Contestație în anulare inadmisibilă for lack of standing where the invoking party was the intimat, not the recurent, who had not formally pleaded a public-order casation motive

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii şi parcursul cauzei în primul ciclu procesual

Prin cererea adresată Curţii de Apel Bacău sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Baroul Neamţ şi Uniunea Naţionala a Barourilor din România solicitând anularea Hotărârii Consiliului Baroului Neamţ nr. 40/12.01.2011 şi a Deciziei nr. 294/03.12.2011, a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România, obligarea pârâtului Baroul Neamţ la a dispune reînscrierea sa pe Tabloul avocaţilor definitivi cu drept de exercitare a profesiei de avocat.

Prin sentinţa civilă nr. 30/4.04.2016, Curtea de apel Bacău a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a respins acţiunea formulată de reclamant ca fiind prescrisă şi a respins cererea pârâtei U.N.B.R. privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 3981/16.11.2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamant, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecarea aceleiaşi instanţe, apreciindu-se că acţiunea a fost promovată în termen.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de apel Bacău sub nr. x/2015*.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 38 din 29 martie 2019, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Baroul Neamţ şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, a dispus anularea Hotărârii Consiliului Baroului Neamţ nr. 40/12.01.2011 şi a Deciziei Consiliului U.N.B.R. nr. 294/03.12.2011 şi a respins capătul de cerere referitor la reînscrierea pe tabloul avocaţilor definitivi cu drept de exercitare a profesiei de avocat.

3. Decizia instanţei de recurs

Prin decizia 1176 din data de 25 februarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia nulităţii recursurilor declarate de către pârâţii Baroul Neamţ şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, invocată de reclamant, a respins excepţia puterii de lucru judecat invocată de reclamant, a respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 38 din 29 martie 2019 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat şi a admis recursurile declarate de pârâţii Baroul Neamţ şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, formulate împotriva aceleiaşi sentinţe, obligând, totodată, recurentul-reclamant la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat, către pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România.

4. Contestaţia în anulare formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1176 din data de 25 februarie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, a formulat contestaţie în anulare reclamantul A., înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021, prin care contestatorul a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, anularea deciziei criticate şi soluţionarea cauzei.

Apreciind incidente dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., a considerat contestatorul că, prin decizia atacată, instanţa de recurs a omis să cerceteze motivul de casare de ordine publică, subsumat art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentul Baroul Neamţ la termenul de judecată din data de 11.02.2021, prin care acesta susţinea nelegalitatea hotărârii instanţei de fond faţă de efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 225/04.04.2017 în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015

A arătat contestatorul că, deşi concluziile sale, în cadrul dosarului nr. x/2015, au fost în sensul neretroactivării deciziilor Curţii Constituţionale, opinia recurentului Baroul Neamţ şi cea a Uniunii Naţionale a Barourilor din România au fost cele corecte, iar o astfel de invocare a unui atare motiv de casare de ordine publică a fost ignorată de instanţa de recurs, care a omis să cerceteze, din această perspectivă, aplicarea greşită a normelor de drept material de către instanţa de fond, respectiv efectele abrogării art. 14 din Legea nr. 51/1995, în baza căruia a fost emisă Hotărârea nr. 40/12 ianuarie 2011 a Consiliului Baroului Neamţ.

Mai susţine contestatorul că, din perspectiva soluţionării cauzei, în raport de caracterul general obligatoriu al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 225/04.04.2017, prin care instanţa constituţională a constatat că sintagma: " de natură să aducă atingere prestigiului profesiei de avocat" din cuprinsul art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 este neconstituţională, raportat la temeiul juridic şi motivarea în fapt şi în drept a Hotărârii Consiliului Baroului Neamţ nr. 40/2011, instanţa de fond trebuia să reţină o ultra activare a actului administrativ, ce a fost realizată cu încălcarea art. 147 alin. (1) şi alin. (4) din Constituţia României. Arată, astfel, contestatorul că, întrucât actul administrativ conţine, în motivare, o sintagmă declarată neconstituţională şi se întemeiază, în drept, pe un articol declarat neconstituţional, se impune reţinerea tezei potrivit căreia excluderea sa din profesia de avocat a fost dispusă cu nerespectarea sus indicatelor texte normative.

În susţinerea căii extraordinare de atac promovate a citat contestatorul considerentele Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011, privind recursul în interesul legii, referitor la existenţa unei divergenţe jurisprudenţiale determinate de efectele deciziilor Curţii Constituţionale, precum şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 225 din 4 aprilie 2017.

5. Apărările formulate în cauză

Legali citaţi, intimaţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Neamţ nu au formulat întâmpinări, intimatul Baroul Neamţ formulând, însă, note de şedinţă, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Examinând cerinţele de admisibilitate ale contestaţiei în anulare, Înalta Curte constată că cererea formulată de contestatorul A. este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

În virtutea temeiului contestaţiei în anulare invocat de contestatorul A. (art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.): Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (...) 3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Pe cale de consecinţă, pentru reţinerea incidenţei unui astfel de motiv de contestaţie în anulare, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii:

1. respingerea recursului părţii care formulează contestaţia în anularea sau admiterea, în parte, a acestuia

2. omisiunea de a cerceta unul dintre motivele de casare invocate de recurent

3. motivul de casare să fi fost invocat în termen.

