Magistrate salary equalization and uniform sectoral reference value for budgetary justice personnel under O.G. 83/2014

Şedinţa publică din data de 3 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bucureşti în temeiul art. 8 şi art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, solicitând instanţei de judecată:

- emiterea de Ministerul Justiţiei a unui nou ordin de încadrare, în care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită, începând cu 09.04.2015 şi până la data de 30.11.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 440,154 RON, în vederea realizării unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă dacă persoanele îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii;

- emiterea de Ministerul Justiţiei a unui nou ordin de încadrare, în care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită, începând cu 01.12.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,169 RON, dar şi în continuare, şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, în vederea realizării unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă dacă persoanele îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii;

- luarea de ambii pârâţi a măsurilor ce se impun pentru a asigura repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale şi plata către reclamant a diferenţei dintre veniturile efectiv plătite şi cele recalculate conform prezentei hotărâri, pentru cei trei ani anteriori introducerii acţiunii şi în continuare, creanţă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală, de la scadenţă până la plata efectivă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 139/2019 din 19 septembrie 2019, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei în ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea la plata diferenţelor salariale.

De asemenea, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

A respins, ca prescrisă, acţiunea reclamantului pentru perioada 9.04.2015-20.03.2016.

Totodată, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., a obligat Ministerul Justiţiei la emiterea unui ordin de încadrare, în care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită, începând cu 21.03.2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,169 RON, precum şi în continuare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017.

A obligat Curtea de Apel Bucureşti, urmare emiterii şi comunicării ordinului, la plata către reclamant a diferenţei dintre veniturile efectiv plătite şi cele recalculate conform prezentei hotărâri, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la care se adaugă dobânda legală aferentă calculată începând cu data naşterii dreptului şi până la plata efectivă.

A respins în rest acţiunea

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi înlăturarea obligaţiei stabilită în sarcina pârâtului Ministerului Justiţiei de a emite ordin de salarizare prin care să se stabilească indemnizaţia de încadrare brută lunară a reclamantului-intimat prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 RON începând cu 21 martie 2016.

În motivarea recursului, a arătat că nivelul maxim de salarizare a fost aplicat prin emiterea Ordinului nr. 2066/C/2018.

De asemenea, susţine recurentul că OMJ nr. 2066/C2018 a fost pus şi în executare efectivă fiind emise ordine cu anexele corespunzătoare în temeiul căruia judecătorii au primit indemnizaţiile majorate începând cu luna iulie 2018, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON, iar pentru perioada 09.04.20156 - 31.06.2018 plata diferenţelor rezultate urmând a se face potrivit O.U.G. nr. 3/2019.

Afirmă recurentul că actul normativ O.G. nr. 13/2008 a prevăzut creşteri diferite ale valorii de referinţă sectorială, după cum era vorba de personalul salarizat în baza O.U.G. nr. 27/2006 sau de personalul salarizat în baza O.G. nr. 8/2007.

În raport de conţinutul actului normativ O.G. nr. 13/2008, redat de către recurent în cuprinsul memoriului de recurs, creşterea valorii de referinţă sectorială cu 8,5% acordată de instanţă a fost prevăzută prin O.U.G. nr. 13/2008 doar pentru categoria profesională a personalului auxiliar.

4. Apărările intimatei

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Se susţine în motivare că la nivelul familiei ocupaţională justiţie există la acest moment personal care este salarizat corespunzător unei valori de referinţă sectorială mai mare (de 440,154, respectiv 494,169 RON) decât cea (de 421,36 respectiv 463,5 RON) raportat la care sunt calculate drepturile reclamantului.

Arată intimatul-reclamant că in raport de Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, Decizia nr. 36/4 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 56/17 septembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, începând cu data de 09.04.2015 personalul din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare "Justiţie" a beneficiat de hotărâri judecătoreşti prin care drepturile le-au fost calculate prin raportare la o valoare de referinţă sectorială mai mare.

După o prezentare a istoricului actelor normative cu impact asupra salarizării, arată intimatul că însuşi Ministerul Justiţiei, prin Circulara nr. 8/28038/2018, comunicată curţilor de apel în cursul anului 2018, înscris aflat la dosarului de fond, reţinea drept necesară stabilirea unei valori de referinţă sectorială unică atât pentru magistraţi cât şi pentru personalul auxiliar al instanţelor judecătoreşti.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimatul-reclamant A., judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect, în esenţă, obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui nou ordin de încadrare în care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită începând cu data de 09.04.2015 şi până la data de 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 440,154 RON, iar pentru perioada începând cu data de 01.12.2015, indemnizaţia de încadrare să fie stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,169 RON dar şi în continuare, şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017 în vederea unei salritări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă dacă persoanele îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Instanţa de fond a respins acţiunea ca prescrisă pentru perioada 09.04.2015 - 20.03.2016 şi a admis, în parte, acţiunea şi a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită un nou ordin de încadrare în care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită, începând cu 21.03.2016 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,169 RON, precum şi în continuare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017. Totodată, a obligat Curtea de Apel Bucureşti, urmare emiterii şi comunicării ordinului, la plata către reclamant a diferenţei dintre veniturile efectiv plătite şi cele recalculate conform prezentei hotărâri, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la care se adaugă dobânda legală aferentă calculată începând cu data naşterii dreptului şi până la plata efectivă.

