Guarantee Fund's denial of compensation annulled; moral damages of RON 70,000 upheld on appeal.

Şedinţa publică din data de 2 decembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 20.09.2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 16563/27.08.2018 emise de pârât şi obligarea pârâtului la plata sumei de 40.000 euro cu titlu de daune morale reprezentând despăgubiri garantate ca urmare a falimentului B. S.A., cu cheltuieli de judecată.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2616 din 11 decembrie 2019, Curtea a admis în parte acţiunea, a anulat Decizia nr. 16776/10.09.2018 emisă de pârât şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 70.000 RON cu titlu de daune morale şi la plata sumei de 363 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

2. Cererile de recurs

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamanta şi pârâtul.

2.1. Recurenta-reclamantă A. a solicitat admiterea recursului şi, în raport cu dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, casarea hotărârii şi obligarea intimatului-pârât la plata daunelor morale într-o sumă cât mai aproape de cea solicitată prin cererea de chemare în judecată.

A susţinut recurenta că sentinţa este nelegală, pentru că instanţa de fond a analizat consecinţele negative pe care nu le-a suferit, mai mult decât cele pe care le-a suferit efectiv, astfel încât nu se poate stabili ce anume criterii au fost avute în vedere la stabilirea cuantumului daunelor morale.

Stabilirea daunelor morale constituie atributul exclusiv al instanţei judecătoreşti care, în lipsa unor criterii legale, urmează a efectua o judecată în echitate potrivit propriei aprecieri subiective a circumstanţelor particulare ale cauzei, însă instanţa s-a limitat la a enumera, mai cu seamă, consecinţele negative pe care reclamanta nu le-a suferit (infirmitate, punerea în primejdie a vieţii etc.).

A apreciat recurenta că prejudiciul determinat de instanţă este derizoriu raportat la prejudiciul nepatrimonial suferit, la cuantificarea daunelor morale trebuind a fi avute în vedere suferinţa fizică şi regimul de viaţă deteriorat la care a fost supusă ca urmare a producerii accidentului de circulaţie.

După externare a fost imobilizată la pat pentru aproximativ 2 luni, iar câteva luni mai târziu a suferit o nouă intervenţie chirurgicală la picior, aceste operaţii fiind vizibile şi constituind prejudiciu estetic. În prezent, poate merge într-un ritm foarte scăzut, având dureri mari, şi şchiopătează la fiecare pas. I se umflă gleznele şi în urma unor deplasări scurte şi a căpătat o meteosensibilitate accentuată.

Astfel, apreciază că suma avută în vedere de instanţă este disproporţionată în raport cu prejudiciul nepatrimonial suferit. Solicită a se ţine cont de sechelele cu care a rămas şi, în plus, de schimbarea radicală a preocupărilor zilnice. Nu mai este capabilă a face lucruri pe care le făcea înainte de accident, având limitări severe ale vieţii sociale şi resimţind frustrare, generată de reducerea capacităţii sale de mişcare şi de muncă, tristeţe şi angoasă.

2.2. Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, pe cale de consecinţă, respingerea contestaţiei formulate împotriva Deciziei FGA nr. 16563/27.08.2018, cu cheltuieli de judecată.

După ce a prezentat situaţia de fapt, a susţinut recurentul că sentinţa este dată cu încălcarea art. 22 coroborat cu art. 397 C. proc. civ., art. 1 alin. (4) din Constituţie, art. 11 din Legea nr. 213/2015, art. 50 alin. (1) pct. 1 lit. a), d) şi e) şi art. 68 alin. (2) din Norma ASF nr. 23/2014, hotărârea conţinând şi o motivaţie contradictorie.

Instanţa de fond, deşi a constatat că cererea de plată a fost respinsă motivat de lipsa certificatului medico-legal, totuşi a trecut la analizarea pretenţiilor intimatei, apreciind asupra cuantumului despăgubirilor morale şi respingând pretenţiile materiale, folosind la soluţionare elemente din procedura internă a FGA.

