Loss of procedural interest in salary recalculation action following administrative issuance of new order and phased payment under emergency ordinance

Şedinţa publică din data de 3 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată iniţial la data de 31 august 2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti şi Ministerul Justiţiei, a solicitat următoarele:

1) anularea Ordinului de salarizare individuală al Ministrului Justiţiei nr. 1490/C din 24.05.2017 Anexa nr. 2 poziţia nr. 767-770, şi emiterea unui nou ordin de salarizare de către intimatul Ministrul Justiţiei prin care să se stabilească alte drepturi salariate (indemnizaţie de încadrare brută lunară, spor de condiţii de muncă grele vătămătoare sau periculoase, cuantum al sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului pentru păstrarea confidenţialităţii), prin utilizarea unei valori de referinţă sectoriale (VRS) în cuantum de 405 RON începând cu 09.04.2015 respectiv 445,50 RON începând cu 01.12.2015, având în vedere Legea nr. 293 din noiembrie 2015, conform art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea nr. 71/2015.

2) recalcularea drepturilor salariale pentru perioada cuprinsă între data de 09.04,2015 până în luna noiembrie 2015 inclusiv, de către intimatul Tribunalul Bucureşti, sume actualizate cu indicele de inflaţie dar şi cu dobânda legală aferentă, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON.

3) recalcularea drepturilor salariale pentru perioada cuprinsă între luna decembrie 2015 până în prezent a sumelor datorate de către intimatul Tribunalul Bucureşti, sume actualizate cu indicele de inflaţie dar şi cu dobânda legală aferentă, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10 %, potrivit Legii nr. 293/2015 din 25 noiembrie 2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe,

4) achitarea diferenţelor salariale după includerea creşterilor salariale susmenţionate în indemnizaţia de încadrare brută lunară, de către intimaţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti, sume actualizate cu indicele de inflaţie, dar şi cu dobânda legală aferentă, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective, începând cu data de 09.04.2015 la zi şi, în continuare, până la plata lor efectivă, integrală.

5) obligarea intimaţilor Ministrul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti să aloce fondurile necesare plăţii sumelor rezultate reprezentând drepturile salariate actualizate cu indicele de inflaţie dar şi cu dobânda legală aferentă, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective începând cu data de 09.04.2015 la zi şi, în continuare, până la plata lor efectivă, integrală

6) obligarea intimatului Ministrul Justiţiei să îndeplinească toate formalităţile necesare, în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare pentru contestator în acord cu Legea nr. 71/2015 care a aprobat O.U.G. nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, O.U.G. nr. 20/2016 din 8 iunie 2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, O.U.G. nr. 43/2016 din 31 august 2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale, Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 1 alin. (1 1) - (14) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele masuri fiscal-bugetare, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi funcţia îndeplinită în cadrul instanţei şi obligarea acestui intimat să emită ordin de salarizare individual conform celor solicitate, sub sancţiunea plăţii de 100 RON pe zi întârziere până la îndeplinirea obligaţiei.

La data de 8 mai 2018, reclamanta şi-a precizat cererea de chemare în judecată în sensul că înţelege să solicite, cu referire la capetele de cerere IV şi V, obligarea pârâţilor în solidar la plata diferenţelor salariale.

Cu referire la capătul VI de cerere, a arătat reclamanta, că a înţeles să solicite obligarea intimatului Ministrul Justiţiei să recalculeze indemnizaţia de încadrare în acord cu Legea nr. 71/2015 care a aprobat O.U.G. nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, O.U.G. nr. 20/2016 din 8 iunie 2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, O.U.G. nr. 43/2016 din 31 august 2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale, Decizia nr. 23/2016 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3*1 alin. (1*1) - (1 4) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele masuri fiscal - bugetare, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi funcţia îndeplinită în cadrul instanţei şi obligarea acestui intimat să emită ordin de salarizare individual conform celor solicitate, sub sancţiunea plăţii unor despăgubiri materiale de 100 RON pe zi întârziere până la îndeplinirea obligaţiei.

De asemenea, reclamanta A. la data de 20 iunie 2018 a formulat o cerere precizatoare prin care a arătat că alături de ceilalţi pârâţi indicaţi prin cererea de chemare în judecată, a înţeles să se judece în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Ministrul Justiţiei.

Prin sentinţa nr. 1182 din 27 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti - Secşa a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare materială şi teritorială exclusivă a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019 la data d e 9 mai 2019.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 159 din data de 25 septembrie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia prescripţiei invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei, a respins excepţia tardivităţii cererii modificatoare invocată de acelaşi pârât Ministerul Justiţiei, ca nefondate.

A admis excepţia rămânerii fără obiect a primului capăt de cerere şi a respins primul capăt de cerere ca rămas fără obiect.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei în ceea ce priveşte plata.

Totodată, a respins excepţia lipsei de interes invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei ca nefondată.

A admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., a obligat pârâtul Tribunalul Bucureşti să recalculeze drepturile salariale începând cu data de 09.04.2015 şi până la data de 30.11.2015 cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, respectiv de 445,50 RON începând cu 01.12.2015 şi până la data de 30.09.2016.

A obligat pârâtul Tribunalul Bucureşti să plătească reclamantei diferenţele salariale rezultate, sume actualizate cu indicele de inflaţie dar şi cu dobânda legală aferentă de la data scadenţei fiecărui venit salarial până la data plăţii efective.

A respins în rest acţiunea astfel cum a fost formulată şi precizată în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a formulat recurs Tribunalul Bucureşti întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii ca neîntemeiate a pretenţiilor formulate de reclamanta A..

În raport de dispoziţiile art. 131 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, susţine recurentul că Ministerul Justiţiei pune la dispoziţia instanţelor judecătoreşti fondurile necesare în vederea desfăşurării activităţii, fundamentează şi elaborează proiectul bugetului de stat pentru activitatea proprie, a instituţiilor aflate sub autoritatea sa în calitate de ordonator principal de credite, precum şi a unităţilor subordonate, repartizează alocaţiile bugetare ordonatorilor secundari de credite şi controlează modul de folosire a acestora, controlează şi îndrumă activitatea economică, de investiţii şi administrativă a instanţelor judecătoreşti, a aparatului propriu şi a unităţilor subordonate ministerului.

Susţine recurentul că, în calitatea sa de ordonator terţiar de credite, nu are posibilitatea legală de a acorda drepturile băneşti în condiţiile solicitate de reclamantă, în lipsa fondurilor alocate de Ministerul Justiţiei, obligaţia de plată a recurentului este subsecventă obligaţiilor ce revin Ministerului Justiţiei în domeniul salarizării judecătorilor, respectiv al procedurii de execuţie bugetară.

Urmare apariţiei Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 794/15.12.2016, în toate actele administrative emise de Ministerul Justiţiei privind stabilirea indemnizaţiilor de încadrare a judecătorilor, se menţionează faptul că plata diferenţelor rezultate din aplicarea ordinelor se efectuează după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei, precizare ce este conţinută şi de Ordinul MJ 2066/C/24.05.2018, cât şi de Ordinul 90/C/04.01.2019 emis în aplicarea OMJ nr. 2066/C/24.05.2018.

Prin O.U.G. nr. 3/08.02.2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei, s-a stabilit ca plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiţiei prevăzute la art. 2 prin acte administrative ale ordonatorilor de credite aferente perioadei 9 aprilie 2015 - 30 iunie 2018 se va realiza în tranşe, respectiv 5% din totalul sumei cuvenite în anul 2019, 10% din totalul sumei cuvenite în anul 2020, 25% din totalul sumei cuvenite în anul 2021, 25% din totalul sumei cuvenite în anul 2022, 35% din totalul sumei cuvenite în anul 2023.

La data de 12.07.2019 a fost achitată tranşa de 5% aferentă anului 2019 din sumele reprezentând diferenţele de drepturi salariale pentru perioada 9 aprilie 2015 - 30 iunie 2018 în raport de valoarea de referinţă sectorială 421,36 RON, respectiv 463,5 RON pentru magistraţi, personalul auxiliar de specialitate şi conex, astfel cum acestea au fost recunoscute prin actele administrative ale ordonatorilor superiori.

În atare situaţie susţine că soluţia pronunţată este cu atât mai eronată cu cât se instituie o obligaţie de plată a diferenţelor salariale rezultate dintr-o situaţie de fapt inferioară celei atestate prin Ordinul MJ nr. 2066/C/24.05.2018, iar sumele reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite prin ordinul amintit au început a fi achitate în condiţiile şi termenii prevăzuţi de O.U.G. nr. 3/2019.

4. Apărările intimatului-pârât Ministerul Justiţiei

Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Justiţiei a solicitat menţinerea sentinţei recurate în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, respectiv emiterea ordinelor de salarizare în temeiul Legii nr. 71/2015, iar în ceea ce priveşte recursul declarat de Tribunalul Bucureşti a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii formulată de reclamanta A. ca fiind rămasă fără obiect arătând că în favoarea reclamantei, judecător la Tribunalul Bucureşti, a fost emis Ordinul MJ nr. 4680C/2016.

Faţă de împrejurarea că pârâtul şi-a îndeplinit obligaţia de a emite ordine în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2015, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, susţine că în mod corect a fost admisă excepţia lipsei de obiect şi respinsă acţiunea formulată ca lipsită de obiect în ceea ce priveşte pretenţiile începând cu data de 09.04.2015.

