Clawback tax base: validity of consumption data including VAT and distribution margins; duty to examine legality of assessment percentage despite unchallenged presidential order

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 22.03.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, anularea următoarelor acte administrative individuale emise de către CNAS:

i) Comunicarea transmisă de către CNAS prin e-mail la data de 07 februarie 2018, ora 13:24;

ii) Adresa CNAS nr. x/05.02.2018 emisă de către CNAS şi primită de către A. la data de 07 februarie 2018;

iii) Adresa CNAS nr. x/08.03.2018 privind răspunsul CNAS la contestaţia depusă de către reclamantă;

iv) obligarea pârâtelor la restituirea/rambursarea sumelor plătite de către reclamantă cu titlu de contribuţie clawback, împreună cu dobânda legală aferentă;

v) obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În şedinţa publică din data de 05.09.2018, reclamanta a depus la dosar o cerere completatoare prin care, în susţinerea capătului de cerere privind anularea Notificărilor x/2017, a completat argumentele din cererea de chemare în judecată cu noi motive referitoare la lipsa de motivare temeinică a Adresei CNAS nr. x/08.03.2018 şi a Adresei CNAS nr. x/05.02.2018, ceea ce conduce la anularea acestor acte administrative individuale.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4660 din 14 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâte, ca neîntemeiate; a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, ca neîntemeiată.

3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 4660 din 14 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs principal reclamanta A. S.R.L. şi recurs incident pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

3.1. Prin recursul formulat, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în temeiul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., admiterea recursului şi casarea în parte a sentinţei recurate, în sensul admiterii acţiunii şi menţinerii soluţiei de respingere a excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de către pârâte, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată că în mod netemeinic, nelegal şi cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 6 din O.U.G. nr. 77/2011, instanţa de fond a reţinut că notificarea conţine toate elementele obligatorii prevăzute de art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, precum şi faptul că prin adresa nr. x/08.03.2018 pârâta CNAS a răspuns punctual criticilor formulate prin contestaţia RG 1357/15.02.2018. Referitor la acest din urmă aspect, consideră că sentinţa este nemotivată, instanţa de fond neindicând în concret niciun argument în sensul că prin adresă i s-a răspuns punctual criticilor din contestaţie.

Susţine că răspunsul CNAS la contestaţia sa este nemotivat şi că la termenul din 17.10.2018, CNAS a recunoscut în mod expres faptul că nu a efectuat verificările ce se impuneau în vederea soluţionării contestaţiei prealabile, motiv pentru care apreciază că adresa de răspuns se impune a fi anulată, întrucât motivarea actului administrativ reprezintă o obligaţie generală a autorităţii emitente. Arată că potrivit art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2016, în scopul soluţionării contestaţiei, CNAS trebuie să efectueze verificări temeinice şi toate demersurile ce se impun pentru a stabili valoarea corectă a consumurilor şi pentru a transmite contribuabilului datele relevante rectificate.

Consideră că, în lipsa verificărilor ce se impun şi a documentelor concrete, adresa de răspuns a fost transmisă formal, întrucât recurenta nu are nicio pârghie de control asupra modalităţii de determinare a datelor comunicate, împrejurare ce, în opinia sa, este de natură să răstoarne prezumţia relativă de legalitate a celor două acte administrative şi constituie o dovadă de nelegalitate a acestora.

Critică faptul că instanţa de fond a apreciat că motivul de nulitate potrivit căruia datele comunicate sunt inexacte şi incorecte nu ar fi întemeiat. Sub acest aspect, consideră că sentinţa este nemotivată.

Recurenta-reclamantă arată, contrar celor reţinute de către prima instanţă, că datele comunicate prin notificările referitoare la trimestrul IV 2016 sunt inexacte, incorecte şi au fost stabilite cu nerespectarea dispoziţiilor legale imperative, întrucât Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) este afectat de numeroase carenţe şi erori în ceea ce priveşte caracterul veridic al datelor înregistrate, raportându-se erori inclusiv în comunicările referitoare la trimestrele anterioare ale anului 2016. Astfel, CNAS a procedat la includerea în Notificările aferente trimestrelor I, II şi III ale anului 2016 a unor consumuri de medicamente care nu puteau fi avute în vedere la calculul valorii CTt şi, implicit, la calculul procentului "P", respectiv medicamente ce nu mai erau puse pe piaţă sau al căror termen de expirare era depăşit. Cu titlu exemplificativ, arată că medicamentul Actrapid Penfill 100UI/ml (cod x), se regăseşte în notificările aferente trimestrelor I, II şi III din 2016, deşi potrivit notificărilor transmise de recurentă către Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, Ministerul Sănătăţii şi CNAS, a notificat retragerea de pe piaţă a acestui medicament începând cu data de 1 aprilie 2014, ultimul lot vândut în România având data expirării martie 2016.

