Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5723/2021 AI generated

Standing as legal successor under O.U.G. 83/1999 and interpretation of Law 54/1928 for restitution of nationalized Jewish community property

Case Number Decizia nr. 5723/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the claimant's appeal, quashed the appellate decision that had dismissed the action, and retained the case for further review on the merits, effectively reversing the lower court’s ruling and ordering a new hearing for May 2022. The dispute concerned a claim under Emergency Government Ordinance No. 83/1999 for the restitution of an immovable property in Iasi, originally belonging to a Jewish community institution and abnormally expropriated by the state, where the claimant sought to challenge a special commission’s rejection based on lack of standing as a legal successor. The High Court determined that the court of appeal violated procedural rules by failing to comply with mandatory instructions from a prior cassation decision; specifically, it erred by applying an incorrect interpretation of Article 56 of Law No. 54/1928 regarding the transfer of property to the Jewish community and completely failing to analyze the claimant’s status as a successor under Article 4 of the Statute of the Federation of Jewish Communities in Romania, recognized by Government Decision No. 999/2008, thus rendering the judgment null and void under Article 488(1)(5) of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 56 din Legea nr. 54/1928, art. 501 alin. (1) din C. proc. civ, art. 56 alin. (3) din Legea nr. 54/1928; Standing as legal successor under O.U.G. 83/1999 and interpretation of Law 54/1928 for restitution of nationalized Jewish community property: The dispute concerned a claim under Emergency Government Ordinance No. 83/1999 for the restitution of an immovable property in Iasi, originally belonging to a Jewish community institution and abnormally expropriated by the state, where the claimant sought to challenge a special commission’s rejection based on lack of standing as a legal successor. The High Court determined that the court of appeal violated procedural rules by failing to comply with mandatory instructions from a prior cassation decision; specifically, it erred by applying an incorrect interpretation of Article 56 of Law No. 54/1928 regarding the transfer of property to the Jewish community and completely failing to analyze the claimant’s status as a successor under Article 4 of the Statute of the Federation of Jewish Communities in Romania, recognized by Government Decision No. 999/2008, thus rendering the judgment null and void under Article 488(1)(5) of the Code of Civil Procedure.

Keywords

AI generated
restitution of nationalized property standing to appeal interpretation of a judgment legal status state property article of civil procedure
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) şi (2) coroborate cu cele ale art. 497 teza I din C. proc. civ.

Procedural basis cited in the final orders to admit the cassation appeal, quash the appealed decision, and retain the case for further review on the merits.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ, la data de 23.09.2015, reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România (Comisia Specială de Retrocedare), contestaţie împotriva Deciziei nr. 605/27.05.2015 emisă de pârâtă, solicitând anularea deciziei contestate, în principal obligarea pârâtei să emită o nouă decizie cu respectarea tuturor prevederilor legale, iar în subsidiar să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul din Iaşi, str. x, fostă proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de Statul român şi acordarea de despăgubiri pentru acest imobil.

A solicitat, de asemenea, plata sumei de 2000 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin emiterea deciziei contestate, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 14 din data de 28 ianuarie 2016 Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România (Comisia Specială de Retrocedare), a anulat Decizia nr. 605/27.05.2015 emisă de pârâtă, a obligat pârâta la emiterea unei decizii de soluţionare pe fond a cererii de retrocedare nr. x/14.09.2004 formulate de reclamantă, a respins cererea reclamantei privind acordarea de despăgubiri şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 6842 RON cheltuieli de judecată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Comunităţilor Cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.

1.4. Hotărârea instanţei de recurs pronunţată în primul ciclu procesual

Prin Decizia nr. 4630 din 18 decembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Comunităţilor Cetăţenilor aparţinând Minorităţilor Naţionale din România (Comisia Specială de Retrocedare) împotriva sentinţei nr. 14/2016 din 28 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

A casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

A reţinut, în esenţă, Înalta Curte că, urmare însuşirii argumentului potrivit căruia imobilul ce face obiectul cererii de restituire a trecut în proprietatea comunităţii mozaice în temeiul art. 56 din Legea nr. 54/1928, instanţa de fond nu a mai analizat argumentul reclamantei referitor la dreptul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România de a iniţia demersuri de restituire a bunurilor care au aparţinut organizaţiilor, societăţilor, asociaţiilor, aşezămintelor, fundaţiilor evreieşti/israelite/mozaice care au funcţionat pe teritoriul României anterior anului 1949 şi care au desfăşurat activităţi de cult, sociale, de învăţământ, sănătate, cultură, sport, filantropice şi de cult pentru persoanele decedate, drept ce rezultă din dispoziţiile art. 4 al Statutului Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, recunoscut prin H.G. nr. 999/2008.

În acest context, Înalta Curte a apreciat că, deşi instanţa fondului a admis acţiunea, în fapt aceasta nu a soluţionat fondul cauzei, întrucât nu a analizat argumentul mai sus menţionat.

