Dispute over state aid disbursement for construction project: eligibility of foundation-associated company and mandatory implementation of budgetary ordinance

Şedinţa publică din data de 3 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 17.03.2016, reclamantele A. şi B. S.R.L. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii anularea adresei nr. x C. pen. 15/07.01.2016 emisă sub semnătura Secretarului General al Ministerului Sănătăţii, Dl. C. ("Adresa")2, obligarea Ministerului Sănătăţii la virarea sumelor alocate prin art. 50 din O.G. nr. 20/2015 şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1892 din data de 4 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantele A. şi B. S.R.L., şi a obligat Ministerul Sănătăţii la virarea sumelor alocate prin art. 50 din O.G. nr. 20/2015.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul Ministerul Sănătăţii, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată "fiind cât se poate de echivoc faptul că suma de 5 mil. RON urmează să fie destinată finanţării construcţiei Centrului pentru Cercetări şi Recuperare Oncologică".

În motivarea recursului, sub un prim aspect se arată că soluţia pronunţată nu respectă silogismul juridic prevăzut la art. 131 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti din care să rezulte aplicarea normei de drept la situaţia de fapt reţinută.

În acest sens, în esenţă, se susţine că chiar dacă A. este unicul asociat al B. S.R.L., cele două entităţi juridice sunt reglementate de norme juridice cu putere de lege distincte, având personalitate juridică distinctă şi scopuri prevăzute de lege distincte, respectiv scopul societăţii este lucrativ conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în timp ce asociaţiile şi fundaţiile sunt persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial.

Echivocul rezultă din însuşi obiectul, preţul şi durata contractului de execuţie de lucrări de construcţii nr. 299/10.10.2012, sens în care arată:

- la data de 10.10.2012 se încheie de către B. S.R.L. contractul de execuţie de lucrări, cu o durată de 15 luni

- dacă B. S.R.L. ar fi avut în intenţie ca sursă de finanţate fonduri structurale atunci acest aspect trebuie menţionat în contract, cum de altfel trebuia menţionat şi faptul că dacă fondurile structurale nu sunt suficiente vor fi obţinute fonduri din ajutorul de stat

- contractul de execuţie de lucrări a încetat la data de 10.01.2014 fără să existe la dosar dovezi ale prelungirii acestuia prin act adiţional

- în ce priveşte preţul se arată că în contract este prevăzut preţul de 12.572.381,66 RON fără să existe dovezi ale modificării acestuia prin act adiţional. Susţine că B. S.R.L. a primit o finanţare de la Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică de 2.202.054 euro, reprezentând 14.327.020 RON (la un curs valutar 1 euro = 4,2356 RON), valoare peste cea de 12.572.381,66 RON menţionată în contractul de execuţie lucrări.

Referitor la valoarea totală a proiectului susţine că este eronată reţinerea instanţei de fond potrivit căreia valoarea totală a proiectului este de 4.574.658 euro în condiţiile în care în contractul de execuţie lucrări este menţionat preţul de 12.572.381,66 RON.

Sub un al doilea aspect se critică hotărârea atacată pe considerentul că, în raport de dispoziţiile art. 7 alin. (14) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, cesionarea autorizaţiei de construire nu se putea face decât cu respectarea celor două condiţii prevăzute de norma juridică, respectiv înaintea finalizării lucrărilor cu condiţia respectării prevederilor acesteia şi a înscrierii în cartea funciară a modificărilor intervenite cu privire la drepturile reale imobiliare, iar la dosarul cauzei nu se găsesc dovezi cu privire la modificările intervenite în cartea funciară referitoare la drepturile reale imobiliare.

Susţine că prin contractul de concesiune a autorizaţiei de construire au fost eludate prevederile exprese din Ghidul solicitantului referitoare la obligaţia ca solicitantul să fie înregistrat în registrul comerţului astfel cum rezultă din Secţiunea a II-a - Reguli privind competiţia de proiecte pentru anul 2010, potrivit cărora solicitanţii pot fi numai persoane juridice înfiinţate potrivit Legii nr. 31/1990 şi înregistrate în registrul comerţului.

Practic suma de bani obţinută din contractul de finanţare nr. x/02.08.2011 de către B. S.R.L. are ca beneficiar real A. fără ca aceasta să aibă posibilitatea legală să aplice pentru încheierea unui contract de finanţare din fonduri structurale.

A treia critică vizează reţinerea de către instanţa de fond a faptului că Ministerul Sănătăţii îşi invocă propria culpă susţinând că plăţile pot fi executate numai în contul bugetului aparţinând exerciţiului bugetar corespunzător anului respectiv.

