Victimization as discrimination: adverse blog posts reacting to a discrimination complaint and limits on free expression under the anti-discrimination ordinance

Şedinţa publică din data de 3 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 19.06.2019, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B. a se dispune, în baza prevederilor art. 18 punct 4 lit. a) din Legea nr. 554/2004 şi funcţie de probatoriul propus a se administra, anularea Hotărârii nr. 282/15.05.2019 emisă de acest for administrativ, inclusiv obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1169/2019 din data de 22 noiembrie 2019, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi în consecinţă admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată, cu obligarea pârâtului CNCD la plata cheltuielilor de judecată.

În esenţă, în motivarea recursului, recurentul susţine:

- încălcarea prevederilor art. 10 alin. (2) şi 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond pronunţând o sentinţă definitivă, fără a indica calea de atac a recursului

- au fost încălcate drepturile recurentului la demnitate şi liberă exprimare în spaţiul public atâta vreme cât instanţa de fond a reţinut că sintagmele "lider separatist maghiar", face jocurile Ungariei sprijinită de Rusia, care ar dori ca Transilvania să redevină la Ungaria" reprezintă tratament advers al recurentului la adresa numitului B..

- în cauză nu există elementele constitutive ale unei fapte de victimizare pentrui următoarele motive:

1. afirmaţia folosită "lider separatist maghiar" corespunde realităţii întrucât numitul B. este cetăţean român de etnie maghiară, este o persoană publică, lider politic care acţionează din poziţia sa de lider al C. pentru autonomia pe criterii etnice a aşa-zisului ţinut secuiesc, iar Consiliul Naţional Secuiesc din care face parte şi B. a cerut eliberarea lui D. şi E., aşadar organizaţia lui B. susţine acţiunile unor cetăţeni români de etnie maghiară condamnaţi definitiv pentru tentativă de act terorist la adresa românilor, iar recurentul este sancţionat pentru victimizarea celui care face aopolgia terorismului împotriva românilor.

2. afirmaţia folosită "face jocurile Ungariei sprijinită de Rusia care ar dori ca Transilvania să redevină Ungaria" corespunde realităţii cu argumentele că lupta pentru autonomia teritorială pe criterii etnice a aşa-zisului ţinut secuiesc este sprijinită de C. din care B. face parte, iar autonomia teritorială pe criterii etnice a aşa-zisului ţinut secuiesc este sprijinită deschis de Ungaria.

Se arată de către recurent şi împrejurarea că numitul B. comunică presei de limbă maghiară din România de fiecare dată când depune o plângere penală împotriva acestuia sau o reclamaţie la CNCD pe numele recurentului.

În condiţiile în care numitul B. prin reclamaţiile repetate pe aceeaşi temă la CNCD, prin formularea de plângeri penale repetate pe aceeaşi temă, prin promovarea unor denunţuri calomnioase şi a unor reclamaţii vădit neîntemeiate nu poate exista faptă de victimizare, recurentul fiind nevoit a-şi apăra onoarea în mod public aducând în atenţia opiniei publice româneşti faptele pe care numitul B. le aduce în atenţia opiniei publice de limbă maghiară.

Cu privire la aceste afirmaţii arată recurentul că nu reprezintă o judecată de valoare cu privire la persoana numitului B., ci reprezintă o analiză a acţiunilor sale publice şi a conduitei acestuia în spaţiul public făcută de recurent în calitate de jurnalist, aceste afirmaţii neconstituind o victimizare a numitului B. ci doar o interpretare personală a recurentului a acţiunilor lui B. în spaţiul public.

3. nu există nicio legătură de cauzalitate între momentul depunerii de către numitul B. în data de 5 noiembrie 2018, reclamaţie care s-a constituit în dosarul nr. x/2018 în care CNCD a emis Hotărârea nr. 282/15.05.2019. Cu referire la acest motiv arată recurentul că articolul publicat de recurent pe blogul său în data de 12 septembrie 2018 şi care susţine că a stat la baza emiterii Hotărârii atacate nr. 282/15.05.2019 a CNCD nu este singurul, arătând faptul că la data de 7 aprilie 2017 a mai publicat un articol în care a făcut publice demersurile luzi B. împotriva recurentului, articol ce are 3 comentarii postate pe blogul său, toate fără legătură cu numitul B., susţinând totodată că nu a publicat comentarii negative la adresa lui B..

4. arată recurentul că în articolele sale a utilizat sintagme pe care le utilizează presa la nivel mondial, dând ca exemplu un articol din limba spaniolă, cu scopul de a arăta că în presa internaţională sintagma "lider separatist" este utilizată fără a constitui o faptă de discriminare.