Acest medicament nici nu a fost menţionat în Lista medicamentelor pentru care se putea datora contribuţia trimestrială aferentă trimestrelor anului 2016 şi, începând cu data de 1 aprilie 2014, data retragerii de pe piaţă, nici nu mai avea un preţ publicat în CANAMED. Astfel, acest produs nu putea fi consumat în anul 2016 de către unităţile sanitare cu paturi/farmacii/centre de dializă, inclusiv dat fiind faptul că ultimul lot de Actrapid Penfill 100UI/ml vândut în România a avut data expirării în martie 2016, acesta a fost raportat de către CNAS ca fiind consumat de aceste unităţi şi prezumtiv suportat din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, motiv pentru care apreciază că datele preluate de CNAS din SIUI şi comunicate recurentei sunt nelegale. Prin adresele nr. x/21.12.2016, y/15.11.2016 şi P9304/16.12.2016 CNAS a precizat că, urmare a verificărilor efectuate, valoarea şi poziţia aferentă medicamentului cu codul CIM W10503002, respectiv Actrapid Penfill 100UI/ml, raportat iniţial cu un anumit consum, se anulează.

Prin urmare, consideră că se poate presupune că există şi alte medicamente puse pe piaţă de către recurentă şi de alţi DAPP pentru care CNAS ar trebui să anuleze total sau parţial valoarea consumului iniţial raportat în mod eronat şi nereal, prezumţie pe care CNAS nu o poate răsturna, în condiţiile în care pentru trimestrul în discuţie nu a efectuat nicio verificare pentru determinarea caracterului corect sau incorect al datelor comunicate, întrucât CNAS a efectuat controale exclusiv cu privire la medicamentul pe care recurenta l-a indicat cu titlu de exemplu, fără a depune diligente suplimentare de verificare şi cu privire la celelalte medicamente A..

Susţine că în speţă CNAS a recunoscut faptul că nu deţine un sistem de determinare obiectivă, corectă şi exactă a consumului de medicamente suportate din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, datele privind consumurile de medicamente fiind afectate de un dubiu serios şi de un caracter incert şi nelegal. Arată că au mai existat raportări eronate şi nereale şi pentru alte medicamente, cum ar fi B. 5 mg (cod CIM W53037001), C. 5 mg/1,5 ml (cod CIM W55237001), C. 10 mg/1,5 ml (cod CIM W55238001), care apăreau ca fiind consumate, deşi stocurile existente în România fuseseră distruse sau apăreau ca fiind consumate într-un număr mai mare decât stocul pe care A. îl pusese pe piaţă.

Precizează că potrivit legislaţiei aplicabile, casele de asigurări au obligaţia să verifice dacă datele ce urmează a fi raportate sunt corecte, conform art. 255 alin. (6) din Legea nr. 95/2006. Or, această obligaţie nu a fost îndeplinită în mod judicios şi CNAS nici nu a exercitat controlul cu privire la modul de aplicare a dispoziţiilor legale de către casele de asigurări în condiţiile art. 280 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 95/2006, ci a rămas în pasivitate.

De asemenea, arată că au existat şi instituţii ale statului care au sesizat caracterul nelegal al datelor comunicate, respectiv Comunicatul de presă din 4 martie 2015 al Preşedintelui CNAS, Raportul Curţii de Conturi a României privind evaluarea performanţelor unor Programe Naţionale de Sănătate derulate în perioada 2012-2014 la Ministerul Sănătăţii şi la CNAS, Comunicatul de presă postat pe site-ul CNAS din data de 22 februarie 2013, în care s-a menţionat faptul că a fost sesizat Parchetul cu privire la o serie de nereguli în sistem. Astfel, solicită a fi reţinute aceste comunicate de presă şi adrese ale CNAS prin care s-au anulat, în cadrul contestaţiilor administrative, consumuri greşit raportate, aferente unor trimestre anterioare, cu privire la care consideră că au valoarea unei mărturisiri extrajudiciare, conform art. 348 alin. (1) C. proc. civ.

Menţionează că, deşi nu s-a mai indicat pentru trimestrul IV/2017 un medicament cu titlu de exemplu, CNAS avea obligaţia verificării cu privire la fiecare dintre medicamentele aferente consumului trimestrial individual comunicat A. prin notificarea aferentă acestui trimestru. Or, CNAS a recunoscut în şedinţă publică faptul că nu a efectuat niciun fel de verificări.

De asemenea, consideră că, în mod netemeinic şi nelegal, instanţa de fond a apreciat că motivul de nulitate privind faptul că procentul "P" a fost calculat contrar dispoziţiilor legale, în baza unor valori ce includ TVA, ar fi neîntemeiat. Astfel, consideră că este neîntemeiat considerentul instanţei că valoarea acestui procent a fost calculată potrivit prevederilor O.U.G. nr. 77/2011.

În ceea ce priveşte chestiunea punctuală a includerii TVA în valoarea CTt în baza căreia a fost determinată valoarea procentului "P", critică faptul că instanţa de fond a reţinut că în speţă CNAS a respectat prevederile legale în vigoare la stabilirea procentului "p", respectiv a scăzut TVA din ambele elemente ale formulei de calcul.

Susţine că operaţiunea de excludere a TVA din valoarea BAt nu poate fi efectuată, întrucât BAt are o valoare fixă, stabilită de lege, respectiv 1.515 milioane RON, astfel că motivarea instanţei în sensul că TVA ar fi fost exclusă din ambele elemente ale formulei de calcul este lipsită de sens. Arată că instanţa de fond a ajuns la această concluzie exclusiv prin citarea dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 şi ale art. 7 din O.G. nr. 17/2012, făcând referire doar în mod abstract la obligaţia CNAS de a exclude TVA, precum şi faptul că prin întâmpinare CNAS a recunoscut că, în fapt, consumul înregistrat va include şi TVA, ceea ce încalcă dispoziţiile legale în materie.