Sub acest aspect se susţine că Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice defineşte acţiunile multianuale ca fiind acele acţiuni a căror perioadă de realizare depăşeşte anul bugetar, an bugetar ce coincide cu anul calendaristic, iar B. S.R.L., în raport de durata contractului de execuţie lucrări, de la bun început a avut cunoştinţă de faptul că acţiunea este una multianuală.

În raport de acest aspect, susţine recurentul că A. şi B. S.R.L. nu au prevăzut că acţiunea lor este una multianuală, şi întrucât la momentul publicării O.G. nr. 20/2015 în Monitorul Oficial, contractul de execuţie lucrări îşi încetare aplicabilitatea prin ajungere la termen, la nivelul Ministerului Sănătăţii nu a fost fundamentată nicio cerere de rectificare bugetară, situaţie în care Ministerul Sănătăţii a fost pus în situaţia de a plăti suma de 5.000 mii RON fără fundamentare şi fără documente justificative.

Înscrisurile de la dosarul cauzei nu constituie documente justificative pentru obligarea Ministerului Sănătăţii la plata sumei anterior menţionată.

Singurul înscris prezentat Ministerului, mult peste perioada de valabilitate a contractului de execuţie de lucrări de construcţii, şi de către o entitate juridică ce nu figura ca beneficiară a prevederilor O.G. nr. 20/2015 a fost factura nr. x/06.11.2015.

În final, susţine recurentul că instanţa de fond omite să observe un mecanism juridic conceput ca pentru unul şi acelaşi obiectiv, respectiv construirea Centrului pentru Cercetări şi Recuperare Oncologică, aceeaşi persoană, respectiv dl. D., obţine prin intermediul unei societăţi ce are ca asociat unic fundaţia condusă de acesta, o finanţare din fonduri structurale, neputând în mod legal să obţină această finanţare prin intermediul fundaţiei, iar prin intermediul fundaţiei, încearcă, pentru acelaşi obiectiv, obţinerea unui ajutor de stat, cu toate că singura care are posibilitatea obţinerii unui astfel de ajutor este tot societatea.

4. Apărările intimatei-reclamante

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În esenţă, susţine intimata că pretinsa lipsă a fundamentării rectificării bugetare dispusă prin O.G. nr. 20/2015 cu privire la alocarea sumei de 5.000 mii RON este invocată la peste 4 ani de la aprobarea rectificării bugetare.

Susţine intimata că Ministerul Sănătăţii avea obligaţia implementării O.G. nr. 20/2015 fiind nerelevantă orice dezbatere pe tema fundamentării actului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentinţa recurată reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Instanţa de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în vederea casării hotărârii deoarece prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport cu materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Atributul esenţial al instanţei de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speţă, nu există critici de nelegalitate în sensul exigenţelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În esenţă, chestiunea litigioasă pe care a avut-o de dezlegat prima instanţă a fost acea de a stabili dacă refuzul pârâtului Ministerului Sănătăţii de a vira suma de 5.000 mii RON reclamantei A. este unul justificat.

Analizând criticile formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este conformă normelor de drept material incidente în speţă.

Cu titlu prealabil, se observă din cuprinsul memoriului de recurs, că recurentul pârât nu dezvoltă niciun argument de natură a reliefa încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material de către prima instanţă cu prilejul pronunţării hotărârii, susţinându-se, în esenţă, împrejurarea că instanţa de fond nu a respectat dispoziţiile art. 131 alin. (2) din H.G. nr. 1375/2015 - Regulamentul de ordine interioară al instanţelor de judecată, respectiv "Motivarea hotărârii judecătoreşti trebuie să arate silogismul juridic din care rezultă aplicarea normei de drept la situaţia de fapt reţinută".

În raport de acest argument, susţine recurentul că chiar dacă A. este unicul asociat al B. S.R.L., cele două entităţi juridice sunt reglementate de norme juridice cu putere de lege distincte, având personalitate juridică distinctă şi scopuri prevăzute de lege distincte, respectiv scopul societăţii este lucrativ conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, iar asociaţiile şi fundaţiile sunt persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, conform art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000.

Analizând critica formulată, constată Înalta Curte caracterul nefondat al acesteia.

Dispoziţiile art. 47 din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii prevăd că "Asociaţiile, fundaţiile şi federaţiile pot înfiinţa societăţi comerciale. Dividendele obţinute de asociaţii, fundaţii şi federaţii din activităţile acestor societăţi comerciale, dacă nu se reinvestesc în aceleaşi societăţi comerciale, se folosesc în mod obligatoriu pentru realizarea scopului asociaţiei, fundaţiei sau federaţiei".