1.5. Hotărârea instanţei de fond pronunţată în rejudecare după casare

Prin sentinţa nr. 103 din 17 septembrie 2019, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta Fundaţia "Caritatea", în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare, ca neîntemeiată.

1.6. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 103 din 17 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamanta A. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ.:

"când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

În cadrul acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 501 alin. (1) din Codul de procedură civilă, deoarece nu a respectat îndrumările şi dezlegările date prin decizia de casare cu trimitere spre rejudecare pronunţată de Înalta Curte în primul ciclu procesual.

Astfel, se arată că, prin decizia de casare Înalta Curte a reţinut, pe de o parte, că dispoziţiile art. 56 din Legea nr. 54/1928 trebuie interpretate în sensul condiţionării transferului dreptului de proprietate de constatarea prin hotărârea tribunalului a întrunirii cumulative a cerinţelor legale, iar, pe de altă parte, că nu a fost analizat argumentul reclamantei privind dreptul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România de a iniţia demersuri de restituire.

Or, după cum rezultă din considerentele sentinţei recurate, instanţa de fond, în rejudecare, a procedat la analizarea pretenţiilor reclamantei doar prin raportare la prima instrucţiune de casare, fără a mai analiza şi calitatea de continuator a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, potrivit art. 4 din Statutul Federaţiei recunoscut prin H.G. nr. 999/2008.

Cu alte cuvinte, afirmă recurenta, urmare a pronunţării sentinţei după rejudecare, instanţa de fond a creat aceeaşi situaţie care, în data de 18.12.2018 a condus la pronunţarea deciziei de casare cu trimitere spre rejudecare.

În continuare, arată recurenta-reclamantă că, astfel cum a constatat Înalta Curte, prin decizia de casare, calitatea de persoană îndreptăţită trebuia analizată din două perspective şi anume: din perspectiva calităţii de continuator al Comunităţii Evreilor din Iaşi şi din perspectiva calităţii de continuator al Spitalului Israelit din Iaşi. Or, această din urmă perspectivă nu a fost analizată de instanţa de fond nici în primul ciclu procesual şi nici în rejudecare, fiind astfel ignorate instrucţiunile din decizia de casare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cererea de recurs prin prisma motivului de casare invocat, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, precum şi la dispoziţiile procedurale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat pentru considerentele expuse în cele ce urmează.

Recurenta-reclamantă şi-a întemeiat calea de atac exercitată împotriva sentinţei nr. 103 din 17 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din Codul de procedură civilă, incident "când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

Regulile de procedură indicate de recurentă, ca fiind încălcate de către instanţa de fond, sunt cele prevăzute de dispoziţiile art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul".

Situaţia premisă care a generat raportul juridic litigios dedus judecăţii în prezenta speţă, constă în aceea că prin Decizia nr. 605 din 27.05.2015, Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Comunităţilor Cetăţenilor aparţinând Minorităţilor Naţionale din România a respins cererea de restituire a imobilului situat în Iaşi, str. x formulată de A., în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 83/1999, pe considerentul că solicitanta nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, mai exact de succesoare a fostului titular al dreptului de proprietate asupra imobilului, de la care imobilul a fost preluat abuziv de către stat, în concret Spitalul Israelit din Iaşi.

În primul ciclu procesual, Curtea de Apel Iaşi a admis în parte acţiunea reclamantei reţinând, în esenţă, că bunul imobil preluat abuziv de către Statul român, în anul 1948, a aparţinut Comunităţii evreieşti, iar potrivit art. 56 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 54/1928, reclamanta este de drept reprezentanta Comunităţii evreieşti şi, implicit continuatoarea Spitalului israelit.

Prin Decizia de casare cu trimitere nr. 4630/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că prima instanţă a interpretat greşit dispoziţiile art. 56 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 54/1928, elaborând un raţionamentul juridic eronat atunci când a constatat că imobilul teren deţinut de Epitropia Spitalului Israelit din Iaşi a trecut de drept în patrimoniul comunităţii mozaice la momentul înfiinţării acesteia, fără a constata că transferul proprietăţii bunurilor ce fac obiectul reglementării era condiţionat de constatarea îndeplinirii cerinţelor legii, respectiv dacă aceste bunuri erau afectate unei instituţii întreţinute de cultul mozaic şi dacă se aflau în proprietatea unei persoane fizice sau societăţi particulare şi dacă îndeplinirea condiţiilor cerute de lege fusese constată prin hotărâre a tribunalului de la locul situării bunului imobil.

În acest context, a mai reţinut instanţa de casare că există dubii cu privire la aplicabilitate în speţă a art. 56 alin. (1) şi (3) din Legea nr. x, atâta vreme cât instanţa de fond nu a verificat de la ce deţinător a fost preluat imobilul şi ce statut juridic avea Spitalul Israelit de la care reclamanta pretinde că s-a preluat terenul respectiv.

