EU-funded project scoring re-evaluation ordered after cluster-cooperation points unlawfully withheld

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamanta A. în Comandită, în contradictoriu cu pârâţii: Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (fost Minister al Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene-Autoritatea De Management Pentru Programul Operaţional Competitivitate (A.M.P.O.C.), Autoritatea pentru Digitalizarea României, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Competitivitate (O.I.P.S.I.) şi Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, a solicitat anularea Notificării privind rezultatul analizării contestaţiei nr. OIPSI 183-221-a2/nCont/28.05.2020, a Notificării privind rezultatul etapei de evaluare tehnico-economică O.I.P.S.I. nr. 183-221-a2/nTE/10.02.2020 şi a Adreselor O.I.P.S.I. nr. x/30.06.2020 şi D.G.P.E.C. nr. 54217/30.06.2020, precum şi obligarea pârâţilor la emiterea unei decizii de admitere a cererii de finanţare a reclamantei în etapa de evaluare tehnico-economică, cu un punctaj de peste 80 (optzeci) de puncte.

2. Hotărârile primei instanţe.

Prin încheierea de şedinţă din 25 ianuarie 2021, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a unit cu fondul cauzei excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată în cauză de Ministerul Fondurilor Europene cu privire la cele 3 acte administrative contestate şi excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă cu privire la lipsa caracterului de act administrativ al adresei nr. x/30.06.2020 şi a respins excepţia nulităţii cererii de anulare a adresei nr. x/30.06.2020, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 9 din data de 09.02.2021, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene cu privire la cererea de anulare a Notificării privind rezultatul analizării contestaţiei nr. 183-221-a2/28.05.2020, a Notificării privind rezultatul etapei de evaluare tehnico-economică nr. OIPSI 183-221-a2/10.02.2020, a Adresei înregistrată sub nr. OIPSI 4971/30.06.2020; a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a Adresei înregistrată la Ministerul Fondurilor Europene sub nr. x/30.06.2020, excepţie invocată de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene; a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. în Comandită, în contradictoriu cu pârâta Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene şi fostul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene)- Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Competitivitate, Autoritatea pentru Digitalizarea României - Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Competitivitate, şi cu pârâtul Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor; a dispus anularea în parte a Notificării privind rezultatul analizării contestaţiei nr. 183-221-a2/28.05.2020, anularea Notificării privind rezultatul etapei de evaluare tehnico- economică nr. OIPSI 183-221-a2/10.02.2020, anularea adresei nr. OIPSI 4971/30.06.2020 şi a adresei înregistrată la Ministerul Fondurilor Europene sub nr. x/30.06.2020.

Totodată, a obligat Autoritatea pentru Digitalizarea României -OIPSI să emită o nouă notificare de admitere în etapa de evaluare tehnico-economică a cererii de finanţare formulată de reclamanta A. în Comandită, pentru punctajul de 78,50 puncte.

A respins cererea formulată de reclamantă de anulare a Notificării privind rezultatul analizării contestaţiei nr. 183-221-a2/28.05.2020, în partea privitoare la soluţionarea contestaţiei privitoare la punctajul acordat la Criteriul I -Relevanţă, sub-subcriteriul- Măsura în care dezvoltarea produsului/serviciului/aplicaţiei va genera know-how transferabil la nivelul altor sectoare.

De asemenea, a obligat pârâtele Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene în solidar cu Autoritatea pentru Digitalizarea României la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată efectuate, în valoare de 5000 de RON - onorariu avocat şi 200 de RON contravaloarea taxei judiciare de timbru.

3. Cererile de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 9 din data de 09.02.2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. în Comandită, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii atacate în ceea ce priveşte respingerea criticilor formulate cu privire la punctajul obţinut şi în rejudecare, obligarea pârâţilor la emiterea unei decizii de admitere a cererii de finanţare în faza etapei de evaluare tehnico-economice cu un punctaj de peste 80 de puncte.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

În mod greşit, instanţa de fond reţine faptul că propunerea reclamantei nu îndeplineşte sub-subcriteriul I.2.1. stabilit în grila de evaluare motivat de faptul că intervenţia membrilor clusterului şi implicit colaborarea cu aceştia este ulterioară dezvoltării produsului.

Conform Grilei de Punctaj din Ghidul solicitantului sub-subcriteriul I.2.1. reprezintă:

"Măsura în care produsul/serviciul/aplicaţia este/va fi rezultatul unei cooperări cu o întreprindere sau cu membrii clusterului centrat pe domeniul TIC."

Conform dispoziţiilor art. 4.2 lit. c) din Anexa la H.G. nr. 918/2006, un cluster reprezintă "grupări între executanţi, utilizatori şi/sau beneficiari, pentru implementarea de bune practici de nivel european, în vederea creşterii competitivităţii economice a operatorilor economici".

Coroborând definiţia legală a clusterului cu cerinţele Grilei de Punctaj cu privire la sub-subcriteriul I.2.1. este cert că această colaborare poate avea loc doar între aplicat, în speţă reclamanta şi unul sau mai mulţi membrii ai clusterului.

Instanţa de fond procedează în mod netemeinic la crearea unei distincţii artificiale între perioadele de implementare/durabilitate şi perioada de dezvoltare a produsului. Aceasta optică rigidă nu corespunde realităţii obiective. În prezent, perioada de dezvoltare a produsului software nu mai corespunde unei durate de timp iniţiale în care produsul este creat şi apoi este lansat pe piaţă, fiind înlocuit ulterior de un nou produs, care parcurge aceleaşi etape, ci acesta parcurge o perioadă continuă de dezvoltare chiar şi după lansarea pe piaţă.