Din interpretarea acestei dispoziţii legale rezultă că legea permite asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor înfiinţarea de societăţi comerciale, impunând o singură obligaţie respectiv folosirea dividendelor pentru realizarea scopului asociaţiei, fundaţiei sau federaţiei, în situaţia în care acestea nu se reinvestesc în aceleaşi societăţi comerciale.

Înalta Curte observă că B. S.R.L. a fost înregistrată în Registrul Comerţului la data de 25.08.2010 având ca unic asociat A.. S-a impus înfiinţarea B. S.R.L. în raport de condiţiile stabilite prin Ghidul de finanţare al Programului Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) 2007-2013" printre condiţiile de eligibilitate ale solicitanţilor fiind menţionată şi calitatea de persoană înregistrată în Registrul Comerţului.

S-a susţinut prin recurs şi împrejurarea că chiar dacă A. este unicul asociat al B. S.R.L. nu se poate trage concluzia neechivocă a faptului că suma de 5.000 mii RON urmează destinaţia prevăzută în contractul de execuţie lucrări de construcţii nr. 299/10.10.2012, echivocul rezultând din însuşi obiectul, preţul şi durata contractului de construcţii nr. x/10.10.2012.

Critica nu poate fi primită, în raport de conţinutul contractului de execuţie lucrări de construcţii nr. 299/10.10.2012 din care reiese că beneficiar al lucrărilor de execuţie este B. S.R.L..

Pe de altă parte, observă Înalta Curte că durata contractului de execuţie lucrări este de 15 luni, însă în raport de prevederile art. 4.2 din Contract părţile au stabilit că acesta nu va fi considerat terminat până la data încheierii procesului-verbal de recepţie la finalizarea lucrărilor.

Nici susţinerile recurentei cu referire la valoarea contractului nu pot fi primite, acesta ignorând faptul că valoarea contractului nu conţine TVA, situaţie în care valoarea totală a contractului, incluzând TVA a fost de 15.589.753 RON.

În ce priveşte cesionarea autorizaţiei de construire s-a susţinut prin cererea de recurs că intimata-pârâtă nu a depus la dosarul cauzei înscrisuri din care să reiasă modificările intervenite în cartea funciară cu privire la drepturile reale imobiliare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (14) din Legea nr. 50/1991 "Valabilitatea autorizaţiei se menţine în cazul schimbării investitorului, înaintea finalizării lucrărilor, cu condiţia respectării prevederilor acesteia şi a înscrierii în cartea funciară a modificărilor intervenite cu privire la drepturile reale imobiliare".

Din interpretarea normei juridice reiese că valabilitatea autorizaţiei este menţinută, în situaţia schimbării investitorului înainte de finalizarea lucrărilor, cu cerinţa îndeplinirii a două condiţii, şi anume respectarea prevederilor autorizaţiei şi a înscrierii în cartea funciară a modificărilor intervenite cu privire la drepturile reale imobiliare.

Observă Înalta Curte că în conformitate cu dispoziţiile art. 37 alin. (6) teza I din Legea nr. 50/1991 "Dreptul de proprietate asupra construcţiilor se înscrie în cartea funciară în baza unui certificat de atestare, care să confirme că edificarea construcţiilor s-a efectuat conform autorizaţiei de construire şi că există proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, sau, după caz, a unei adeverinţe/unui certificat de atestare a edificării construcţiei".

Din coroborarea acestor dispoziţii legale rezultă că înscrierea în cartea funciară se face la finalizarea construcţiei, în baza unui certificat de atestare care să confirme că edificarea construcţiilor s-a realizat conform autorizaţiei de construire.

Prin urmare, înscrierile în cartea funciară cerute de norma art. 7 alin. (14) din Legea nr. 50/1991 a noului investitor se va face la finalizarea construcţiei.

În ce priveşte critica referitoare la faptul că înscrisurile aflate la dosarul cauzei nu constituie documente justificative pentru obligarea Ministerului Sănătăţii la plata sumei de 5 milioane RON, Înalta Curte reţine că interpretarea probelor este atributul instanţelor de fond şi nu poate fi cenzurată în recurs.

Oricum Ministerul Sănătăţii are obligaţia de verificare şi control a modalităţii de utilizare a fondurilor publice acordate în vederea respectării de către entităţile beneficiare a destinaţiei sumelor alocate pentru realizarea obiectivelor pentru care au fost alocate fondurile bugetare, răspunderea pentru modalitatea de cheltuire a banului public aparţine în mod exclusiv entităţilor beneficiare.

În concluzie, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei nr. 1892 din 4 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 decembrie 2021.