Cu referire la criticile aduse hotărârii recurate, acestea, în esenţă, vizează aspectul că intimatul-reclamant nu putea solicita creşterea valorii de referinţă sectorială cu 8,5% pentru că dispoziţiile legale ar viza doar categoria profesională a personalului auxiliar.

Constată Înalta Curte că prima instanţă şi-a fundamentat soluţia de admitere a acţiunii pe dispoziţiile Legii nr. 71/2015 de aprobare a O.U.G. nr. 83/2014, care reglementează situaţia salarizării personalului bugetar ce beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie. Curtea a avut în vedere prevederile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 (introdus prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 71/2015 începând cu data de 9 aprilie 2015) coroborate cu cele ale art. II din O.U.G. nr. 27/2015, care statuează că personalul aflat în situaţia menţionată va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Prevederile din legile de salarizare anuale a personalului bugetar reglementează dreptul beneficiarilor de a fi salarizaţi la nivelul salariului maxim acordat pentru activitatea desfăşurată în aceleaşi condiţii, or, în condiţiile în care reclamantul a făcut dovada că personalul din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare "Justiţie" a beneficiat de hotărâri judecătoreşti prin care drepturile le-au fost calculate prin raportare la o valoare de referinţă sectorială mai mare, de 484,18 RON, majorări salariale prevăzute de Ordonanţa 13/2008, reţinerile primei instanţe sunt fondate.

Într-adevăr, dispoziţiile O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, menţionează expres acest principiu, în art. 1 alin. (51), dar şi art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013, privind salarizarea pe anul 2014, respectiv nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare. Această sintagmă este definită în art. 5 alin. (11) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, potrivit căruia, prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

Este de observat că legiuitorul a avut în vedere, la adoptarea Legii nr. 71/2015, că au existat situaţii de aplicare neuniformă a legii de salarizare şi interpretări eronate şi că aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 cu modificările aduse prin Legea nr. 71/2015 se impun pentru eliminarea diferenţele salariale între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime.

Cu alte cuvinte, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfinţeşte principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remuneraţie egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiţii similare având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Instanţa de contencios constituţional a statuat, în Decizia nr. 794/2016, că "hotărârea judecătorească, chiar dacă are efecte inter partes, interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală. În procesul de aplicare a legii, scopul interpretării unei norme juridice constă în a stabili care este sfera situaţiilor de fapt concrete, la care norma juridică respectivă se referă, şi în a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme, interpretarea fiind necesară pentru a clarifica şi a limpezi sensul exact al normei, şi pentru a defini, cu toată precizia, voinţa legiuitorului. Or, Curtea constată că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% şi respectiv 11% acordate magistraţilor şi personalului asimilat, au aplicabilitate generală şi se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, fără aplicabilitate generală."

Curtea Constituţională a concluzionat că "întrucât hotărârile judecătoreşti invocate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate se referă la majorarea indemnizaţiilor de încadrare, vizând, de fapt, şi întreaga Familie ocupaţională a "Justiţiei, aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcţii, grad, treaptă, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate."

Decizia CCR nr. 794/15.12.2016 a confirmat principiul egalităţii în faţa legii a tuturor categoriilor de salariaţi, inclusiv a magistraţilor, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătoreşti obţinute anterior şi incluse în baza de salarizare.

Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariaţi şi angajatori care au calitatea de instituţii publice, plecând de la premisele egalităţii, nediscriminării şi transparenţei în acordarea remuneraţiei celor care lucrează în condiţii similare având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Trebuie subliniat că potrivit deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, în cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale nu poate exista o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, diferenţele de salarizare rezultând exclusiv din coeficienţii de multiplicare specifici fiecărei funcţii şi grad.

Se impune, de asemenea, a se reţine că, prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dezlegarea unei chestiuni de drept, admiţându-se sesizarea Curţii de Apel Bucureşti, s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membrii ai personalului auxiliar indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.

Prin urmare, elementul de calcul al indemnizaţiei de bază, valoarea de referinţă sectorială, este unic la nivel naţional pentru familia ocupaţională Justiţie, fiind necesară egalizarea drepturilor salariale prin luarea în considerare a aceloraşi componente ale indemnizaţiei.

Judecătorul fondului are dreptul dar şi obligaţia de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât şi în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanţă cu intenţia legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât şi din celelalte prevederi ale actului normativ, dar şi din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Către această dezlegare conduc şi principiile reglementate de art. 3 din aceeaşi Lege-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în special cel definit la lit. c):

"echitate şi coerenţă, prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetari.".

În privinţa cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflaţie, precum şi a cererii de obligare a pârâţilor la plata dobânzilor legale penalizatoare, prin Decizia nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza întâi şi art. 1535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 139/2019 din 19 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 decembrie 2021.