În opinia sa, instanţa a încălcat prevederile constituţionale, privind separaţia puterilor în stat, prevăzută la art. 1 alin. (4) din Constituţie, şi limitele învestirii, de vreme ce trebuia să aprecieze asupra legalităţii deciziei care a conţinut un motiv de respingere clar şi explicit, aprecierea asupra cuantumului sumelor pretinse depăşind limitele în care instanţa putea soluţiona contestaţia.

Evident că, prin decizia atacată, nu a analizat fondul dreptului la despăgubiri morale, iar, în lipsa acestei analize, instanţa nu se putea substitui Fondului şi acorda despăgubirile.

Instanţa a apreciat asupra daunelor morale solicitate în raport cu concluziile unui raport de expertiză medico-legală, probă care nu a fost prezentată, deşi intimata-reclamantă a fost notificată în privinţa necesităţii acestei probe, şi în raport cu o declaraţie de martor, probatorii care nu au fost prezentate FGA în soluţionarea cererii de plată.

Asupra acestui aspect, recurentul a invocat o hotărâre pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti într-o cauză similară.

A mai susţinut recurentul că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 50 alin. (1) pct. 1 lit. a), d), e) şi art. 68 alin. (2) din Norma ASF nr. 23/2014 când a stabilit că pretenţiile reprezentând despăgubiri morale pot fi soluţionate în lipsa prezentării unui certificat medico-legal.

Aceste dispoziţii legale dispun că în acordarea despăgubirilor în cazul vătămării corporale rezultate în urma unor accidente rutiere se au în vedere în mod expres şi certificatele medicale.

Referitor la certificatul medico-legal, a subliniat recurentul că este un act medico-legal cu înalt grad de probitate şi imparţialitate, iar numărul de îngrijiri medicale stabilit prin acest act reprezintă un indicator al leziunilor traumatice suferite şi nu o contabilizare propriu-zisă a zilelor de tratament suportate de victime. Conţinutul său nu poate fi substituit cu un certificat medical obişnuit sau bilet de internare sau externare.

Textele legale invocate nu îl individualizează ca atare, dar, fiind singurul certificat medical care indică legătura de cauzalitate directă între prejudiciul suferit de victimă şi accidentul rutier precum şi celelalte elemente, îl fac complet şi imparţial şi este solicitat de asigurători pentru a se putea orienta în privinţa despăgubirilor materiale şi morale solicitate.

Instanţa a ignorat aceste prevederi legale, certificatul medico-legal neputând fi substituit de alte certificate medicale sau scrisori medicale depuse de intimata-reclamantă, pentru că acestea nu stabilesc faptul că vătămările şi tratarea acestora au drept cauză evenimentul rutier reclamat.

Aşa fiind, FGA, pentru a evita arbitrariul, se orientează şi după un criteriu obiectiv de cuantificare a daunelor morale, fapt pentru care nu poate da curs unei cereri de plată în lipsa certificatuliu medico-legal, act emis de Institutul de Medicină Legală care are o valoare probatorie clară.

La stabilirea despăgubirilor morale se ţine seama şi de alte elemente, pe lângă numărul de zile de îngrijiri medicale, respectiv importanţa valorii morale lezate, durata menţinerii consecinţelor fizice şi psihice, intensitatea durerilor fizice şi psihice, repercusiunile prejudiciului pe plat socio-profesional şi personal, dar, totuşi, trebuie plecate de la un criteriu obiectiv, respectiv de la numărul de zile de îngrijiri medicale stabilit prin certificatul medico-legal, în caz contrar sumele acordate putând fi calificate ca arbitrare.

A mai apreciat recurentul, că sentinţa cuprinde motive contradictorii, de vreme ce consideră că lipsa certificatului medico-legal nu constituie un motiv întemeiat de respingere a pretenţiilor intimatei-reclamante, dar totuşi, în aprecierea despăgubirilor morale, instanţa s-a raportat le expertiza medico-legală efectuată în cauză, la numărul de îngrijiri medicale stabilite, şi la elemente din procedura internă a FGA.