Consideră că în mod corect prima instanţă a reţinut dispoziţiile art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, dar precizează că obligaţia recurentei de a deduce TVA din valoarea aferentă consumului trimestrial de medicamente transmis de către CNAS, nu se confundă cu obligaţia CNAS ce reiese din dispoziţiile art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, şi anume aceea de a deduce TVA din valorile în baza cărora se determină procentul "P", instanţa de fond confundând cele două obligaţii.

Recurenta-reclamantă arată că nu a contestat obligaţia CNAS de a exclude TVA din valoarea consumului centralizat A. şi nici reglemetările legale, ci a contestat faptul că CTt are inclusă TVA în mod nelegal şi contrar prevederilor legale aplicabile, iar recurenta nu poate interveni asupra elementelor ce au stat la baza calculării procentului "P", respectiv să deducă TVA aferentă acestui procent. Astfel, arată că a susţinut obligaţia CNAS de a exclude TVA din valoarea CTt înregistrată, astfel cum reiese şi din dispoziţiile art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011, care stabileşte că valoarea aferentă consumului de medicamente transmise de farmaciile cu circuit deschis, unităţile sanitare cu paturi şi centrele de dializă include TVA.

Într-o altă critică, recurenta-reclamantă susţine că în mod netemeinic şi nelegal, instanţa de fond a apreciat că motivul de nelegalitate privind includerea adaosurilor distribuitorilor angro şi a adaosurilor farmaciilor în valoarea datelor comunicate este neîntemeiat. Precizează că datele comunicate, respectiv consumul centralizat şi procentul "P" au fost calculate prin includerea adaosurilor distribuitorilor angro şi a adaosurilor farmaciilor, deşi potrivit art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, contribuţia trimestrială se calculează prin aplicarea unui procent "P" asupra valorii consumului de medicamente aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie.

Precizează că, deşi instanţei de fond i se solicitase să analizeze temeinicia şi legalitatea Notificărilor x/2017 în raport cu dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2011, respectiv să stabilească dacă datele comunicate au fost stabilite la valoarea corectă, prin sentinţa recurată instanţa s-a rezumat la a cita Decizia nr. 484/25.09.2014 a Curţii Constituţionale a României, ce nu este relevantă în cauză, tratând chestiuni pe care recurenta nu le-a contestat, cum ar fi faptul că deţinătorii de APP au exclusivitatea punerii pe piaţă a medicamentelor, au certitudinea vânzării şi încasării contravalorii lor, motiv pentru care legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuţiei în discuţie. Astfel, Decizia Curţii Constituţionale nr. 484/25.09.2014 vizează exclusiv aspecte legate de entităţile care au calitatea de subiect obligat la plata taxei clawback, or, prin cererea introductivă reclamanta s-a referit doar la aspectele legate de baza de impunere în raport cu care trebuie calculată contribuţia.

În raport cu dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2011, arată că sumele indicate în notificări au fost calculate luând în considerare şi cota de distribuţie şi cota de adaos comercial în farmacie, suportate din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, astfel cum a recunoscut în mod expres şi CNAS, astfel că aceste preţuri sunt semnificativ mai mari decât sumele încasate de A., deoarece aceste preţuri includ în mod eronat şi adaosurile distribuitorilor angro şi adaosurile farmaciilor, deşi art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 se referă la aplicarea procentului "P" la valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie. Din această formulare reiese că adaosurile terţilor distribuitori angro şi/sau ale farmaciilor trebuie excluse de către CNAS din valoarea vânzărilor de medicamente din datele comunicate.

Susţine că, din moment ce contribuabilii sunt deţinătorii autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentelor, valoarea vânzărilor care trebuie luată în considerare de către CNAS este preţul de producţie al medicamentelor şi nu preţurile la care medicamentele sunt vândute pe lanţul ulterior de distribuţie, de către distribuitorii angro sau de către farmacii, acestea fiind elemente independente de DAPP.

Pe de altă parte, recurenta-reclamantă susţine că, în mod nelegal, instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada faptului că Ordinul Preşedintelui CNAS nr. 365/05.02.2018 a fost anulat prin hotărâre definitivă şi nici nu a învestit instanţa cu o acţiune în anularea acestuia sau cu o excepţie de nelegalitate, motiv pentru care a apreciat că nu este legal învestită şi cu analiza legalităţii stabilirii procentului "P". Arată că Ordinul nr. 365/05.02.2018 emis de către Preşedintele CNAS nu este un act administrativ ce poate fi atacat conform Legii nr. 554/2004, fiind adresat în mod direct şi exclusiv Direcţiilor de specialitate din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, recurenta arătând că nu este unul dintre subiectele de drept care intră sub incidenţa acestui act.