În luna decembrie 2017, Ministerul Justiţiei a dispus alocarea fondurilor necesare pentru asigurarea plăţilor diferenţelor salariale rezultate din recalcularea în funcţie de valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, respectiv 445,5 RON, Tribunalul Bucureşti efectuând plata acestor diferenţe, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, iar pe fond, respingerea acţiunii ca fiind rămasă fără obiect.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Înalta Curte, analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei de interes invocată din oficiu, constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite şi, pe cale de consecinţă, va respinge recursul ca rămas fără interes.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere următoarele considerente.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Ordinului nr. 1490/C/24.05.2017 şi recalcularea drepturilor sale salariale pentru perioada cuprinsă între data de 09.04.2015 până în luna noiembrie 2015, şi din luna decembrie 2015 până în prezent, achitarea diferenţelor salariale după includerea creşterilor salariale anterior enunţate în indemnizaţia de încadrare brută lunară, sume actualizate cu indicele de inflaţie dar şi cu dobânda legală aferentă de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective, începând cu data de 09.04.2015 la zi, şi în continuare până la plata lor efectivă, integrală.

Ulterior formulării cererii de chemare în judecată, Ministerul Justiţiei a emis Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018 (aflat la dosar fond Curtea de Apel Ploieşti) astfel că primul capăt de cerere ce viza anularea Ordinului nr. 1490/2017, în mod corect a constatat judecătorul fondului, ca rămas fără obiect.

Observă instanţa de recurs şi faptul că prin OMJ nr. 3072/2018 aflat la dosar fond Curtea de Apel Ploieşti, emis de Ministrul Justiţiei în aplicarea OMJ nr. 2066/C/24.05.2018 au fost stabilite drepturile salariale ale reclamantei prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Condiţia interesului se verifică nu numai la introducerea cererii, ci ea trebuie îndeplinită pe toată durata procesului civil, inclusiv în exercitarea căilor de atac.

În măsura în care promovarea unei căi de atac nu prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes.

Întrucât prezenta cauză are drept obiect obligarea recurentului pârât şi a intimaţilor pârâţi la emiterea unui nou ordin de încadrare salarială, obligarea acestora la recalcularea drepturilor sale salariale pentru perioada cuprinsă între data de 09.04.2015 până în luna noiembrie 2015, şi din luna decembrie 2015 până în prezent, precum şi achitarea diferenţelor salariale după includerea creşterilor salariale anterior enunţate în indemnizaţia de încadrare brută lunară, în stabilirea interesului procesual al susţinerii recursului se au în vedere şi modificările survenite ulterior formulării cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte reţine că, potrivit înscrisurilor de la dosar, la data de 24.05.2018, recurentul-pârât Ministrul Justiţiei a emis Ordinul nr. 2066/C/2018, prin care a recalculat cuantumul indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor cuvenite reclamantei, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09.04.2015.

Prin art. 1 al acestui ordin, s-a statuat, la alin. (1), că, în perioada 09.04.2015-30.11.2015, indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor şi asistenţilor judiciari este stabilită prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 421,36 RON, la alin. (2), că, în perioada 01.12.2015-31.12.2017, indemnizaţia se calculează prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON, iar, la alin. (3), că, începând cu 01.01.2018, în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcţie de valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON.

La art. 3 din ordin s-a prevăzut că plata drepturilor salariale stabilite potrivit art. 1 se realizează începând cu luna august 2018 pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, iar, pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei.

Totodată, Înalta Curte reţine că prin O.U.G. nr. 3/08.02.2019 privind eşalonare plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei, s-a stabilit că plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiţiei prevăzut la art. 2 prin acte administrative ale ordonatorilor de credite aferente perioadei 9 aprilie 2015 - 30 iunie 2019 se va realiza în tranşe, respectiv 5% din totalul sumei cuvenite în anul 2019, 10% din totalul sumei cuvenite în anul 2020, 25% din totalul sumei cuvenite în anul 2021, 25% din totalul sumei cuvenite în anul 2022, 35% din totalul sumei cuvenite în anul 2023.

Conform susţinerilor recurentului-pârât şi necontestate de către intimata-reclamantă, la data de 12.07.2019 a fost achitată tranşa de 5% aferentă anului 2019 din sumele reprezentând diferenţele de drepturi salariale pentru perioada 9 aprilie 2015 - 30 iunie 2018 în raport de valoarea de referinţă sectorială 421,36 RON, respectiv 463,5 RON pentru magistraţi, personalul auxiliar de specialitate şi conex, astfel cum acestea au fost recunoscute prin actele administrative ale ordonatorilor superiori, tranşa de 5% fiind prevăzută la alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 3/2019.

În raport de această împrejurare, Înalta Curte reţine că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susţinerii recursului, având în vedere că pârâţii şi-au îndeplinit obligaţiile solicitate, cu efectul unei recunoaşteri implicite a pretenţiilor reclamantei.

Prin urmare, interesul de a acţiona al pârâtului nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că recurentul nu mai justifică un folos practic, legitim, şi actual în obţinerea unei soluţii de admitere a recursului.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes în formularea recursului de către recurentul - pârât Tribunalul Bucureşti.

Respinge ca fiind lipsit de interes recursul declarat de recurentul - pârât Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei nr. 159 din 25 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 decembrie 2021.