De asemenea, instanţa nu a făcut nicio referire la jurisprudenţa relevantă, deşi pe rolul Curţii de Apel Bucureşti se află înregistrate peste 2.000 de dosare în care se contestă decizii emise de FGA.

3. Apărările formulate

3.1. Recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare faţă de recursul recurentului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

3.2. Recurentul-pârât a depus întâmpinare faţă de recursul reclamantei A., solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi în raport cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

4.1. Referitor la recursul reclamantei A., aceasta, în esenţă, apreciază că instanţa ar fi stabilit un prejudiciu derizoriu, raportat la prejudiciul nepatrimonial pe care l-a suferit.

Înalta Curte apreciază că, de principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanţă, conform circumstanţelor particulare, reprezintă o chestiune ce ţine de temeinicia hotărârii şi nu de nelegalitate şi este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.

Practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea daunelor morale, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

Astfel, în absenţa unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, se va apela la consecinţele negative suferite, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

În cauză, la stabilirea sumei reprezentând despăgubiri morale pentru reclamantă, s-a avut în vedere un criteriu obiectiv, respectiv numărul de zile de îngrijiri medicale şi urmările accidentului, în sensul că viaţa nu i-a fost pusă în pericol şi că nu prezintă nicio infirmitate sau prejudiciu estetic grav şi permanent, după cum a reieşit din concluziile Raportului de expertiză medico-legală întocmit, precum şi un criteriu subiectiv, constând în aprecierile instanţei referitoare la suferinţa fizică şi psihică cauzată de accident.

Toate aceste criterii se subordonează conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără justă cauză a celui care pretinde daunele morale.

Este demn de amintit că şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Tolstoy Miloslovsky contra Regatului Unit, a stabilit că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere şi gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.

Prin urmare, şi în accepţiunea Înaltei Curţi, cuantumul daunelor morale, de 70.000 RON, acordate recurentei-reclamante reprezintă o reparaţie echitabilă şi efectivă, fără a conduce la o îmbogăţire fără justă cauză.

4.2. În ceea ce priveşte recursul pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor, răspunzând în mod unitar motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ., astfel cum au fost invocate şi susţinute prin cererea de recurs, Înalta Curte reţine, contrar argumentelor recurentului-pârât, că, prin decizia contestată, acesta a analizat pe fond cererea de plată a reclamantei, pe care a respins-o în totalitate.

Fondul de Garantare a Asiguraţilor a interpretat dispoziţiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 şi ale art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015 şi apreciat că "daunele morale nu pot fi cuantificate în lipsa unui certificat medico-legal". De asemenea, în soluţionarea cererii de plată, a mai reţinut că prejudiciul trebuie să fie cert, direct, personal şi că, dacă prejudiciul nu este sigur, nu se poate şti dacă s-a născut dreptul la reparaţie, iar dacă incertitudinea priveşte întinderea lui, obiectul creanţei în despăgubire nu poate fi stabilit.

Or, dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 213/2015 şi ale art. 21 din Norma ASF nr. 16/2015, invocate de recurentul-pârât prin decizie, nu prevăd, pentru soluţionarea cererilor de plată, obligaţia ca persoana prejudiciată să anexeze la dosarul de daună certificatul medical din care să rezulte zilele necesare vindecării, în condiţiile în care este cert că recurenta-reclamantă a suferit vătămări corporale şi a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Din moment ce Fondul de Garantare a Asiguraţilor a examinat cererea de plată formulată de recurenta-reclamantă A. şi a respins-o în totalitate, considerând că nu se justifică despăgubirile solicitate, nu se poate susţine cu suficient temei că instanţa de fond ar fi depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti şi că s-ar fi substituit organului administrativ în competenţa acestuia.

Astfel, reţinând şi dispoziţiile art. 46 pct. 3 din Norma ASF nr. 23/2014, prima instanţă, constatând că, într-adevăr, reclamanta nu a prezentat un certificat medico-legal pentru dovedirea în integralitate a cererii în raport cu toate susţinerile sale şi că efectele accidentului s-au perpetuat în timp, a încuviinţat efectuarea unei expertize medico-legale pe care a şi avut-o în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor.