În ceea ce priveşte produsele software, acestea sunt dezvoltate într-o formă iniţială şi lansate pe piaţă, fiind ulterior îmbunătăţite constant, acestea evoluând odată cu versiunile lansate (versiunea 1.0, ver. 1.1, ver. 1.2, ver 2.0 etc). Astfel, programele tip software se afla într-o dezvoltare continuă fiind implementate mereu funcţionalităţi noi in cadrul aceluiaşi produs.

În acest sens se solicită a se avea în vedere faptul că la paginile 280 si 283 din Planul de afaceri se prevăd în mod expres că:

"Masuri de sprijin în perioada de implementare: (i) Testarea platformei, (ii) Feedback pentru elementele de design ale platformei, inclusiv pentru interfaţa cu utilizatorul, (iii) Ajutor în organizarea de conferinţe, sau alte evenimente de diseminare la scara largă."

În continuare se arată că procesul de creare al interfeţei de utilizator face parte din primul ciclu de dezvoltare al produsului. Testarea acestuia este ultimul pas înainte de lansarea pe piaţa, fiind necesar pentru detectarea erorilor de cod ce nu au putut fi descoperite în prima fază şi pentru repararea/corectarea acestora. Mai mult decât atât, conform Angajamentului de colaborare cu B. este cert ca membrii clusterului sunt implicaţi în mod direct în procesul de dezvoltare al aplicaţiei şi prin modificarea şi îmbunătăţirea interfeţei de utilizare a aplicaţiei.

Tot în cuprinsul paginilor 281 si 283 din Planul de afaceri se prevăd că:

"Măsuri de sprijin pe perioada de durabilitate: (i) Găsirea de canale de comercializare şi de distribuţie comune, (ii) promovare si marketing (...) ".

Procedând la compararea masurilor de sprijin în perioada de implementare cu cele din perioada de durabilitate, rezultă dincolo de orice dubiu că prima categorie de măsuri intră în faza de dezvoltare "tradiţională" a produsului fiind necesară testarea acestuia precum şi îmbunătăţirea interfeţei înainte de comercializarea pe piaţă.

În ciuda faptului ca instanţa de fond reţine, în mod corect, faptul ca la paginile 280-282 din planul de afaceri se descrie în detaliu un mecanism de colaborare cu membrii clusterului pentru dezvoltarea produselor, nu coroborează aceasta informaţie cu restul mecanismului de colaborare descris pe larg şi la paginile 40-43,50, 203,209,279-286 din Planul de Afaceri, din cuprinsul acestora rezultând în mod cert implicarea membrilor clusterului în întreg procesul de dezvoltare al produsului.

Sub un al doilea aspect, instanţa de fond a respins cererea reclamantei de acordarea a unui punctaj mai mare de "o" (zero) puncte în cadrul sub-subcriteriului I.2.1 motivat de faptul ca dezvoltarea produsului nu este rezultatul unei colaborări cu membrii clusterului, însă nu a analizat şi contrarietatea susţinerilor evaluatorilor, reţinând în mod netemeinic susţinerile evaluatorilor 1 şi 3. Contrarietate intre susţinerile evaluatorilor apare atât in faza evaluării iniţiale cât şi în faza reevaluării în cadrul contestaţiei.

În primul rând, în cadrul primei evaluări tehnice motivul pentru care au fost acordate "o" puncte a fost: (i) lipsa unei colaborări cu membrii clusterului şi (ii) lipsa unor înscrisuri din care să reiasă existenta unei colaborări pentru dezvoltarea produsului fiind reţinute de către evaluatori următoarele:

Evaluator 1 - C. (ofiţer principal):

"Realizarea proiectului va fi rezultatul efortului propriu al beneficiarului fără a implica eventuale colaborări cu alte entităţi sau membri ai clusterului".

Evaluator 2 - D. (ofiţer secundar):

"Solicitantul nu prezintă documente care sa ateste existenta unei colaborări cu una sau mai multe întreprinderi pentru dezvoltarea produsului".

Recurenta reclamantă susţine că cele două argumentări sunt contradictorii, Evalutorul 1 menţionând că realizarea proiectului va fi rezultatul efortului propriu, iar Evalutorul 2 menţionând lipsa înscrisurilor doveditoare. În situaţia ipotetică, în care documentele nu ar fi fost într-adevăr depuse soluţia evaluatorilor trebuia să fie identică şi anume lipsa documentelor care să ateste existenţa colaborărilor.

Astfel cum s-a demonstrat şi pe fondul cauzei, în cadrul cererii de finanţare a fost depus Angajamentul de colaborare dintre B. şi A. prin care se dovedeşte indubitabil că produsul software propus de reclamantă este rezultatul unei colaborări cu membrii clusterului B..

În ceea ce priveşte punctajul acordat la sub-subcriteriul I.1.1, instanţa de fond a respins în mod nelegal criticile reclamantei, reţinând că acestea se subsumează unor critici de oportunitate iar nu de legalitate, fiind la aprecierea comisiei de evaluare şi nefiind astfel dovedită nelegalitatea actelor cu privire la punctajele acordate.

In primul rând, se invocă faptul ca la baza evaluării tehnico-economice stau criterii clare, prezentate şi în cadrul Ghidului, fiind necesară efectuarea unei evaluări obiective în baza baremului stabilit tot prin Ghidul Solicitantului, aceste chestiuni fiind de strictă legalitate, iar nu de oportunitate. Acest aspect este întărit chiar de procedura stabilită în Ghid care prevede faptul că în cazul în care solicitantul nu este mulţumit de rezultatul evaluării poate contesta rezultatul urmând a fi efectuată o reevaluare.