Precizează că procentul "P" i-a fost adus la cunoştinţă doar prin comunicarea transmisă de către CNAS la data de 07 februarie 2018 şi adresa CNAS nr. x/05.02.2018, comunicată la data de 07 februarie 2018, în condiţiile în care Ordinul nu a fost adus la cunoştinţa publicului niciodată ca act administrativ normativ, făcând parte din documentaţia internă administrativă pe care CNAS a depus-o la dosarul cauzei doar în urma solicitării reclamantei de a-i furniza documentaţia care a stat la baza emiterii notificărilor x/2017, astfel că nu a avut posibilitatea să atace Ordinul, cum în mod total eronat a reţinut instanţa de fond.

În consecinţă, solicită anularea actelor administrative atacate şi sub aspectul valorii procentului "P".

Într-o altă critică, susţine faptul că datele comunicate au fost stabilite de către CNAS cu încălcarea principiului predictibilităţii fiscale şi că sub acest aspect sentinţa recurată este nemotivată sau cuprinde motive străine cazului de nulitate invocat, instanţa de fond neindicând în concret niciun argument legal şi temeinic, făcând alegaţii care nu au nicio legătură cu natura cauzei şi invocând considerente străine de obiectul acţiunii deduse judecăţii.

Mai arată că informaţiile obţinute prin SIUI nu sunt dovedite sau susţinute prin niciun document justificativ, deci nu pot fi avute în vedere ca fiind corecte în mod absolut, şi, contrar dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011, conţin TVA, adaosurile distribuitorilor angro şi adaosurile farmaciilor, în condiţiile în care criticile din acţiunea introductivă vizau faptul că în temeiul art. 3 lit. (b) din Codul fiscal, impozitele se bazează pe certitudinea impunerii, iar contribuţia clawback datorată pentru trimestrul IV/2017 trebuie să respecte dispoziţiile Codul fiscal. Mai mult, plătitorii contribuţiei clawback nu pot cunoaşte sau determina valoarea consumului de medicamente suportate din surse bugetare într-un anumit trimestru, ci doar valoarea vânzărilor către distribuitorii angro de medicamente din portofoliul propriu, relevant pentru determinarea contribuţiei clawback fiind însă consumul de medicamente, iar nu vânzările realizate de contribuabili.

Consideră că instanţa de fond a apreciat în mod eronat susţinerile sale referitoare la dispoziţiile art. 3 din Codul fiscal şi a omis să constate că recurenta era în imposibilitate să urmărească sarcina fiscală ce îi revenea pentru trimestrul IV/2017, sens în care solicită casarea considerentelor sentinţei recurate ce privesc nerespectarea principiului predictibilităţii fiscale şi anularea notificărilor x/2017.

O altă critică vizează faptul că instanţa de fond a respins capătul de cerere privind restituirea sumelor achitate cu titlu de contribuţie clawback aferentă trimestrului IV/2017, împreună cu dobânda legală aferentă, recurenta-reclamantă apreciind că sentinţa este nemotivată în ceea ce priveşte soluţia dată de instanţă capătului 2 de cerere privind restituirea. Consideră că, urmare a anulării notificărilor, se impune restituirea sumei achitate, precum şi a dobânzii legale aferente.

3.2. Prin recursul incident, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală solicită, în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea acestuia şi casarea în parte a sentinţei în ceea ce priveşte respingerea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive.

În motivarea recursului arată că în soluţionarea acestei excepţii, instanţa a interpretat şi aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 554/2004, precum şi dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2011.

Apreciază că, deşi instanţa de fond a reţinut că are atribuţii de administrare a tuturor obligaţiilor fiscale, deci şi a contribuţiei clawback, nu este emitentul actelor administrative atacate, iar art. 1 din Legea nr. 554/2004 se referă la emitentul actului vătămător, care poate avea calitatea de parte în contencios administrativ. În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) şi ale art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, susţine că în contenciosul administrativ, litigiile se poartă între persoana vătămată şi autoritatea publică emitentă a actului administrativ vătămător, în cauză, emitentul actelor administrative fiind CNAS.

Mai mult, susţine că din prevederile art. 7, coroborate cu art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, reiese că ANAF are doar calitatea de intermediar între plătitorul taxei şi beneficiarul acesteia.

De asemenea, invocând dispoziţiile art. 9 pct. 8 şi 9 din acelaşi act normativ, susţine că în cauză calitate procesuală pasivă poate avea doar beneficiarul sumelor a căror restituire se solicită, şi nu ANAF, care desfăşoară doar o activitate de preluare a sumelor şi de virare a acestora către Ministerul Sănătăţii.

Pe de altă parte, arată că recurenta-reclamantă nu este administrată din punct de vedere fiscal de către ANAF, fiind un contribuabil mijlociu, aflat în administrarea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti prin Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti.

Totodată, arată că, deşi ANAF administrează taxa clawback, nu o face de la nivelul organului central, ci prin structurile sale teritoriale, respectiv organul competent să dispună restituirea de sume către societăţi este organul în a cărui administrare se afla contribuabilul, iar nu ANAF - organ central.

4. Apărările formulate

4.1. Recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului formulat de reclamantă, apreciind în esenţă, că aspectele criticate prin cererea de recurs a reclamantei au primit o dezlegare legală din partea instanţei de fond, aceasta făcând o aplicare corectă a normelor de drept material incidente.

4.2. Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului incident formulat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prima instanţă apreciind în mod corect că se impune respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a ANAF.

