalta Curte constată că niciuna din aceste ipoteze nu se regăsesc în cauza de faţă, cum de altfel, nici motivele de recurs formulate nu pot fi circumscrise acestei dispoziţii legale.

În temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a fost criticată hotărârea Curţii de Apel Bucureşti susţinând recurentul că instanţa de fond a refuzat să judece legalitatea sau nelegalitatea Rezoluţiei de clasare a Inspecţiei Judiciare.

Conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. casarea unor hotărâri se poate cere dacă, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de casare include în conţinutul său toate neregularităţile procedurale ce pot fi săvârşite în cursul procedurii judiciare, cu excepţia celor care sunt constituite în motive distincte de casare, cum este cazul primelor trei motive anume consacrate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, motivul de casare de la pct. 5 poate viza cele mai variate neregularităţi de ordin procedural, începând de la neregulata citare a uneia dintre părţi şi continuând cu nesemnarea cererii reconvenţionale, nesemnarea minutei de către judecători, nesocotirea principiilor publicităţii, oralităţii, contradictorialităţii etc.

Art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este destinat să valorizeze atât nesocotirea normelor procedurale de ordine publică, cât şi a celor de ordine privată, legea nefăcând nicio distincţie în această privinţă. Casarea unei hotărâri judecătoreşti pentru acest motiv de recurs se poate obţine însă în mod diferit, în funcţie de natura imperativă sau dispozitivă a normelor procedurale încălcate.

În cauză, împrejurarea că instanţa de fond a arătat faptul că îşi va limita analiza la examinarea actului administrativ în litigiu, exclusiv din perspectiva legalităţii acestuia şi a competenţelor legale ale instanţei nu se poate circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., observând Înalta Curte că judecătorul fondului corect a reţinut că în ce priveşte sesizarea petentului cu privire la activitatea magistraţilor procurori, aceasta formează obiectul unei alte lucrări înregistrată sub nr. x/2018, astfel încât verificările finalizate prin rezoluţia în litigiu nu au vizat activitatea procurorilor.

Au fost menţionate de către recurent, ca motive străine de natura pricinii, acele motive reţinute de instanţa de fond prin care a fost respinsă contestaţia recurentului cu referire la faptul că sesizarea formează obiectul unei alte lucrări înregistrată sub nr. x/2018, susţinând că această pretinsă lucrare nu împiedica instanţa să judece contestaţia recurentului împotriva rezoluţiei anterior menţionată.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) invocat de recurenta-pârâtă este nefondat.

Potrivit art. 425 C. proc. civ.:

"(1) Hotărârea va cuprinde:

a) partea introductivă, în care se vor face menţiunile prevăzute la art. 233 alin. (1) şi (2). Când dezbaterile au fost consemnate într-o încheiere de şedinţă, partea introductivă a hotărârii va cuprinde numai denumirea instanţei, numărul dosarului, data, numele, prenumele şi calitatea membrilor completului de judecată, numele şi prenumele grefierului, numele şi prenumele procurorului, dacă a participat la judecată, precum şi menţiunea că celelalte date sunt arătate în încheiere;

b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;

c) dispozitivul, în care se vor arăta numele, prenumele, codul numeric personal şi domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, după caz, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar, soluţia dată tuturor cererilor deduse judecăţii şi cuantumul cheltuielilor de judecată acordate".

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată, reţinând în moc corect că intimata a examinat sesizarea recurentului în concordanţă cu atribuţiile, competenţele şi dispoziţiile legale ce îi conferă acest drept menţionând că Inspecţia Judiciară nu poate îndeplini rolul unei "suprainstanţe de control judiciar".

Susţinerea recurentului ce vizează faptul că instanţa de judecată a încălcat şi a aplicat în mod greşit dispoziţiile legale specifice răspunderii disciplinare a celor doi procurori, a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei penale prin care s-a dispus achitarea recurentului, nu poate fi primită.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. "casarea unor hotărâri se poate cere când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat". Noţiunea de proces echitabil presupune şi faptul că dezlegările definitive date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluţionate, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, deoarece s-ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice, cu consecinţa generării incertitudinii jurisprudenţiale şi a reducerii încrederii justiţiabililor în sistemul judiciar.

Nesocotirea de către instanţa de fond a autorităţii de lucru judecat, invocată de către recurentul-reclamant, vizează, de regulă, situaţia în care instanţa a reluat dezbaterile asupra unei chestiuni litigioase deja tranşate de către o jurisdicţie anterioară şi asupra căreia judecătorul a statuat, împrejurare care nu este întrunită în cauză. Or, în speţă, recurentul nu a învederat existenţa unei atare ipoteze şi prin urmare, critica formulată nu poate fi circumscrisă motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.

Şi susţinerile recurentului ce vizează existenţa unei grave neglijenţe din partea celor doi procurori care au nesocotit normele penale de drept material cât şi procesual penal, fiind trimis în judecată în baza rechizitoriului întocmit, pentru o infracţiune ce nu a săvârşit-o, nu pot fi primite.

Dispoziţiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 reglementează abaterea disciplinară ce constă în exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni.

În ce priveşte condiţia relei-credinţe sau gravă neglijenţă, Înalta Curte observă că acestea sunt definite de art. 99^1 din Legea nr. 303/2004, astfel:

Alin. (1) - există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

Alin. (2) - există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material sau procesual.

Instanţa de control judiciar reţine că argumentele de fapt şi de drept ce motivează soluţiile pronunţate, constituie aspecte ce ţin de judecata propriu-zisă a cauzelor, susceptibile de a fi analizate în cadrul controlului de legalitate şi temeinicie, realizat cu ocazia căilor de atac exercitate în condiţiile legii, căi de atac formulate de altfel de recurent, instanţa de judecată dispunând achitarea acestuia.

În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, toate motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul - contestator A. împotriva sentinţei nr. 254 din 12 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 decembrie 2021.