Or, în cazul unei evaluări ce ar avea la baza oportunitatea, criteriile de evaluare ar fi pur subiective, fiind lăsate la libera apreciere a evaluatorilor, iar pe cale de consecinţă nu ar putea fi evaluate în baza unui barem obiectiv precum cel din Ghidul solicitantului. Mai mult decât atât, în cazul unei evaluări ce are la baza oportunitatea nu este posibilă efectuarea unei reevaluări, întrucât nu poate fi aplicabil un barem obiectiv de punctaj.

În speţă, în cadrul sub-subcriteriului de punctaj I.1.1 se solicită exemplificarea cu privire la măsura în care know-how-ul, iar nu produsul efectiv dezvoltat, este transferabil către alte sectoare de activitate, însă pentru a putea evalua în mod corect acest sub-subcriteriu trebuie pornit de la definiţia conceptului de know-how.

În doctrină, know-how-ul a fost definit ca fiind "ansamblul de cunoştinţe tehnice (informaţii, experienţa, abilitate), nebrevetabile sau brevetabile dar (întotdeauna, s.n.) nebrevetate, necesare fabricării, funcţionarii ori comercializării unor produse sau elaborării si funcţionarii unor tehnologii ori procedee".

Implementarea Know-how-ului este clar explicat şi bine definită în planul de afaceri, unde se menţionează la:

i. Pag. 42:

"(...) prezentul proiect îmbunătăţeşte semnificativ procesele de lucru pentru clienţii de pe piaţa ţinta, reduce nivelul emisiilor generate de aceste companii, respectiv generează un know-how care se poate transfera in cadrul altor sectoare de activitate (ex. management flote de vehicule). (...) Aceste activităţi de cercetare-dezvoltare sunt realizate de către beneficiarul proiectului prin asistenţa membrilor de cluster, mai precis clusterul B.. Ca urmare obiectivul general constă în realizarea activităţii de cercetare-dezvoltare în cadrul firmei A., dezvoltarea de servicii software (pe model x) care sa conducă la optimizarea proceselor de lucru ale clienţilor de pe piaţa ţinta, reducererea emisiilor la companiile aeriene, si transferul de know-how şi pentru alte sectoare de activitate";

ii. Pag. 208-209:

"Know-how generat de către aplicaţie A., în ceea ce priveşte, atât dezvoltarea algoritmilor, sistemul de analiză predictivă sau conceptul structural al serviciilor, vor putea fi transferabile atât altor sectoare cât şi altor produse. Acest know-how va fi împărtăşit cu ajutorul Clusterului şi membrilor sau prin intermediul unor publicaţii online, mass media, canale proprii (cataloage, site-uri, broşuri, etc.) cât şi prin conferinţe de specialitate. Acest know-how se poate aplica atât industriei de producţie de software, cât şi celor de transport mărfuri, transport maritim etc".

Rezultă aşadar faptul că, explicaţia evaluatorului ce stă la baza depunctării reclamantei este una superfluă şi limitată in extremis, evaluatorul considerând în mod eronat că produsul iar nu know-how-ul nu poate fi aplicat în sectorul de activitate transporturi terestre/maritime, omiţând orice alt sector de activitate în care ar putea exista aplicabilitate.

Împotriva încheierii de şedinţă din 25.01.2021 şi a sentinţei civile nr. 9 din data de 09.02.2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârilor instanţei de fond şi în rejudecare respingerea acţiunii.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

În ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei nulităţii cererii de anulare a adresei nr. x/30.06.2020 pentru nemotivare se arată că în susţinerea acestei dispoziţii prima instanţă a arătat că verificarea cererii de chemare în judecată s-ar efectua numai în procedura de regularizare, iar depăşirea acestei etape ar atrage prezumţia că instanţa a apreciat că aceasta ar îndeplini condiţiile prevăzute de art. 194 din C. proc. civ.. Mai mult decât atât, prima instanţă a considerat că sancţiunea nulităţii, care poate interveni pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 194 din C. proc. civ., este o sancţiune ce poate fi aplicată numai în procedura scrisă, nu şi ulterior acordării primului termen de judecată.

Raţionamentul primei instanţe nu este de natură să conducă la respingere excepţiei, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 194 din C. proc. civ. în procedura regularizării, nu exclude posibilitatea reverificării acţiunii în procedura de judecată.

Din economia prevederilor art. 194 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. rezultă că legiuitorul a statuat în termeni imperativi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o cerere de chemare în judecată, printre care şi arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care reclamantul înţelege să îşi întemeieze acţiunea, lipsa acesteia fiind sancţionată de art. 196 alin. (1) din C. proc. civ. cu nulitatea cererii.

În speţă, reclamanta a solicitat şi anularea adresei nr. x/30.06.2020 emisă de pârâtă fără a arăta motivele nici de fapt si nici de drept care ar susţine cererea sa, întreaga acţiune cuprinzând critici ale celorlalte acte supuse controlului judiciar.

Se învederează că, din formularea art. 200 din C. proc. civ. se desprinde concluzia că procedura de regularizare reprezintă o etapă prealabilă fixării primului termen de judecată, etapă ce are ca obiect verificarea de către completul căruia i s-a repartizat cauza a îndeplinirii cerinţelor legale privind conţinutul şi timbrarea cererii introductive, verificare care în această etapă este una sumară, cererea nefiind comunicată pârâtului.