4.3. Intimata-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului reclamantei şi menţinerea sentinţei recurate ca temeinică şi legală.

În esenţă, apreciază că sunt nefondate criticile recurentei-reclamante cu privire la nemotivarea actului contestat, modul de raportare a datelor privind consumul centralizat trimestrial de medicamente, includerea TVA în baza de calcul, a adaosurilor distribuitorilor angro şi ale comercianţilor în datele comunicate, precum şi cu privire la respingerea cererii de restituire a sumelor plătite cu titlu de contribuţie clawback.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate, în limitele ce vor fi arătate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, anularea: comunicării transmise de către CNAS prin e-mail la data de 07 februarie 2018; adresei nr. x/05.02.2018 emise de către CNAS; adresei nr. x/08.03.2018 privind răspunsul CNAS la contestaţia depusă de către reclamantă.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtelor la restituirea/rambursarea sumelor plătite de către reclamantă cu titlu de contribuţie clawback, împreună cu dobânda legală aferentă.

Înalta Curte constată că, în speţă, este vorba de stabilirea contribuţiei clawback aferente trimestrului IV 2017.

Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâte, ca neîntemeiate; a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, ca neîntemeiată.

1. În ceea ce priveşte recursul principal, formulat de către reclamanta A. S.R.L., Înalta Curte constată că acesta a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., pe care instanţa de recurs urmează a le analiza global, astfel cum, de altfel, au fost invocate prin motivele de recurs.

1.1. Înalta Curte constată că recursul este fondat din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în raport cu considerentele instanţei de fond referitoare la legalitatea modalităţii de stabilire a procentului "p", fiind incident în acelaşi timp şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În cauză, din parcurgerea considerentelor sentinţei recurate, se observă că prima instanţă nu a analizat criticile reclamantei referitoare la procentul "p", apreciind că nu este legal învestită şi cu analiza legalităţii acestuia, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada faptului că Ordinul Preşedintelui C.N.A.S. nr. 365/05.02.2018 a fost anulat prin hotărâre definitivă şi nici nu a fost învestită cu o acţiune în anularea acestuia sau cu o excepţie de nelegalitate a actului.

Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată fără a fi lămurite toate aspectele esenţiale ale cauzei, fiind astfel încălcate prevederile art. 22 alin. (2) din noul C. proc. civ. potrivit cărora "judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc."

Astfel, Înalta Curte constată că este întemeiată critica recurentei -reclamante referitoare la nelegalitatea sentinţei în privinţa aprecierii referitoare la nelegalitatea modului de contestare a valorii procentului "p". Înalta Curte are în vedere că instanţa de fond nu a stabilit cu exactitate obiectul cererii de chemare în judecată, în condiţiile în care nu s-a considerat învestită şi cu o cerere de anulare a notificării atacate, în privinţa valorii procentului "p", deşi reclamanta a formulat critici şi în ceea ce priveşte această valoare şi a indicat drept temei de drept al acţiunii, alături de dispoziţiile speciale ale O.U.G. nr. 77/2011 şi pe cele generale ale Legii nr. 554/2004. Ca urmare, în măsura în care aprecia că procentul "p" nu poate fi contestat decât în cadrul procesual al unei acţiuni în anularea ordinului Preşedintelui CNAS prin care acesta a fost stabilit, instanţa de fond avea obligaţia de a solicita reclamantei să precizeze dacă înţelege să conteste şi ordinul menţionat. Numai în măsura în care reclamanta ar fi refuzat completarea cererii de chemare în judecată în sensul arătat, prima instanţă avea posibilitatea de a refuza analizarea pe fond a criticilor referitoare la valoarea procentului "p".

În schimb, Înalta Curte apreciază că celelalte critici formulate de reclamantă nu sunt întemeiate.

Astfel, recurenta-reclamantă a invocat faptul că sentinţa este nemotivată, întrucât instanţa de fond nu a răspuns punctual criticilor sale; nu a analizat nulitatea răspunsului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în considerarea faptului că acesta conţine date inexacte şi incorecte; instanţa nu a analizat faptul că adresa este nemotivată sau cuprinde motive străine cazului de nulitate invocat cu privire încălcarea principiului predictibilităţii fiscale.

Înalta Curte constată că nu sunt fondate aceste critici.

Astfel, în ceea ce priveşte încălcarea principiului predictibilităţii fiscale, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect că reclamanta a contestat în esenţă mecanismul de raportare reglementat prin O.U.G. nr. 77/2011, fiind însă critici care nu pot fi valorificate în lipsa declarării ca neconstituţionale a prevederilor cuprinse în lege.

Prima instanţă a prezentat în considerentele sentinţei argumentele de fapt şi de drept avute în vedere la pronunţarea soluţiei, iar în susţinerea acestui motiv de casare recurenta pârâtă îşi exprimă, de fapt, dezacordul cu privire la soluţia instanţei de fond, rezultând că nu poate împărtăşi modul în care aceasta a interpretat şi aplicat dispoziţiile legale incidente în cauză, astfel încât criticile formulate în cadrul acestui motiv de recurs se subsumează celui de-al doilea motiv invocat, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Împrejurarea că recurenta pârâtă nu este de acord cu soluţia pronunţată prin hotărârea recurată nu este de natură să conducă la concluzia încălcării dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Totodată, instanţa de control judiciar reţine că hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susţineri formulate de părţile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susţine soluţia pronunţată în cauză, obligaţie îndeplinită în prezenta speţă.