4. Apărările intimatei

Intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, în esenţă, arată că prin actul administrativ jurisdicţional atacat s-a reţinut că aspectele sesizate constituie "victimizare" conform prevederilor art. 2 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările ulterioare, victimizarea fiind orice tratament advers, venit ca reacţie la o plângere sau acţiune în justiţie cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal şi al nediscriminării.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentinţa recurată reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Instanţa de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în vederea casării hotărârii deoarece prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport cu materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Atributul esenţial al instanţei de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speţă, nu există critici de nelegalitate în sensul exigenţelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În esenţă, chestiunea litigioasă pe care a avut-o de dezlegat prima instanţă a fost acea de a stabili dacă sancţionarea recurentului reclamant a fost făcută cu respectarea dispoziţiilor legale incidente cauzei.

Analizând criticile formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este conformă normelor de drept material incidente în speţă.

Cu titlu prealabil, se observă din cuprinsul memoriului de recurs, că recurentul reclamant nu dezvoltă niciun argument de natură a reliefa încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material de către prima instanţă cu prilejul pronunţării hotărârii, mărginindu-se să reia susţinerile din cererea de chemare în judecată.

Raportat la contextul faptic menţionat în cuprinsul Hotărârii nr. 282 din 15 mai 2019, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 2 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, victimizarea reprezentând o formă de discriminare introdusă de legiuitorul român în procesul de transpunere a prevederilor Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L80/19.07.2000 şi prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament, în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L303/2 decembrie 2000.

Referitor la susţinerile petentului vizând fapta de victimizare, s-a reţinut de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării întrunirea cumulativă a elementelor constitutive ale victimizării care s-au circumstanţiat ori au luat naştere ca urmare a plângerii adresate Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Contestaţia formulată de reclamantul A. împotriva Hotărârii CNCD nr. 282 din 15 mai 2019 a fost respinsă prin sentinţa civilă nr116/2019 din data de 22 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, soluţie ce se impune a fi menţinută, constatând instanţa de recurs că motivele invocate nefiind în măsură a reforma hotărârea atacată.

Potrivit art. 2 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 republicată "Constituie victimizare şi se sancţionează contravenţional conform prezentei ordonanţe orice tratament advers, venit ca reacţie la o plângere sau acţiune în justiţie cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal şi al nediscriminării".

Astfel cum este reglementată de dispoziţiile legale mai sus menţionate, victimizarea, ca formă de discriminare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii legale:

- existenţa unei petiţii sau acţiuni în justiţie cu privire la discriminare;

- existenţa unui tratament advers ca răspuns la acest demers al victimei;

- tratamentul advers să fie motivat de plângerea anterioară.

Înalta Curte va avea în vedere şi dispoziţiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, conform cărora constituie discriminare orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

În raport de această normă juridică şi de condiţiile impuse de legiuitor prin aceste dispoziţii, constată Înalta Curte că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a legii. În acest sens, în mod corect a reţinut Curtea de Apel Braşov îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 2 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000,

Astfel, a reţinut instanţa de fond existenţa unei petiţii adresată intimatului CNCD de către petentul B., existenţa unui tratament advers prin utilizarea expresiilor folosite "lider separatist maghiar", "face jocurile Ungariei sprijinită de Rusia care ar dori ca Transilvania să redevină Ungaria" precum şi a comentariilor legate de persoana pârâtului care au ajuns, prin intermediul blogului administrat de recurentul reclamant la cunoştinţa opiniei publice, iar acest tratament advers este rezultatul plângerii formulate de petentul B.. Probatoriul administrat în cauyză atestă faptul că aceste afirmaţii au fost făcute ca urmare a plângerii formulate de intimatul-pârât B..

Aşadar, fapta săvârşită de recurentul reclamant reprezintă faptă de victimizare întrucât aceasta reprezintă o atitudine negativă, de umilire, de atingere gravă a demnităţii persoanei vizate, pe un presupus motiv al apartenenţei la o anumită naţionalitate şi al criteriului limbii vorbite.

Înalta Curte observând înscrisurile de la dosarul cauzei constată că afirmaţiile anterior menţionate şi utilizate de recurent vin ca o reacţie adversă la plângerile formulate de către petentul B.. Mai mult decât atât din aceste înscrisuri reiese că recurentul-reclamant a continuat să scrise pe blogul său că petentul a făcut o obsesie personală faţă de el şi a solicitat comentarii pe subiect respectiv "nu pot să accept aşa ceva şi pentru că nu vreau ca obsesia acestui individ să meargă mai departe solicit public instituţiilor statului să mp protejeze . . . . . . . . . .Voi ce părere aveţi? Aştept comentariile voastre"

Susţinerile recurentului reclamant că expresiile utilizate sunt conforme cu realitatea nu pot fi primite. Ceea ce s-a supus controlului de legalitate de către recurent a fost Hotărârea nr. 282/2019 emisă de CNCD sub aspectul verificării îndeplinirii în cauză a condiţiilor impuse de O.G. nr. 137/2000, instanţa de judecată fiind limitată la verificarea îndeplinirii acestor condiţii impuse de actul normativ special incident cauzei.