Mai mult decât atât, argumentele instanţei susţin de fapt soluţia de respingere nu ca neîntemeiată a excepţiei nulităţii cererii pentru nemotivare, cum s-a dispus în speţă, ci ca lovită de nulitate, potrivit art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., având în vedere depăşirea etapei de regularizare cu privire la care prima instanţă apreciază ci ar fi singura în cadrul căreia s-ar putea efectua verificarea cererii de chemare în judecată. Or, în mod evident, prin respingerea excepţiei a fost sancţionat de fapt dreptul pârâtului la apărare pentru tardivitatea exercitării sale în condiţiile în care acesta nici nu începuse să curgă la momentul la care s-a raportat prima instanţă, respectiv momentul regularizării cererii.

Susţinerile primei instanţe sunt contrazise de dispoziţiile art. 178 din C. proc. civ., potrivit cărora nulitatea absolută poate fi invocată în orice stare a judecăţii cauzei, iar cea relativă, pentru neregularităţile săvârşite până la începerea judecăţii, prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, la primul termen de judecată.

Referitor la soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii cererii de anulare a adresei nr. x/30.06.2020, se menţionează că, pentru a hotărî astfel prima instanţă a înţeles să încadreze respectiva adresă în categoria de refuz de a da curs solicitării de anulare a actelor emise în cadrul proiectului.

În acest context arătăm că prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ legiuitorul a definit actul administrativ ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Din economia prevederilor invocate rezultă că în lumina Legii nr. 554/2004 actul administrativ este, în esenţă, actul emis în regim de putere publică ce naşte, modifică sau stinge raporturi juridice.

În susţinerea calificării sale, instanţa a reţinut că ne-am afla în ipoteza unui refuz al organului administrativ de a rezolva o cerere ce i-a fost adresată, prevăzut de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În speţă, prin adresa nr. x/30.06.2020 pârâta nu a refuzat să soluţioneze cererea societăţii reclamante, ci tocmai în vederea soluţionării acesteia a reţinut că demersul de contestare fusese anterior exercitat şi, totodată, soluţionat prin Notificarea nr. 183-221-a2/28.05.2020, fiind practic inadmisibil.

În al doilea rând, nu se poate reţine că refuzul este nejustificat.

Dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 definesc refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.

Or, adresa nr. x/30.06.2020 cuprinde motivele de fapt şi de drept care au condus la rezoluţia administrativă, astfel că răspunsul autorităţii nu este unul nejustificat.

În ceea ce priveşte cererea de anulare a Notificării privind rezultatul analizării contestaţiei nr. OIPSI 193-221-a2/nCont/28.05.2020, Notificării privind rezultatul etapei de evaluare tehnico-economică OIPSI nr. 183-221-a2/nTE/10.02.2020 şi adresei OIPSI nr. x/30.06.2020, precum şi obligarea la emiterea unei Decizii de admitere a cererii de finanţare în faza etapei de evaluare tehnico-economică cu un punctaj de peste 80 de puncte, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

În susţinerea excepţiei s-a arătat că instanţa a fost învestită cu o cerere de anulare şi a Notificării privind rezultatul analizării contestaţiei nr. 0IPS1 193-221-a2/nCont/28.05.2020, Notificării privind rezultatul etapei de evaluare tehnico-economică OlPSl nr. 183-221-a2/nTE/10.02.2020 şi adresei 0IPS1 nr. x/30.06.2020, acte care nu sunt emise de instituţia noastră.

Pe cale de consecinţa, pretenţiile intimatei-reclamante sunt alegate sub incidenţa efectelor unor acte administrative în cadrul cărora nu se poate reţine manifestarea de voinţă a MIPE (fostul MFE), astfel încât modul de încheiere al acestuia să devină susceptibil de imputat acestei instituţii.

Drept urmare, verificarea modalităţii de întocmire a actelor administrative contestate nu se poate efectua decât în contradictoriu cu instituţia emitentă a respectivelor acte, ceea ce, în fapt, s-a şi întâmplat, după cum rezulta din considerentele primei instanţe privind fondul cauzei.

Faptul că MIPE este emitentul adresei nr. x/30.06.2020 nu este însă de natură să îi confere acestuia legitimare procesuală pasivă în condiţiile în care, după cum am arătat anterior, respectiva adresă nu poate face obiectul unei cereri în anulare întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

Împrejurarea că MIPE are atribuţii în legătură cu programul operaţional în speţă nu este de natură a conferi calitate procesuală pasivă raportat la obiectul pricinii, care vizează anularea unor acte administrative emise de OIPSI. Existenţa unor atribuţii şi competenţe generale nu este de natură să confere calitate unei persoane dacă acelea nu fac obiectul strict, limitat şi expres al dosarului.

Pe fondul cauzei, în ceea ce priveşte soluţia de anulare a adresei nr. x/30.06.2020 se solicită constatarea lipsei motivării acesteia, împrejurare ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.

Dispoziţiile acestui text de lege devin incidente datorită faptului că instanţa de fond nu a arătat motivele pentru care a admis cerere intimatei - reclamante, limitându-se doar la soluţia de admitere a acesteia.

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. hotărârea trebuie sa cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

În contextul expus arătăm că, aşa cum s-a reţinut în doctrina, motivarea hotărârii trebuie sa fie deopotrivă în strictă concordanţă cu măsurile luate de instanţă prin dispozitiv şi trebuie să fundamenteze şi să explice măsurile adoptate.

Astfel, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. prevede că:

"Hotărârea va cuprinde: b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţa pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Potrivit dispoziţiilor mai sus invocate rezultă în mod expres că motivarea nu poate privi numai împrejurările de fapt sau numai pe cele de drept, ci ea trebuie să se refere la toate acestea.