De altfel, aşa cum s-a statuat în parag. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

1.2. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că este nefondată critica din recurs potrivit căreia instanţa ar fi stabilit, cu aplicarea greşită a art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011, că notificarea contestată a fost motivată în fapt şi în drept.

Se constată, în primul rând, că deşi recurenta-reclamantă reiterează motivul de nelegalitate referitor la nemotivarea notificării pe care CNAS i-a adresat-o pentru trimestrul IV 2017, argumentele din recurs converg spre ideea nemotivării răspunsului la contestaţia administrativă.

Analizând criticile concrete ale recurentei, Înalta Curte le constată nefondate, luând în considerare că art. 6 din O.U.G. nr. 77/2011, prin niciunul dintre alineatele sale, nu impune CNAS, în soluţionarea contestaţiei administrative, efectuarea unor verificări exhaustive asupra datelor comunicate referitoare la consumul individual de medicamente înregistrat în platforma informatică a asigurărilor sociale de sănătate. Prin urmare, recurenta susţine fără temei că, lipsind documentaţia care să probeze demersurile şi rezultatele verificărilor pe care CNAS să le fi făcut în vederea soluţionării contestaţiei administrative, ar trebui să se reţină nemotivarea răspunsului la contestaţie. O astfel de aserţiune nu poate fi reţinută, într-o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 6 din O.U.G. nr. 77/2011.

Pe de altă parte, notificarea adresată de CNAS răspunde întocmai cerinţelor impuse de art. 3 alin. (3) şi art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, din cuprinsul cărora nu reiese o obligaţie a CNAS de a comunica plătitorului de contribuţie raportările făcute de casele teritoriale de asigurări de sănătate.

Recurenta susţine fără temei că soluţia instanţei de fond echivalează cu o lipsă a unui control efectiv de legalitate şi temeinicie al actului administrativ (care ar contraveni Legii nr. 554/2004). În contencios administrativ se analizează motivele de nelegalitate expuse prin cererea de chemare în judecată la adresa actului administrativ, iar instanţa de fond a procedat astfel, analizând inclusiv critica referitoare la nemotivarea notificării. În acest sens, a reţinut, cu aplicarea corectă a legii, că notificarea respectă exigenţele de motivare a actului administrativ în raport de dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2011, care o guvernează.

O altă critică adusă hotărârii recurate este cea prin care se reiterează caracterul inexact şi incorect al datelor comunicate de CNAS.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentei în cadrul acestui punct al recursului sunt unele de ordin general, lipsite de caracter aplicat la actele şi lucrările dosarului. Astfel, se afirmă existenţa a numeroase carenţe şi erori ale SIUI, o seamă de erori demonstrate a fi avut loc în legătură cu notificări emise pentru trimestre anterioare din anul 2016, lipsa verificării exhaustive a datelor de consum în cadrul soluţionării contestaţiei administrative, lipsa controalelor CNAS asupra raportărilor caselor teritoriale, împrejurări care, toate, sunt socotite de recurentă apte a răsturna prezumţia de legalitate a actelor administrative contestate.

Înalta Curte constată că toate aceste susţineri nu sunt veritabile critici de nelegalitate, ci simple alegaţii care nu pot fi puse în conexiune cu o greşită aplicare a legii de către instanţa de fond, raportat la situaţia de fapt stabilită.

Astfel, nu pot fi primite criticile prin care se susţine că instanţa de fond ar fi ajuns la concluzii eronate cu privire la corectitudinea, acurateţea şi valoarea probatorie a datelor înregistrate în Sistemul Informatic Unic Integrat. În condiţiile în care nu au fost invocate texte legale care să prevadă că dovada consumului de medicamente nu se poate face decât cu documente contabile primare, Înalta Curte constată că aceste critici nu privesc în fapt modalitatea de interpretare şi aplicare a legii, ci modul de apreciere a probelor de către judecătorul fondului, aspect ce priveşte temeinicia hotărârii şi, în raport cu prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. este sustras controlului instanţei de recurs.

Totodată, în opinia Înaltei Curţi, sunt lipsite de relevanţă comunicatele de presă, declaraţiile preşedintelui CNAS şi concluziile unui control al Curţii de Conturi la această instituţie, invocate de recurentă, atâta timp acestea nu s-au referit în mod punctual la vreunul dintre medicamentele aflate în portofoliul recurentei, ci au avut un caracter general.

De asemenea, recurenta-reclamantă susţine că în mod eronat au fost incluse adaosurile distribuitorilor şi farmaciilor în valoarea consumului de medicamente.

Critica este nefondată, în condiţiile în care, prima instanţă a reţinut în mod corect că, în raport cu juriprudenţa Curţii Constituţionale, calcularea contribuţiei trimestriale se face prin raportare la o valoare a consumului care include adaosurile comerciale ale distribuitorilor şi farmaciştilor, iar pe de altă parte, prin notificarea comunicată reclamantei, CNAS a procedat la aplicarea dispoziţiilor art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011, cu privire la comunicarea valorii consumului, iar nu a valorii vânzărilor de medicamente, astfel cum a fost aceasta determinată de deţinătorul de autorizaţie de punere pe piaţă anterior eliberării spre consum, se constată că în realitate partea reclamantă tinde la înlăturarea normei legale în lipsa declarării acesteia drept neconstituţională, aspect care excedează controlului instanţei de contencios administrativ.

Potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, contribuţia trimestrială se calculează prin aplicarea procentului "p" asupra valorii consumului de medicamente suportate din FNUASS şi din bugetul MS. Cu alte cuvinte, contribuţia se datorează şi se calculează la valoarea consumului de medicamente, compus pe baza preţurilor de compensare a medicamentelor, care includ cota adaosului de distribuţie şi cota adaosului de farmacie.

Susţine recurenta că decizia Curţii Constituţionale citată de instanţa de fond nu ar fi aplicabilă în cauză.

Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, că prin mai multe decizii, Curtea Constituţională a exercitat controlul de constituţionalitate asupra prevederilor din O.U.G. nr. 77/2011 referitoare la constituirea bazei de impunere a taxei clawback. Printre acestea se numără decizia menţionată de prima instanţă, precum şi deciziile nr. 789/2015, nr. 802/2015 şi nr. 665/2014.

Curtea Constituţională a constatat că soluţia legală conform căreia valoarea consumului de medicamente se raportează la preţul cu amănuntul al medicamentelor (incluzând o cotă a adaosului de distribuţie şi o cotă a adaosului de farmacie care sunt plafonate prin ordin al ministrului Sănătăţii) nu încalcă nici un principiu constituţional. Sunt relevante în acest sens paragrefele 38-40 ale deciziei nr. 789/2015, prin care s-a statuat:

"38. Referitor la critica privind încălcarea principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale, instituit de art. 56 alin. (2) din Constituţie, Curtea a reţinut că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează şi pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiţia existenţei unui "just echilibru" între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunţată în Cauza Stere şi alţii împotriva României, paragraful 50). Astfel, legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale şi economice, de o marjă de apreciere pentru a se pronunţa atât asupra existenţei unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât şi asupra alegerii modalităţilor de aplicare a acestuia, care să facă "posibilă menţinerea unui echilibru între interesele aflate în joc" (Hotărârea din 4 septembrie 2012, pronunţată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, paragrafele 41 şi 49).

39. De asemenea, Curtea a reţinut că reglementarea criticată a fost determinată de un interes public general, respectiv pentru asigurarea accesului neîntrerupt al populaţiei, cu şi fără contribuţie personală, la medicamentele acordate în ambulatoriu, în cadrul programelor naţionale de sănătate, şi ţinând cont de necesitatea implementării unui sistem de contribuţie sustenabil, pentru suplimentarea în continuare a surselor de finanţare a sistemului public de sănătate în regim de urgenţă, în vederea asigurării asistenţei medicale a populaţiei. În acest context, şi pentru realizarea unui just echilibru între interesul general arătat şi drepturile particularilor vizaţi prin reglementarea criticată, modul de calcul al contribuţiei stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 a fost reglementat în considerarea regimului juridic distinct al deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor. Astfel, spre deosebire de distribuitori şi farmaciile care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, deţinătorii de APP au exclusivitatea punerii pe piaţă a medicamentelor, au certitudinea vânzării şi încasării contravalorii lor, motiv pentru care legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuţiei în discuţie, cu excluderea celorlalte categorii de operatori economici menţionate, care nu beneficiază de aceste avantaje. Formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuţiei dă expresie, aşadar, acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia şi avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deţinătorilor de APP.

40. Prin Decizia nr. 484 din 25 septembrie 2014, precitată, Curtea a reţinut că deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor nu pot invoca faptul că nu cunosc întinderea contribuţiei trimestriale reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011. Aceasta întrucât, potrivit art. 890 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, Ministerul Sănătăţii stabileşte, avizează şi aprobă, prin ordin al ministrului sănătăţii, preţurile maximale ale medicamentelor de uz uman, cu autorizaţie de punere pe piaţă în România, cu excepţia medicamentelor care se eliberează fără prescripţie medicală (OTC). În aplicarea prevederilor legale de referinţă este stabilit, aşadar, modul de calcul al preţurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al preţului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuţie şi cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuţia, cunoscând preţurile maximale ale medicamentelor, precum şi influenţa maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecţii care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că şi-au asumat că vor plăti o contribuţie raportată nu doar la preţul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deţinătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecinţa plăţii unei contribuţii într-un cuantum cât mai redus."

În consecinţă, recurenta-reclamantă susţine fără temei că adaosurile comerciale de pe lanţul de distribuţie al medicamentelor nu ar intra în valoarea consumului de medicamente, conform O.U.G. nr. 77/2011. Instanţa de fond a stabilit, cu aplicarea corectă a legii, că valoarea consumului se raportează la preţul de decontare al medicamentelor şi că această soluţie rezultă din dispoziţiile clare ale O.U.G. nr. 77/2011, a căror conformitate cu legea fundamentală a fost confirmată prin deciziile Curţii Constituţionale.