Nici susţinerea că aceste afirmaţii reprezintă doar o analiză a acţiunilor sale publice şi a conduitei acestuia în spaţiul public făcută de recurentul reclamant în calitate de jurnalist nu pot fi primite, exprimarea opiniilor în mod public trebuie făcute în limitele prevăzute de art. 30 alin. (6) şi (7) din Constituţia României, pe o parte, iar pe de altă parte, recurentului îi revenea sarcina de a dovedi că aceste posibile reacţii adverse sunt justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate şi necesare. Cu alte cuvinte, ceea ce trebuie dovedit era faptul că utilizarea afirmaţiilor nu reprezintă un răspuns, o reacţie la plângerea formulată de intimatul B..

Trebuie să existe un just echilibru între dreptul la nediscriminare şi dreptul la liberă exprimare, Înalta Curte reţinând că exercitarea acestui din urmă drept presupune cu necesitate îndatoriri şi responsabilităţi pentru cel care uzează de acest drept.

Dreptul la liberă exprimare poate fi supus unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, printre altele, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora (paragraful 2 al art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului).

De altfel, Constituţia României interzice în mod expres, cu privire la libertatea de exprimare, ca prin exercitarea acesteia să fie defăimată ţara şi naţiunea, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri (art. 30 par. 7).

Aşa cum a consacrat jurisprudenţa CEDO cu privire la limitele dreptului la liberă exprimare (a se vedea cauza Boldea împotriva României, Hotărârea din 15 februarie 2007), protecţia dreptului la liberă exprimare este valabilă nu numai pentru informaţiile sau ideile primite favorabil sau considerate ca fiind inofensive sau indiferente, ci şi pentru acelea care lovesc, şochează sau neliniştesc pentru că aşa impun pluralismul, toleranţa şi spiritul de deschidere fără de care nu poate exista o societate democratică (paragraful 45).

Restricţiile pe care autorităţile naţionale le poate impune cu privire la libertatea de exprimare, inclusiv prin intermediul jurisdicţiei naţionale, trebuie să fie "necesare" în acord cu paragraful 10 alin. (2) din Convenţie, ceea ce implică o "nevoie socială imperioasă" pentru a justifica ingerinţa statului, şi anume de a justifica dacă o "restricţie" este compatibilă cu libertatea de exprimare pe care o protejează art. 10 din Convenţie.

Aşa cum s-a arătat justificarea de către recurent a afirmaţiilor sale nu sunt de natură a înlătura caracterul discriminator al acestora, ele conţinând referire exprese la naţionalitatea intimatului B., a limbii vorbite de acesta, afirmaţii făcute într-o formă tendenţionasă aducând atingere drepturilor nepatrimoniale ale intimatului B..

Nici susţinerea că în presa internaţională sintagma "lider separatist" este utilizată fără a constitui victimizare nu poate fi primită având în vedere că în prezenta cauză folosirea acestei sintagme a fost utilizată ca urmare a plângerii formulate de intimatul-pârât B..

Reţine Înalta Curte că nici existenţa articolului publicat la data de 7 aprilie 2017 nu este de natură a reforma hotărârea atacată, în raport de condiţiile impuse de art. 2 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, condiţii ce trebuiesc analizate la data săvârşirii faptei.

În ce priveşte motivul de recurs conform căruia hotărârea este nelegală întrucât nu cuprinde calea de atac a recursului şi termenul de formulare a acestei căi de atac, instanţa de casare constată caracterul nefondat al acestuia.

Aminteşte Înalta Curte că în conformitate cu dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei", iar potrivit art. 129 din Constituţia României:

"Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Înalta Curte va avea în vedere că sfera hotărârilor supuse căii de atac a recursului este determinată, cu caracter general, de dispoziţiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora sunt supuse recursului hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că pot face obiect al recursului doar hotărârile primei instanţe, când sunt date fără drept de apel, sau hotărârile instanţei de apel, fiind delimitată astfel, expres şi limitativ, categoria hotărârilor judecătoreşti supuse acestei căi de atac.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiectele de drept aflate în situaţii identice.

Totodată, principiul legalităţii căilor de atac exclude examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situaţii şi în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Pe de altă parte, observă Înalta Curte că lipsa menţiunii din dispozitivul hotărârii recurate a căii de atac a recursului nu a produs recurentului nicio vătămare, acesta formulând calea de atac în termenul prevăzut de legea specială nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, toate motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinţei nr. 116/2019 din 22 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 decembrie 2021.