De asemenea, în doctrina şi jurisprudenţa instanţelor de judecată s-a reţinut că, prin omisiunea cercetării motivelor de casare se înţelege omisiunea de analiză a motivelor, astfel cum au fost formulate de parte prin cererea de recurs, iar nu omisiunea instanţei de a răspunde fiecărui argument de fapt şi de drept invocat, pe calea contestaţiei în anulare neputând fi criticată modalitatea în care instanţa a răspuns motivului de casare invocat.

Contestaţia în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părţii care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenţionat ca, pe calea contestaţiei în anulare, să deschidă părţilor posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie şi/sau legalitate ale hotărârii judecătoreşti, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Totodată se impune a fi reţinut faptul că elementul de bază, principal, ce stă la baza activării mecanismului contestaţiei în anulare speciale reglementate de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., este cel al existenţei unui motiv de recurs care să fi fost invocat de către recurent şi care să nu fi fost cercetat de instanţa de recurs.

Din circumstanţele concrete ale contestaţiei în anulare din cauza pendinte, rezultă că, ceea ce contestatorul invocă, este o pretinsă omisiune a instanţei de recurs de a cerceta motivul de casare de ordine publică, apreciat de acesta ca fiind subsumat art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., privind efectele pe care Decizia Curţii Constituţionale nr. 225/04.04.2017 le-ar fi produs în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, despre care afirmă contestatorul că ar fi fost invocat de recurentul Baroul Neamţ, la termenul de judecată din data de 11.02.2021, în cadrul antereferitului dosar.

Analizând, însă, lucrările dosarului nr. x/2015, Înalta Curte apreciază drept inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., faţă de neîndeplinirea condiţiei existenţei unui învestiri a instanţei de recurs cu soluţionarea motivului de casare despre care acesta afirmă că ar fi fost invocat de Baroul Neamţ (ce avea, în respectiva cauză, calitatea procesuală de recurent - pârât), neputându-se reţine existenţa, în planul procesual al căii de atac ce a făcut obiectul analizei, în recurs, în dosarul nr. x/2015, a vreunei manifestări de voinţă din partea Baroul Neamţ de a invoca un atare motiv de casare. Din această perspectivă, relevant este cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 11.02.2021, din care rezultă că incidenţa Deciziei nr. 225/2017 a Curţii Constituţionale a fost invocată de recurentul - pârât Baroul Neamţ cu titlu de apărare faţă de excepţia de ordine publică invocată de recurentul - reclamant A., prin care acesta din urmă invoca puterea de lucru judecat a deciziei nr. 2088/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar nu drept motiv de casare de ordine publică.

Din această perspectivă, Înalta Curte observă că, inclusiv prin notele de şedinţă depuse în dosarul pendinte, intimatul Baroul Neamţ a învederat expres faptul că, în cadrul dezbaterilor ce au avut loc, în dosarul nr. x/2015, la data de 11.02.2021, nu a înţeles să invoce şi nici nu a invocat un motiv de casare de ordine publică care să vizeze normele de drept material privite în lumina Deciziei CCR nr. 225/04.04.2017, prin coroborare cu aspectele statuate prin Decizia nr. 12/2011 privind recursul în interesul legii, învederând Baroul Neamţ că menţionarea hotărârilor sus indicate a avut natura unei simple remarci.

Adiţional faţă de astfel de aspecte, Înalta Curte reţine că poziţia procesuală a contestatorului, în cadrul dosarului nr. x/2015, privită în raport de recursul promovat de Baroul Neamţ (indiferent dacă acesta viza sau nu un motiv de recurs precum cel indicat de contestator) a fost cea de intimat (A. figurând drept recurent în cadrul procesual al litigiului sus indicat în virtutea promovării propriei sale căi de atac). Or, astfel cum s-a reţinut şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 416 din 18 iunie 2020, Decizia nr. 572 din 15 mai 2008 sau Decizia nr. 646 din 14 iunie 2012), singurul care are interesul de a ataca, pe calea contestaţiei în anulare specială, hotărârea pronunţată în recurs, pentru motivul că instanţa a omis, din greşeală, să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate, este recurentul care a invocat astfel de motive, întrucât altfel s-ar ajunge în situaţia în care intimatul ar susţine, contrar propriilor interese, motivele invocate de recurent în cererea sa.

Astfel, dincolo de motivul de inadmisibilitate a contestaţiei în anulare ce derivă din inexistenţa unei învestiri a instanţei de recurs cu un motiv de casare de ordine publică, subsumat art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., care să privească efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 225/04.04.2017 în antereferitul dosar, calea extraordinară de atac specială exercitată în litigiul pendinte este inadmisibilă şi în raport de lipsa de identitate dintre titularul acesteia şi recurentul despre care chiar contestatorul afirmă că ar fi invocat motivul de casare pretins necercetat.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 513 C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 1176 din data de 25 februarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, ca inadmisibilă.

De asemenea, observând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata Uniunea Naţională a Barourilor din România, instanţa de control judiciar, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va admite şi va dispune obligarea contestatorului A., drept parte care a pierdut procesul, la plata sumei de 800 RON către antereferita intimată, reprezentând onorariu avocaţial, dovedit prin depunerea facturii seria x nr. x/19.07.2021 şi a extrasului de cont din data de 27.07.2021 .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 1176 din data de 25 februarie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, ca inadmisibilă.

Obligă contestatorul A. la plata către intimata Uniunea Naţională a Barourilor din România a sumei de 800 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 noiembrie 2021.