Cât priveşte încălcarea principiului predictibilităţii fiscale, Înalta Curte constată că sistemul de raportare a consumului de medicamente este instituit prin O.U.G. nr. 77/2011, susţinerile recurentei-reclamante exced controlului instanţei de contencios administrativ, referindu-se la însăşi reglementarea legală a modalităţii de stabilire a bazei de impunere a contribuţiei. De altfel, criticile reiterate de către recurenta-reclamantă se bazează pe unele argumente deja analizate la punctele anterioare ale prezentelor considerente.

Neprezentarea de către CNAS, a documentaţiei primare care a stat la baza stabilirii valorii consumului în trimestrul de referinţă nu poate constitui, în sine, un motiv de anulare a notificării, de vreme ce O.G. nr. 77/2011 prevede raportările în format electronic.

Înalta Curte constată a fi nefondat şi motivul referitor la includerea TVA în valoarea consumului de medicamente, inclusiv în formula de calcul a procentului "p".

Din această perspectivă, criticile recurentei-reclamante nu pot fi considerate a se referi la conţinutul notificării ce i-a fost adresată, prin care se specifică expres la pct. 3 din adresa nr. x/05.02.2018 că valoarea consumului de medicamente comunicat pentru trimestrul IV 2017 conţine TVA, urmând ca aceasta să fie scăzută de către contribuabil, conform prevederilor art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, potrivit cărora:

"(3) Stabilirea, calculul şi declararea contribuţiei trimestriale se efectuează de către persoanele obligate la plata acesteia, prevăzute la art. 1, după deducerea TVA-ului de către aceştia din valoarea aferentă consumului trimestrial de medicamente transmis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate conform alin. (7). Contribuţia trimestrială se declară de către plătitori la organul fiscal competent, până la termenul de plată al acesteia prevăzut la alin. (8)".

Din această perspectivă, se constată că alin. (4) al articolului de mai sus, invocat de către recurenta-reclamantă în susţinerea punctului său de vedere cu privire la TVA, nu este aplicabil în cauză, întrucât acesta se referă la farmaciile cu circuit deschis, unităţile sanitare cu paturi şi centrele de dializă, or, recurenta-reclamantă nu face parte din aceste categorii enumerate limitativ.

Recurenta-reclamantă a susţinut şi că obligaţia sa de a deduce TVA din valoarea aferentă consumului trimestrial de medicamente transmis de către CNAS, nu se confundă cu obligaţia CNAS ce reiese din dispoziţiile art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, şi anume aceea de a deduce TVA din valorile în baza cărora se determină procentul "P", instanţa de fond confundând cele două obligaţii.

Critica este nefondată, în condiţiile în care art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011 este foarte clar în această privinţă, în sensul că persoanele obligate la plata contribuţiei trimestriale deduc TVA-ului din valoarea aferentă consumului trimestrial de medicamente transmis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Pe de altă parte, susţinerea recurentei-reclamante este nefondată şi din perspectiva faptului că nu ar fi putut deduce TVA din sume ce nu sunt purtătoare de TVA.

De asemenea, se mai reţine că, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 5 alin. (3) şi alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, reiese că valoarea asupra căreia se aplică procentul "p" include TVA suportat din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate (F.N.U.A.S.S.) şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, deci contribuţia se calculează prin raportare la sumele efectiv suportate din F.N.U.A.S.S. şi din bugetul Ministerului Sănătăţii (prin raportare la valoarea de compensare/decontare), nu la valoarea vânzărilor recurentei-reclamante.

Un alt motiv de recurs este cel prin care se invocă nemotivarea de către instanţa de fond a soluţiei date capătului de cerere prin care reclamanta a solicitat restituirea sumei plătite cu titlu de contribuţie pentru trimestrul IV 2016.

Cu privire la acest capăt de cerere, instanţa de control judiciar apreciază că se impune analizarea lui cu ocazia rejudecării cauzei dispuse pentru analizarea pe fond a criticilor referitoare la valoarea procentului "p".

2. În ceea ce priveşte recursul incident, declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Înalta Curte constată că acesta se referă la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce o priveşte, recurenta criticând faptul că nu este emitentul actelor administrative atacate, iar pe de altă parte, consideră că nu se poate reţine că această instituţie are atribuţii de administrare a tuturor obligaţiilor fiscale, în condiţiile în care are doar calitatea de intermediar între plătitorul taxei şi beneficiarul acesteia. De asemenea, o altă critică formulată de ANAF în susţinerea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive vizează faptul că recurenta-reclamantă nu este administrată, din punct de vedere fiscal de către ANAF.

Înalta Curte apreciază că, având în vedere soluţia dată asupra recursului principal, argumentele din recursul incident urmează a fi analizate de către instanţa de fond, în rejudecare.

Prin urmare, având în vedere faptul că prima instanţă a apreciat în mod eronat că nu poate analiza procentul "p", a fost încălcat dreptul părţilor la un proces echitabil, fiindu-le cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

În fond după casare, în baza art. 501 C. proc. civ., instanţa de trimitere urmează să examineze criticile recurentei-reclamante referitoare la modalitatea de stabilire a procentului "p".

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de reclamanta A. S.R.L. şi de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 4660 din 14 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta A. S.R.L. şi de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 4660 din 14 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 24 noiembrie 2021.