În speţă, aşa cum rezultă din considerentele hotărârii recurate, prima instanţa s-a limitat la a arăta soluţia de admitere în parte a acţiunii şi anularea în parte a adresei nr. x/30.06.2020, fără să fi analizat cererea intimatei-reclamante de anularea a respectivei adrese şi, drept urmare, fără a arăta vreun motiv care să fi condus la această soluţie.

Referitor la obligarea MIPE la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, se apreciază că acestea nu se justificau, întrucât, în raport de considerentele expuse, nu s-a dovedit culpa pârâtei în producerea unui prejudiciu şi nici neexecutarea/executarea culpabilă a obligaţiilor care fac obiectul litigiului, motiv pentru care dispoziţia primei instanţe de obligare a MIPE la suportarea sumei de 5200 RON apare ca neîntemeiată şi justifică înlăturarea sa.

În subsidiar, în ipoteza în care instanţa ar trece peste privind înlăturarea obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată, se arată că prima instanţă ar fi trebuit cel puţin să procedeze la cenzurarea acestora în temeiul art. 451 alin. (2)din C. proc. civ.

Astfel, chiar şi în ipoteza în care instanţa ar fi reţinut ca fiind îndeplinite condiţiile legale de admitere a cererii intimatei-reclamante, se impunea aplicarea prevederilor art. 452 şi art. 453 din C. proc. civ. în sensul stabilirii acestora în funcţie de pretenţiile câştigate şi dovezile efectuării lor cu facturi şi chitanţe, respectiv realitatea acestor cheltuieli, precum şi în raport de caracterul necesar, util si rezonabil al acestora.

Mai mult decât atât, în ceea ce priveşte onorariul de avocat, în temeiul art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., instanţa trebuia să cenzureze respectiva sumă în raport de realitatea, caracterul necesar, util şi rezonabil al lor, respectiv de activitatea efectiv desfăşurată de aceasta, de efortul intelectual depus, complexitatea şi răspunderea pentru actele îndeplinite în prezenta cauză, pentru ca remuneraţia acordată sa nu devină o modalitate de îmbogăţire, ci să îşi poată păstra caracterul de contravaloare a activităţii desfăşurate.

4. Apărările formulate în cauză.

Recurentul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a formulat întâmpinare faţă de recursul recurentei-reclamante, solicitând, în principal, constatarea nulităţii acestuia iar, în subsidiar, respingerea ca nefondat.

Recurenta-reclamantă A. în Comandită a formulat de asemenea întâmpinare faţă de recursul recurentului-pârât, solicitând respingerea acestuia ca netemeinic şi nelegal. Totodată, a formulat şi răspuns la întâmpinarea recurentului-pârât, solicitând respingerea excepţiei nulităţii recursului şi a apărărilor formulate.

Intimata-pârâtă Autoritatea pentru Digitalizarea României a formulat întâmpinare la recursul recurentei-reclamante A. în Comandită, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, iar recurenta-reclamantă a formulat răspuns la această întâmpinare, solicitând admiterea recursului său.

5. Soluţia instanţei de recurs

Examinând hotărârile atacate, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor formulate prin întâmpinări, Înalta Curte apreciază că recursul recurentei-reclamante A. este fondat iar recursul declarat de recurentul-pârât Investiţiilor şi Proiectelor Europene este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

5.1 Aspecte de fapt şi de drept relevante reţinute de prima instanţă

Reclamanta A. în comandită a depus, prin intermediul sistemului electronic MySMIS, cererea de finanţare împreună cu anexele acesteia pentru proiectul cu titlul "Dezvoltarea de servicii inovaţie de tip Software as a Service în cadrul companiei A. în vederea creşteri competitivităţii economice", proiect ce a primit codul MySMIS 129930, în cadrul Programului Operaţional Competitivitate 2014-2020, Axa prioritară 2, Acţiunea 2.2.1, Denumire apel proiecte "Sprijinirea creşteri valorii adăugate generate de sectorul TIC şi a inovării în domeniul prin dezvoltarea de clustere", număr apel 2.

Etapa de verificare administrativă a fost realizată prin evaluarea conformităţi dosarului cererii de finanţare şi a eligibilităţi solicitantului, fiind emisă Notificarea privind rezultatul etapei de verificare administrativă şi eligibilităţii nr. 183-221- a1/nCAE/30.12.2019 prin care solicitantul a fost informat că cererea sa a fost admisă.

Ulterior, s-a procedat la verificarea/evaluarea tehnico-economică a propunerii de proiect, etapă în care a fost emisă Notificarea privind rezultatul etapei de evaluare tehnico-economică nr. OPISI 183-221-a2/nTE/10.02.2020, prin care solicitantul a fost informat că cererea sa a obţinut 80 de puncte, dar fost respinsă. În motivarea acestei decizii s-a reţinut că proiectul a obţinut în urma evaluării tehnico-economice valoarea zero la unul dintre sub-criteriile de evaluare tehnico-economică, nefiind, astfel, îndeplinite condiţiile din Ghidul solicitantului, potrivit cărora selectarea unui proiect pentru finanţare este condiţionată de îndeplinirea simultană a următoarelor elemente: punctajul obţinut să fie de cel puţin 60 de puncte şi să nu obţină valoarea zero la niciunul dintre sub criteriile de evaluare tehnico-economică.