De asemenea, Înalta Curte a mai constatat prin decizia de casare că instanţa de fond nu a analizat principala chestiune de drept dedusă judecăţii şi anume dacă, potrivit dispoziţiilor art. 4 al Statutului Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, recunoscut prin H.G. nr. 999/2008, comunitatea evreiască este succesoare în drepturi a entităţii de la care s-a preluat abuziv imobilul, iar reclamanta A. are calitatea de persoană îndreptăţită în sensul O.U.G. nr. 83/1999, acesta din urmă fiind considerentul pentru care s-a respins de către autoritatea pârâtă cererea de retrocedare.

Analizând sentinţa pronunţată în rejudecare de Curtea de Apel Iaşi prin raportare la limitele deciziei de casare şi luând considerare chestiunile de fapt şi de drept care ar fi trebuit dezlegate cu ocazia rejudecării fondului cauzei, Înalta Curte constată că prima instanţă nu a respectat dispoziţiile art. 501 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., în sensul că a analizat doar parţial îndrumările instanţei de casare şi nici nu a ţinut cont de toate motivele invocate în faţa instanţei de fond.

Astfel, Curtea de Apel Iaşi a reanalizat doar modalitatea aplicării în cauză a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 54/1928, reţinând că "Înalta Curte a statuat definitiv prin decizia de casare, faptul că trecerea de drept şi fără nicio formalitate în stăpânirea comunităţii mozaice trebuie constatată de către instanţă motivând totodată faptul că sentinţa civilă nr. 396/07.11.1931 a Tribunalului Iaşi, secţia II-a, nu are putere de lucru judecat în cauză".

Or, acest considerent reţinut de instanţa de fond nu reflectă realitatea raţionamentului juridic expus de Înalta Curte prin decizia de casare, reprezentând o proprie interpretare a instrucţiunilor de casare, eronată, în opinia instanţei de control judiciar.

Astfel, prin decizia de casare, instanţa de recurs a considerat că instanţa de fond trebuia să ia în considerare şi dispoziţiile art. 56 alin. (3) din Legea nr. 54/1928, care dau dreptul tribunalului de la locul situării bunului competenţa de a constata îndeplinirea cerinţelor prevăzute la alin. (1), la cererea preşedintelui comunităţii respective, fără însă a face aprecieri asupra efectelor juridice pe care le are această hotărâre a Tribunalului. În concret, instanţa de fond a reţinut că în lipsa unei hotărâri a Tribunalului de la locul situării imobilului, nu s-a făcut dovada că bunurile aparţinţând Spitalului Israelit au trecut în proprietate comunităţii evreieşti, nefiind astfel aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 83/1999.

În acest context, Înalta Curte constată că, instanţa de fond trebuia să facă propria interpretare printr-o analiză coroborată a celor două alineate ale art. 56 din Legea nr. 54/1928 şi să exprime propria convingere argumentată, cu privire la obligativitatea pronunţării unei astfel de hotărâri de către Tribunal, pentru a se valida dispoziţiile alin. (1) din art. 56 privitoare la trecerea "de drept şi fără îndeplinirea niciunei formalităţi a bunurilor mobile sau imobile afectate unei instituţiuni întreţinte de cultul mozaic în stăpânirea comunităţii mozaice". Prin urmare, în loc să atribuie instanţei de casare o dezlegare pe care aceasta nu a făcut-o şi să pronunţe soluţia direct în temeiul pretinsei îndrumări, curtea de apel era obligată să răspundă tuturor susţinerilor părţilor formulate pe acest aspect şi aceasta şi în contextul deciziilor de practică judiciară pronunţate în speţe similare, depuse la dosarul de fond cu ocazia rejudecării cauzei.

Pe de altă parte, nelegalitatea sentinţei instanţei de fond, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ., rezultă şi din situaţia, potrivit căreia, contrar îndrumărilor date prin decizia de casare, curtea de apel nu a făcut nicio analiză sau referire la calitatea de continuator a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România al Spitalului Israelit, din perspectiva dispoziţiilor art. 4 din Statutul aceste organizaţii, aprobat prin H.G. nr. 999/2008 şi nici la calitatea de persoană îndreptăţită în sensul O.U.G. nr. 83/1999 pe care o pretinde reclamanta A., prin raportare la dispoziţiile cuprinse în actele constitutive ale acestui organism.

Prin urmare, Înalta Curte constată că nerespectarea deciziei de casare de către instanţa de fond, în rejudecare, a condus la pronunţarea unei soluţii asupra pretenţiilor deduse judecăţii, dar la care prima instanţă a ajuns fără a efectua propria cercetare asupra fondului dreptului reclamantei invocat în demersul judiciar.

În concluzie, în temeiul dispoziţiile art. 496 alin. (1) şi (2) coroborate cu cele ale art. 497 teza I din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi având în vedere că în cauză s-a dispus deja o casare cu trimitere spre rejudecare la curtea de apel, va reţine cauza spre rejudecare, pe fond, acordând în acest sens, termen de judecată la data de 6 mai 2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 103 din 17 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată.

Stabileşte termen de judecată la data de 6 mai 2022 pentru rejudecarea cauzei pe fond.

Cu citarea părţilor.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 noiembrie 2021.