Nullity of appeal for failure to specify grounds of cassation in administrative retrocession dispute

Şedinţa publică din data de 3 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamantul A. a solicitat instanţei de judecată:

- anularea parţială a Deciziei nr. 8730/30.07.2019 emisă de pârâta Guvernul României - Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, în ceea ce priveşte Dispoziţia de retrocedare în favoarea B. dispusă prin art. 1 alin. (2), (3), (4), (5), (6), respectiv: apartamentului compus din camreă în suprafaţă de 12,35 mp, bucătărie în suprafaţă de 5,17 mp, toaletă în suprafaţă de 1,41 mp, cu suprafaţă utilă de 18,93 mp; cota părţilor comune indivize aferente apartamentelor susmenţionate de 44,84%; cota de 82/529 din terenul solicitat; două spaţii situate în parterul clădirii înscrisă în CF nr. x Sibiu (cf vechi x) respectiv: casa scării în suprafaţă de 17,41 mp şi debara în suprafaţă de 1,25 mp: podul casei în suprafaţă utilă de 202,55 mp precum şi anularea actelor ulterioare emiterii deciziei şi totodată să obligaţi pârâta la emiterea unei noi decizii cu respectarea situaţiei din artea funciară şi a drepturilor de proprietate ale proprietarilor imobilului amplasat în ibiu, str. x, care să excludă părţile comune indivize (casa scării, debara) şi podul imobilului care au fost inserate în mod absolut nelegal ca făcând parte din imobilul retrocedat în favoarea pârâtei B., în baza unei identificări corecte a imobilului rămas în proprietatea Statului român şi care să fie evidenţiat şi identificat printr-un raport de expertiză, raport care să facă parte integrantă din noua Decizie ce urmează a se emite,

- suspendarea executării Deciziei nr. 8730 din 30.07.2019 emisă de către pârâta Guvernul României - Comisia Speciala de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze având ca obiect anularea în parte a Deciziei nr. 8730 din 30.07.2019 emisă de către pârâta Guvernul României - Comisia Speciala de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România.

În subsidiar, a solicitat anularea Dciziei nr. 8730 din 30.07.2019 emisă de Guvernul României - Comisia Speciala de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, în situaţia în care a fost tardiv formulată, raportat la dispoziţiile Legii nr. 165/2013 - privind măsurile pentru analizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

2. Soluţia instanţei de fond

Prezenta cauză vizează petitul doi al cererii, respectiv suspendarea executării Deciziei nr. 8730/30.07.2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 22 februarie 2021, respingând ca nefondată cererea formulată de A. în ceea ce priveşte suspendarea executării Deciziei nr. 8730/2019 emisă de către pârâta Comisia Specială de Retrocedare.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a formulat recurs reclamantul A..

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, solicitând, în principal, anularea recursului pentru nemotivare, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.

1. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu motivele de recurs formulate, Înalta Curte va analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului formulat.

Înalta Curte constată întemeiată excepţia invocată, fiind incidente în cauză dispoziţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)."

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. legiuitorul sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (art. 489 alin. (2) C. proc. civ.).

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare şi dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greşelilor anume imputate, o minimă expunere a criticii în fapt şi în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Motivele de recurs desemnează ipotezele expres şi limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.

Prevederile legale menţionate se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere la legiferare, şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

Noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Recurentul nu circumstanţiază în niciun mod critica sa, în sensul că hotărârea primei instanţe este pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

O atare critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs.

Or, simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia adoptată de instanţa ce a pronunţat hotărârea atacată nu se constituie într-un motiv de nelegalitate a sentinţei, această neregularitate sancţionându-se cu nulitatea.

S-a arătat în mod elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenţei actelor juridice, că motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere/reiterare a susţinerilor de la fondul cauzei, deoarece, fiind întocmite anterior pronunţării hotărârii atacate, acestea reprezintă poziţia părţii faţă de drepturile şi obligaţiile în discuţie, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunţată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la prezentarea circumstanţelor factuale ale cauzei, ci condiţia legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor şi raţionamentelor pe care se bazează.

Niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. nu a fost afirmată şi dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în acest text de lege.

Înalta Curte reţine că sunt date în competenta instanţei de control judiciar exclusiv chestiunile care ţin de legalitatea soluţiei instanţei de fond, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente.

Deoarece recurentul nu a formulat critici care să permită încadrarea lor într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., rezumându-se la expunerea unor succesiuni de fapte şi afirmaţii, pe care nu le-a structurat din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanţa pe care acestea o prezintă în raport cu soluţia instanţei de fond, Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului şi va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A., în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare de intimata - pârâtă B..

Constată nul recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva încheierii din 22 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 decembrie 2021.