De altfel, ar fi fost contrar oricăror norme de procedură civilă şi de desfăşurare a judecăţii, ca instanţa, după administrarea unei probe, să restituie cauza autorităţii emitente a actului atacat, fără a ţine cont de proba administrată şi fără a soluţiona acţiunea.

În aceste condiţii, Înalta Curte nu poate reţine nici alegaţiile recurentului-pârât în sensul că instanţa ar fi interpretat eronat dispoziţiile art. 50 alin. (1) lit. a), d) şi e) sau ale art. 68 alin. (2) din Norma ASF nr. 23/2014, când a apreciat că despăgubirile morale se pot soluţiona şi în lipsa prezentării unui certificat medico-legal.

După cum s-a apreciat şi mai sus, cu referire la art. 13 din Legea nr. 213/2015 şi la art. 21 din Norma ASF nr. 16/2015 avute în vedere la soluţionarea cererii de plată, textele legale invocate de recurent nu prevăd exclusivitatea depunerii unui certificat medico-legal pentru soluţionarea cererii de despăgubire pentru daune morale.

De asemenea, nicio dispoziţie legală invocată de recurent nu limitează dreptul la repararea prejudiciul nepatrimonial rezultat în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii de existenţa unui număr de zile de îngrijiri medicale.

În acest sens, relevante sunt prevederile art. 1391 alin. (1) C. civ., potrivit cărora, "În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială".

Deci, pentru acordarea despăgubirilor morale, situaţia premisă este cea a probării vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii, fără a fi limitat ansamblul mijloacelor de probă apte a dovedi această situaţie de fapt.

Prin urmare, limitarea de către recurentul-pârât a mijloacelor de probă, exhibate de creditorul de asigurare care pretinde daune morale pentru vătămare, la certificatul medico-legal vine în contradicţie atât cu dispoziţiile art. 1391 alin. (1) C. civ., cât şi cu cele ale legislaţiei speciale, Legea nr. 213/2015 şi Norma ASF nr. 23/2014.

Faptul că în lipsa unor criterii şi limite legale, pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, Fondul de Garantare a Asiguraţilor este îndreptăţit să apeleze la un criteriu obiectiv şi rezonabil (zilele de îngrijiri medicale menţionate în certificatul medico-legal), atunci când acest mijloc de probă este prezentat de creditorul de asigurare, nu poate duce la constatarea inexistenţei prejudiciului şi la respingerea cererii de plată, atunci când, în pofida absenţei certificatului medico-legal, existenţa vătămării corporale este dincolo de orice dubiu, fiind depuse şi alte înscrisuri în acest sens (bilete de ieşire din spital, ordonanţa de clasare emisă de parchet).

Prin urmare, nu sunt fondate nici argumentele recurentului-pârât că prima instanţă ar fi interpretat sau aplicat eronat dispoziţiile legale, când a dispus administrarea probei cu expertiza medico-legală deşi a constatat că în mod nelegal Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins cererea reclamantei A. de acordare oricărei despăgubiri morale pentru lipsa certificatului medico-legal.

Judecătorul, conform art. 22 C. proc. civ., are îndatorirea de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală în aflarea adevărului şi poate dispune administrarea probelor pe care le consideră necesare soluţionării cauzei.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că a fost demonstrată nelegalitatea actului administrativ contestat, Decizia nr. 16563/27.08.2081 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prima instanţă stabilind în mod corect cuantumul despăgubirilor morale cuvenite recurentei-reclamante, argumentele expuse de recurentul-pârât în calea de atac a recursului nefiind apte să determine casarea hotărârii de fond, întrucât a fost motivată cu respectarea rigorilor prevăzute de lege şi dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

4.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că soluţia adoptată de judecătorul fondului este legală, astfel că, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ambele recursuri, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de recurenta-reclamantă A. şi de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 2616 din 11 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 decembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.