Împotriva acestei Notificări, reclamanta a formulat contestaţie, respinsă prin Notificarea privind rezultatul analizări contestaţiei nr. OIPSI 183-221-a2/nCont/28.05.2020. În motivare s-a reţinut că, în urma reevaluării, proiectul reclamantei a obţinut valoarea 0 la subcriteriul: Măsura în care produsul serviciul/aplicaţia este/va fi rezultatul unei cooperări cu o întreprindere sau cu membrii clusterului centrat pe domeniul TIC. Totodată, în urma reevaluării, punctajul obţinut în urma soluţionării contestaţiei de către alţi experţi evaluatori a fost de 78,50 puncte.

Împotriva Notificări privind rezultatul etapei de evaluare tehnico-economică nr. OPISI 183-221-a2/nTE/10.02.2020, reclamanta a formulat contestaţie administrativă, înregistrată atât la Ministerul Fondurilor Europene, soluţionată prin Adresa nr. x/30.06.2020, cât şi la Autoritatea pentru Digitalizarea României, soluţionată prin Adresa nr. x nr. 4971/30.06.2020.

Prin acţiunea formulată, reclamanta a contestat următoarele acte: Notificarea privind rezultatul etapei de evaluare tehnico-economică nr. OPISI 183-221-a2/nTE/10.02.2020, Notificarea privind rezultatul analizări contestaţiei nr. OIPSI 183-221-a2/nCont/28.05.2020, Adresa nr. x/30.06.2020 emisă de Ministerul Fondurilor Europene şi Adresa x/30.06.2020 emisă de Autoritatea pentru Digitalizarea României.

5.2 Analiza motivelor de recurs invocate de recurenta reclamantă

Într-o primă critică, recurenta reclamantă susţine că menţinerea punctajului acordat la sub-subcriteriul I.2.1. de către instanţa de fond este nelegală şi contradictorie, reţinând în mod eronat că propunerea nu îndeplineşte sub-subcriteriul I.2.1. stabilit în grila de evaluare motivat de faptul că intervenţia membrilor clusterului şi implicit colaborarea cu aceştia este ulterioară dezvoltării produsului.

În analiza motivelor de nelegalitate, Înalta Curte urmează a se raporta la cerinţa impusă de Ghidul solicitantului pentru sub-subcriteriul I.2.1.

Conform Grilei de Punctaj din Ghidul solicitantului sub-subcriteriul I.2.1. reprezintă:

"Măsura în care produsul/serviciul/aplicatia este/va fi rezultatul unei cooperări cu o întreprindere sau cu membrii clusterului centrat pe domeniul TIC."

Instanţa de fond a reţinut că Angajamentul de colaborare efectivă între B. şi A. conţine clauze care trasează limitele unei colaborări între beneficiar şi Cluster, referitor la Serviciul Ground Handling si Analytics, stabilindu-se colaborarea pe perioada de implementare şi pe perioada de durabilitate, perioadă ulterioară dezvoltării produsului.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte constată că mecanismul de colaborare este enunţat în Planul de afaceri astfel:

Pag. 40-43 în cadrul Obiectivului General:

"(...) Aceste activităţi de cercetare-dezvoltare sunt realizate de către beneficiarul proiectului prin asistenţa membrilor de cluster, mai precis clusterul B.. Ca urmare obiectivul general constă în realizarea activităţii de cercetare-dezvoltare în cadrul firmei A., dezvoltarea de servicii software (pe model x) care să conducă la optimizarea proceselor de lucru ale clienţilor de pe piaţa ţintă, reducerea emisiilor la companiile aeriene, şi transferul de know-how şi pentru alte sectoare de activitate (...)".

La pag. 279-286 este descris pe larg mecanismul de cooperare între reclamantă şi membrii clusterului în vederea dezvoltării produsului, în cadrul punctului 6. "Contribuţia proiectului la obiectivele programului" se prevede în mod expres:

"În mod tradiţional într-o companie software există echipe separate care se ocupă de dezvoltarea aplicaţiei, echipe care se ocupă cu pregătirea mediului în care se instalează aplicaţia şi echipe care se ocupă cu întreţinerea şi monitorizarea aplicaţiilor după ce acestea au fost instalate în producţie. Fiecare echipă este independentă, cu obiective specifice, şi colaborarea dintre ele se bazează pe protocoale de predare şi primire. Când una din echipe finalizează munca predă celeilalte echipe. Un ciclu de dezvoltare, pregătirea unei versiuni noi de aplicaţie, în aceste organizaţii durează de cele mai multe ori de la câteva luni până la doi ani. După terminarea unui ciclu de dezvoltare aplicaţia este predată/instalată la client. Pe o piaţă nouă, dinamica, unde răspunsul rapid la schimbări este imperativ pentru succesul afacerii, acest mod de lucru nu mai este eficient şi necesită adaptat astfel încât livrările de versiuni noi de aplicaţie să fie mai frecvente. În acest sens DevOps introduce un nou mod de abordare a dezvoltării aplicaţiilor software care se bazează pe livrări mai frecvente şi pe un nou mod de organizare. Este un mod de lucru modern si eficient care pune accent pe creşterea colaborări dintre echipele care participa la dezvoltarea aplicaţiilor, la instalarea acestora si la operarea acestora în producţie. În locul obiectivelor departamentale şi a protocoalelor de predare-primire toate echipele au acelaşi obiectiv comun: livrarea unui produs care sa aducă plus valoare şi să ajute la succesul celui care îl foloseşte. (...)"

Este de notorietate, în prezent, că aplicaţiile de tip software sunt în continuă dezvoltare, fiind modificate constant în funcţie de nevoile clienţilor şi de cerinţele pieţei, produsele iniţiale putând suferi schimbări majore pe durata existenţei lor, prin implementarea de funcţionalităţi noi, modificări care fac parte din procesul de dezvoltare a produselor.

În consecinţă, prin Angajamentul de colaborare dintre B. şi reclamantă şi Planul de afaceri se face dovada că produsul software propus este rezultatul unei colaborări cu membrii clusterului B..

În referire la critica privind contrarietatea între argumentele celor doi evaluatori, Înalta Curte constată că analiza acestei critici nu se mai impune în raport de cele anterior expuse, în sensul îndeplinirii cerinţei impusă de Ghidul solicitantului pentru sub-subcriteriul I.2.1.

În ceea ce priveşte modalitatea în care s-a realizat reevaluarea proiectului în urma contestaţiei, Înalta Curte apreciază criticile fondate.

În primul rând nu pot fi validate aprecierile instanţei de fond în sensul că susţinerile reclamantei referitoare la evaluarea făcută de cei doi evaluatori în etapa soluţionării contestaţiei, se subsumează unor critici privitoare la oportunitate, la aprecierea realizată de comisia de evaluare.

Înalta Curte reţine că la baza evaluării tehnico-economice stau criterii clare, stabilite în cadrul Ghidului, justificate de necesitatea efectuării unei evaluări obiective în baza unui barem stabilit tot prin Ghidul Solicitantului. În vederea respectării legalităţii procedurii este reglementată posibilitatea solicitantului nemulţumit de rezultatul evaluării de a contesta rezultatul, urmând a fi efectuată o reevaluare.

În situaţia în care evaluarea/reevaluarea ar avea la bază oportunitatea, criteriile de evaluare ar fi pur subiective, fiind lăsate la libera apreciere a evaluatorilor, iar pe cale de consecinţă nu ar putea fi evaluate în baza unui barem obiectiv stabilit chiar prin Ghidul solicitantului.

În al doilea rând, Înalta Curte constată că argumentele expuse de evaluatori în reevaluare, în justificarea scăderii punctajului sunt succinte, nefiind îndeplinită corespunzător obligaţia de motivare/argumentare a punctajului acordat pentru fiecare criteriu de evaluare al ofertei, fiind evidentă confuzia dintre produsul propus şi know-how-ul ce poate fi transferat în cadrul altor sectoare de activitate fără a se limita la activitatea de transport.

În ceea ce priveşte solicitarea recurentei reclamante de obligare a pârâtelor la emiterea unei decizii de admitere a cererii de finanţare în faza etapei de evaluare tehnico-economice cu un punctaj de peste 80 (optzeci) de puncte, Înalta Curte nu se poate substitui autorităţilor în atribuţiile date prin lege în competenţa acestora, nefiind abilitată să procedeze la reevaluarea ofertei, motiv pentru care va dispune ca reevaluarea şi a subsubcriteriilor nr. I.2.1 şi I.1.1. să fie efectuată de organul competent potrivit legii.

5.3 Analiza motivelor de recurs invocate de recurentul pârât

Cu privire la recursul declarat de pârâta Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cerere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la texte de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Subsumat acestui motiv de recurs, recurenta pârâtă critică hotărârea instanţei de fond în ceea ce priveşte respingerea excepţiei nulităţii cererii de anulare a adresei nr. x/30.06.2020, respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii de anulare a aceleaşi adrese şi respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

În cauza de faţă, acest motiv nu este incident, având în vedre că interpretarea pe care instanţa de fond a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii cererii de anulare a adresei nr. x/30.06.2020, Înalta Curte constată că instanţa de fond a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 196 alin. (1) C. proc. civ. "Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele şi prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părţi, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia, ori semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia este nulă. Dispoziţiile art. 200 sunt aplicabile."

Dispoziţiile legale menţionate sunt exprese în ceea ce priveşte motivele pentru care cererea este nulă şi procedura în cadrul căreia sancţiunea nulităţii poate fi aplicată, prin trimiterea făcută de text la dispoziţiile art. 200.

Prin urmare, nulitatea cererii pentru lipsa motivelor de fapt poate fi constatată doar în procedura regularizării prevăzută de art. 200, singura excepţie de la această regulă fiind reglementată la alin. (2) şi vizează semnătura părţii.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, Înalta Curte constată că soluţia adoptată de instanţa de fond este corectă.

Astfel, instanţa de control judiciar reţine că potrivit dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ. "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond".

În primul rând, calitatea de emitent a adresei nr. x/30.06.2020, contestată în prezenta cauză, justifică calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

În al doilea rând, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, actele contestate în prezenta cauză au fost emise în procedura de evaluare desfăşurată în cadrul Proiectului cu titlul "Dezvoltarea de servicii inovaţie de tip Software as a Service în cadrul companiei A. în vederea creşteri competitivităţii economice", proiect ce a fost iniţiat de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (în prezent Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene).

Chiar dacă între MDRAPFE şi Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) a intervenit Acordul-cadru de delegare a atribuţiilor privind implementarea Programului Operaţional Competitivitate 2014-2020, şi actele contestate au fost emise de OIPSI-Organism Intermediar pentru societatea informaţională din cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, prin art. 6 din acest acord, părţile s-au angajat să colaboreze în vederea pregătirii şi implementării POC în România, prin orice activităţi necesare pentru asigurarea implementării eficiente şi la timp a POC, în conformitate cu atribuţiile şi responsabilităţile fiecărei părţi şi în baza procedurilor specifice de lucru.

Totodată, potrivit dispoziţiile art. 15, AMPOC deţine responsabilitatea finală pentru îndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor menţionate în art. 125 din Regulamentul 1303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului. Potrivit dispoziţiilor art. 125 din Regulamentul 1303/2013, autoritatea de management este responsabilă de gestionarea programului operaţional în conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare.

În consecinţă, responsabilitatea implementării proiectului revine Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, ceea ce impune participarea procesuală a acestuia în cadrul acţiunilor având ca obiect anularea actelor emise de OIPSI-Organism Intermediar pentru societatea informaţională în exercitarea atribuţiilor delegate prin acordul încheiat.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a Adresei nr. x/30.06.2020, emisă de pârâtă ca răspuns la plângerea prealabilă formulată de reclamantă, Înalta Curte reţine incidenţa dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea 554/2004.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea 554/2004, "(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorităţii publice emitente sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a cererii."

Din interpretarea acestor texte legale rezultă că noţiunea de contencios administrativ, aşa cum este definită de Legea contenciosului administrativ, reprezintă activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Curtea reţine că, potrivit art. 7 din legea 554/2004, plângerea prealabilă se introduce de persoana vătămată în vederea revocării actului administrativ emis de către o autoritate publică.

În doctrina relevantă se apreciază că reglementarea procedurii administrative prealabile este pe deplin justificată, având ca scop atât protecţia autorităţii publice emitente care, prin repararea eventualelor erori săvârşite cu ocazia emiterii actului, poate evita chemarea sa în judecată în calitate de pârât, suportarea unor cheltuieli suplimentare ori plata unor daune mai mari şi chiar lezarea prestigiului său prin pierderea unui proces public, cât şi pe cea particularului care are posibilitatea de a obţine anularea actului printr-o procedură mai simplă şi scutită de taxă de timbru.

De asemenea, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a arătat că norma în discuţie reprezintă un mijloc de remediere a eventualei nelegalităţii a actului administrativ atacat, prin examinarea lui de către organul emitent sau de către organul ierarhic superior (Decizia nr. 184 din 6 martie 2007).

Înalta Curte apreciază că acţiunea în contencios administrativ are ca obiect anularea actului administrativ unilateral sau normativ, pretins vătămător, dar se poate solicita şi anularea răspunsului la plângerea prealabilă, având în vedere faptul că lipsa plângerii prealabile se sancţionează cu inadmisibilitatea acţiunii.

Prin urmare, răspunsul primit de reclamantă la plângerea prealabilă exprimat prin adresa nr. x/30.06.2020, chiar şi în situaţia în care s-ar aprecia că nu suntem în ipoteza un refuz nejustificat, poate forma obiect al controlului de legalitate, astfel încât cererea privind anularea acestei adrese este admisibilă.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia adoptată; Înalta Curte apreciază că sentinţa civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă pentru anularea în parte a actelor contestate, aceleaşi raţiuni fiind valabile şi pentru anularea actului emis de pârâtă, soluţia asupra răspunsului la plângerea prealabilă fiind indisolubil legată de soluţia asupra actului administrativ vătămător.

În ceea ce priveşte obligarea pârâtului Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine incidenţa dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. pârâta fiind partea care a pierdut procesul.

Contrar celor invocate de recurentă, instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ. obligând partea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 RON din 6.908,38 RON cât s-a solicitat.

În referire la criticile privind cenzurarea cuantumului cheltuielilor de judecată în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că astfel de critici nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., conform celor statuate prin Decizia RIL nr. 3/2020, neputând fi analizate.

6. Temeiul de drept al soluţiei ponunţate în recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. în Comandită împotriva sentinţei nr. 9/F din 9 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, va casa în parte sentinţa recurată şi rejudecând, va dispune anularea în parte a Notificării privind rezultatul analizării contestaţiei nr. 183-221-a2/28.05.2020, anularea Notificării privind rezultatul etapei de evaluare tehnico-economică nr. OIPSI 183-221-a2/10.02.2020, anularea adresei nr. OIPSI 4971/30.06.2020 şi a adresei înregistrată la Ministerul Fondurilor Europene sub nr. x/30.06.2020 şi în ceea ce priveşte evaluarea subsubcriteriilor nr. I.2.1 şi I.1.1.

De asemenea, va obliga Autoritatea pentru Digitalizarea României -OIPSI să procedeze la reevaluarea şi a subsubcriteriilor mai sus menţionate şi va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Totodată, va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Investiţiilor şi Proiectelor Europene împotriva încheierii de şedinţă din 25 ianuarie 2021 şi a sentinţei nr. 9/F din 9 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat şi va obliga pârâtele Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi Autoritatea pentru Digitalizarea României la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.000 de RON reprezentând onorariu avocat redus, cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. în Comandită împotriva sentinţei nr. 9/F din 9 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând:

Dispune anularea în parte a Notificării privind rezultatul analizării contestaţiei nr. 183-221-a2/28.05.2020, anularea Notificării privind rezultatul etapei de evaluare tehnico-economică nr. OIPSI 183-221-a2/10.02.2020, anularea adresei nr. OIPSI 4971/30.06.2020 şi a adresei înregistrată la Ministerul Fondurilor Europene sub nr. x/30.06.2020 şi în ceea ce priveşte evaluarea subsubcriteriilor nr. I.2.1 şi I.1.1.

Obligă Autoritatea pentru Digitalizarea României -OIPSI să procedeze la reevaluarea şi a subsubcriteriilor mai sus menţionate.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Investiţiilor şi Proiectelor Europene împotriva încheierii de şedinţă din 25 ianuarie 2021 şi a sentinţei nr. 9/F din 9 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă pârâtele Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi Autoritatea pentru Digitalizarea României la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.000 de RON reprezentând onorariu avocat redus, cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02 februarie 2022.